Connect with us

Eveniment

Atenție, șoferi! O porțiune de stradă din municipiul Botoșani va fi închisă circulației rutiere

Publicat

Publicitate

O porțiune de stradă din municipiul Botoșani va fi închisă circulației rutiere.
Tronsonul de pe strada Petru Rareș, cuprins între intersecțiile cu Calea Națională și strada Pod de Piatră, va fi restricționat traficului auto după ce o porțiune de asfalt s-a degradat din cauza neîntreținerii corespunzătoare a rețelei de apă.
În urmă cu 10 zile, Primăria Municipiului Botoșani a semnalat operatorului Nova Apaserv o avarie produsă în zona fostei Goldana, însă nu au avut loc intervențiile necesare, operatorul motivând că în zona indicată nu ar fi rețea de apă.
Pe fondul precipitațiilor abundente de astăzi dar și din lipsa intervențiilor operatorului Nova Apaserv, avaria s-a degradat și s-a surpat o porțiune de asfalt iar circulația rutieră nu se mai poate desfășura în condiții de siguranță. „Împreună cu colegii de la Poliția Locală și Serviciul Rutier, am luat decizia de a închide această porțiune de drum până la remedierea situației”, a precizat viceprimarul municipiului Botoșani, Bogdan Buhăianu.
Adresăm un apel conducătorilor auto să utilizeze rute alternative pe perioada lucrărilor de reabilitare a zonei menționate.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Legea prin care 2026 este instituit ca „Anul Nadia Comăneci”, promulgată

Publicat

Publicitate

Președintele Nicușor Dan a semnat, joi, decretul pentru promulgarea Legii privind instituirea anului 2026 ca ‘Anul Nadia Comăneci’, a informat Administrația Prezidențială.

Potrivit legii, se desemnează Comitetul Olimpic și Sportiv Român ca instituție coordonatoare a întregii activități derulate pe perioada anului 2026. Acesta va elabora un calendar cu activități sportive și educative care va fi transmis autorităților naționale și misiunilor diplomatice și reprezentanțelor României care funcționează pe teritoriul altor state.

‘Cu prilejul marcării Anului ‘Nadia Comăneci’, legendă a sportului național și mondial, autoritățile administrației publice centrale și locale, instituțiile sportive din țară, precum și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale pot organiza acțiuni și evenimente cu caracter sportiv, educativ și artistic’, prevede actul normativ.

Totodată, Parlamentul, Administrația Prezidențială, Guvernul, autoritățile administrației publice locale, precum și instituțiile publice aflate în subordinea sau în coordonarea acestora pot aloca fonduri din bugetele proprii sau din alte surse atrase potrivit legii, pentru a organiza sau sprijini logistic și/sau financiar manifestările sportive, culturale, artistice, educaționale sau programele de promovare organizate în limita bugetelor aprobate.

‘Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune, în calitate de servicii publice, pot produce, difuza sau redifuza conținut editorial care promovează acțiunile și activitățile realizate cu ocazia manifestărilor dedicate Anului ‘Nadia Comăneci’, mai stipulează legea. AGERPRES

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Compania Blue Air a intrat în faliment

Publicat

Publicitate

Infinexa a deschis procedura de faliment pentru compania Blue Air Aviation, ca urmare a imposibilității de a atrage un investitor, în ciuda eforturilor depuse de conducerea operatorului aerian, potrivit unui comunicat al lichidatorului judiciar, remis joi AGERPRES.

‘Decizia de a iniția procedura falimentului a fost luată ca urmare a imposibilității de a atrage un investitor, în ciuda eforturilor semnificative pe care le-a depus în acest sens conducerea companiei Blue Air, dar și acționarul său majoritar. S-au acumulat o serie de incertitudini care generau pierderi continue și era necesar să acționăm pentru a le limita. Falimentul este cea mai echitabilă soluție pentru protejarea interesului creditorilor, în actualul context, fiind menită să maximizeze șansele de recuperare a datoriilor’, a declarat Radu Tudor, senior partner Infinexa, lichidator judiciar Blue Air, citat în comunicat.

Potrivit sursei citate, în timp ce Blue Air se afla în perioada de observație, reprezentanții companiei, împreună cu Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) – care deține 75% din acțiunile Blue Air – au purtat discuții cu potențiali investitori strategici, însă nu a fost identificat niciun aport de capital care să permită implementarea planului de reorganizare.

În aceste condiții, în data de 2 iunie 2025, Adunarea Generală a Creditorilor Blue Air a aprobat propunerea administratorului judiciar de a se declara falimentul companiei, considerând că aceasta reprezintă cea mai optimă soluție pentru protejarea intereselor tuturor părților implicate.

Falimentul oferă cadrul legal adecvat pentru valorificarea activelor companiei și pentru acoperirea creanțelor salariale și bugetare (Ministerul Finanțelor și ANAF), permițând distribuirea corectă a fondurilor obținute către toți creditorii îndreptățiți, conform legii.

‘Prin adoptarea acestei măsuri, se asigură tratarea echitabilă a creditorilor și maximizarea gradului de recuperare a creanțelor acestora, în condiții de legalitate și transparență. Toate activele companiei vor fi valorificate, inclusiv cele două avioane nefuncționale și alte cinci carcase de avion’, se arată în comunicat.

Publicitate

Blue Air a intrat în insolvență în 22 martie 2023. Compania este deținută de stat, după ce a fost executată garanția pentru ajutorul de stat primit în timpul pandemiei.

Infinexa este o companie antreprenorială românească specializată în restructurarea și finanțarea firmelor aflate în dificultate. Înființată în 2022, gestionează active în valoare de peste 200 de milioane de euro și administrează judiciar societăți precum Blue Air, Vivre Deco, Hidroconstrucția, Angst. AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

Orașul Săveni și comunele din jur rămân în continuare fără apă

Publicat

Publicitate

S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani informează că, sistarea temporară a furnizării apei potabile, inițial programată până la data de astăzi, 10 iulie 2025, va fi prelungită cu încă  24 de ore, din cauza condițiilor din teren și a complexității lucrărilor necesare pentru remedierea avariei majore survenite pe conducta din material OL, cu diametrul de 500 mm, situată în zona Stației de pompare apă brută din localitatea Stânca-Costeşti.

Astfel, perioada estimată pentru reluarea furnizării apei potabile către consumatorii din oraşul Ştefăneşti, oraşul Săveni, respectiv din comunele: Adăşeni, Albeşti, Avrămeni, Călărași, Coțușca, Dângeni, Dobârceni, Durnești, Drăguşeni, Hăneşti, Hlipiceni, Manoleasa, Mihălășeni, Românești, Răuseni, Santa Mare, Ştiubieni, Todireni, Truşești, Ungureni și Vlăsineşti, este mâine, 11 iulie 2025, ora 16:00.

Citeste mai mult

Educație

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) oferă cazare gratuită candidaților și însoțitorilor în perioada admiterii

Publicat

Publicitate

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) anunță că oferă cazare gratuită în căminele studențești candidaților la facultățile sale, precum și însoțitorilor acestora.

‘Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) vine în sprijinul candidaților înscriși la sesiunea de admitere din iulie 2025, oferind cazare gratuită în campusul studențesc, în perioada 9-18 iulie. Facilitatea este destinată candidaților care susțin proba scrisă la matematică, pentru domeniile: Automatică; Informatică aplicată și sisteme inteligente; Calculatoare și tehnologia informației; Ingineria autovehiculelor; proba de desen, pentru domeniul Arhitectură’, se arată într-un comunicat trimis, miercuri, de UTCN.

Potrivit sursei citate, candidații se pot caza în Căminul 7 din Campusul Observator, în camere dotate cu baie proprie. De asemenea, și familiile acestora beneficiază de cazare gratuită. Singura condiție pentru accesul în cămin este prezentarea fișei de înscriere.

‘Cantina studențească rămâne deschisă până pe 30 iulie, oferind mese calde complete (două feluri și desert) la prețuri accesibile, cuprinse între 15 și 20 de lei pe zi. Pentru candidații care se înscriu la Centrul Universitar Nord din Baia Mare, cazarea gratuită se oferă în Căminul 2 (str. Victor Babeș nr. 62A), alături de însoțitori. Totodată, candidații pot profita de această ocazie pentru a vedea campusul și pentru a simți atmosfera autentică a vieții studențești. Toate detaliile despre condițiile de cazare, locații și date de contact sunt disponibile pe site-ul oficial: https://admitereonline.utcluj.ro/cazare-iulie-2025/’, se mai arată în comunicatul UTCN. AGERPRES

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending