Connect with us

Eveniment

Atenție la fraudele online: Polițiștii din Botoșani avertizează asupra mesajelor false de tip vot în concurs

Publicat

Publicitate

Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani reamintește cetățenilor că vigilența și informarea corectă sunt esențiale pentru siguranța financiară și pentru prevenirea victimizării.

 

În contextul actual al amenințărilor cibernetice, a fost identificată o tendință de înșelăciune care se răspândește rapid prin intermediul aplicațiilor de mesagerie.

 

Sub pretextul simplu al „exprimării unui vot online în cadrul unui concurs”, autorii încearcă să atragă utilizatorii într-o schemă de înșelăciune în mediul online.

 

Publicitate

Activitatea infracțională începe cu primirea de către utilizatori a unor mesaje nesolicitate, formulate în limba română, care îi îndeamnă să acceseze un link pentru a acorda ajutor (în sensul de a-i acorda un vot în cadrul unui sondaj) unei persoane pe nume Adeline, care participa la un concurs de dans al cărui premiu era o bursă de studii la o școală de prestigiu din străinătate.

 

Mesajul arăta astfel: „Bună! Te rog să o votezi pe Adeline în acest sondaj. Este fiica prietenei mele, iar premiul este o bursă pentru studii în Franța. Mulțumesc mult!” urmat de un link malițios.

Îndemnăm cetățenii să fie extrem de precauți și să evite orice interacțiune cu mesaje sau link-uri suspecte pe aplicațiile de comunicare online sau platformele de socializare.

 

Pentru o mai bună prevenție, cetățenii trebuie să se protejeze în mediul online și astfel, Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani recomandă să aibă în vedere mai multe măsuri de contracarare, după cum urmează:

 

1. Nu accesați link-uri din mesaje nesolicitate, chiar dacă acestea par a proveni de la prieteni sau cunoștințe.

2. Evitați accesarea link-urilor suspecte sau cele din mesajele nesolicitate sau din surse necunoscute, deoarece acestea ar putea conduce către site-uri malware sau ar putea fi utilizate pentru phishing.

3. Nu introduceți informații sensibile: Niciodată nu introduceți coduri sau informații personale pe site-uri care nu sunt oficiale sau pe care nu le recunoașteți. De asemenea verificați dacă site-urile pe care sunteți redirecționați sunt oficiale și nu introduceți coduri sau alte date personale pe aceste site-uri dacă dumneavoastră nu ați efectuat nicio solicitare în acest sens, precum este descrisă pe site-ul accesat.

4. Nu introduceți coduri nesolicitate aferente conectării/asocierii contului dumneavoastră de pe aplicația de mesagerie sau al altor canale de comunicare online pe alte dispozitive electronice dacă nu le-ați solicitat dumneavoastră.

5. Folosiți metode alternative de comunicare: Dacă primiți un mesaj suspect de la un prieten, contactați-l printr-un alt canal (de exemplu, telefonic) pentru a verifica autenticitatea solicitării.

6. Sesizați infracțiunile: Dacă ați fost victima unei astfel de fraude sau ați observat activități suspecte, contactați imediat autoritățile competente și sesizați incidentul.

7. Educați-vă și educați-i pe alții: Informați-vă despre tehnicile de fraudă și tacticile utilizate de autorii infracțiunilor informatice și fiți mereu vigilenți în mediul online. De asemenea, discutați cu familia și prietenii despre aceste tipuri de fraude pentru a-i ajuta să se protejeze.

8. Folosiți autentificarea în doi pași, aceasta adăugând un nivel suplimentar de securitate la conturile dumneavoastră online, solicitând o parolă suplimentară sau un cod de verificare înainte de a vă conecta;

9. Fiți la curent cu cele mai recente amenințări cibernetice și cu modalitățile de protejare împotriva acestora, participând la cursuri de pregătire sau consultând resurse online de încredere;

 

Securitatea dumneavoastră online este importantă! Vă rugăm să rămâneți vigilenți și să acționați cu prudență pentru a evita să deveniți victime ale acestor infracțiuni.

 

 

 

 

 

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Căsătoriile forțate, sancționate cu închisoarea. Proiect de lege depus în Parlament

Publicat

Publicitate

Un proiect de lege depus la Parlament prevede că forțarea fetelor minore, dar și a femeilor adulte să se căsătorească devine infracțiune, informează alba24.ro.

„Căsătoriile forțate trebuie sancționate cu închisoarea! Libertatea fetelor și femeilor nu este negociabilă.

Am inițiat și depus în Parlament un proiect de lege prin care sunt definite căsătoria și conviețuirea forțată și sunt sancționate cu închisoarea între 3 și 7 ani. Proiectul e inițiat alături de E-Romnija, Rețeaua pentru prevenirea si combaterea violenței, ELiberare, Cado, Transcena, Grado, Centrul FILIA , Reteaua VIF, Pirita Children, Asociația Moașelor din România, și parlamentarii Petre Florin Manole și Corina Ene.

România are o datorie uriașă să devină o țară sigură pentru toate femeile și fetele”, declară Diana Buzoianu, deputat USR și ministru al Mediului.

Infracțiunea de căsătorie forțată

Proiectul de lege propune modificarea Codului penal în sensul introducerii infracțiunii de căsătorie/conviețuire forțată, potrivit Mediafax.

Va fi infracțiune determinarea unei persoane majore sau a unui minor care a împlinit vârsta de 16 ani la încheierea unei căsătorii sau la stabilirea unei relații asemănătoare aceleia dintre soți, dacă fapta a fost săvârșită:

Publicitate
  • prin constrângere, răpire, inducere în eroare sau abuz de autoritate
  • profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-și exprima voința
  • profitând de starea de vulnerabilitate vădită a victimei, cauzată de vârstă, boală, dizabilitate fizică sau psihică ori o situație de dependență
  • prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase în schimbul consimțământului persoanei care are autoritate asupra victimei
  • prin obținerea în mod fraudulos a avizelor, încuviințărilor sau autorizării cerute de lege.

Pedeapsa pentru căsătorie forțată

Fapta va fi pedepsită cu închisoare de la 3 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

Cu aceeași pedeapsă va fi sancționată și ademenirea unei persoane majore sau a unui minor care a împlinit vârsta de 16 ani pe teritoriul unui alt stat decât cel în care își are reședința, cu scopul de a forța victima să se căsătorească sau să stabilească o relație asemănătoare aceleia dintre soți.

Limita maximă a pedepsei se majorează dacă faptele sunt comise în anumite circumstanțe, precum folosirea unei arme, administrarea de alcool sau orice alte substanțe ce afectează discernământul ori dacă victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului, este membru de familie al făptuitorului ori locuiește cu acesta.

Determinarea unui minor la o relație asemănătoare celei dintre soți

De asemenea, proiectul introduce ca infracțiune fapta de a determina un minor cu vârsta mai mică de 16 ani la stabilirea unei relații asemănătoare aceleia dintre soți sau înlesnirea acestei relații.

În cazul minorilor care nu au împlinit 16 ani, închisoare de la 6 luni la 2 ani sau amendă riscă și persoanele care realizează servicii similare celor care se oferă pentru sărbătorirea căsătoriilor legale sau a logodnelor, precum oficierea unor slujbe religioase sau a oricăror tipuri de ceremonii sau ritualuri, organizarea de mese festive sau alte tipuri de petreceri, oferirea vestimentației specifice nunții sau logodnei, fotografierea sau înregistrarea video în această vestimentație, transportul și cazarea minorilor îmbrăcați în această vestimentație.

Proiectul propune și modificarea Legii audiovizualului în sensul introducerii obligației pentru posturile tv și de radio de a difuza, în intervalul orar 18.00 – 22.00 (cu excepția programelor dedicate copiilor), la sfârșitul calupurilor publicitare, a unor mesaje de avertizare cu privire la noile infracțiuni.

Citeste mai mult

Eveniment

Care sunt cele mai sparte parole din lume. Combinația de caractere utilizată milioane de persoane

Publicat

Publicitate

Care sunt cele mai sparte parole din lume. Deși importanța parolelor sigure este bine cunoscută, utilizatorii din întreaga lume continuă să aleagă coduri de acces simple și previzibile, punând în pericol securitatea conturilor lor, scrie alba24.ro.

Platforma Truffa.net a întocmit un clasament al celor mai piratate parole la nivel global, relevând că secvențele numerice simple rămân cea mai mare vulnerabilitate, potrivit Mediafax.

Potrivit studiului, cea mai piratată parolă din lume este „123456”, găsită de 132.211.338 de ori în încălcări internaționale de date. Deși a fost întotdeauna considerată foarte slabă, această parolă continuă să fie cea mai utilizată de utilizatorii globali, fiind aleasă de peste 3 milioane de persoane.

Cele mai frecvent piratate parole

În majoritatea cazurilor, cele mai frecvent piratate parole sunt secvențe numerice simple. Exemple includ „123456789”, care apare în 1,6 milioane de încălcări online, „12345678”, cu peste 41 de milioane de atacuri ale hackerilor, și întreaga secvență numerică „1234567890”, piratată de peste 10 milioane de ori.

Clasamentul global include și parola „admin”, care a fost piratată de 36 de milioane de ori în întreaga lume. Aceasta este urmată de simpla „password”, care a fost piratată de 22,3 milioane de ori, și „qwerty” – primele șase litere de pe tastatura engleză – cu 12,5 milioane de încălcări.

Publicitate

Platforma care verifică legalitatea și fiabilitatea site-urilor de jocuri și investiții online a realizat acest clasament pentru a sensibiliza utilizatorii cu privire la importanța utilizării unor parole mai sigure, complexe și sofisticate.

Experții recomandă utilizarea parolelor lungi, care combină litere mari și mici, cifre și simboluri speciale, și evitarea parolelor previzibile precum secvențe numerice, nume sau date de naștere.

 

Citeste mai mult

Eveniment

Înmatriculările de autoturisme noi, în creștere cu 39% în septembrie. Mașinile „electrificate”, salt de 39,3%

Publicat

Publicitate

Înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu 39% în România, la nivelul lunii septembrie 2025 față de aceeași perioadă din anul anterior, în timp ce autoturismele ecologice au raportat un salt, pe total, de 39,3% și o cotă de piață de 48,7%, relevă datele analizate de Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA), publicate joi.

Potrivit sursei citate, autoturismele (care reprezintă aproximativ 85% din total piață) au înregistrat, în intervalul de referință, un volum de 12.409 de unități, iar în ceea ce privește cota de piață, segmentul SUV este pe prima poziție, cu o cotă de 48,9%, urmat de Clasa C cu o cotă de 29,7% și Clasa B cu o cotă de 16,7%.

În funcție de tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate, în luna septembrie a acestui an, față de perioada similară din 2024, motorizările pe benzină au crescut cu 40,8%, până la o pondere de 45%, în timp ce motorizările pe motorină înregistrează o creștere de 45%, la 6,4%.

În ceea ce privește autoturismele echipate cu motoare mild-hibrid, acestea au consemnat, în luna septembrie 2025, o creștere de +12%, ajungând la o pondere de 18,3% din totalul pieței de autoturisme. ‘Este de menționat că, din totalul motorizărilor mild-hibrid, 87% sunt motorizări pe benzină, în timp ce doar 13% sunt motorizări pe motorină’, subliniază APIA.

Pe de altă parte, autoturismele ‘electrificate’, respectiv cele electrice (care pot fi încărcate din sursă externă de electricitate – BEV și PHEV), precum și cele mild-hibrid și full hibrid (care dispun și de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă de electricitate) dețineau, în luna septembrie a anului 2025, o cotă de piață de 48.7%, fiind cel mai important segment de pe piața românească, care depășește cu cota deținută de motorizările pe benzină și motorină.

În această marjă, autoturismele full electrice dețineau o cotă de 6% din piață, iar cele plug-in hibrid 6,5%.

Publicitate

La nivelul primelor nouă luni, primele 3 cele mai vândute autoturisme 100% electrice au fost: Dacia Spring, cu 1.177 unități și o scădere de 47% față de aceeași perioadă a anului precedent, Hyundai Kona cu 516 unități și Tesla Model 3 cu 355 unități.

În ceea ce privește autoturismele Plug-In, top 3 modele din primele nouă luni ale anului 2025 este condus de Ford Kuga și Hyundai Tucson, cu câte 501 unități fiecare, urmate de Volkswagen Tiguan, cu 440 unități.

Autoturismele hibride, fără reîncărcare din surse externe, au pe primul loc din top 3 Toyota Corolla, cu 3.166 unități și o creștere de 18% față de aceeași perioadă a anului precedent, urmat de Dacia Duster, cu 2.525 unități, și Toyota Yaris Cross, cu 2.076 unități.

Autoturismele mild hybrid au pe primul loc din top 3 Dacia Duster, cu 5.008 unități, urmat de Hyundai Tucson, cu 1.528 unități, și Ford Puma, cu 1.194 unități.

Vehiculele comerciale ușoare plus minibus au înregistrat o creștere cu 33,8%, iar cele grele plus bus sunt cu 40,6%, față de luna similară a anului 2024.

‘Rezultatele din luna septembrie indică o aparentă revenire a pieței auto, cu o creștere raportată de aproape 40% față de aceeași perioadă din 2024 și o cotă de piață de 48,7% pentru motorizările electrificate. Totuși, aceste cifre trebuie interpretate cu prudență. Pe de o parte, efectul creșterii TVA, aplicat de la 1 iulie, ar fi putut genera o accelerare artificială a înmatriculărilor, mulți cumpărători grăbindu-se să finalizeze achizițiile înainte de majorarea prețurilor. Pe de altă parte, septembrie 2024 a fost cea mai slabă lună din ultimii doi ani, cu doar 8.913 unități înmatriculate, ceea ce face ca procentul actual de creștere să pară mai spectaculos decât este în realitate. Chiar și în aceste condiții, motorizările electrificate își mențin o pondere ridicată, cu segmentele full hybrid (+63%) și plug-in hybrid (+86%) pe un trend ascendent, alimentat atât de ofertele tot mai variate ale producătorilor, cât și de interesul constant al consumatorilor pentru soluțiile de tranziție energetică.’, a afirmat președintelui APIA, Dan Vardie, citat în comunicat.

El a subliniat că piața vehiculelor comerciale, atât ușoare, cât și grele, a consemnat, de asemenea, creșteri de 34% și 41%, însă și aici trebuie luat în calcul efectul de bază scăzut și eventualele înmatriculări anticipate de flote, înainte de modificările fiscale.

‘Privind spre finalul anului, reluarea Programului Rabla 2025 ar putea susține cererea, deși ediția curentă dispune de un buget redus și stimulente ajustate. Interesul inițial ridicat arată că publicul rămâne receptiv la programele de reînnoire, dar impactul real asupra pieței va depinde de ritmul de procesare și de sustenabilitatea cererii, nu doar de entuziasmul de început. În concluzie, datele din septembrie trebuie privite mai degrabă ca un efect de redresare statistică decât ca o revenire solidă, iar evoluția următoarelor luni va fi esențială pentru a confirma dacă piața intră într-o fază de creștere durabilă sau doar traversează un moment conjunctural favorizat de contextul fiscal și calendaristic’, a menționat președintele APIA. AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

LIVE România – Moldova: Cine transmite la TV, meciul de joi 9 octombrie. Echipa probabilă

Publicat

Publicitate

LIVE România – Moldova: meciul va avea loc joi, 9 octombrie, de la ora 21:00, și va fi în direct pe Prima TV.

Confruntarea cu Moldova are loc cu doar trei zile înaintea duelului cu Austria, din preliminariile Campionatului Mondial 2026,

România, echipă probabilă: Sava – Manea, Racovițan, Eissat, Ciubotaru – Screciu, Ianis Hagi, Cîrjan – Moruțan, Munteanu, Baiaram.

Dacă acesta va fi primul „11”, atunci nu mai puțin de 5 jucători ar debuta la prima reprezentativă de fotbal a României: Sava, Eissat, Ciubotaru, Cîrjan, Baiaram.

„Dacă ne gândim la meciul de duminică (n.r. cel cu Austria din preliminarile CM 2026), cu jucători care joacă pe un teren foarte greu, cu jucători care de exemplu (Ianis şi Raţiu) nu s-au antrenat două zile, nu poţi să spui că după meciul ăsta pe un teren greu pe urmă faci pentru meciul de duminică perfect.

Încurcă, încurcă foarte tare. Meciul cu Canada e vina mea, dar a trebuit să văd nişte jucători”, a transmis selecționerul Mircea Lucescu.

Publicitate

România participă în Grupa H a preliminariilor europene pentru CM 2026, în care ocupă locul 3, cu 7 puncte după 5 meciuri (Bosnia-Herţegovina este pe locul 1, cu 12 puncte din 5 meciuri, iar Austria este pe locul 2, cu 12 puncte din 4 meciuri).

Tricolorii pot ajunge la barajul CM 2026 și prin traseul Ligii Națiunilor, în urma performanțelor de anul trecut, scrie G4Media.

Asta înseamnă că sigur nu ar fi cap de serie și ar juca semifinala barajului, într-o singură manșă, în deplasare.

Barajul e compus din semifinală și finală, meciuri într-o singură manșă.

Dacă tricolorii termină pe locul 2 în grupă, toate locurile secunde din grupele preliminare CM 2026 vor fi ierarhizate pe baza clasamentului FIFA din noiembrie, astfel că primele 8 locuri secunde pe baza acestei ierarhii vor fi cap de serie, jucând semifinala barajului acasă. Și împotriva unui adversar, teoretic, mai lejer.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending