După măsurile fiscale de austeritate aprobate recent de Guvern, specialiștii în economie spun că prețurile vor crește cu până la 5%. Pentru a face față scumpirilor, populația trebuia să ia în calcul un plan bine stabilit a bugetului lunar al familiei și să încerce metode de reducere a cheltuielilor, scrie ADEVĂRUL.
Românii trebuie să reconsidere bugetul de cumpărături. Foto: Freepic
În ultimele săptămâni, guvernanții au propus o serie de măsuri fiscale de austeritate prin care se urmărește reducerea deficitului bugetar. Printre altele, creșterea TVA, ceea ce va însemna și o majorare a prețurilor, inclusiv la alimente, bunuri de larg consum, cărți și multe altele. Specialiștii spun că prețurile vor crește cu până la 5%, ceea ce înseamnă cheltuieli lunare mult mai mari pentru populație.
Nu suntem însă singura țară din lume care trece printr-o astfel de situație, inclusiv mările puteri mondiale având perioade de austeritate marcate de o povară financiară mai mare pentru populație. Tocmai de aceea, specialiștii americani au deja întocmite adevărate manuale de supraviețuire pentru omul de rând în perioadele de creștere a prețurilor și reducere a veniturilor. Câteva sfaturi esențiale trebuie luate în considerare pentru a depăși cu bine această perioadă.
Primul pas: reevaluarea bugetului de venituri și cheltuieli
Un adevărat decalog al supraviețuirii în perioade de scumpiri majore a fost întocmit de firma de contabilitate și consultanță financiară Porte Brown din Chicago. Primul pas, spun specialiștii de la Porte Brown, este reevaluarea bugetului personal sau al familiei. Exact ca un contabil, cel care se ocupă de bugetul familiei trebuie să realizeze o balanță simplă. Adică o linie verticală trasă pe mijlocul unei foi albe de hârtie, iar de-o parte și de alta trecute veniturile și cheltuielile în căsuțe separate. La urmă se trage linie. Dacă cheltuielile sunt mai mare decât veniturile trebuie luate neapărat măsuri. Fie renunțarea la celuielile care nu sunt vitale, fie creșterea veniturilor (dacă vorbim de rate și cheltuieli necesare care ne depășesc veniturile).
„Dacă ieșirile lunare de numerar depășesc intrările, un buget te poate ajuta să te încadrezi în posibilitățile tale. Împarte bugetul în categoriile principale, atât pentru intrări, cât și pentru cheltuieli. Vei vedea rapid dacă au apărut cheltuieli care nu sunt vitale sau atât de importante și care pot fi eliminate. Va trebui să ajustezi continuu bugetul pe măsură ce se schimbă circumstanțele. De asemenea, nu uita să pui deoparte un fond pentru „zile negre” pentru costuri neprevăzute, cum ar fi un frigider stricat sau reparații auto”, precizează specialiștii de la Porte Brown.
Cumpărături inteligente cu liste bine puse la punct, fără copii și cu oferte
Cumpărăturile inteligente pot face o economie considerabilă în bugetul familiei. Specialiștii de la Investopedia, una dintre cele mai importante surse de informare și educație financiară, au câteva ponturi pentru a reuși să ne aprovizionăm eficient și totodată economic, jonglând cu scumpirile în favoarea noastră. În primul rând, ne trebuie mereu liste pe care să trecem cumpărăturile absolut necesare. În perioade de austeritate, specialiștii ne sfătuiesc să renunțăm, mai ales dacă nu dispunem de resurse financiare importante sau tocmai am înregistrat o scădere a veniturilor, la răsfățuri inutile sau la produse care nu sunt neapărat necesare.
Lista de cumpărături trebuie să cuprindă în special produsele de bază, indispensabile, cum ar fi hârtia igenică, pasta de dinți sau săpunul, la care se adaugă treptat alte lucruri care ne sunt absolut folositoare, in special alimente de bază precum orezul, făina, uleiul, mălaiul și altele, în funcție de obiceiul nostru de consum. „Dacă te învârți prin magazinul alimentar și îți umpli coșul cu tot ce îți atrage atenția, vei cheltui mai mult decât dacă ți-ai fi pregătit o listă de cumpărături în avans. Planifică-ți mesele pentru săptămâna următoare și notează cu atenție ingredientele de care ai nevoie pentru a pregăti acele feluri de mâncare. Cumpără doar produsele de pe listă și evită cumpărăturile impulsive”, precizează Lisa Smith pentru Investopedia.
Nu trebuie să ne lăsăm impresionanți de multitudinea de oferte, mai ales dacă acele oferte nu sunt la produsele de care avem nevoie. Adică, spun specialiștii, nu trebuie să mergem pe ideea „lasă să fie acolo”. În schimb ar trebui să folosim toate ofertele disponibile pentru produsele de care suntem interesați. Deși obișnuim să cumpărăm o anumită marcă de produs, putem opta pentru variante mai ieftine, aflate la ofertă. Economia va fi vizibilă. Nu trebuie să ne ferim de produsele aflate aproape de data de expirare, mult reduse ca preț, dacă sunt în termenul de valabilitate și mai ales se potrivesc nevoilor noastre imediate.
Fără copii la cumpărături
Specialiștii recomandă să nu luăm copiii la cumpărături. Motivele sunt evidente.
„Copiii flămânzi, obosiți și morocănoși cresc costul cumpărăturilor. Fiecare minut în plus petrecut în magazin crește probabilitatea de a cumpăra mai mult – inclusiv jucării și gustări menite să-i țină pe copii liniștiți în timp ce tu încerci să te concentrezi pe găsirea unor chilipiruri. Supermarketurile vizează și copiii. Există un motiv pentru care cerealele zaharoase și dulciurile sunt expuse la nivelul ochilor copiilor”, precizează cei de la Investopedia. Nu trebuie să uitați să mergeți sătui la cumpărături. Este cunoscut faptul că în momentul în care suntem flămânzi avem tendința să supraestimăm nevoile noastre alimentare.
Gătitul și proviziile salvează mulți bani
În momentul în care prețurile cresc vertiginos, veniturile rămân la fel sau chiar scad în urma unor măsuri fiscale de austeritate, astfel că mâncatul în oraș ar trebui tăiat de pe listă, spun specialiștii, sau măcar redus la experiențe ocazionale. Cea mai ieftină opțiune este gătitul. Chiar și cei care nu sunt foarte pricepuți în ale bucătăriei pot găsi soluții. Dacă vrem să facem economie cu adevărat până și cafeaua trebuie să o bem acasă. „A lua masa în oraș este o idee scumpă. Multe dintre mesele pe care le plătești într-un restaurant pot fi gătite acasă la jumătate din preț. Chiar și cafeaua bună este mai ieftină dacă o faci singur acasă”, precizează jurnalistul Lisa Smith, specializată în domeniul financiar.
Să luăm drept exemplu o banală porție de cartofi prăjiți servită la un restaurant. Costă minimum 9 lei chiar și într-un orășel de provincie. La piață, un kilogram de cartofi ajunge maximum la 3.5 lei. La un calcul simplu se vede că o porție de 300 de grame de cartofi prăjiți la restaurant este echivalentul a peste două kilograme de cartofi cumpărați de la piață sau supermarket. Iar exemplele pot continua. Economia la mâncare nu trebuie însă să ne poarte către zona fast-food sau a produselor nesănătoase, dar mai ieftine. De exemplu, am putea evita mezelurile, chiar și cele la preț de chilipir, și să optăm pentru o bucată de carne gătită sau o porție bună de carbohidrați sănătoși (fasole, de exemplu).
Mersul pe jos face piciorul frumos, dar mai ales ne ajută să facem economie
Și reducerea utilizării mașinii ne poate ajuta sǎ facem economii. De exemplu, putem folosi autoturismul pentru a parcurge distanțe lungi sau pentru a căra obiecte grele. În rest, pentru distanțele scurte și medii, putem opta pentru mersul pe jos sau pentru transportul în comun, mai ales dacă trăim în orașe mai mici. În general, specialiștii recomandă că atunci când suntem nevoiți să folosim autoturismul trebuie să învățăm să conducem inteligent.
„Printre modalitățile simple, dar eficiente, de a reduce consumul de benzină se numără: facem toate treburile odată, planificat, pentru a reduce numărul de călătorii, evităm călătoriilor în orele de vârf, verificăm regulat presiunea în anvelope, limităm utilizarea aerului condiționat și oprim motorul când staționăm. Nu trebuie să uităm să folosim bicicleta și mersul pe jos ori de câte ori este posibil”, spune cei de la Porte Brown.
Tăiem din produsele de lux și căutăm alternative mai ieftine
Primele lucruri care trebuie reduse sau chiar eliminate din bugetul de criză sunt produsele de lux, dacă obișnuim să utilizăm așa ceva. În general, specialiștii recomandă să căutăm variante asemănătoare, fără să facem un rabat semnificat la calitate, dar mai ieftine. De exemplu, dacă ne place încălțămintea sport de brand, optăm pentru unul mai ieftin decât cel pe care-l foloseam de obicei. Același lucru se poate aplica la o mulțime de produse, cu economii consistente
„Majoritatea oamenilor, sunt fideli anumitor mărci, produse și magazine. De fapt, poți achiziționa anumite articole în mod regulat fără să te gândești dacă există ceva asemănător sau chiar mai bun, dar mai ieftin. Ia în considerare alternative mai ieftine. În multe cazuri, poți cheltui mai puțin fără a compromite calitatea. Multe magazine alimentare oferă produse generice sau de marcă proprie lângă produse de marcă pe rafturi. Produsele fără marcă sunt de obicei fabricate de companii mai mici, fără bugete mari de marketing, sau de aceleași companii care produc produse de marcă”, adaugă specialiștii de la Porte Brown.
Sursa: ADEVĂRUL