Connect with us

Eveniment

Ateliere de interpretare a textului CreativLit, ediția a VI-a, la Memorialul Ipotești

Publicat

Publicitate

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție din subordinea Consiliului Județean Botoșani, organizează, în perioada 28-31 octombrie 2024, a VI-a ediție a Atelierelor de interpretare a textului CreativLit.

Atelierele au drept obiectiv, pe de o parte, promovarea operei eminesciene și, pe de altă parte, medierea dialogului cu scriitorii contemporani. Programul include atât ateliere în care se comentează poezie și proză eminesciană, cât și ateliere în care se propun pentru discuții texte ale scriitorilor contemporani.

La edițiile anterioare ale Atelierelor de interpretare a textului CreativLit de la Ipotești au participat, ca scriitori-invitați: Ana Blandiana, Nora Iuga (2018), Ion Mureșan, Mina Decu, Florin Partene (2019), Ion Pop, Adrian Popescu (2021), Varujan Vosganian, Emilian Galaicu-Păun (2022), Nichita Danilov, Radu Aldulescu (2023).

Invitații acestei ediții sunt prozatoarea Andreea Răsuceanu și poetul Claudiu Komartin. Atelierele vor fi moderate de prof. univ. dr. Emanuela Ilie și prof. Ioan Fărmuș și vor avea loc zilnic între orele 10:00 – 12:00 și 14:00 – 17:00.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Apa uitată în mașină pe timp de caniculă poate deveni periculoasă. Ce risc ascund PET-urile expuse la soare

Publicat

Publicitate

De ce nu trebuie să bei apă uitată în mașină: Mulți oameni obișnuiesc să bea apă din sticle de plastic uitate în mașină, în zilele caniculare. Acest obicei aparent inofensiv poate avea efecte grave asupra sănătății.

Studiile au arătat că, atunci când PET-urile de plastic sunt expuse la căldură, acestea pot elibera BPA, microplastice și alte substanțe chimice periculoase în apă.

Aceste substanțe sunt asociate cu dezechilibre hormonale, iritații gastrointestinale și, în unele cazuri, cancer, potrivit Pennlive.

Ai putea crede că acest lucru se întâmplă doar dacă sticla de apă este lăsată în mașină timp de mai multe ore sau peste noapte. Totuși, fenomenul poate apărea mult mai repede decât ne-am imagina.

De ce nu trebuie să bei apă uitată în mașină

De exemplu, într-o zi cu 27 de grade Celsius, o mașină parcată poate ajunge la o temperatură de 43 de grade în mai puțin de 30 de minute.

Publicitate

Temperaturile ridicate, atinse într-un timp atât de scurt, sunt suficiente pentru a declanșa migrarea BPA-ului în apa îmbuteliată, potrivit International Journal of Environmental Research and Public Health.

Deoarece consumul de apă este o necesitate zilnică, expunerea chiar și la cantități mici de BPA, în mod repetat, poate deveni un risc real pentru sănătate.

Cum putem, așadar, evita această problemă majoră și, totodată, să ne menținem hidratați în siguranță, fără riscul expunerii la substanțe toxice?

O opțiune mai sănătoasă propusă de specialiști este utilizarea recipientelor din sticlă sau oțel inoxidabil pentru apă.

Totodată, o soluție practică pentru zilele călduroase ar fi păstrarea apei într-o ladă frigorifică cu gheață, în mașină.

Citeste mai mult

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfinţii Mucenici Alexandru şi Antonina

Publicat

Publicitate

Aceştia erau din satul Cordam, unde Sfânta Antonina petrecea viaţa ei cu curăţie şi cu cinste. Fiind însă prinsă de conducătorul Fest şi nevrând să se lepede de Hristos, nici să slujească demonilor, a fost băgată într-o casă de desfrânare.

Şi stând acolo fără să mănânce trei zile, i s-a arătat noaptea lumina, şi făcându-se tunet mare s-au deschis uşile casei, şi s-a auzit glas din cer către dânsa, îndemnând-o să se scoale şi să se ospăteze. Deci mâncând, a ieşit iarăşi şi a stat înaintea conducătorului şi neplecându-se a jertfi la idoli, a fost călcată în picioare şi bătută cu sabie de lemn; şi iarăşi fiind adusă la casa cea de desfrânare, în care prin descoperirea îngerului, intrând Alexandru, care din pricina vârstei lui tinere (căci era de 23 de ani), se făcea şi se arăta că mergea pentru păcat, a scos pe ascuns pe sfânta din casă, acoperindu-i capul cu haina lui, iar el a rămas acolo.

Peste puţin vădindu-se lucrul de către unii slujitori care voiau să ruşineze pe sfânta, a fost adus Alexandru la conducător. Şi întrebându-l pentru ce a făcut lucrul acesta, n-a tăgăduit, ci a mărturisit pricina cu însăşi gura sa, şi a fost bătut cu sabie de lemn. Apoi prinzând şi pe sfânta li s-au tăiat degetele mâinilor şi ale picioarelor şi, ungându-le trupurile cu catran, le-au dat brânci într-o groapă cu foc, şi acolo şi-au luat fericitul sfârşit.

 

Citeste mai mult

Actualitate

BACALAUREAT 2025: Calendarul de desfășurare al probelor. Mesajul șefului Inspectoratului Școlar Botoșani

Publicat

Publicitate

La nivelul județului Botoșani, probele scrise din prima sesiune (iunie-iulie) a examenului național de bacalaureat 2025 se vor desfășura în perioada 10-13 iunie în 8 centre de examen cu 7 subcomisii.

Calendarul de desfășurare al probelor este următorul:

  • Marți, 10 iunie: Limba și literatura română
  • Miercuri, 11 iunie: proba obligatorie a profilului (discipline, în funcție de profil: Matematică și Istorie)
  • Vineri, 13 iunie: proba la alegere a profilului și specializării (se poate opta, în funcție de filieră, profil și specializare pentru una din cele 10 discipline: Biologie, Chimie, Fizică, Economie, Filosofie, Geografie, Informatică, Logică, argumentare și comunicare, Sociologie și Psihologie).

În această sesiune s-au înscris 2210 candidați (2001 din seria curentă și 209 din seriile anterioare), distribuiți după cum urmează:

  • Proba E. a) Limba și literatura română: 2087 candidați;
  • Proba E. c) Proba obligatorie a profilului: 2108 candidați;
  • Proba E. d) Proba la alegere a profilului și specializării: 2123 candidați.

Probele încep la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis, în baza unui act de identitate valid, până la ora 8:30.

Pentru redactarea unei lucrări scrise/ rezolvarea subiectelor sunt prevăzute trei ore, calculate din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen.

Pentru rezolvarea subiectelor, candidații vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor și a desenelor vor utiliza numai creion negru. Pentru probele scrise la Matematică și Geografie, candidații pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, hârtia folosită este doar cea distribuită în sălile de examen.

Publicitate

Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte (ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete etc.), precum și a oricărui mijloc electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.). De asemenea, elevii vor fi informați că nu este permis accesul în săli cu manuale, dicționare, notițe, însemnări etc.

În același timp, candidaților le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrări, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul.

Candidații surprinși în aceste situații vor fi eliminați din examen, indiferent dacă materialele/ obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceștia ori de alți candidați, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane și indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise. Drept urmare, acești candidați nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat.

Pe durata desfășurării probelor, toate sălile de examen sunt supravegheate audio-video.

Afișarea primelor rezultate (în centrele de examen și online) este programată în data de 20 iunie 2025 (până la ora 12:00), iar afișarea rezultatelor finale este programată în data de 30 iunie 2025 (în centrele de examen și online).

În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – GDPR), rezultatele sunt afișate prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului (coduri).

Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească, cumulat, următoarele condiții:

  • susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
  • susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
  • obținerea cel puțin a mediei 6 la probele scrise (media notelor obținute la probele scrise).

 

„Dragi absolvenți,

În pragul unui moment decisiv din viața voastră, vreau să vă felicit pentru toți anii de muncă și pasiune pe care i-ați petrecut, alături de profesorii voștri, în învățământul preuniversitar. Examenul de bacalaureat nu este doar o probă de evaluare a cunoștințelor, ci și un moment de reflecție asupra drumului parcurs, un simbol al maturizării și al responsabilității.

Această provocare marchează trecerea spre un viitor plin de posibilități. Vă îndemn să abordați fiecare probă cu încredere și calm, să valorificați la maximum cunoștințele acumulate și să nu uitați că fiecare pas pe acest parcurs contribuie la construirea identității voastre.

Emoțiile resimțite acum sunt firești și naturale. În momentele de îndoială, gândiți-vă la toate lecțiile învățate, la fiecare obstacol depășit și la sprijinul necondiționat al profesorilor și al familiei voastre. Această unitate și determinare reprezintă fundamentul succesului vostru, nu doar la examen, ci și în viață.

Vă doresc mult succes la examenul de bacalaureat și un viitor plin de împliniri! Continuați să visați, să vă dezvoltați și să transformați ambiția în realizări concrete. Sunteți viitorul educației și societății noastre!” a transmis prof. Bogdan Gheorghe SURUCIUC, inspector școlar general.

Citeste mai mult

Eveniment

Nu se reia furnizarea apei în Curtești. Anunț de ultimă oră făcut de NOVA Apaserv

Publicat

Publicitate

 În contextul defecțiunii tehnice majore apărute la grupul de pompare care alimentează  rezervoarele din comuna Curtești, județul Botoșani, Nova Apaserv informează consumatorii că, deși alimentarea cu apă a fost reluată parțial în zonele afectate, unele străzi din localitatea Curtești rămân în continuare fără apă potabilă.

Această situație este cauzată de necesitatea înlocuirii unor componente tehnice esențiale (chituri de etanșare), aflate în curs de livrare. Până la remedierea completă a defecțiunii, sistarea furnizării apei pe străzile afectate din Curtești se prelungește cu încă 24 de ore față de termenul estimat inițial.

Echipele Nova Apaserv continuă intervențiile în teren pentru reluarea furnizării apei potabile în condiții normale cât mai curând posibil.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și mulțumim locuitorilor pentru răbdare și înțelegere!

 

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending