Connect with us

Actualitate

Asteroidul „mascat” de Soare care ar putea distruge o planetă: este cel mai mare din ultimul deceniu

Publicat

Publicitate

Astronomii americani au anunţat luni că au detectat un asteroid cu diametrul de aproximativ 1,5 kilometri în vecinătatea Pământului, cu care ar putea, cu multă neşansă, să se ciocnească într-un viitor îndepărtat, cauzând într-un astfel de scenariu distrugeri la nivel planetar, informează AFP.

Majoritatea asteroizilor care au dimensiuni comparabile au fost deja descoperiţi până în prezent, potrivit oamenilor de ştiinţă, însă noul asteroid era până acum „ascuns” de lumina Soarelui, fiind deosebit de greu de detectat.

Acest asteroid, denumit 2022 AP7, „se încrucişează cu traiectoria Terrei, ceea ce face din el un asteroid potenţial periculos”, a explicat Scott Sheppard, astronom la Carnegie Institution for Science din Washington. Totuşi, corpul ceresc nu ameninţă să se ciocnească direct cu Terra, pentru că rămâne „foarte îndepărtat” de Pământ atunci când orbita lui se va suprapune cu cea a planetei noastre, a adăugat specialistul american

Ameninţarea provine din faptul că, la fel ca în cazul oricărui asteroid, traiectoria sa va fi modificată lent de-a lungul anilor din cauza forţelor gravitaţionale exercitate asupra lui, mai ales de către planete. Din acest motiv, previziunile sunt dificil de făcut pe termen lung.

Este vorba despre „cel mai mare obiect cosmic potenţial periculos pentru Terra descoperit în ultimii opt ani” , a anunţat într-un comunicat NOIRLab din Statele Unite, care administrează mai multe observatoare astronomice.

Acest asteroid de tip NEA („near Earth asteroid” / „asteroid care trece aproape de Pământ” – n.r.) are nevoie de cinci ani pentru a executa o rotaţie completă în jurul Soarelui şi se găseşte în prezent la mai multe milioane de kilometri distanţă de Terra.

Publicitate

Riscul este unul extrem de ipotetic, dar, în cazul unei coliziuni, un asteroid cu o astfel de dimensiune ar avea „un impact devastator asupra vieţii aşa cum o cunoaştem astăzi”, a explicat Scott Sheppard. Praful ejectat în atmosferă în urma impactului ar bloca lumina Soarelui, răcind planeta noastră şi provocând o extincţie în masă.

Descoperirea a fost făcută cu ajutorul telescopului Victor M. Blanco din Chile şi al instrumentului său DECam, dezvoltat iniţial pentru a studia materia întunecată din Univers.

Rezultatele studiului au fost publicate în revista ştiinţifică The Astronomical Journal.

Alţi doi asteroizi din aceeaşi zonă dificil de observat au fost descoperiţi, inclusiv asteroidul cel mai apropiat de Soare cunoscut până în prezent. Cei doi asteroizi nu prezintă însă niciun risc pentru Terra.

Aproximativ 30.000 de asteroizi de toate mărimile – din care peste 850 au diametre de peste 1 kilometru – au fost identificaţi şi catalogaţi în vecinătatea Pământului. Niciunul dintre ei nu ameninţă planeta noastră în următorii 100 de ani. Cu excepţia situaţiei în care nu toate corpurile cereşti de acest tip au fost detectate.

Potrivit lui Scott Sheppard, ar rămâne de detectat între „20 şi 50” de asteroizi de tip NEA. „Majoritatea sunt pe orbite care îi fac dificil de găsit, precum orbite ce îi păstrează în interiorul celei a Pământului, făcându-i dificil de văzut din cauza strălucirii Soarelui”, a explicat el.

Încercând să se pregătească pentru o astfel de „întâlnire” nedorită, NASA a realizat la sfârşitul lunii septembrie o misiune-test: un vehicul spaţial a fost propulsat în spaţiu pentru a se ciocni cu un asteroid considerat nepericulos, dovedind astfel că este posibilă modificarea traiectoriei sale. AGERPRES

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Acțiune pentru siguranța cetățenilor, la Darabani. Zeci de persoane controlate

Publicat

Publicitate

Luni, polițiștii din cadrul Poliția Orașului Darabani și Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea unor situații de risc și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și siguranță rutieră, în localitatea Darabani și a zonelor limitrofe.

 

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate aproximativ 40 de persoane și controlate 20 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 10 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 10.000 de lei.

 

Cele mai multe dintre sancțiuni au fost aplicate conform O.U.G 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

 

Publicitate

Totodată, au fost reținute două permise de conducere și retrase două certificate de înmatriculare.

FOTO cu caracter generic

Citeste mai mult

Eveniment

Tânăr de 26 de ani din Dorohoi, depistat la volan cu numere expirate

Publicat

Publicitate

Luni, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au oprit pentru control, în municipiul Dorohoi, un autoturism condus de către un tânăr, de 26 de ani, din aceeași localitate.

 

În urma verificărilor efectuate de către polițiști, a reieșit faptul că valabilitatea autorizației de circulație provizorie eliberată, pentru numerele de înmatriculare provizorii, figurează ca fiind expirată.

 

Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Nu scăpăm de ceață! Meteorologii au emis un nou COD GALBEN, valabil în mai multe zone ale județului Botoșani

Publicat

Publicitate

Nu scăpăm de ceață! Meteorologii au emis un nou cod galben, valabil în mai multe zone ale județului Botoșani, până la ora 11:00.

Din această cauză, vizibilitatea va fi redusă local sub 200 de metri și, izolat, sub 50 de metri.

Sunt vizate localitățile: Ungureni, Hudești, Albești,
Trușești, Ștefănești, Coțușca, Havârna, Vorniceni,
Rădăuți-Prut, Călărași, Avrămeni, Gorbănești,
Manoleasa, Hlipiceni, Păltiniș, Vlăsinești, Todireni,
Mileanca, Dângeni, Santa Mare, Știubieni, Darabani, Drăgușeni, Durnești, Dobârceni, Mihălășeni, Viișoara, Hănești, Săveni, Ripiceni, Concești, Românești, Mitoc, Adășeni și Răuseni.

Pentru a preveni evenimentele rutiere, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să reducă viteza și să respecte toate regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic.

De asemenea, pietonii trebuie să traverseze numai prin locurile special marcate și după o asigurare temeinică.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și din aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

VIDEO: Două dintre cele trei fete rănite, luni dimineață, în accidentul de pe „Drumul Morții” din Suceava sunt în comă profundă, prognostic rezervat. Mama lor a murit pe loc

Publicat

Publicitate

Două dintre cele trei fete rănite, luni dimineața, în accidentul rutier de la Pătrăuți sunt în comă profundă, iar medicii au prognostic rezervat, informează newsbucovina.ro.

Reamintim că o coliziune dintre un autotren și un autoturism Volvo a dus la decesul conducătoarei de 50 de ani, iar pasagerele – de 15, 17 și 21 de ani – sunt internate în SCJU Suceava.

Astfel, fata de 15 ani prezintă un traumatism cranio-cerebral sever, comă profundă și ruptură de splină. Starea sa este critică, cu prognostic rezervat.

Tânăra de 21 ani se află în comă profundă, cu un hematom subdural care a fost operat de urgență. Internată în Secția de Terapie Intensivă, pacienta rămâne în stare critică, cu prognostic rezervat.

Fata de 17 ani este conștientă și cooperantă, dar suferă de leziuni medii care necesită monitorizare atentă în Terapie Intensivă.

Poliția investighează incidentul sub aspectul infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Publicitate

Potrivit anchetei polițiștilor, șoferul autotrenului a pătruns pe contrasens unde a lovit autoturismul în care se aflau cele patru persoane din Dărmănești.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending