Connect with us

Eveniment

Astăzi sunt „Moşii de vară”. În toate bisericile ortodoxe se oficiază Sfinte Liturghii urmate de slujbe de pomenire

Publicat

Publicitate

Înainte de Duminica Rusaliilor sunt „Moşii de vară”, sărbătoare dedicată pomenirii morţilor. Cu această ocazie, in toate bisericile ortodoxe se oficiază Sfinte Liturghii urmate de slujbe de pomenire a celor trecuţi la cele veşnice. Biserica Ortodoxă a consacrat sâmbăta, ca zi de pomenire a morţilor. Două dintre sâmbetele din cursul anului bisericesc sunt dedicate în chip special pomenirii generale a morţilor: Sâmbăta dinaintea Duminicii lăsatului  sec de  carne (a  Înfricoşatei Judecaţi) și Sâmbăta  dinaintea  Duminicii  Pogorârii Duhului Sfânt (Sâmbăta Rusaliilor). Ambele zile poartă în popor şi denumirea de „Moşi” (cea dintâi: „Moşii de iarnă”, cealaltă „Moşii de vară”), pentru ca în ele facem pomenirea părinţilor, moşilor şi strămoşilor noştri cei adormiţi.

În Sâmbăta dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne se face pomenirea morţilor, pentru că în duminica următoare Biserica a rânduit să se sărbătorească Înfricoşata Judecată, la care ne vom înfăţişa cu toţii în lumea de apoi. De aceea, întrucât mulţi dintre drepţii Vechiului Testament au adormit fără să vadă pe Mântuitorul făgăduit şi aşteptat şi mulţi creştini au murit pe neaşteptate şi fără pregătirea sau fără pocăinţa necesară, Biserica face mijlocire pentru ei. În Sâmbăta dinaintea Duminicii Pogorârii Duhului Sfânt (Sâmbăta Rusaliilor sau „Moşii de vară”), Biserica face din nou pomenirea generală a morţilor, rugându-se pentru ei, prin rugăciunile şi cântările  înscrise în slujba zilei din Penticostar, pentru ca şi ei să se bucure de darurile Sfântului Duh, a Cărui pogorâre este prăznuitaă în duminica următoare. Biserica îi numeşte pe cei trecuţi în viaţa de dincolo „adormiţi”, termen care are înţelesul de stare din care te poţi trezi.

Ea nu vorbeşte de trecere într-o stare de nefiinţă, ci de trecere dintr-un mod de existenţă în alt mod de existenţă. Hristos îi va dărui cuvântului „adormit”, înţelesul care îl asociază cu învierea. Când Mântuitorul ajunge în casa lui Iair, a cărui fiică, de numai 12 ani, de abia murise, spune: „Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme” (Luca  8,52). Potrivit Sfintei Scripturi, după moarte urmează Judecata particulară, în urma căreia omul ajunge să se împărtăşească fie de fericire, fie de suferinţă, stări date de modul vieţuirii pe pământ (unit cu Dumnezeu sau despărţit de El). Aceste stări nu sunt definitive, ele durează până la Judecata Universală, când va avea loc învierea întregului neam omenesc şi când vor avea loc hotărârile finale legate de starea de fericire sau suferinţă. Noi ortodocşii ne rugăm pentru cei morţi, pentru că avem credinţă ca prin rugăciunile noastre, sufletul pentru  care  ne  rugăm  va  ajunge  la  Judecata  universală,  într-o  stare  mai  bună  decât  aceea  cu  care s-a despărţit  de trup.

 

 

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Numărul maxim de elevi în clasele de liceu, din anul școlar 2026-2027. Reguli pregătite de Ministerul Educației

Publicat

Publicitate

Ministerul Educației a pregătit proiectul de metodologie privind cifra de școlarizare în anul școlar 2026-2027. Potrivit documentului, clasele de a IX-a din liceele teoretice și tehnologice vor avea 28 de elevi.

În ceea ce privește clasele cu filieră vocațională profil sportiv, teologic, pedagogic, precum și învățământ liceal de artă, acestea vor avea 24 de elevi, notează edupedu.ro.

Numărul elevilor într-o clasă a crescut, în medie, cu doi elevi din anul școlar 2025-2026.

Potrivit metodologiei puse în consultare, în situații excepționale pot fi aprobate includerea în clase a încă patru elevi, cel mult. Decizia este la nivelul inspectoratelor școlare, fără avizul ministerului.

Reguli pentru formarea claselor de liceu în anul școlar 2026-2027

Numărul de elevi dintr-o clasă de liceu este stabilit luând în considerare traseele educaționale:

  • clasele IX/XI/anul I teoretic/ tehnologic (zi): 28 locuri
  • vocațional (sport/teologic/pedagogic/arte): 24 locuri
  • seral/frecvență redusă – 30 locuri
  • postliceal/maiștri – 32 locuri.

Clasele din învățământul liceal tehnologic dual: se constituie conform solicitărilor operatorilor economici și cu respectarea limitelor legale.

Publicitate

Fiecare liceu ce poate școlariza profil pedagogic trebuie să includă cel puțin o clasă a IX-a „Pedagogia educației timpurii”

La nivelul centrelor județene de resurse și asistență educațională/Centrului Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională se realizează un studiu privind orientarea școlară a elevilor din clasa a VIII-a.

Inspectoratele școlare stabilesc numărul de locuri, repartizat pe unități de învățământ, pentru:

  • candidații de etnie romă
  • candidații cu cerințe educaționale speciale;
  • tinerii de origine română din Republica Moldova, țări învecinate și diaspora.

Reguli pentru grădiniță, clase pregătitoare, gimnaziu

Se asigură cuprinderea întregii generații a copiilor în vârstă de 4 ani în grupa mijlocie.

Se asigură cuprinderea întregii generații a copiilor în vârstă de 5 ani în grupa mare.

  • grupa mică cuprinde, în medie, 9 copii, dar nu mai puțin de 7 și nu mai mult de 11
  • grupa mijlocie cuprinde, în medie, 14 copii, dar nu mai puțin de 10 și nu mai mult de 17
  • grupa mare cuprinde, în medie, 16 copii, dar nu mai puțin de 10 și nu mai mult de 22
  • educația timpurie, nivel preșcolar: grupa cuprinde, în medie, 17 preșcolari, dar nu mai puțin de 12 și nu mai mult de 22

Se asigură cuprinderea întregii generații a copiilor a copiilor în vârstă de 6 ani în clasa pregătitoare.

  • învățământul primar: clasa cuprinde, în medie, 18 elevi, dar nu mai puțin de 12 și nu mai mult de 24

Se asigură cuprinderea întregii generații de absolvenți ai clasei a VIII-a în învățământul liceal, inclusiv în sistem dual, în vederea finalizării învățământului obligatoriu.

învățământul gimnazial: clasa cuprinde, în medie, 20 de elevi, dar nu mai puțin de 12 și nu mai mult de 28.

Citeste mai mult

Eveniment

Zilele cu dezlegare în Postul Crăciunului 2025. Când se mănâncă pește, untdelemn și vin. Calendarul complet

Publicat

Publicitate
Postul Naşterii Domnului 2025 a început vineri, 14 noiembrie, și se încheie miercuri, 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului. Este o perioadă de 40 de zile în care credincioșii se pregătesc pentru una dintre cele mai mari sărbători ale creștinătății, prin rugăciune, cumpătare și rânduială alimentară.

Postul Crăciunului este considerat un post mai „blând”, având numeroase zile cu dezlegare la pește, precum și dezlegări la untdelemn și vin, stabilite în calendarul ortodox 2025.

Postul Nașterii Domnului, cum se postește?

Ca fel de postire, Postul Nașterii Domnului este de asprime mijlocie (ca și cel al Sfinților Apostoli).

După rânduiala din pravile, în timpul acestui post, în mănăstiri se ajunează lunea, miercurea și vinerea, până la Ceasul al IX-lea (orele 15.00-16.00) când se mănâncă hrană uscată sau legume fierte fără untdelemn; marțea și joia se mănâncă legume fierte, drese cu untdelemn și se bea vin, iar sâmbăta și duminica se îngăduie și pește afară de perioada dintre 20 și 25 decembrie, când postul devine mai aspru, potrivit Agerpres.

Dacă lunea, marțea sau joia cade serbarea unui sfânt cu doxologie mare se dezleagă la pește, iar miercurea și vinerea în acest caz se dezleagă la untdelemn și vin, dar se mănâncă numai o dată pe zi.

Dacă se întâmplă miercuri și vineri praznicul unui sfânt cu priveghere (5, 6, 9, 12 și 13 decembrie), ori hramul bisericii, atunci se dezleagă la untdelemn, pește și vin. Dezlegare la pește se dă, de asemenea, la praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie), în orice zi ar cădea.

Ultima zi a Postului Nașterii Domnului este de post negru

Ultima zi a Postului Nașterii Domnului (24 decembrie), numită Ajunul Crăciunului, este zi de post mai aspru decât celelalte zile: se ajunează până la Ceasul al IX-lea, când se obișnuiește să se mănânce, în unele părți, grâu fiert amestecat cu fructe și miere, în amintirea postului lui Daniel și al celor trei tineri în Babilon (Daniel 1, 5, 8-16). În alte părți se ajunează în această zi până la răsăritul Luceafărului de seară, care ne aduce aminte de steaua care a vestit Nașterea Domnului.

Publicitate

Această ajunare amintește totodată de postul ținut odinioară de catehumenii care în seara acestei zile primeau Botezul creștin și apoi prima împărtășire, la Liturghia săvârșită atunci în acest scop (Liturghia Sfântului Vasile, care în prezent se săvârșește dimineața)

Rânduiala generală: când se dă pește în mod obișnuit

„Luni, miercuri şi vineri se posteşte mai aspru; marţea şi joia se mănâncă mâncare de post cu untdelemn şi vin; sâmbăta şi duminica se îngăduie şi peşte, afară de perioada 20–25 decembrie, când postul devine mai aspru,” conform Liturgicii generale
Așadar, toate sâmbetele și duminicile din 15 noiembrie până în 19 decembrie au dezlegare la pește, indiferent dacă sunt menționate separat sau nu.

Zilele cu dezlegare la pește marcate expres în calendarul ortodox 2025

Zile cu dezlegare la PEȘTE în timpul săptămânii (zile speciale)

  • 21 noiembrie – Intrarea în Biserică a Maicii Domnului
  • 25 noiembrie – Odovania praznicului Intrării în Biserică a Maicii Domnului (Sf. Ecaterina, Sf. Mercurie)
  • 2 decembrie – Sf. Cuv. Paisie și Cleopa de la Sihăstria
  • 4 decembrie – Sf. Mare Muceniță Varvara, Sf. Ioan Damaschin
  • 6 decembrie – Sf. Ierarh Nicolae (coincide cu zi de sâmbătă, oricum cu pește)
  • 7 decembrie – Sf. Filofteia (duminică)
  • 9 decembrie – Zămislirea Sfintei Fecioare Maria
  • 13 decembrie – Sf. Dosoftei, Sf. Eustratie și ceilalți mucenici (sâmbătă)
  • 18 decembrie – Sf. Cuvios Daniil Sihastrul

Aceste zile sunt marcate în mod clar în calendarul BOR și nu sunt interpretări sau deducții.

Zile cu pește prin regula generală (sâmbătă și duminică)

Conform rânduielii bisericești toate sâmbetele și duminicile din Post au dezlegare la pește, până la data de 19 decembrie.

Astfel, în Postul Crăciunului 2025, pește se mănâncă și în:

Noiembrie

  • 15 noiembrie (sâmbătă)
  • 16 noiembrie (duminică)
  • 22 noiembrie (sâmbătă)
  • 23 noiembrie (duminică)
  • 29 noiembrie (sâmbătă — menționată și ca zi specială)
  • 30 noiembrie (duminică – Sf. Apostol Andrei)

Decembrie

  • 6 decembrie (sâmbătă – și sărbătoare mare)
  • 7 decembrie (duminică – și zi specială)
  • 13 decembrie (sâmbătă – și zi specială)
  • 14 decembrie (duminică)

După 20 decembrie, postul devine mai aspru și nu mai există dezlegări la pește până la Crăciun.

Zile cu dezlegare la untdelemn și vin

Conform rânduielii generale:

  • Marți și joi, în tot postul – mâncare de post cu ulei și vin
  • Zilele mari care nu au pește – au cel puțin ungere cu ulei și vin, conform calendarului ortodox și tradiției locale
  • Regula este stabilă și nu variază de la an la an.

Calendar complet al dezlegărilor la pește în Postul Crăciunului 2025

Noiembrie

  • 15 noiembrie – pește
  • 16 noiembrie – pește
  • 21 noiembrie – pește (sărbătoare mare)
  • 22 noiembrie – pește
  • 23 noiembrie – pește
  • 25 noiembrie – pește (sărbătoare mare)
  • 29 noiembrie – pește
  • 30 noiembrie – pește (Sf. Andrei)

Decembrie

  • 2 decembrie – pește
  • 4 decembrie – pește
  • 6 decembrie – pește
  • 7 decembrie – pește
  • 9 decembrie – pește
  • 13 decembrie – pește
  • 14 decembrie – pește
  • 18 decembrie – pește

Nu se mai consumă pește înainte de Crăciun

În perioada 20–24 decembrie, conform rânduielii bisericești se ține post mai aspru.

Citeste mai mult

Eveniment

Ministrul Sănătății propune ca intervențiile stomatologice cu anestezie generală să fie făcute în spitalele publice de urgență

Publicat

Publicitate

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, propune ca intervențiile stomatologice cu anestezie generală să fie făcute în ambulatoriile spitalelor publice, scrie alba24.ro.

Contextul inițiativei este dat de cazul unei fetițe de 2 ani care a murit, joi, la o clinică stomatologică din Capitală, în urma unei anestezii generale.

”Văzând reacțiile voastre din ultimele zile și ascultând oamenii din jurul meu – pacienți, medici, specialiști, prieteni – mi-a venit o idee. Și înainte de a merge mai departe, vreau să mă sfătuiesc cu voi.

Cum vi s-ar părea dacă am reglementa posibilitatea ca anumite intervenții stomatologice care necesită anestezie generală să se efectueze în spitalele publice de urgență – în ambulatoriul de specialitate mai exact?

Mă refer la intervenții stomatologice cu anestezie generală, realizate în condiții de siguranță, în cadrul unor cabinete de stomatologie înființate în ambulatoriile spitalelor publice.

Nu pretind că se poate peste noapte, dar cred că putem începe acest drum astfel încât, treptat, să oferim pacienților acces la proceduri sigure, moderne, în spitale pregătite pentru astfel de intervenții și mai ales pregătite dacă apare o complicație de urgență.

Publicitate

Și vorbesc despre un model care să fie decontat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, în regim de ambulatoriu sau spitalizare de zi – exact cum se întâmplă deja cu multe alte servicii medicale din spitalele publice.

Eu cred că acest demers poate ajuta foarte mulți oameni”, a transmis, pe pagina sa de Facebook, ministrul Sănătății.

Cazul decesului fetiței de 2 ani

O fetiță de 2 ani a decedat la o clinică stomatologică privată din București, joi, în urma unei anestezii generale.

La fața locului au fost chemate echipaje medicale, care au efectuat manevre de resuscitare, însă în pofida eforturilor depuse, fetița a decedat.

A fost începută urmărirea penală in rem cu privire la infracțiunea de ucidere din culpă. Procurorii susțin că autopsia efectuată la INML indică faptul că pacienta avea patologie cronică preexistentă complexă.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat, vineri, că autorizațiile la acea clinică nu au fost emise corespunzător, existând spații care nu respectă normativul și legislația în vigoare cu privire la funcționarea unui cabinet în care se asigură anestezie intravenoasă.

Reprezentanții clinicii susțin însă că ”activitățile de sedare profundă, desfășurate de clinică în ultimii ani, s-au realizat în cadrul unei unități care a funcționat în baza autorizațiilor și avizelor necesare, eliberate de instituțiile competente”, potrivit Agerpres.

Citeste mai mult

Eveniment

Târguri de Crăciun 2025: Unde sunt organizate cele mai cunoscute evenimente de sărbători, în România. PROGRAM

Publicat

Publicitate

Târguri de Crăciun 2025. Marile orașe din România intră în atmosfera sărbătorilor odată cu deschiderea târgurilor de Crăciun. Printre cele mai cunoscute târguri din țară se numără cele din Craiova, Sibiu, Cluj, Timișoara, Alba Iulia, Oradea,  Brașov, dar și București, scrie alba24.ro.

Târgurile de Crăciun din Alba Iulia

Alba Iulia va avea două târguri de Crăciun anul acesta. Unul va fi în Șanțurile Cetății, organizat și administrat de o firmă privată.  În Parcul de Crăciun vor fi amenajate puncte de gastronomie, va fi amplasat patinoar, brad de Crăciun și iluminat festiv. Locația este Piața Visconti, pe Latura de Vest a Cetății Alba Carolina.

Parcul de Crăciun va funcționa în perioada 21 noiembrie 2025 – 11 ianuarie 2026 (51 de zile). AICI, mai multe detalii.

Celălalt eveniment va fi în curtea Palatului Principilor. Acesta va fi deschis de vineri, 5 decembrie 2025 și până duminică, 11 ianuarie 2026. Vor fi căsuțe cu produse locale, delicii culinare, suveniruri.

Târgul de Crăciun din Craiova

sursa Facebook Primaria Municipiului Craiova

Publicitate

Târgul de Crăciun din Craiova s-a deschis de vineri, 14 noiembrie. Va funcționa până duminică, 4 ianuarie 2026.

Potrivit organizatorilor, tema târgului din acest an este „Spărgătorul de nuci”.

 

Printre principalele atracții din acest an se numără sania zburătoare a lui Moș Crăciun în Piața Mihai Viteazul și zăpada artificială.

O atracție deosebită este  „Satul lui Moș Crăciun”, amplasat în Piața William Shakespeare. Aici, cei mici îl vor putea vizita pe Moș Crăciun într-o casă decorată de aproape șase metri înălțime, dotată cu un ceas de poveste și iluminată festiv.

Bradul-scenă din Piața Frații Buzești va găzdui concerte și spectacole zilnice, iar cel din Piața Mihai Viteazul, decorat ca un magazin de jucării, va fi un punct de atracție pentru turiști și iubitorii de fotografii.

Târgul de Crăciun din Sibiu

 

 

Târgul de Crăciun din Piața Unirii din Cluj-Napoca se deschide vineri, 21 noiembrie. Principalele atracții sunt: Căsuța lui Moș Crăciun, Roata Panoramică, Carusel, Sanie VR.

Ultima zi în care iubitorii de Crăciun se pot bucura de magia târgului din Cluj-Napoca este 1 ianuarie 2026.

Târgul de Crăciun din Timișoara

târg de Crăciun, Timișoara

Sursă foto: Facebook/Primăria Municipiului Timișoara

Acesta va fi deschis în perioada 23 noiembrie 2025 – 7 ianuarie 2026. Printre principalele atracții ale târgului se numără trenulețul, roata panoramică și patinoarul.

Târgul de Crăciun din Oradea

oradea crăciun, târg

Sursă foto: Facebook/Primăria Oradea

Oradea aduce spiritul de sărbătoare în data de 28 noiembrie în Piața Unirii și Piața Ferdinand. Târgul va fi deschis până pe 26 decembrie.

Târgul de Crăciun din Oradea a devenit, în ultimii ani, unul dintre cele mai îndrăgite din România.

Amenajat în Piața Unirii, printre clădirile Art Nouveau luminate și decorate cu proiecții tematice, târgul oferă o atmosferă de basm în inima orașului.

Târgul de Crăciun din București 2025

Piața Constituției din București devine tărâm de poveste în perioada 29 noiembrie – 28 decembrie 2025.

Va fi iluminată de mii de beculețe și dominată de un brad uriaș.

Atmosfera este completată de spectacole de colinde, concerte de weekend și de un brad uriaș de 30 de metri, decorat cu mii de luminițe.

Târgul este cel mai mare din România, organizat de Primăria Capitalei, iar intrarea este liberă.

Programul de vizitare este între 12:00 și 22:00 în timpul săptămânii și 10:00 – 22:00 în weekend.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending