Învierea Domnului – Sfintele Paşti, care este învierea cu trupul din mormânt a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, este sărbătorită de Biserică în acest an în ziua de 16 aprilie.
Cu adevărat, arată părintele arhimandrit Ilie Cleopa, nici o sărbătoare a Bisericii creştine nu a adus atâta bucurie în cer şi pe pământ, precum şi în iad.
Căci cine ar putea să spună câtă bucurie au avut Adam şi Eva şi toţi patriarhii, prorocii şi drepţii Legii Vechi şi cei mai dinainte de Lege, când li s-a vestit în iad că a înviat Domnul şi că vine la ei, Mesia: „Împăciuitorul Căruia i se vor supune popoarele” (Facere 49,10).
Ce bucurie dumnezeiască au avut aceştia, spune părintele arhimandrit Cleopa Ilie, când au văzut cu ochii lor sfărâmarea porţilor iadului şi pe Mesia, Cel Mult aşteptat, venind cu putere şi strălucire nespusă, risipind cu fulgerele dumnezeirii sale întunericul şi amărăciunea fără de măsură ale iadului.
Trupul cu care El a înviat este trupul lui Iisus din Nazaret, trup care a fost răstignit pe Cruce, încheind opera de răscumpărare prin acel suspin: „Săvârşitu-s-a” (Ioan 19,30).
Primele arătări ale Mântuitorului după Înviere au fost făcute femeilor mironosiţe (purtătoare de mir)
„După ce a trecut sâmbăta, când se lumina de ziua întâi a săptămânii (Duminică), au venit Maria Magdalena şi cealaltă Marie, ca să vadă mormântul. Şi iată s-a făcut cutremur mare, că îngerul Domnului, coborând din cer şi venind, a prăvălit piatra şi şedea deasupra ei.
Publicitate
Şi înfăţişarea lui era ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. Şi de frica lui s-au cutremurat cei ce păzeau şi s-au făcut ca morţi. Iar îngerul, răspunzând, a zis femeilor: Nu vă temeţi, că ştiu că pe Iisus cel răstignit Îl căutaţi. Nu este aici; căci S-a sculat precum a zis; veniţi de vedeţi locul unde a zăcut. Şi degrabă mergând, spuneţi ucenicilor Lui că S-a sculat din morţi şi iată va merge înaintea voastră în Galileea; acolo Îl veţi vedea. Iată v-am spus vouă”. (Matei 28, 5-7)
Apoi S-a arătat Domnul la doi din ucenicii Săi, Luca şi Cleopa, care mergeau spre Emaus (Luca 24, 18)
Seara, în ziua Sfintelor Paşti, S-a arătat celor unsprezece, care erau adunaţi împreună de frica iudeilor şi i-a liniştit, zicându-le: ‘Pace vouă’!.
Iar ei înfricoşându-se, le-a zis Hristos: „De ce sunteţi tulburaţi şi pentru ce se ridică astfel de gânduri în inima voastră? Vedeţi mâinile Mele şi picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi, că duhul nu are carne şi oase, precum Mă vedeţi pe Mine că am.
Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi picioarele Sale. Iar ei încă necrezând de bucurie şi minunându-se, El le-a zis: Aveţi aici ceva de mâncare? Iar ei i-au dat o bucată de peşte fript şi dintr-un fagure de miere. Şi luând, a mâncat înaintea lor. Şi le-a zis: Acestea sunt cuvintele pe care le-am grăit către voi fiind încă împreună cu voi, că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre Mine în Legea lui Moise, în prooroci şi în psalmi”. (Luca 24, 36-45).
S-a arătat apoi şi la peste cinci sute de fraţi (I Corinteni 15, 6), iar după opt zile, S-a arătat ucenicilor Lui şi lui Toma. Fiind uşile încuiate, l-a încredinţat pe Toma despre Învierea Sa prin punerea mâinilor pe semnul cuielor din mâinile Sale şi în coasta Sa. (Ioan 20, 26-29)
Ultima dată S-a arătat Domnul ucenicilor săi pe muntele Măslinilor, când S-a înălţat la cer şi le-a zis: „Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura: Cel ce va crede şi se va boteza, se va mântui; iar cel ce nu va crede, se va osândi”. (Marcu 16, 15-16; Luca 24, 47-52; Fapte 1,8) (surse: „Predici la praznicele împărăteşti şi la sfinţii de peste an”, Arhimandrit Cleopa Ilie, 1996; Dicţionar de Teologie Ortodoxă, pr. prof. dr. Ion Bria, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1994)
ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.
Plafonarea adaosului comercial pentru alimentele de bază: măsura ar urma să nu mai fie prelungită, din octombrie. Adică prețurile la mai multe alimente ar putea crește.
Informația a fost prezentată inițial de președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, pe rețelele de socializare.
Acesta s-a referit sâmbătă, într-o postare pe Facebook, despre ”zvonuri” privind faptul că ”plafonarea adaosului comercial în cazul alimentelor de bază, care ar urma să fie ridicată de la 1 octombrie”.
”Voi cere urgent clarificări partenerilor de guvernare, pentru că este o decizie pe care nu am discutat-o în Coaliție și cu care PSD nu poate fi de acord. Specialiștii spun că ridicarea plafonării ar crește imediat inflația cu încă 2-3 puncte procentuale, consumul ar scădea, iar puterea de cumpărare a românilor se va prăbuși”, a scris Grindeanu.
Precizări din partea Guvernului
”Decizia neprelungirii plafonării prețurilor la alimentele de bază a fost luată de coaliția de guvernare.
Coaliția a decis, fără nicio opinie contrară, că prelungirea din urmă cu trei luni a plafonării urma să fie ultima deoarece a provocat distorsiuni economice atât la nivelul producătorilor, cât și al comercianților.
Publicitate
Săptămâna viitoare premierul va avea discuții cu reprezentanții retailerilor pentru a se asigura că neprelungirea plafonării nu va provoca creșteri importante de prețuri”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, Ioana Ene Dogioiu, pentru G4Media.
Plafonarea adaosului comercial pentru alimentele de bază
Guvernul a aprobat, în 27 iunie, prelungirea cu trei luni a măsurii de plafonare a adaosului comercial pentru alimentele de bază. Măsura va expira în 30 septembrie, dacă între timp nu se ia altă decizie.
Plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază a fost aplicată din august 2023 și prelungită succesiv. Aceasta a vizat combaterea creșterii excesive a prețurilor și a fost aplicată pentru 14 grupe de produse alimentare, listă ce a fost ulterior extinsă.
Lista alimentelor cuprinde:
pâine albă simplă cu gramaj cuprins între 300-500 grame, fără specialități;
lapte de vacă de consum 1 l, grăsime 1,5%, cu excepția UHT;
brânză telemea de vacă vrac;
iaurt simplu din lapte de vacă, 3,5% grăsime, cu gramaj maxim 200 grame;
Astăzi, 13 septembrie, a fost inaugurat noul sediu al ISU Botoșani și al Detașamentului de Pompieri Botoșani. Acest moment important marchează finalizarea unei investiții esențiale pentru siguranța comunității și pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă ale salvatorilor.
Proiectul face parte din programul „Îmbunătățirea managementului riscurilor de dezastre”, finanțat prin acordul de împrumut dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare. Bugetul inițial de 50 de milioane de euro a fost suplimentat, în 2023, cu încă 92 de milioane de euro, pentru a sprijini dezvoltarea infrastructurii dedicate situațiilor de urgență.
*Clădirea din Botoșani este a șaptea finalizată dintr-un total de 35 de sedii* esențiale pentru pregătirea și intervenția în caz de urgență, care urmează să fie modernizate sau reconstruite în perioada următoare.
Publicitate
Noul sediu, modern și funcțional, include atât spații administrative, cât și facilități specializate pentru instruirea personalului. Realizarea acestuia a fost posibilă prin colaborarea dintre Ministerul Finanțelor, Ministerul Afacerilor Interne, Departamentul pentru Situații de Urgență, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și partenerii implicați – Banca Mondială, echipa de construcție, proiectantul și dirigintele de șantier.
Astfel de investiții contribuie nu doar la îmbunătățirea condițiilor de lucru pentru pompieri, ci și la consolidarea capacității de răspuns rapid și eficient în situații critice.
*INFORMAȚII SUPLIMENTARE*
Proiectul de consolidare, mansardare și refuncționalizare a sediului Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al județului Botoșani și a Detașamentului de Pompieri Botoșani a avut ca obiectiv principal creșterea rezistenței structurale printr-o intervenție de întărire a fundației și a structurii de rezistență. În paralel cu aceste lucrări, clădirea a fost modernizată și extinsă prin adăugarea unei mansarde.
Lucrările de consolidare și modernizare au demarat în octombrie 2023, având o valoare a contractului de execuție de 30.609.088,31 lei (TVA inclus), iar valoarea totală a investiției se ridică la 32.871.084,96 lei (TVA inclus).
*❗ STAREA CLĂDIRII înainte de demolare*
Clădirea în care își desfășura activitatea ISU Botoșani se afla într-o stare avansată de degradare și nu mai corespundea cerințelor actuale privind rezistența și stabilitatea structurilor. În urma expertizei tehnice, construcția a fost încadrată în clasa a II-a de risc seismic (RS), categorie atribuită imobilelor care prezintă vulnerabilitate ridicată și pot suferi avarii majore în cazul unui cutremur.
*❗ NOUA CONSTRUCȚIE*
Obiectivul este alcătuit dintr-o clădire administrativă cu o suprafață construită de 606 mp și o suprafață desfășurată totală de 3.241,55 mp. Construcția are regim de înălțime cu subsol parțial, parter, trei etaje și mansardă, fiind alcătuită dintr-un singur corp, realizat pe structură de cadre din beton armat.
În spațiile destinate Detașamentului de Pompieri Botoșani se regăsesc birourile personalului, o zonă pentru servirea mesei, spații de depozitare și încăperi tehnice necesare funcționării clădirii, precum și camere de odihnă, vestiare și grupuri sanitare. Sediul ISU Botoșani include birouri, oficii și grupuri sanitare amenajate la fiecare nivel.
Clădirea a fost proiectată conform celor mai noi standarde de eficiență energetică și este dotată cu panouri solare pentru producerea apei calde și furnizarea de energie electrică. Acoperișul este realizat din șarpantă metalică, cu învelitoare din panouri tip sandwich cu miez de vată minerală.
Accesul între etaje se face prin case de scară, dar și printr-un lift nou, amplasat la exterior.
De asemenea, pe acoperiș au fost instalate două antene de comunicații, menite să asigure funcționarea optimă a activităților operative.
*❗ DESPRE PROIECT*
Proiectul „Îmbunătățirea managementului riscurilor de dezastre” (P166302) face parte din Acordul de împrumut încheiat între România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, semnat la 1 august 2018 și ratificat prin Legea nr. 307 din 20 decembrie 2018. Ulterior, acestui acord i s-a adăugat un nou împrumut pentru finanțare adițională, semnat la 25 mai 2023 și ratificat prin Legea nr. 331 din 7 noiembrie 2023.
Valoarea inițială a împrumutului a fost de 50 de milioane de euro, la care s-au adăugat 92 de milioane de euro prin finanțarea suplimentară.
În total, inițiativa prevede intervenții asupra a 35 de obiective din cadrul unităților subordonate IGSU, incluzând lucrări de demolare, construcție, consolidare și modernizare.
Astăzi, 13 septembrie, de Ziua Pompierilor din România și cu ocazia inaugurării noului sediu al ISU Botoșani, porțile Detașamentului de Pompieri Botoșani s-au deschis pentru comunitate. Evenimentul a adunat sute de botoșăneni care au dorit să cunoască îndeaproape lumea salvatorilor și să trăiască, pentru câteva ore, emoția unei meserii în care curajul și solidaritatea sunt esențiale.
Experiențe de neuitat pentru copii
Cei mici au fost vedetele zilei. Au urcat în autospecialele de intervenție, au probat casca și haina de protecție și au descoperit cum funcționează furtunul cu apă. Tiroliana și mașinuțele electrice de pompieri au fost atracțiile principale, dar nu au lipsit nici activitățile creative și educative:
– la atelierul de colorat și puzzle, copiii și-au pus imaginația la încercare, construind, piesă cu piesă, imaginea salvatorilor;
Publicitate
– pe traseul aplicativ, inspirat din antrenamentele reale, micuții au trecut contracronometru prin obstacole, demonstrând agilitate și curaj.
Atelierul de prim ajutor – lecții pentru viață
Un moment deosebit l-a constituit participarea la atelierul de prim ajutor, susținut de pompieri și de voluntarii din programul național „Salvator din Pasiune”. Copiii și adulții au învățat cum să reacționeze în situații critice, cum să acorde primul ajutor și au exersat manevre salvatoare, inclusiv metoda Heimlich, folosită atunci când o persoană se îneacă. Emoția a fost cu atât mai mare cu cât participanții au putut pune în practică aceste gesturi simple, dar care pot salva vieți.
📖 Educație pentru siguranță
Pompierii au discutat cu botoșănenii despre prevenirea incendiilor, riscurile folosirii necorespunzătoare a instalațiilor electrice și comportamentul corect în caz de cutremur, inundație sau alte situații de urgență. Au fost distribuite materiale informative din campaniile naționale de siguranță și promovate platforma fiipregatit.ro și aplicația DSU, utile pentru pregătirea populației.
🎖️ Meseria de pompier – între pasiune și responsabilitate
Un alt punct de interes a fost standul pregătit de colegii de la Resurse Umane, unde vizitatorii au aflat detalii despre ce înseamnă să fii pompier, care sunt condițiile de recrutare și pașii necesari pentru a urma această carieră. Mulți tineri au ascultat cu emoție poveștile salvatorilor aflați în serviciu și au aflat cum își pot transforma visul de a deveni pompier într-o realitate.
O sărbătoare pentru întreaga familie
Evenimentul a fost completat de activități interactive și jocuri pentru copii, care a adus zâmbete și voie bună. Părinții, bunicii și copiii au trăit împreună emoția unei zile speciale, transformând „Ziua Porților Deschise” într-o adevărată sărbătoare a comunității.
Ziua Porților Deschise la Detașamentul de Pompieri Botoșani a demonstrat încă o dată că pompierii nu sunt doar salvatori, ci și prieteni, educatori și modele pentru cei mici. A fost o zi în care emoția s-a împletit cu bucuria și cunoașterea, întărind legătura dintre pompieri și comunitatea pe care o protejează.
La 13 septembrie 2025 este marcată Ziua pompierilor.
Celebrarea acestei zile la nivel național are rolul de a evidenția la nivel public eroismul pompierilor militari în bătălia din Dealul Spirii împotriva forțelor otomane, pentru apărarea Revoluției de la 1848.
Anul revoluționar 1848, manifestat amplu în Europa, a cuprins deopotrivă și Principatele Române. În Țara Românească, mișcarea revoluționară a început în iunie 1848.
Pentru a înăbuși mișcarea de revoltă din Țara Românească, la 13 septembrie 1848, forțele otomane conduse de generalul Fuad Pașa au intrat în București, potrivit volumului ‘Istoria României în Date’ (2003).
Locotenența Domnească a dat ordin, la 12 septembrie 1848, colonelului Radu Golescu, comandant al Regimentului 2 Infanterie și șef al garnizoanei Capitalei, să desfășoare, în ziua următoare, subunități în Dealul Spirii, pentru a întâmpina forțele otomane formate din aproape 6.000 de ostași, potrivit www.isualba.ro.
La 13 septembrie 1848, înainte de sosirea forțelor otomane, a avut loc înmânarea noilor drapele ale Regimentului 2 Infanterie, contribuind astfel la întărirea moralului și dăruirii ostașilor români. Convinși de iminența declanșării conflictului armat cu forțele otomane, ostașii Companiei de Pompieri au cerut să se alăture trupelor la cazarma din Dealul Spirii.
Publicitate
În acea zi s-a desfășurat bătălia din Dealul Spirii, ultima confruntare armată de pe teritoriul românesc între contingente militare ale Țării Românești și otomane, conform www.isubif.ro. Compania de Pompieri București, sub comanda căpitanului Pavel Zăgănescu, a luptat eroic în fața unui adversar net superior numeric. Bătălia a rămas în istorie drept ‘baia de sânge de la București’, peste jumătate din efectivul companiei de pompieri murind în luptă.
Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO
Actul eroic de la 13 septembrie 1848 reprezintă una dintre cele mai importante date din istoria armei pompierilor. Este celebrată drept Ziua pompierilor, fiind marcată prin Hotărârea de Guvern nr. 492/1997. În amintirea actului eroic din Dealul Spirii, la 13 septembrie 1901, a fost dezvelit Monumentul Eroilor Pompieri din București, realizat de sculptorul Wladimir Hegel, în fața clădirii Arsenalului Armatei.
Anual sunt organizate manifestări la nivel central și național pentru marcarea zilei pompierilor. Pe plan extern, pompierii români au intervenit în diferite misiuni de sprijinire a unor unități similare din state ale Uniunii Europene și din NATO. AGERPRES