Un incendiu a izbucnit, seara trecută, într-o gospodărie din localitatea Tulbureni. Un solar a fost cuprins de flăcări.

La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere. Aceștia au constatat faptul că ardea o parte din solar și au acționat rapid pentru ca flăcările să nu se extindă la întreaga construcție. Suprafața afectată a fost de aproximativ 160 de metri pătrați. S-au salvat și protejat de foc un alt salar și alte construcții din apropiere.

Cel mai probabil, evenimentul a fost provocat de o sobă lăsată nesupravegheată pe timpul funcționării.

Pentru evitarea unor astfel de evenimente, ISU Botoșani vă recomandă:

▪ nu lăsați sobele și alte mijloace de încălzire nesupravegheate pe timpul funcţionării;

▪ nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului;

▪ nu lăsați ușa sobei deschisă;

▪ nu supraîncălziți soba;

✔ montați pe pardoseală, în fața ușii de alimentare cu combustibil a mijlocului de încălzire, o bucată de tablă cu dimensiuni de 0,50 x 0,70 metri;

▪ nu puneți haine la uscat pe sobe sau în imediata lor apropiere;

✔ stingeți focul pe timpul nopții;

▪ nu lăsați, niciodată, copiii singuri în casă, mai ales într-o încăpere unde este în funcțiune un mijloc de încălzire.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.

Înainte de începerea Postului Mare sau „al Păresimilor”, Biserica a rânduit o perioadă de trecere numită în popor săptămâna albă, a brânzei ori a untului.

În această perioadă nu se mai consumă carne (a nu se confunda, deci, cu harți) iar în zilele de miercuri și vineri se face dezlegare la ouă, lapte, brânză şi peşte. Saptămâna albă are, de asemenea, și un sens profund pedagogic.

Pe de o parte, această perioadă îl întărește din punct de vedere duhovnicesc, pe credincios, pentru zilele de post care urmează, fie prin cântările de la strană, fie prin ansamblul rânduielilor liturgice specifice acestei săptămâni. Important de menționat este faptul că, din ziua de miercuri a săptămânii albe și până în pana în miercurea Săptămânii Mari se rostește rugăciunea Sfântului Efrem Sirul – „Doamne și Stăpanul vieții mele”, însoțită de metanii – o altă formă de familiarizare cu nevoinţa pe care o vom săvârşi de-a lungul întregului post.

Pe de altă parte, înțelegem aceste dezlegări și ca pe o pregătire fizică sau trupească a creştinilor pentru postul care va veni. Îngrijindu-se de cele ale trupului, Biserica îi obișuiește pe credincioși cu practica postirii (prin abținerea de la consumul de carne), permițându-le, totuși, să se întărească pentru cele 40 de zile în care se vor osteni, cu produse din lapte, ouă şi peşte. Albul acestor alimente simbolizează haina luminoasă a postului pe care urmează să-l începem.

Săptămâna albă ne mai amintește și de viețuirea primilor oameni în Rai, unde ei nu consumau carne. Consumul cărnii şi al sângelui începe în neamul omenesc abia după momentul căderii în păcat. De aceea, aceste șapte zile sunt și un chip al înălțării, al întoarcerii noastre la starea cea dintâi și în Împărăția Cerurilor.

O altă particularitate a acestei perioade este și faptul că, în zilele de miercuri și vineri nu se săvârșește Sfânta Liturghie, fiind zile aliturgice.

Sursa:  Doxologia

Plafonarea facturilor la gaze și energie electrică. Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a explicat noua schemă de plafonare la energie electrică și gaze naturale, după 1 aprilie. Potrivit acestuia, la energie electrică, plafonarea se prelungeşte până la 1 iulie, iar la gaze naturale până în 1 aprilie 2026, informează alba24.ro.

Măsurile de prelungire a plafonării prețului pentru energie și gaze au fost supuse dezbaterii publice.

Plafonarea facturilor la gaze și energie electrică

„Așa cum am promis, am pus astăzi în transparență propunerea Ministerului Energiei privind schema de compensare-plafonare a prețurilor la energie electrică și gaze naturale. În fața instabilității regionale, având în vedere creșterile semnificative de prețuri la energie pe piața europeană, Guvernul României și-a asumat să îi protejeze pe români și să susțină competitivitatea companiilor românești.

Astfel, prețul la energie electrică și la gaze rămâne în aceleași condiții de până acum. La energie electrică, schema se prelungește până la 1 iulie, iar la gaze ea acoperă 12 luni, până la 1 aprilie 2026. Astfel, facilităm reumplerea depozitelor de gaz la costuri rezonabile pentru iarna următoare.

Mai mult, am propus măsuri pentru creșterea lichidității pieței prin facilitarea tranzacțiilor între producători și furnizori și o serie de măsuri pentru creșterea transparenței. Toate acestea au scopul de a încuraja concurența pe piață și de reduce prețul energiei”, a explicat ministrul Economiei, pe pagina de Facebook.

Dragobetele este sărbătorit la finalul lunii februarie, în așteptarea primăverii. Sărbătoarea iubirii la români, din 24 februarie, marchează începutul anului agricol, momentul în care întreaga natură renaşte, păsările îşi caută cuiburi şi, după unele credinţe populare, ursul iese din bârlog, relatează alba24.ro.

Odată cu natura, reînvie şi iubirea.

În trecut, sărbătoarea era specifică îndeosebi zonei de sud a ţării (Oltenia, Muntenia şi parţial Dobrogea). Are dată fixă de celebrare în fiecare localitate, dar variabilă de la o regiune la alta, fie la 24 sau 28 februarie, fie la 1 sau 25 martie.

Tot în funcţie de regiune, sărbătoarea este cunoscută şi sub numele de ”Cap de primăvară”, ”Sântion de primăvară”, ”Ioan Dragobete”, ”Drăgostiţele”, ”Logodna sau însoţitul paserilor”.

Legenda: Dragobetele – fiul Babei Dochia

Zeu al dragostei în Panteonul românesc, Dragobetele este identificat cu Cupidon, zeul dragostei în mitologia romană, şi cu Eros, zeul iubirii în mitologia greacă.

El este asemuit şi cu o altă reprezentare mitică a Panteonului românesc, Năvalnicul, fecior frumos care ia minţile fetelor şi nevestelor tinere, motiv pentru care a fost metamorfozat de Maica Domnului în planta de dragoste care îi poartă numele (o specie de ferigă).

Echivalentul românesc al sărbătorii Valentine’s Day sau Ziua Sfântului Valentin, sărbătoare a iubirii şi dragostei, obiceiul Dragobetelui se păstrează încă viu în multe din satele româneşti.

Cunoscut şi sub numele de Dragomir, Dragobetele este considerat, în credinţa populară românească, fiul Babei Dochia. Năvalnic şi nestatornic, Dragobetele este închipuit ca un flăcău voinic, chipeş şi iubăreţ, ce sălăşluieşte mai mult prin păduri.

Preluat de la vechii daci, unde era perceput ca un zeu peţitor şi ca un naş ce oficia în cer, la începutul primăverii, nunta tuturor animalelor, de-a lungul veacurilor, românii au transfigurat Dragobetele, acesta ajungând să fie considerat ”zânul dragostei”, zeitate ce îi ocroteşte şi le poartă noroc îndrăgostiţilor.

A devenit protectorul iubirii celor care se întâlnesc în ziua de Dragobete, iubire care ţine tot anul, precum cea a păsărilor ce ”se logodesc” în această zi.

”Dragobetele sărută fetele!” – tradiții

Dragobete este şi un zeu al bunei dispoziţii, de ziua lui organizându-se petreceri şi prilejuind, astfel, înfiriparea unor noi iubiri, logodne şi chiar căsnicii. Odinioară, de Dragobete, satele româneşti răsunau de veselia tinerilor şi peste tot se putea auzi zicala: ”Dragobetele sărută fetele!”.

În dimineaţa zilei de Dragobete, înveşmântaţi în straie de sărbătoare, flăcăii şi fetele se întâlneau în centrul satului sau în faţa bisericii.

Dacă vremea era urâtă, se strângeau în casa unuia dintre ei, unde se ţineau de jocuri şi de poveşti. Însă, dacă vremea era prielnică, porneau în cete, cântând, către pădure sau prin luncile din apropiere, unde băieţii adunau lemne pentru foc, iar fetele culegeau ghiocei, violete şi tămâioasă, flori de primăvară şi plante miraculoase, pe care le păstrau la icoane, fiind folosite apoi la descântece de dragoste.

Dragobetele – superstiții

În unele zone, exista obiceiul ca fetele mari să strângă apă din omătul netopit sau de pe florile de fragi. Această apă, despre care se spunea că e ”născută din surâsul zânelor” (”apa zânelor”), era păstrată cu grijă, existând credinţa că avea proprietăţi magice: făcea fetele mai frumoase şi mai drăgăstoase. Dacă de Dragobete nu erau zăpadă şi fragi, fetele adunau apă de ploaie sau luau apă de izvor pentru spălatul părului.

Simbol al începutului de dragoste la tinerele fete sunt aşa numiţi Dragobeţi, muguri ai arborilor de pădure pe care îi culeg şi îi poartă la ureche în ziua de Dragobete.

După-amiaza, toată suflarea (atât cei care făceau parte dintr-un cuplu, cât şi cei singuri) petrecea, juca sau cânta, fiindcă se credea că tinerii care nu au petrecut de Dragobete sau cei care n-au văzut măcar o persoană de sex opus nu-şi vor mai găsi pereche tot restul anului. Uneori, flăcăii petreceau din plin de Dragobete şi prin satele vecine, pentru a le merge bine peste vară.

Femeile obişnuiau să atingă un bărbat din alt sat, pentru a fi drăgăstoase tot restul anului, în timp ce bărbaţii erau atenţi să nu le supere pe femei, pentru că altfel nu le-ar fi mers bine.

În această zi se crede că păsările nemigratoare se strâng în stoluri, ciripesc, se împerechează şi încep să-şi construiască cuiburile. Păsările neîmperecheate în această zi, potrivit acestor credinţe, rămâneau stinghere şi fără pui până la Dragobetele din anul viitor.

Dragobetele – obiceiuri

În Mehedinţi, exista obiceiul numit ”zburătorit”, potrivit căruia, la prânz, fetele se întorceau în fugă spre sat. Fiecare flăcău urmărea fata care îi era dragă. Dacă băiatul era iute de picior şi o ajungea, iar fata îl plăcea, goana se sfârşea cu un sărut în văzul tuturor.

Acest sărut simboliza logodna celor doi tineri, pentru cel puţin un an de zile. Nu de puţine ori, aceste logodne ludice precedau logodnele adevărate, Dragobetele fiind un prilej pentru comunitate de a afla ce nunţi se mai pregătesc pentru toamnă.

Sărbătoarea dragostei era socotită de bun augur pentru treburile mărunte, însă nu şi pentru cele mai importante. Deoarece exista credinţa că Dragobetele îi va ajuta pe cei gospodari să aibă un an mai îmbelşugat decât ceilalţi, oamenii nu munceau, dar îşi făceau curăţenie prin case.

Cele care lucrau erau fetele mai îndrăzneţe, care chiar îşi doreau să fie ”pedepsite” de Dragobete. Chiar dacă mai ”pedepsea” femeile, se considera că Dragobetele ocrotea şi purta noroc tinerilor, în general, şi îndrăgostiţilor, în mod special.

De la această sărbătoare nu lipseau nici cei mai în vârstă, ziua Dragobetelui fiind ziua în care trebuia să aibă grijă de toate orătăniile din ogradă, dar şi de păsările cerului. În această zi nu se sacrificau animale, pentru că astfel s-ar fi stricat rostul împerecherilor. Se spunea, totodată, că cei ce participă la Dragobete vor fi feriţi de boli, şi mai ales de febră, şi că Dragobetele îi ajută pe gospodari să aibă un an îmbelșugat.