Connect with us

Actualitate

Armata Română angajează luptători de comando. Care sunt condițiile

Publicat

Publicitate

Cursul de adresează civililor și soldaților/gradaților profesioniști în activitate, în rezervă sau cu statut de rezerviști voluntari. Armata Română angajează luptători de comando. Școala de Instruire a Forțelor pentru Operații Speciale „Burebista” din Brașov organizează un curs de formare subofițeri în activitate, specialitatea Comando, scrie alba24.ro.

Sunt disponibile 40 de locuri pentru civili sau soldați/gradați profesioniști. Cei care vor să se angajeze ca luptători de comando trebuie să aibă o condiție fizică impecabilă, să mânuiască armele foarte bine, să sară cu parașuta, să se orienteze pe teren necunoscut, să știe să înoate și să se scufunde, să știe să acorde primul și să fie capabili să facă față oricărei situații.

„Suntem în căutare de noi colegi care doresc să se alăture echipei noastre. Dacă ești pasionat de aventură și îți dorești să faci parte dintr-o unitate de elită atunci poți opta pentru cursurile instituției noastre”, au transmis reprezentanții Școlii de Instruire a Forțelor pentru Operații Speciale din Vlădeni, Brașov.

Înscrierile la cursul de formare în activitate, specialitatea Comando, se fac până pe data de 4 octombrie 2024.

Cursul va dura opt luni și va avea loc în perioada 13 ianuarie – 28 august 2025.

Cei care vor absolvi cursul vor primi gradul de sergent și vor fi încadrați la una dintre unitățile de forțe pentru operații speciale din țară.

Publicitate

Obiectivele generale ale cursului

Obiectivele generale ale cursului sunt:

  • formarea deprinderilor de bază pentru folosirea echipamentelor militare individuale şi acţiunea în câmpul tactic pentru a prelua și menține inițiativa în ducerea acțiunilor de luptă, pe timp de zi și de noapte, în orice condiții de teren și de stare a vremii, individual și/sau în cadrul grupei;
  • dobândirea competențelor de bază în conformitate cu standardele de pregătire profesională pentru subofițerii din arma Forțe pentru Operații Speciale (FOS) – specialitatea parașutiști comando;
  • formarea și dezvoltarea competențelor de subofițer parașutist comando capabil să acționeze în medii permisive, semipermisive și nepermisive, convențional și neconvențional;
  • formarea tehnicilor de bază de analiză a situației, execuție și evaluare a instrucției specifice FOS;
  • cunoașterea și utilizarea terminologiei de specialitate în limba engleză, specifică FOS, precum și a abilităților de utilizare a echipamentelor din dotarea subunităților de parașutiști comando;
  • dezvoltarea/ menținerea capacității de rezistență la efort fizic/ psihic prelungit.

Armata Română angajează luptători de comando. Condiții de participare la admitere

Condițiile de participare sunt următoarele:

  • vârsta de cel mult 45 ani la data absolvirii cursului;
  • absolvent de liceu cu diplomă de bacalaureat;
  • permis de conducere categoria B;
  • condiție fizică bună;
  • stare de sănătate excelentă.

Condiţiile şi criteriile generale de recrutare pe care trebuie să le îndeplinească candidaţii sunt următoarele:

  • să aibă cetăţenie română şi domiciliul în România de cel puţin 6 luni, la data începerii anului de învăţământ/ cursului/programului de formare;
  • să nu fi fost condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, de corupţie, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care l-ar face incompatibil cu exercitarea profesiei de militar în activitate ori pentru a urma cursurile unei unităţi de învăţământ liceal militar, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea, amnistia postcondamnatorie sau dezincriminarea faptei;
  • să nu facă parte din partide, formaţiuni sau organizaţii politice, iar dacă este membru, să se angajeze în scris că după admiterea în unitatea/instituţia de învăţământ militar sau în programul de formare/instruire va renunţa la această calitate;
  • să nu facă parte din organizaţii interzise de legislaţia română şi să nu fie membru al unor organizaţii incompatibile cu regulile, activităţile şi atribuţiile specifice profesiei militare;
    să nu aparţină unor culte sau asociaţii/grupări religioase care contravin normelor de păstrare a ordinii publice, care încalcă bunele moravuri sau afectează exercitarea profesiei militare;
  • să nu fie asociat unic ori să participe direct la administrarea sau conducerea unor organizaţii sau asociaţii comerciale, cu excepţia celor prevăzute de lege, iar dacă se află în una dintre aceste situaţii, să se angajeze în scris că după admiterea în unitatea/instituţia de învăţământ militar sau la cursul de formare ori la programul de instruire va renunţa la această calitate;
  • să fie declarat „Admis”/ „Apt” la probele de selecţie;
  • pentru candidate – să declare în scris că îşi asumă toate riscurile, în situaţia în care pe parcursul susţinerii probelor de selecţie se află în stare de graviditate/maternitate;
  • îşi exprimă acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal, în conformitate cu prevederile Legii nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor).

Condiţiile şi criteriile specifice de recrutare pe care trebuie să le îndeplinească candidaţii  sunt următoarele:

  • Să aibă vârsta de cel mult 45 de ani împliniţi, la data acordării gradului şi numirii în funcţie;
  • Să fie absolvenți  ai învăţământului liceal cu diplomă de bacalaureat și absolvenţi ai studiilor superioare sau postliceale acreditate, în orice specializare/program de studii-candidații care provin din rândul soldaților și gradaților profesioniști în activitate, în rezervă sau cu statut de rezerviști voluntari;
  • Să fie absolvenți  ai învăţământului liceal cu diplomă de bacalaureat-candidații care provin din rândul altor persoane decât cele prevăzute la punctul 2;
  • Să aibă cel puţin 3 ani vechime în serviciu ca soldaţi/gradaţi profesionişti în activitate, calculată de la data finalizării programului de instruire şi până la data începerii cursului de formare, şi să fi fost apreciaţi prin ultimele trei documente de evaluare profesională anuală cu calificativul cel puţin „Foarte bun” – candidații care provin din rândul soldaților și gradaților profesioniști în activitate;
  • Să posede permis de conducere auto valabil, categoria B, eliberat de către autoritățile române;

Recrutare, selecție și admitere

Pentru a urma o carieră militară ca subofițer în activitate, specialitatea parașutist comando, este necesară parcurgerea succesivă a trei etape: recrutarea, selecția aptitudinală și concursul de admitere.

Selecția aptitudinală se desfășoară la sediul uneia dintre unitățile militare din subordinea Comandamentului Forțelor pentru Operații Speciale (Târgu Mureș, Buzău, Bacău sau Constanța), în funcție de zona geografică în care candidații au domiciliul.

Selecția sau evaluarea aptitudinală se concretizează în examinări specifice și probe care pot indica dacă și în ce măsură un candidat poate face față cerințelor profesiei militare și mediului militar.

  • Evaluare capacitate motrică:
    • parcurgerea într-un timp determinat (maxim 1 minut și 45 de secunde) a unui traseu utilitar-aplicativ, care conține 10 elemente pe un circuit de 90 m lungime și care evaluează nivelul de dezvoltare a deprinderilor tale motrice de bază (viteza, îndemânarea, rezistența, forța);
    • probă de rezistență pe distanța de 2000 m (în barem de timp de maxim 10 minute și 30 de secunde).
  • Evaluare capacitate motrică specială:
    • verificarea nivelului de antrenament fizic: tracțiuni (minim 5 repetări), flotări (minim 30 de repetări ), abdomene (minim 30 de repetări ), alergare 3000 m (maxim de timp 15 minute și 40 de secunde).
  • Probe psihologice:
    • test de aptitudini care evaluează randamentul intelectual;
    • chestionar de personalitate pentru evaluarea posibilităților tale de adaptare la condițiile specifice mediului militar;
    • test situațional care evaluează aptitudinile de lider și capacitatea de a lucra în echipă.
  • Interviu de evaluare finală;

Fiecare probă în parte are caracter eliminatoriu, candidatul fiind declarat  „Admis” sau „Respins”

  • Evaluare medicală:
    • După ce candidații au parcurs probelor enumerate mai sus și au fost declarați „Admis” vor susține o vizită medicală la spitalul militar cel mai apropiat de domiciliu.
    • Ulterior, candidații vor parcurge și evaluarea medicală specială care are loc la Institutul Național de Medicină Aeronautică și Spațială „General doctor aviator Victor Anastasiu”, din București. Examinările durează câteva zile și includ mai multe probe și specialități medicale.

Mai multe detalii despre admitere, AICI.

Armata Română angajează luptători de comando. Probele de admitere

Probele de admitere sunt următoarele:

  • Proba eliminatorie- Saltr de la trenajor, în complexul pentru antrenament al parașutiștilor la sol;
  • Proba nr. 1 – Proba practică – Testarea capacităţii la efort fizic a candidaţilor şi cuprinde patru subprobe:
    • aruncarea mingii medicinale de la piept către înainte,
    • menținerea poziţiei de tracţiuni (static),
    • tras sanie cu greutăți,
    • alergare între jaloane (test Miller)
  • Proba nr. 2 — Test grilă pentru verificarea cunoştinţelor la privind legislaţia în domeniul apărării şi a cunoştinţelor de specialitate în domeniul operaţii speciale
    • Testul grilă cuprinde 45 itemi, repartizaţi astfel:
      • 20 itemi — din bibliografia de specialitate;
      • 25 itemi – legislaţie specifică domeniului apărării,

 

Cei care sunt interesați de o carieră în rândul Forțelor pentru Operații Speciale pot contacta Școala de Instruire a Forțelor pentru Operații Speciale „Burebista” din Brașov la nr de telefon (0790)229919 sau (0368)734224 – Interior 151.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Peste 140 de elevi din Darabani au spus „NU” drogurilor și alcoolului, prin proiectul TIN ACT

Publicat

Publicitate

Peste 140 de elevi din clasele a XI-a și a XII-a de la Liceul „Dimitrie Cantemir” au participat astăzi la o amplă sesiune de informare desfășurată în cadrul proiectului TIN ACT, o inițiativă dedicată sprijinirii tinerilor în procesul de integrare pe piața muncii și în dezvoltarea personală armonioasă.

Activitatea face parte din proiectul TIN ACT, implementat de A.J.O.F.M Botoșani în parteneriat cu Asociația Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina, și are ca obiectiv principal informarea și conștientizarea tinerilor cu privire la riscurile consumului de alcool și droguri.

Sesiune interactivă pentru un viitor responsabil

În cadrul întâlnirii, liceenii au primit informații detaliate despre efectele nocive ale consumului de alcool și substanțe interzise, despre mecanismele apariției dependenței și despre impactul major pe care aceasta îl poate avea asupra sănătății, dezvoltării personale și integrării sociale și profesionale.

Prezentarea a fost una interactivă, adaptată vârstei participanților, punând accent pe dialog deschis, exemple concrete și situații reale cu care tinerii se pot confrunta. Discuțiile au vizat nu doar consecințele medicale, ci și efectele pe termen lung asupra parcursului educațional și profesional.

Organizatorii au subliniat și beneficiile oferite prin intermediul proiectului TIN ACT – consiliere, sprijin în orientarea profesională și oportunități menite să faciliteze accesul tinerilor pe piața muncii.

Publicitate

Evenimentul a fost posibil și datorită implicării conducerii unității de învățământ și a cadrelor didactice. Mulțumiri speciale au fost adresate doamnei director Manuela Răileanu și profesorilor implicați, pentru deschiderea și sprijinul acordat în organizarea acestei activități dedicate elevilor.

Citeste mai mult

Eveniment

Atenție la condițiile de trafic! Este COD GALBEN de ceață în judeţul Botoșani

Publicat

Publicitate

Atenție la condițiile de trafic! Meteorologii au instituit Cod galben de ceață pentru judeţul Botoșani până mâine dimineață, la ora 02:00.

Din această cauză, pe drumurile din județ se va reduce vizibilitatea sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.

Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, conduceți prudent, reduceți viteza, folosiți sistemul de iluminare, măriți distanța dintre autovehicule și evitați orice manevră riscantă.

Pompierii militari sunt la datorie 24 de ore din 24, gata pentru a vă sprijini în situații de urgență.

Citeste mai mult

Eveniment

Atenționare de călătorie MAE: Italia – grevă la nivel național în sectorul transportului aerian

Publicat

Publicitate

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană, asupra faptului că, la data de 16 februarie, în intervalul orar 00:00 – 23:59, va fi organizată o grevă la nivel național care va afecta transportul aerian.

Activitatea personalului de zbor al companiilor aeriene, precum și serviciile de handling la sol în aeroporturi vor fi afectate pe întreg teritoriul Italiei, fiind posibile întârzieri sau anulări ale curselor aeriene.

MAE recomandă cetățenilor români care au programate călătorii să verifice stadiul zborurilor înainte de a se deplasa la aeroport.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Roma: +39 06 835 233 44; +39 06 835 233 52; +39 06 835 233 58; +39 06 835 233 56; +39 06 835 233 69; +39 06 835 233 71; +39 06 835 233 74, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

Totodată, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și următoarele linii telefonice de urgență în funcție de regiune:

* Consulatul General al României la Roma: +39 345.147.3935;

Publicitate

* Consulatul General al României la Milano: +39 366.108.1444;

* Consulatul General al României la Bologna: +39 324.803.5171;

* Consulatul General al României la Torino: +39 338. 756 .8134;

* Consulatul General al României la Trieste: +39 340.882.1688;

* Consulatul General al României la Bari: +39 334.604.2299;

* Consulatul României la Catania: +39 320.965.3137.

MAE recomandă consultarea paginilor de Internet scioperi.mit.gov.itroma.mae.rocgroma.mae.rowww.mae.ro și reamintește că românii care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația ‘Călătorește informat’, care oferă informații și sfaturi de călătorie. AGERPRES

Citeste mai mult

Administratie

Ministrul Alexandru Rogobete respinge reducerea cu 10% a veniturilor din sănătate: „Ar genera o criză fără precedent în sistem

Publicat

Publicitate

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, spune că nu susține reducerea cu 10% a veniturilor personalului medical. Acesta precizează că spitalele au deja lipsă de personal și probleme grave.

„Nu este o declaraţie nouă, spun încă de câteva săptămâni că scăderea cu 10%, scădarea pauşală în sistemul de sănătate, cu 10% a veniturilor sistemului de sănătate, ar crea şi ar genera o criză fără precedent în sistem.

Pentru că sistemul de sănătate, în primul rând, are anumite particularităţi, este un sistem de urgenţă, este un sistem critic, pe de o parte.

Pe de altă parte, deficitul de personal din sistemul de sănătate este unul arhicunoscut, atât în componenta de medici, dar şi asistente, îngrijitoare, chimici, biochimici, mă rog, întreg personalul medical are o problemă din acest punct de vedere.

Gărzile, şi ştiţi bine, pentru că am avut astfel de situaţii în ultima perioadă în multe unităţi sanitare, gărzile nu pot fi acoperite pentru că resursa umană este insuficientă, pe de-o parte, iar pe de-altă parte, noi plătim, sau tariful de gardă pe care îl plătim în anul 2026 este de fapt calculat la anul 2017”, a declarat, vineri, Alexandru Rogobete, citat de Mediafax.

Sistemul medical, rol important în siguranța națională

Ministrul a spus că sistemul medical are un rol foarte important pentru siguranța națională și nu poate suporta o tăiere generală a veniturilor. El a transmis că nu va susține un act normativ care include această reducere.

„Ţinând cont de toate aceste particularităţi şi de importanţa strategică şi de siguranţa naţională a sistemului de sănătate, eu nu am cum să fiu de acord cu această reducere pauşală şi cu tăierea veniturilor personalului medical cu 10%. Am spus public asta de fiecare dată şi o spun în continuare. Ceva sigur este că eu nu voi aviza ordonanţa de urgenţă decât dacă sistemul de sănătate este exceptat de la tăiere cu 10%”, a declarat Rogobete.

Publicitate

Ministerul Dezvoltării a pus în dezbatere publică un proiect de lege care prevede reducerea cu 10% a cheltuielilor de personal din administrația centrală și scăderea numărului de posturi din administrațiile locale.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a anunțat joi că reforma ar putea fi adoptată prin ordonanță de urgență, pentru a intra rapid în vigoare și pentru a susține bugetul de anul viitor. O ședință a coaliției pe acest subiect ar putea avea loc săptămâna viitoare.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending