Connect with us

Actualitate

Aproape o sută de agenți economici din Botoșani, „călcați” de inspectorii ITM, luna trecută

Publicat

Publicitate

În cursul lunii noiembrie, în domeniul relațiilor de muncă, au fost efectuate 94 controale. În urma controalelor, au fost constatate 75 deficienţe, pentru care au fost dispuse măsuri de remediere, au fost aplicate 7 sancţiuni contravenționale, din care 3 avertismente și 4 amenzi, în valoare totală de 19.000 lei.

 

În domeniul securității și sănătății în muncă, în cursul lunii noiembrie, s-au desfăşurat următoarele activităţi:

– au fost efectuate controale la un număr de 49 agenţi economici, din care au fost sancționați 30, au fost constatate 62 neconformităţi şi au fost dispuse 73 de măsuri, fiind aplicate 6 amenzi în valoare de 37.000 de lei și 52 avertismente;

– Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani i-au fost comunicate 9 evenimente de

către angajatori;

Publicitate

– 5 evenimente au fost cercetate de angajatori și avizate de Inspectoratul Teritorial

de Muncă Botoșani;

– au fost înregistrate 4 persoane accidentate în accidente de muncă, toate cu

incapacitate temporară de muncă.

Cele mai des întâlnite deficienţe în cadrul acţiunilor de control au fost:

–  necomunicarea evenimentelor;

– nepurtarea echipamentului de protecție;

–  semnalizare de securitate și sănătate în muncă incompletă;

–  nesupravegherea stării de sănătate a lucrătorilor pentru stabilirea aptitudinii în

Muncă.

De asemenea, în luna noiembrie, Compartimentul Contracte Colective de Muncă şi Monitorizare Relaţii de Muncă a eliberat 178 de certificate/rapoarte cu informaţii extrase din baza de date gestionată de Inspecţia Muncii, 61 de parole pentru transmiterea on-line a registrului electronic al salariaţilor și un număr de 5 carnete de muncă aflate în gestiune şi neridicate de titulari în termenul legal.

Totodată, au fost preluate, la sediul inspectoratului de muncă, 152 de registre electronice de evidenţă a salariaţilor.

 

                   Valoarea totală a amenzilor aplicate de către ITM Botoşani, în luna noiembrie, în domeniile  de competență, este de 56.000 lei.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Cum va fi vremea până la jumătatea lui februarie: Temperaturi în creștere, dar și episoade de ninsori și ploi

Publicat

Publicitate

Vremea până în 16 februarie: temperaturile cresc de la mijlocul acestei săptămâni în majoritatea regiunilor. În 25 ianuarie maximele ajung la 10 grade în vest, 4 grade în centru, 5 grade în sud, 3 grade în Moldova.

Săptămâna viitoare, temperaturile se vor stabiliza la 4-6 grade, cu excepția zonei de est, unde va fi mai frig.

Sunt anunțate ploi și ninsori după 26 ianuarie în centru și sud, după 24 ianuarie vor fi ploi în vest. În est sunt anunțate ninsori în jurul datei de 23 ianuarie, ploi în 25 ianuarie apoi din nou ninsori.

Luna februarie începe cu maxime de 2 grade în centru și est, 6-7 grade în sud și vest. Apoi temperaturile scad la -1 grad…zero grade pentru câteva zile. Ulterior se încălzește ușor și apoi se răcește iar.

În februarie vor mai fi două perioade cu temperaturi minime scăzute, de până la -10 grade în centru și est, respectiv -7 grade în sud și vest. Noi perioade cu ploi și ninsori vor fi din 6 februarie.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a actualizat prognoza meteo pe patru săptămâni, până în 16 februarie.

Publicitate

Vremea în săptămâna 19-25 ianuarie

Valorile termice se vor situa sub cele specifice pentru această săptămână în regiunile centrale și nord-estice, precum și în extremitatea de nord-vest și de sud-vest a țării. În rest, vor fi apropiate de cele normale.

Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile vestice, nordice, centrale și sud-vestice, dar și local excedentare în extremitatea de sud-est a țării. În rest, va fi apropiat de cel normal.

Vremea în săptămâna 26 ianuarie – 1 februarie

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.

Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile extracarpatice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.

Vremea în săptămâna 2-8 februarie

Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în zonele montane.

Regimul pluviometric va avea o tendință ușor excedentară în regiunile extracarpatice, iar în rest va fi apropiat de cel normal.

Vremea în săptămâna 9-16 februarie

Mediile valorilor termice vor fi în general apropiate de cele specific pentru această săptămână în cea mai mare parte a țării, posibil ușor mai coborâte în extremitatea de nord-est.

Cantitățile de precipitații vor fi ușor excedentare în majoritatea regiunilor, dar mai ales în cele sudice.

Citeste mai mult

Eveniment

Firul alb-roșu al tradiției: Târgul Mărțișorului ajunge la ediția a XVI-a, la Botoșani

Publicat

Publicitate
TÂRGUL MĂRȚIȘORULUI, Ediția a XVI-a, 26 februarie – 1 martie 2026, Botoșani
Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani (Centrul Creatiei Botosani), instituție publică de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, cu sprijinul Primăriei Municipiului Botoșani, organizează în perioada 26 februarie – 1 martie 2026, activitatea #Târgul_Mărțișorului care a ajuns la cea de-a XVI-a ediție.
Manifestarea are ca obiectiv principal menținerea activității de confecționare a mărțișoarelor, aceste talismane nelipsite în comunitățile rurale de altădată. Participanții trebuie să expună mărțișoare realizate manual. Nu sunt acceptate în cadrul târgului mărțișoarele achiziționate din comerț sau realizate de meșteri/artizani/participanți într-o manieră care să imite linia produselor în serie.
Rolul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani este de a urmări și de a îndruma participanții să respecte anumite exigențe impuse de criteriile estetice promovate cu mult timp în urmă de către comunitățile rurale care reușeau să confecționeze aceste talismane în funcție de eposul moldav, de datinile şi de credinţele existente. În acest sens, motivele abordate trebuie să aparțină culturii noastre populare și să transmită conotațiile specifice poporului nostru legate de acest simbol.
Participanții pot aduce mostre la sediul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, Str. Unirii, Nr.10, Compartiment Artă Populară Artizanală și Meșteșuguri Tradiționale, de luni până vineri, între orele 10:00 – 16:00, vinerea de la 10:00 – 14:00 sau pot trimite fotografii pe adresa de e-mail: etnografie.cjcpctbt@yahoo.com.
Perioada de selecție va fi până la data de #30_ianuarie_2026. Târgul va avea loc pe #Pietonalul_Unirii din Botoşani în perioada 26 februarie – 1 martie 2026.
Deschiderea oficială este programată în ziua de 26 februarie 2026, ora 12:00.
Vă așteptăm cu drag să vă înscrieți și să participați cu cele mai autentice mărțișoare la cea de-a XVI-a ediție a Târgului Mărțișorului.

Citeste mai mult

Eveniment

Tânără de 23 de ani din Botoșani, dată dispărută după ce a plecat voluntar de la domiciliu

Publicat

Publicitate

Poliția Municipiului Botoșani desfășoară căutări pentru identificarea unei tinere în vârstă de 23 de ani, după ce aceasta a plecat voluntar de la domiciliu și nu a mai revenit până în prezent.

Este vorba despre Anastasiei Delia-Manuela, născută la data de 17 iulie 2002, în municipiul Botoșani, județul Botoșani, cetățean român, cu domiciliul în aceeași localitate. Dispariția a fost semnalată la data de 19 ianuarie 2026, când lucrătorii Poliției Municipiului Botoșani au fost sesizați cu privire la faptul că tânăra a plecat de acasă în mod voluntar și nu a mai putut fi contactată.

Potrivit informațiilor furnizate de autorități, la momentul dispariției, Anastasiei Delia-Manuela purta un compleu de culoare gri închis, o geacă din fâș de culoare neagră și ghete de culoare crem deschis.

Semnalmente:

  • Înălțime: aproximativ 170 cm

  • Greutate: aproximativ 50 kg

  • Constituție: atletică, corpolență slabă

    Publicitate
  • Păr: șaten, drept

  • Ochi: căprui

  • Semne particulare: tatuaj monocolor pe antebrațul drept

Dispariția este încadrată la categoria „alte fapte”, iar cazul se află în atenția autorităților competente. Polițiștii continuă verificările pentru a stabili împrejurările în care tânăra a plecat de la domiciliu și pentru a o identifica în cel mai scurt timp.

Persoanele care pot oferi informații ce pot contribui la găsirea acesteia sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.

Citeste mai mult

Eveniment

Trei familii din Todireni, Albești și Santa Mare au fost la un pas să rămână fără acoperiș deasupra capului din cauza coșurilor de fum necurățate de funingine

Publicat

Publicitate

Seria incendiilor generate de coșurile de fum necurățate de funingine, continuă. Ieri după-amiază, alte trei familii din localitățile Cernești (comuna Todireni), Coștiugeni (comuna Albești) și Ringhilești (comuna Santa Mare) au fost la un pas să rămână fără acoperiș deasupra capului din cauza unor astfel de evenimente.

Pompierii de la Gărzile de Intervenție Trușești și Ștefănești, dar și Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență Todireni, Albești și Santa Mare au intervenit prompt și au stins flăcările înainte de a se înregistra pagube materiale însemnate.

Atragem, din nou, atenția asupra necesității curățării periodice a coșurilor de fum, o măsură esențială pentru prevenirea incendiilor. Depunerile de funingine și gudron se pot aprinde, iar focul se poate extinde rapid la structura acoperișului și la întreaga locuință.

Verificaţi coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grinzi, astereală etc.).

Tencuiți şi văruiți partea din pod a coşului de fum, în scopul sesizării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn).

Îngroșați zidăria coşului la trecerea prin planşee, lăsând un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului.

Publicitate

Păstrați distanţa dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending