Connect with us

Eveniment

Aproape 14 kilometri de drum între Prăjeni, Câmpeni, Lupăria și Miletin vor fi modernizați. 6,4 milioane de euro de la CNI

Publicat

Publicitate

Nu mai puțin de 6,4 milioane de euro vor fi cheltuiți în perioada următoare pentru reabilitarea și modernizarea a 13,619 kilometri de drumuri comunale și sătești în comuna Prăjeni. Investiția de va face în drumurile dintre Prăjeni, Câmpeni, Lupăria și Miletin vor fi modernizați.

Acest lucru după ce administrația comunei Prăjeni, a obținut o finanțare de la Compania Națională de Investiții prin Programul „Lucrări în primă urgență” și care prevede reabilitarea adrumurilor afectate de inundațiile din anii trecuți.

Liderii Consiliului Județean Botoșani au anunțat că în cel mai scurt timp va fi semnat Ordinul de ministru și proiectul va fi scos la licitație, pentru ca lucrările să demareze în debutul anului viitor, când vremea o va permite.

Proiectul Primăriei Prăjeni prevede reabilitarea și modernizarea a 13,619 kilometri de drumuri comunale (6,783 kilometri) și sătești (6,836 kilometri) din toate cele patru localități componente ale comunei: Prăjeni (2,353 kilometri), Câmpeni (0,898 kilometri), Lupăria (7,151 kilometri) și Miletin (3,217 kilometri).

Totodată, administrația publică locală a obținut și o finanțare de peste un milion de lei din PNRR pentru amenajarea a trei kilometri de piste pentru circulația bicicletelor în satul Lupăria, dezvoltând astfel integrat infrastructura comunei.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Accident rutier pe strada Octav Onicescu din Botoșani în această dimineață. Intervenție rapidă a pompierilor

Publicat

Publicitate

Un accident de circulație s-a produs, în această dimineață, pe strada Octav Onicescu din municipiul Botoșani. Din primele informații, în eveniment a fost implicat un singur autoturism.

La fața locului au ajuns, în doar câteva minute, pompierii Detașamentului Botoșani, care au intervenit cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare. În urma verificărilor, salvatorii au stabilit că șoferul și eventualii pasageri nu au avut nevoie de îngrijiri medicale, nefiind persoane rănite sau încarcerate.

Chiar dacă nu s-au înregistrat victime, militarii ISU au acționat pentru înlăturarea oricărui pericol. Astfel, au deconectat bornele bateriei autoturismului implicat, prevenind izbucnirea unui posibil incendiu.

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani reamintesc conducătorilor auto importanța respectării regulilor de circulație și a prudenței în trafic. „Fiecare clipă de neatenție poate avea consecințe grave, atât pentru șoferi, cât și pentru ceilalți participanți la trafic”, avertizează pompierii.

Citeste mai mult

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfinții Cuvioși Simeon şi Amfilohie de la Pângăraţi

Publicat

Publicitate

Sfântul Cuv. Simeon de la Pângăraţi s-a născut la începutul secolului al XV-lea, într-un sat din apropierea oraşului Piatra Neamţ, în timpul domniei lui Alexandru cel Bun. A intrat din tinereţe în obştea Mănăstirii Bistriţa, unde a trăit în ascultare şi a sporit duhovniceşte.

Cu binecuvântarea egumenului Mănăstirii Bistriţa şi, împreună cu încă doi ucenici ai săi, în 1432, s-a retras la poalele muntelui numit „Păru”, la 5 km depărtare de mănăstirea sa, lângă malul stâng al pârâului Pângăraţi. Aici, cuviosul şi-a făcut o chilie din bârne de brad, într-o poiană înconjurată de păduri seculare, şi trăia cu ucenicii săi, în necontenite rugăciuni şi în meditaţie la cele cereşti.

Ajungând sihastru desăvârşit şi dascăl iscusit al rugăciunii inimii, mulţi monahi au venit de-a lungul timpului la el, aşezământul lui fiind cunoscut timp de 29 de ani sub numele de „Sihăstria lui Simeon”. Sfântul Voievod Ştefan cel Mare i-a dăruit, în 1461, bani şi ajutor să înalţe o mică biserică de lemn, cu hramul „Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir”. Biserica a fost sfinţită în acelaşi an, la 26 octombrie, de mitropolitul Teoctist I, care l-a hirotonit atunci preot pe Simeon.

Astfel, Sf. Cuv. Simeon a devenit întemeietorul şi primul egumen al Mănăstirii Pângăraţi, ce s-a numit până în 1508 „Schitul lui Simeon”. Viaţa sa curată l-a învrednicit pe Simeon de a primi darul vindecării bolilor şi al vederii înainte. Mulţi suferinzi veneau la chilia sa şi se făceau sănătoşi prin rugăciunea lui. Dregători din sfatul ţării, chiar şi domnitorul Ştefan cel Mare, veneau adesea la el să ceară binecuvântare şi sfaturi. În 1476, când turcii l-au învins pe Ştefan cel Mare în luptele de la Războieni, Cuv. Simeon şi-a luat ucenicii, s-a rugat lui Dumnezeu pentru domn şi pentru ţară ca să-i scape din mâinile cotropitorilor, apoi au trecut peste Carpaţi, în Transilvania, stabilindu-se la Mănăstirea Caşiva. După puţin timp, în toamna aceluiaşi an, a trecut la cele veşnice, fiind îngropat de ucenicii săi la Caşiva.

Sfântul Amfilohie de la Pângăraţi s-a născut în anul 1487, în partea de nord a Moldovei. Viaţa monahală şi-a început-o de foarte tânăr, la Mănăstirea Moldoviţa, de unde a venit la Pângăraţi, în anul 1508. Aici a fost ales stareţ, conducând obştea mănăstirii timp de 56 de ani. În timpul său, domnitorul Alexandru Lăpuşneanul a zidit la Pângăraţi o biserică în numele său, pe locul celei vechi de lemn, care fusese arsă de turci. Se spune că domnitorul a avut un vis în care i s-a cerut să meargă la Pângăraţi să zidească această biserică, sfinţită în 1560 de mitropolitul Grigorie. La bătrâneţe, fericitul Amfilohie a primit marele şi îngerescul chip al schimniciei sub numele de Enoh, iar în anul 1570 a trecut la cele veşnice.

Cuvioșii Simeon şi Amfilofie de la Pângăraţi au fost canonizaţi de Sfântul Sinod al BOR în data de 5 iunie 2008 la Măn. Neamţ.

Publicitate

Citeste mai mult

Educație

Bucurie la început de an școlar: Peste 50 de copii din Botoșani au primit ghiozdane și rechizite noi în urma apelului la bunătate făcut de Parohia Pacea

Publicat

Publicitate

La Biserica „Nașterea Maicii Domnului” Pacea din Botoșani, peste 50 de copii au primit astăzi ghiozdane complet echipate, pregătite cu rechizite pentru noul an școlar.

Inițiativa, desfășurată sub numele „Un ghiozdan pentru un școlar”, a adus zâmbete nu doar pe chipurile copiilor, ci și pe ale părinților. „Nu vă imaginați cât de mult s-au bucurat atât copiii, cât și părinții acestora…”, au transmis organizatorii.

Sprijin pentru copiii aflați în nevoie

Beneficiarii darurilor sunt copii aflați în situații dificile: unii provin din familii numeroase sau cu venituri reduse, alții se confruntă cu probleme de sănătate precum leucemia sau autismul. Printre ei se numără și copii salvați de la avort, cărora comunitatea încearcă să le ofere șansa la un început frumos de an școlar.

„Fiecare ghiozdan dăruit înseamnă un pas înainte pentru educația unui copil și către un viitor mai bun”, au subliniat voluntarii implicați în campanie. Toate ghiozdanele primite prin donații au fost distribuite, însă cererea rămâne mare.

Organizatorii fac un apel către botoșăneni să continue să se implice: cei care doresc pot aduce ghiozdane și rechizite la Biserica Pacea și săptămâna viitoare, între orele 9:00 – 16:30. Cei interesați pot obține detalii la numărul de telefon al voluntarului: 0722 179 366.

Publicitate

Prin gesturile simple ale unor oameni cu suflet mare, începutul de an școlar devine mai luminos pentru zeci de copii. Iar fiecare ghiozdan nu este doar un obiect, ci un simbol al solidarității și al speranței pentru viitor.

„Vă mulțumim mult tuturor celor ce ați donat și ați contribuit la bucuria copiilor. Dorim tuturor elevilor mult succes în noul an școlar! Doamne ajută!”, au transmis organizatorii.

Citeste mai mult

Educație

FOTO Excelența botoșăneană, aplaudată la scenă deschisă: 787 de elevi au primit Certificatele Cambridge

Publicat

Publicitate

Sute de elevi și profesorii lor au trăit, vineri,  un moment de mândrie colectivă. Pe 5 septembrie 2025, Sala Eminescu a Hotelului Rapsodia a devenit locul unde educația și emoția s-au întâlnit, într-o festivitate care a adunat peste 1.500 de participanți.

Ceremonia, organizată de Cambridge Star Botoșani, a marcat înmânarea oficială a 787 de Certificate Cambridge English, recunoașteri internaționale ale nivelului de cunoaștere a limbii engleze. Profesorii și elevii, care s-au pregătit cu seriozitate pe parcursul anului, au urcat pe scenă sub privirile emoționate ale părinților și aplauzele colegilor.

O sărbătoare a reușitei

Atmosfera a fost una vibrantă, iar emoția a dominat fiecare moment. Pentru mulți copii, a fost prima lor diplomă internațională, iar pentru părinți, o dovadă că munca și sacrificiile nu au fost în zadar. Profesorii au privit cu mândrie cum generații întregi își culeg roadele efortului.

„Această festivitate Cambridge English demonstrează că munca susținută, pasiunea pentru învățare și sprijinul constant al profesorilor și părinților dau roade. Fiecare certificat Cambridge este o recunoaștere internațională a valorii elevilor noștri și o poartă deschisă către viitor. Suntem mândri să consolidăm, prin acest eveniment, poziția Cambridge Star ca lider în pregătirea pentru examenele Cambridge din județul Botoșani”, a declarat Elisabeta Maxim, director Cambridge Star Botoșani.

Rezultate care impresionează

Publicitate

În total, 740 de elevi și profesori pregătiți în cadrul Cambridge Star Botoșani și alți 47 de elevi din școlile județului au obținut certificatele, după examene susținute între septembrie 2024 și iulie 2025.

Printre acestea:

357 certificate la nivelurile pentru copii (Young Learners of English)
111 certificate la B2 First
96 la B1 Preliminary
87 la A2 Key for Schools
55 la C1 Advanced
11 la C2 Proficiency
23 profesori au promovat testul de specialitate TKT
Mai mult decât atât, performanțele obținute se situează cu până la 7,62% peste media mondială Cambridge, conform statisticilor internaționale.

Comunitatea educațională, mai unită ca niciodată

Evenimentul a arătat nu doar puterea muncii individuale, ci și forța unei comunități. Botoșaniul dovedește că poate deveni un centru de excelență în educație, iar Cambridge Star Botoșani și-a consolidat rolul de partener de încredere în formarea elevilor.

În seara de 5 septembrie, fiecare certificat înmânat a însemnat o poveste.

Prin această festivitate, Cambridge Star Botoșani își reafirmă misiunea de a oferi elevilor și profesorilor pregătire de înaltă calitate pentru examenele internaționale Cambridge English, contribuind la dezvoltarea personală și profesională a comunității educaționale botoșănene, se arată în comunicatul remis redacției.

 

 

 

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending