Connect with us

Eveniment

Aproape 100 de refugiați ucraineni își vor face Paștele în centrele de cazare de la Botoșani

Publicat

Publicitate

Aproape 100 de ucraineni fugiți din  calea armatelor lui Putin își vor face Paștele în centrele de cazare care au fost deschise în județul Botoșani.

Deși este doar un județ de tranzit pentru refugiații ucraineni, Botoșaniul a creat imediat după invazia lui Putin mai multe centre de cazare pentru a putea acorda ajutor cetățenilor din Ucraina care au trecut granița în România.

Prefectura județului Botoșani a anunțat astăzi că în ultimele 24 ore, prin Punctele de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut și Stânca au intrat în țară 49 persoane și 20 vehicule, iar la ora 08.00, erau cazați în spatiile de cazare temporară puse la dispoziție de către autoritățile din Botoșani 74 cetățeni.

Cetățenii ucraineni care intră în România prin Punctele de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut și Stânca beneficiază de apă, alimente, asistență medicală și pot obține informații legate de problemele cu care se confruntă.

Toate instituțiile implicate în gestionarea acestei situații sunt în legătură permanentă și desfășoară activități în mod integrat pentru ca persoanele care se refugiază din fața războiului să treacă mai ușor prin aceste momente. Situația este în dinamică, datele cu privire la locurile de cazare modificându-se continuu.

Angajații Ministerului Afacerilor Interne, pompieri, polițiști de frontieră, jandarmi, polițiști, lucrători vamali, medici veterinari, reprezentanți ai Prefecturii, Direcției de Sănătate Publică și Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor sunt la datorie 24/7 și lucrează în sistem integrat alături de autoritățile locale, societatea civilă și mediul privat din județul Botoșani pentru a veni în sprijinul tuturor persoanelor care sosesc din zona de conflict și au nevoie de ajutor.

Publicitate

La nivelul județului Botoșani există un centru integrat dedicat sprijinirii refugiaților din Ucraina care funcționează 24/7. La Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției (CJCCI) pot fi obținute informații legate de cazarea refugiaților, dar și despre modul în care pot fi făcute donații.

Totodată, de la nivelul acestui centru se pot obține și alte informații utile cetățenilor ucraineni care se află pe raza județului Botoșani precum: unde se pot adresa în caz de probleme medicale sau în cazul în care au nevoie de ajutorul unor instituții, ce reguli trebuie respectate la locurile de cazare sau în taberele pentru refugiați. Datele de contact ale CJCCI: 0756.05.55.91; 0756.13.13.98 ; 0756.19.27.37

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Incendiu într-o gospodărie din Mihai Viteazu, Ungureni: o cameră și acoperișul unei anexe, afectate de flăcări ieri după-amiază

Publicat

Publicitate

Un incendiu a izbucnit ieri după-amiază într-o gospodărie din localitatea Mihai Viteazu, comuna Ungureni, provocând pagube materiale însemnate. Flăcările au cuprins bunurile dintr-o cameră a locuinței, dar și o parte din acoperișul unei anexe din curte.

La fața locului au intervenit, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Stației Săveni, cu o autospecială de stingere, sprijiniți de membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Ungureni. Ajunși la intervenție, salvatorii au constatat că incendiul se manifesta mocnit, afectând bunurile din interiorul camerei și aproximativ zece metri pătrați din acoperișul anexei.

Misiunea de stingere și înlăturare a efectelor incendiului a durat peste două ore și a fost una dificilă. Cantitatea mare de materiale depozitate în interiorul încăperii a îngreunat accesul, iar pompierii au fost nevoiți să verifice cu atenție fiecare metru pătrat pentru a elimina riscul de reaprindere.

În urma intervenției, au fost salvate bunurile dintr-o altă încăpere a gospodăriei, precum și o casă aflată în apropiere, care ar fi putut fi afectată de extinderea incendiului. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.

Potrivit primelor concluzii, cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit electric.

Pentru înlăturarea riscului de incendiu, ISU Botoșani recomandă:

Publicitate

▪ verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat. Orice modificare a acesteia poate fi făcută doar cu avizul distribuitorului de energie şi numai de specialiști în domeniu;

▪ nu folosiţi instalaţii electrice improvizate. Fie că este vorba de reparaţia unui aparat electrocasnic, de prelungirea traseului unui cablu sau de repararea unei siguranţe, improvizaţiile pot conduce la un incendiu. Orice eroare de prindere sau de izolaţie poate crea un scurtcircuit sau o descărcare de curent;

▪ la suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;

▪ verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;

▪ nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite. În cazul în care observaţi că priza se mişcă sau că în jurul întrerupătorului există orificii libere, cereţi ajutorul unui specialist pentru schimbarea prizei/întrerupătorului şi pentru izolarea zonei respective. De asemenea, acordaţi atenţie modului în care introduceţi sau extrageţi cablurile de alimentare din priză;

▪ nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent. Avertismentul vizează alimentarea mai multor electrocasnice de putere electrică mare (frigider, maşină de spălat etc.) de la aceeași priză. Alocaţi, pe cât posibil, fiecărui aparat câte o priză. În cazul în care folosiți mai multe aparate la o singură sursă, aceasta se poate încălzi și provoca un incendiu;

▪ instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului din prospectul produsului. În cazul în care sesizaţi că produsul respectiv şi-a schimbat parametri de funcţionare, se încălzește foarte repede sau emană un miros de ars, scoateţi-l imediat din funcţiune şi adresaţi-vă unui specialist. În cazul aparatelor mari, asigurați un spaţiu de aerisire pentru a se putea emana căldura acumulată în timpul funcţionării;

▪ amplasaţi şi utilizaţi aparatele electrice departe de mediile umede. Unele accidente de natură electrică se produc din cauza folosirii curentului electric în apropierea sau la contactul cu apa.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

Sursa foto ilustrativ: Arhiva

Citeste mai mult

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2026: Sfântul Ierarh Grigorie Teologul, arhiepiscopul Constantinopolului

Publicat

Publicitate

Sfântul Ierarh Grigorie, Cuvântătorul de Dumnezeu (Teologul), s-a născut în anul 328 în cetatea Nazianz din Capadocia şi a trăit în vremea împăraţilor Valens (364-378) şi Teodosie cel Mare (379-395). S-a născut într-o familie de neam ales, din oameni drepţi, Sfinţii Grigorie cel Bătrân şi Nona. Tatăl său, deşi venise la credinţă de puţină vreme, a fost hirotonit episcop de Nazianz pentru vredniciile sale.

Din tinereţe, Sfântul Grigorie a învăţat la şcolile cele mai de seamă din vremea sa: la Cezareea Capadociei, unde s-a împrietenit cu Sfântul Vasile, la Cezareea Palestinei, la Alexandria şi la Atena, şcoala cea mai înaltă de atunci, unde a şi fost rugat să rămână ca profesor. S-a întors în Capadocia, iar tatăl său, care era acum bătrân, l-a sfinţit preot, fără voia lui. Voind tatăl său să-l sfinţească episcop în locul său, Sfântul Grigorie a fugit în pustie, lângă Sfântul Vasile cel Mare, prietenul său, de unde s-a întors peste o vreme, fiind chemat în ajutor de tatăl său, ajuns la neputinţă din cauza bătrâneţii. Mai târziu a fost sfinţit episcop pentru cetatea Sasima, tot fără voia lui, de către Sfântul Vasile cel Mare. Era un cuvântător înnăscut. Iubea viaţa duhovnicească, poezia creştină şi teologia pe înţelesul oamenilor.

Când Biserica din Constantinopol a fost ameninţată de rătăcire, întrucât dreapta credinţă a fost primejduită de înşelătoarele învăţături ale ereticilor Arie şi Macedonie, Sfântul Grigorie a fost chemat de puţinii drept-credincioşi care mai erau în cetate ca să le fie păstor, iar el a primit. Sfântul Grigorie a adunat pe credincioşi într-o bisericuţă mărginaşă, pe care a numit-o biserica Învierii, deschisă chiar în casa uneia dintre rudele sale. Aici a rostit şi vestitele cinci Cuvântări teologice, care i-au adus faima de mare cuvântător de Dumnezeu, adică teolog, pentru că tâlcuia, pe înţelesul oamenilor, dreapta învăţătură despre Sfânta Treime. Astfel, el i-a întors pe cei mai mulţi la dreapta credinţă, devenind arhiepiscop al cetăţii imperiale, Constantinopolul.

În această calitate, el a participat la cel de-al doilea Sinod Ecumenic, care s-a ţinut în anul 381, la Constantinopol, pe vremea binecredinciosului împărat Teodosie cel Mare (379-395). Sfântul Grigorie a adus multe dovezi contra învăţăturilor greşite care tulburau atunci Biserica, el susţinând dumnezeirea Duhului Sfânt şi învăţătura ortodoxă despre Sfânta Treime. Din pricina unor neînţelegeri provocate de invidia unora, în scurtă vreme, Sfântul a părăsit scaunul arhieresc al capitalei şi s-a retras în singurătate, unde, până la sfârşitul vieţii sale, a alcătuit multe scrieri şi poeme despre viaţa duhovnicească şi despre teologia ortodoxă, pe care le-a lăsat moştenire Bisericii. În teologia sa, Biserica Răsăritului regăseşte tâlcuită propria ei teologie despre Sfânta Treime; de aceea, creştinătatea îl cinsteşte pe Sfântul Grigorie ca fiind cel mai mare teolog al Sfintei Treimi.

Şi astfel, trăindu-şi credinţa şi tâlcuind oamenilor învăţătura despre Dumnezeu şi tainele Lui, Sfântul Grigorie s-a mutat la Domnul la 25 ianuarie, în anul 389.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Județul Botoșani a fost plasat sub COD GALBEN de ploaie și burniță, cu depuneri locale de polei

Publicat

Publicitate

Meteorologii au emis un cod galben de ploaie și burniță, cu depuneri locale de polei, valabil pentru județul Botoșani până la ora 00:00.

 

Pentru evitarea producerii unor evenimente rutiere, le recomandăm șoferilor să:

 

• evite deplasările dacă nu sunt absolut necesare;

• reducă mult viteza;

Publicitate

• păstreze o distanță mare față de alte vehicule;

• nu frâneze și să nu vireze brusc;

• evite depășirile.

 

Pietonilor le recomandăm:

 

• să meargă cu grijă

• să folosească încălțăminte antiderapantă

 

Se recomandă deplasarea lentă, cu pași mici, folosirea balustradelor și evitarea suprafețelor lucioase sau înclinate.

 

Pentru siguranța dumneavoastră, respectați aceste recomandări și evitați orice comportament care vă poate pune în pericol.

 

Pompierii militari sunt la datorie 24 de ore din 24, gata pentru a vă sprijini în situații de urgență.

 

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

Citeste mai mult

Economie

Ministerul Finanțelor propune modificări la Codul de Procedură Fiscală pentru alinierea legislației la standardele europene și internaționale

Publicat

Publicitate

Ministerul Finanțelor (MF) a lansat în consultare publică un proiect de Ordonanță de Guvern pentru modificarea și completarea Codului de Procedură Fiscală (Legea nr. 207/2015), în vederea alinierii legislației fiscale din România la standardele europene și internaționale.

‘Proiectul are ca scop principal preluarea în legislația națională a unei noi directive europene – Directiva (UE) 2025/872, cunoscută ca DAC9 – adoptată la nivelul Uniunii Europene în aprilie 2025. Directiva stabilește reguli actualizate privind cooperarea dintre autoritățile fiscale din statele membre, în special în contextul economiei digitale și al aplicării impozitului minim global pentru marile grupuri de companii’, se arată într-un comunicat al MF, transmis vineri AGERPRES.

Prin modificările propuse, România aliniază legislația fiscală la standardele europene și internaționale, urmărind un cadru fiscal ‘mai clar, mai predictibil și mai echitabil’.

Potrivit sursei citate, un obiectiv important al proiectului este îmbunătățirea schimbului automat de informații între administrațiile fiscale din Uniunea Europeană. Acest mecanism permite autorităților să își transmită date relevante despre impozitarea companiilor mari.

De asemenea, prin propunerile de modificare a Codului de procedură fiscală, Ministerul Finanțelor urmărește creșterea transparenței fiscale, combaterea evaziunii și eficientizarea analizei de risc, oferind în același timp soluții digitale moderne pentru contribuabilii de bună-credință.

‘Una dintre principalele noutăți aduse de DAC9 este reducerea semnificativă a obligațiilor de raportare pentru marile grupuri de companii. Grupurile multinaționale și grupurile naționale mari, cu venituri consolidate de cel puțin 750 de milioane de euro, vor putea depune o singură declarație fiscală la nivel de grup, în locul mai multor declarații separate pentru fiecare entitate din cadrul grupului. Această raportare centralizată va reduce birocrația și costurile administrative, atât pentru companii, cât și pentru autoritățile fiscale’, transmit reprezentanții ministerului în comunicat.

Publicitate

Proiectul de ordonanță introduce utilizarea unui formular standard pentru declarația informativă privind impozitul suplimentar (impozitul minim global). Modelul acestui formular va fi aprobat prin ordin al președintelui ANAF, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a actului normativ.

Totodată, sunt stabilite termene clare de raportare, reguli pentru schimbul automat de informații între statele membre și mecanisme de cooperare pentru corectarea eventualelor erori evidente din declarații.

‘Pe lângă transpunerea DAC9, proiectul aduce clarificări și completări regulilor existente privind schimbul de informații referitoare la conturile financiare. Astfel, sunt eliminate unele lacune legislative care, până acum, se refereau doar la obligația de raportare, fără a reglementa explicit schimbul efectiv de date pentru anumite tipuri noi de conturi’, precizează instituția.

Pentru a asigura aplicarea corectă a noilor prevederi, proiectul prevede sancțiuni contravenționale cuprinse între 10.000 și 30.000 de lei.

Potrivit sursei citate, acestea se aplică, de exemplu, în cazul utilizării altor formulare decât cele standardizate sau al nerespectării obligației de păstrare a documentelor și evidențelor fiscale pentru o perioadă de minimum 5 ani. AGERPRES

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending