Connect with us

Administratie

Aplicaţia Apel 112 a devenit disponibilă în şase limbi, printre care și ucraineană

Publicat

Publicitate

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) anunţă că a adăugat noi traduceri în aplicaţia Apel 112, iar în prezent aceasta poate fi folosită atât în limba română, cât şi în limbile engleză, franceză, germană, maghiară şi ucraineană.

STS arată că pentru a beneficia de noile funcţionalităţi este necesară actualizarea aplicaţiei la ultima versiune, din Google Play sau App Store.

De asemenea, în urma demersurilor întreprinse de STS pe lângă operatorii de telefonie mobilă, în mesajul privind serviciul de roaming pe care cetăţenii îl primesc odată cu intrarea pe teritoriul României, a fost introdusă şi informaţia referitoare la posibilitatea folosirii, în caz de urgenţă, a aplicaţiei mobile Apel 112 în cele şase limbi.

„Actualizările vin în sprijinul persoanelor care nu sunt vorbitoare de limba română şi se află într-o situaţie de urgenţă, oferindu-le, astfel, un meniu intuitiv, uşor de folosit într-o limbă pe care o cunosc. Odată cu setarea altei limbi decât cea predefinită la instalare, respectiv limba în care este setat telefonul, meniul şi informaţiile de localizare sunt afişate conform opţiunii alese”, precizează STS într-un comunicat de presă.

Pentru selectarea uneia din cele şase limbi, sunt necesari următorii paşi: 1. accesarea meniului „Setări” şi selectarea funcţiei „Limbă”; 2. alegerea limbii dorite pentru afişarea informaţiilor de navigare. Ulterior, meniul se va configura automat.

STS reaminteşte că aplicaţia Apel 112 permite transmiterea către sistemul informatic al Serviciului de urgenţă 112 a informaţiilor de localizare în format AML (Advanced Mobile Location) ale dispozitivului de pe care este iniţiat apelul de urgenţă. Aplicaţia foloseşte conexiunea de date şi serviciul de localizare ale telefonului mobil (GPS), doar pe timpul apelului de urgenţă.

Publicitate

Totodată, operatorii STS ai Serviciului de urgenţă 112 preiau şi procesează apelurile cetăţenilor în mai multe limbi de circulaţie internaţională şi în limbile minorităţilor naţionale.

Până în prezent, aplicaţia Apel 112 care poate salva viaţa într-o situaţie critică a fost descărcată de peste 600.000 de ori. Aceasta poate fi descărcată gratuit pe orice telefon inteligent, din magazinele de aplicaţii: Google Play şi App Store.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Sursa: AGERPRES

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Tânăr de 34 de ani, din municipiul Botoșani, băgat după gratii pentru trafic de droguri de mare risc

Publicat

Publicitate

Luni, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri au identificat un tânăr, de 34 de ani, din municipiul Botoșani, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de către Tribunalul Botoșani.

 

Acesta a fost condamnat la 4 ani și 8 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

 

Tânărul a fost depistat în localitatea de domiciliu, fiind reținut și ulterior escortat către Penitenciarul Botoșani în vederea încarcerării.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Comunicat de presă: Guvernul „Austeritate” cu cinci vicepremieri, criticat virulent de Cătălin Silegeanu în Senat

Publicat

Publicitate

Senatorul Cătălin Silegeanu a criticat dur, luni, în plenul Senatul României, decizia Guvernului de a funcționa cu cinci vicepremieri, acuzând Executivul că vorbește despre austeritate, dar își mărește propria structură de putere.

Declarația vine după ce Senatul a votat legea care oficializează structura Guvernului cu cinci vicepremieri. Parlamentarul a atras atenția că noua formulă reprezintă un record negativ și o dovadă că partidele din coaliție își împart funcții politice în timp ce populația și mediul privat resimt presiuni economice tot mai mari.

„Guvernul «Austeritate» Bolojan tocmai a consacrat prin act normativ existența a 5 posturi de vicepremier, un record absolut în istoria României. În timp ce firmele pun lacăt pe poartă și românii își fac bagajele spre «țările calde», PSD, PNL, USR și UDMR cresc cheltuiala publică cu încă 3 funcții fără portofoliu, adică pur politice. Mai crede cineva că au format coaliția pentru a «salva» țara de «extremism» și alte fantasme care le scuză ticăloșia?”, a transmis Cătălin Silegeanu.

Senatorul a reamintit că guvernele anterioare funcționau, în mod tradițional, cu doi vicepremieri, iar al treilea post a fost introdus în decembrie 2024, din rațiuni politice.

„În loc să revină la formula sănătoasă, mai ales într-o vreme când propovăduiește austeritatea și reducerea aparatului de stat, Ilie Bolojan nu numai că menține cea de-a treia funcție inutilă, dar umflă numărul până la 5. Acum acoperim în total 3 vicepremieri fără scop și cauză, funcții de putere create de dragul unei coaliții care oricum nu funcționează”, a mai afirmat senatorul.

Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență nr. 32/2025 a fost adoptată de Senat cu 73 de voturi „pentru” și 31 de voturi „împotrivă” și urmează să fie trimisă spre promulgare.

Publicitate

(comunicat de presă)

Citeste mai mult

Eveniment

Un tânăr de 21 de ani, din Dorohoi, i-a sfidat pe polițiști și a dat o raită cu mașina pe Bulevardul Victoriei din oraș

Publicat

Publicitate

Luni, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au oprit pentru control, pe Bulevardul Victoriei din municipiul Dorohoi, un autoturism condus de un tânăr de 21 de ani, din aceeași localitate.

 

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta are exercitarea dreptului de a conduce autoturisme suspendată, din luna ianuarie.

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Un tânăr de 26 de ani, din Prăjeni, a ieșit la plimbare cu un autoturism neînmatriculat. Polițiștii din Flămânzi i-au stricat planurile

Publicat

Publicitate

Luni, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au oprit pentru control, pe Drumul European DE 58, în orașul Flămânzi, un autoturism condus de un tânăr, de 26 de ani, din comuna Prăjeni.

 

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că autoturismul pe care îl conducea avea numerele de înmatriculare provizorii expirate din luna ianuarie 2026. Mai mult decât atât, nu era asigurat cu poliță RCA obligatorie.

 

Acesta a fost sancționat contravențional, iar ca măsură complementară i-a fost retras certificatul de înmatriculare și plăcuțele cu numerele de înmatriculare.

 

Publicitate

De asemenea, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui autoturism neînmatriculat.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending