Connect with us

Actualitate

Aplicarea Legii privind salariul minim european înseamnă locuri de muncă mai bine plătite (ministru)

Publicat

Publicitate

Aplicarea Legii privind salariul minim european este un pas înainte pentru locuri de muncă mai bine plătite, dar şi pentru o mai mare stabilitate economică şi socială, susţine ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura Oprescu.

„Odată cu adoptarea acestei legi vom avea o mai bună protecţie a lucrătorilor din România. Creşterea salariilor este un pas înainte pentru locuri de muncă mai bine plătite dar şi pentru o mai mare stabilitate economică şi socială. Prin aplicarea acestei legi urmărim reducerea sărăciei în muncă şi protejarea puterii de cumpărare. Este un angajament pe care ni l-am asumat să nu lăsăm pe nimeni în urmă şi să îmbunătăţim condiţiile de muncă şi de viaţă”, a declarat, miercuri, ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, într-o postare pe pagina de Facebook a instituţiei.
 

Legea prin care se asigură un nou mecanism de stabilire a nivelului salariului minim, potrivit prevederilor unei directive europene în domeniu, a fost promulgată miercuri de preşedintele Klaus Iohannis. Actul normativ transpune în legislaţia naţională Directiva UE 2022/2041 privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană, iar demersul are ca scop asigurarea unui trai decent pentru toţi lucrătorii din România şi reducerea inegalităţilor salariale, se arată în postarea Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS).

Ministerul Muncii, împreună cu partenerii sociali – sindicate şi patronate – a creat un mecanism de stabilire a salariului minim care să ţină cont de puterea de cumpărare a populaţiei, de salariul mediu şi de productivitatea muncii, oferind astfel o creştere reală şi sustenabilă a veniturilor pentru lucrătorii români.

„Legea garantează că salariile mici vor creşte după indicatori economici clari, încurajează negocierile colective între angajatori şi sindicate, consolidând dialogul social”, se menţionează în postarea ministerului.

Potrivit sursei citate, România a înregistrat, în ultimul deceniu, cea mai ridicată rată de creştere a salariului minim din Uniunea Europeană atât în termeni nominali cât şi reali.

Publicitate

Actul normativ asigură transpunerea în legislaţia naţională a prevederilor Directivei (UE) 2022/2041 a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 octombrie 2022 privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană.

Acesta cuprinde reglementări pentru asigurarea unui nou mecanism de stabilire a nivelului salariului minim. Salariaţii au acces la o protecţie a salariului minim, sub forma unui salariu minim legal sau sub forma unor salarii şi condiţii decente de muncă stabilite în temeiul unor contracte colective de muncă, acorduri colective sau alte acorduri scrise.

„Salariul de bază minim brut reprezintă suma minimă la care are dreptul salariatul pentru munca prestată, stabilit prin act normativ sau prin contractul colectiv de muncă. Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată reprezintă suma stabilită anual prin hotărâre a Guvernului, (…) corespunzătoare programului normal de muncă, în scopul îmbunătăţirii condiţiilor de trai şi de muncă, în special a gradului de adecvare a salariului minim, în vederea asigurării unui nivel de trai decent. Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte anual prin hotărâre a Guvernului şi se aplică de la data de 1 ianuarie a anului următor, cu actualizarea periodică o dată pe an, după consultarea confederaţiilor sindicale şi patronale reprezentative la nivel naţional”, stipulează legea.

Potrivit acesteia, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată stabilit prin hotărâre a Guvernului poate fi acordat unui salariat pentru o perioadă de maximum 24 de luni de la data încheierii contractului individual de muncă. După expirarea perioadei respective, salariatului i se acordă un salariu de bază superior salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată.

„Nerespectarea dispoziţiilor privind garantarea în plată a salariului de bază minim brut stabilit prin act normativ sau a nivelului salarial minim stabilit prin contractul colectiv de muncă aplicabil se pedepseşte cu amendă de la 3.000 lei la 5.000 lei pentru fiecare persoană pentru care s-a constatat nerespectarea acestor dispoziţii legale, fără a depăşi valoarea cumulată de 200.000 lei”, mai prevede actul normativ.

Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă penală fapta persoanei care, în mod repetat, stabileşte pentru salariaţii încadraţi în baza contractului individual de muncă salarii sub nivelul salariului de bază minim brut prevăzut în această lege. AGERPRES

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Explozie urmată de incendiu la Gorbănești: O femeie de 93 de ani a rămas fără locuință

Publicat

Publicitate

O femeie de 93 de ani din localitatea Gorbănești, județul Botoșani, a trecut prin momente de groază în această după-amiază, după ce locuința și o anexă au fost mistuite de flăcări în urma unei explozii provocate de o acumulare de gaze.

Deflagrația a declanșat un incendiu violent, care a cuprins rapid cele două clădiri, cu o suprafață totală de aproximativ 80 de metri pătrați. Alarma s-a dat printr-un apel la 112 efectuat de vecinii femeii, care au sărit primii în ajutor. Aceștia au intrat în casă și au reușit să o scoată pe proprietară în siguranță.

La fața locului au intervenit pompierii de la Garda de Intervenție Trușești cu două autospeciale de stingere, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Gorbănești și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

La sosirea forțelor de intervenție, cele două construcții ardeau în întregime. Proprietara, care a suferit arsuri ușoare la nivelul feței, a primit îngrijiri medicale la fața locului și a refuzat transportul la spital.

Pompierii au reușit să lichideze incendiul, dar pagubele sunt însemnate, femeia rămânând practic fără acoperiș deasupra capului.

Totodată, aceștia au transmis că exploziile din cauza acumulărilor de gaze, urmate sau nu de incendiu, sunt devastatoare.

Publicitate

Pentru înlăturarea acestui pericol, ISU Botoșani recomandă:

▪ nu folosiţi butelii de aragaz fără regulator de presiune, dacă au garnituri deteriorate sau dacă furtunul de cauciuc prezintă porozităţi, crăpături sau deformări.

▪ în cazul în care se simte mirosul caracteristic al gazului în încăpere, închideți imediat robinetul buteliei și al aparatului de utilizare;

▪ deschideți ușile și ferestrele pentru aerisirea încăperii timp de 30 minute;

▪ nu aprindeți chibrituri, brichete, nu manevrați întrerupătoarele electrice, soneriile, telefoanele, nu fumați și nu utilizați surse de foc înainte de aerisi încăperea;

▪ înainte de aprinderea focului, verificați dacă robinetul buteliei și robinetele aparatului de utilizare sunt închise;

▪ întotdeauna aprindeți întâi chibritul și apoi manevrați robinetul de alimentare cu gaz;

▪ umpleți buteliile doar cu tipul de combustibil pentru care au fost proiectate și numai în centru autorizate în acest sens.

▪ nu încarcați butelia la stațiile GPL pentru autovehicule.

Este interzisă încercarea cu flacără a etanșeității buteliei, garniturilor sau a furtunului! Verificarea buteliei se va face numai cu emulsie de apă cu săpun! Folosiți doar butelii comercializate în unități specializate.

Citeste mai mult

Eveniment

Botoșani: Expoziția de artă plastică „Tranzit 3”, în spațiul Colecției de Artă

Publicat

Publicitate

Muzeul Județean Botoșani găzduiește, în perioada 16-30 iulie 2025, în spațiul Colecției de Artă, expoziția de artă plastică „Tranzit 3”. Evenimentul cultural, organizat de Asociația de Artă „Nicolae Tonitza” (TAG), în parteneriat cu Muzeul Județean Botoșani, Consiliul Județean Botoșani și Uniunea Artiștilor Plastici din România, Filiala Iași, se află la cea de-a treia ediție.

Pe simeze sunt expuse lucrări de pictură și grafică (acuarelă și creion) cu tematică variată (peisaj, portret, natură statică, pictură abstractă) semnate de membri ai Asociației de Artă „Nicolae Tonitza” (TAG): Loredana Axinte, Sorin Mihai Bârgăoan, Genoveva Maria Bogdan, Mihaela Crăciun, Lidia Dumitru, Cristina Iuliana Iacob, Alina Elena Lăzăreanu, Lila Lungulescu, Ana-Maria Ovadiuc Amo, Maria Ionela Pălimaru, Marina Pișta, Ioana Cezara Poiată, Claudia Maria Prelipcean și Mihai Varzari.

Proiectul este coordonat de dr. Ana-Maria Ovadiuc Amo – artist vizual.

Vernisajul va avea loc duminică, 20 iulie 2025, de la ora 12.00. Evenimentul va fi deschis de Ana-Elisabeta Coșereanu – muzeograf și Cristina Iuliana Iacob – membru TAG.

Intrarea la vernisaj și vizitarea expoziției sunt gratuite.

 

Publicitate

 

Citeste mai mult

Cultura

Liceeni botoșăneni la Festivalul Național de Teatru Tânăr Ideo Ideis

Publicat

Publicitate

IDEO IDEIS – 20 de ani de teatru tânăr. Oamenii ne fac să continuăm

Festivalul Național de Teatru Tânăr Ideo Ideis celebrează 20 de ani de existență în 2025. Două decenii de teatru, dialog și întâlniri memorabile, purtate de energia și curajul adolescenților.

Între 31 iulie și 5 august, orașul Alexandria devine, ca în fiecare vară, scena vie a unei generații care se exprimă cu sinceritate și pasiune prin teatru.

Ideo Ideis 2025: Creștem comunități prin Artă

Ediția din 2025 își propune mai mult decât un simplu schimb de spectacole – își dorește să creeze contexte de învățare, dialog și conexiune între tinerii artiști și comunitățile din care provin, contribuind astfel la dezvoltarea unui ecosistem cultural sustenabil la nivel național.

Ideo Ideis își propune să ajungă în locuri care încă își caută vocea culturală, unde inițiativele independente nu sunt doar binevenite – ci sunt necesare. Acolo unde un spectacol, un atelier sau o întâlnire pot aprinde o scânteie care durează.

Publicitate

Urmând acest traseu, în urma unui proces de selecție foarte competitiv – cu peste 40 de trupe înscrise din toată țara – au fost alese opt trupe de teatru tânăr, din opt orașe.

* ACT – Bacău
* Amprente – Brașov
* Artwork – Iași
* Atelierul de Teatru – Botoșani
* Gong – Roman
* Les Dilettantes – Alexandria
* Protha – Panciu
* Mircea Albulescu – Câmpina

Fiecare trupă va fi însoțită de mentori din lumea teatrului profesionist, care îi vor ghida și susține în procesul de creație și autocunoaștere:Judith State, Paul Ipate, Andreea Grămoșteanu, Andrei Huțuleac, Maria Obretin, Gabriel Răuță, Corina Moise și Liviu Pintileasa.

Oamenii ne fac să continuăm – este sloganul care stă în centrul ediției aniversare, reflectând esența festivalului: comunitatea, prietenia și forța transformatoare a teatrului, după cum explică Liviu Romanescu, directorul festivalului.

‘Timp de 20 de ani, energia, întrebările și întâlnirile dintre adolescenții care vin la festival și artiștii invitați ne-au arătat că teatrul este o formă vie de libertate și descoperire. Că pentru orașele mici și medii din România, expresia artistică potențată de efervescența tinerilor poate reprezenta gura de aer necesară revitalizării comunitare.

Într-un context socio-economic tot mai apăsător, întâlnirile autentice, cu interogări, cu priviri curioase, cu iz creativ, pot rămâne un instrument care să ofere sens adolescenților, care să cimenteze acel simț de apartenență și să dea contur vocii viitorilor adulți. La Ideo Ideis, nu le cerem să devină actori, ci să devină mai curajoși, mai empatici, mai ei. Iar asta le dă încredere să meargă mai departe.

De aceea, de 20 de ani, vin aici generații întregi de artiști – nu doar ca să dea mai departe, ci ca să se reconecteze cu începutul. De multe ori poate chiar cu începutul lor. Cu acel spațiu, interior sau exterior, în care arta, adolescența și comunitatea se întâlnesc și aprind scânteia. Asta ne face să continuăm. Pentru cel puțin încă 20 de ani…’

Ediția aniversară a pregătit o săptămână de spectacole, ateliere de dezvoltare personală, întâlniri inspiraționale, dialoguri între generații, momente de conexiune autentică și multă emoție, într-un oraș care a crescut odată cu festivalul.

Weekend-ul de festival e marcat de Seara Povestitorilor, un eveniment emblematic Ideo Ideis, care aduce pe scenă oameni cu voci autentice și povești care inspiră. Publicul din Alexandria are întâlnire cu:

* Maia Morgenstern (Vineri, 1 August, 20:30)

* Alina Ceușan & Ada Galeș (Sâmbătă, 2 August, 20:30)

* Jurnaliștii Recorder Cristian Delcea & Mihai Voinea (Duminică, 3 August, 20:30)

Pentru programul complet al proiecțiilor și detalii suplimentare, vizitați site-ul oficial și urmăriți paginile noastre de social media: Facebook si Instagram

Accesul este gratuit.

Ne puteți urmări pe:

ideoideis.ro/festivalul / FB: ideoideis / Instagram: @ideoideis

Parteneri de tradiție: Primăria Municipiului Alexandria și Consiliul Județean Teleorman prin Centrul Județean de Conservare și Promovare a Culturii Tradiționale Teleorman

Proiect finanțat de Ministerul Culturii

Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național*

Parteneri: Centrul Multifuncțional Pentru Tineri Alexandria, In a Relationship, Teatrul Național București, Teatrul Excelsior, UNATC, UNITER.

Proiect realizat cu sprijinul Catena.

Parteneri media: RFI, Radio România Cultural, IQAds, Like5, Liternet, Life.ro, HAPP.ro

Partener de monitorizare: Media Trust

* Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

20 de ani de teatru tânăr. 20 de ani de Alexandria. 20 de ani de IDEO IDEIS.

Comunicat de presă

Citeste mai mult

Educație

Botoșani: Media minimă de promovare a examenului este 8 (opt) la proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ – sesiunea 2025

Publicat

Publicitate

Rezultatele obținute de cadrele didactice care au susținut proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ – sesiunea 2025 (înainte de înregistrarea contestațiilor) au fost publicate astăzi, 15 iulie 2025, pe pagina https://definitivat.edu.ro/, la centrul de examen și pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani:

https://isjbotosani.ro/management/dezvoltarea-resurselor-umane/definitivat/anul-scolar-2024-2025-2.html

La nivelul județului Botoșani, 103 candidați (69,6%) au promovat proba scrisă a examenului de definitivat, obținând medii peste 8 (opt), iar 45 de candidați sunt nepromovați.

Un număr de 148 de lucrări au fost încărcate în platforma destinată evaluării digitalizate, lucrările fiind evaluate în centre constituite la nivel național pe discipline.

Media minimă de promovare a examenului este 8 (opt). Cadrele didactice care promovează examenul dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național.

Precizăm că pentru a putea participa la proba scrisă, candidații trebuie să îndeplinească simultan următoarele condiții:

Publicitate
  • efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puțin un an;
  • să dețină pentru anul școlar în curs calificativul „Bine” sau „Foarte bine”;
  • minimum 8 media aritmetică a notelor obținute la cele două inspecții la clasă și la evaluarea portofoliului profesional, dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective.

 

Contestațiile la proba scrisă se depun la centrul de examen, personal de către candidat sau prin împuternicit, acesta din urmă prezentând procură notarială în original.

  1. a) în data de 15 iulie 2025 contestațiile se depun, în scris, până la ora 20:00;
  2. b) în data de 16 iulie 2025 contestațiile se depun, în scris, până la ora 12:00.

Contestațiile la proba scrisă se depun la centrul de examen, personal de către candidat sau prin împuternicit, acesta din urmă prezentând procură notarială în original.

Transmiterea contestațiilor la centrul de examen se poate realiza și electronic (scanat), prin poștă electronică, în data de 15 iulie 2025 și în data de 16 iulie 2025 până la ora 12:00 la adresa de e-mail: contestatii.definitivat@isjbt.ro

Candidatul anexează la contestația depusă/transmisă la centrul de examen și o copie a buletinului de identitate/cărții de identitate. Nu pot fi contestate lucrările scrise ale altor candidați.

 

Rezultatele finale vor fi afișate la centrele de examen și pe site-ul anterior menționat, în data de 21 iulie 2025 și vor fi validate prin ordin de ministru în perioada 24 iulie – 14 august 2025.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending