Connect with us

Eveniment

Anul trecut, comisarii Gărzii de Mediu Botoșani au întreprins peste 60 de controale pentru a verifica nivelul poluării industria

Publicat

Publicitate
Având în vedere monitorizarea Comisiei Europene pentru neîndeplinirea obligațiilor României față de prevederile Directivei privind valorile-limită pentru dioxidul de sulf, dioxidul de azot și oxizii de azot, pulberile în suspensie și plumbul din aerul înconjurător echipe de comisari din cadrul Comisariatului Județean Botoșani au desfășurat în perioada ianuarie –decembrie 2024 un număr de 63 acțiuni de inspecție și control pentru îmbunătățirea calității aerului și controlul poluării industriale pe amplasamente:
-unde s-au înregistrat arderi necontrolate de deșeuri, incendii de vegetație, incendii la unități economice în activitate cât și la cele inactive, incendii care au putut determina schimbări ale caracteristicilor componentei de mediu aer;
– șantierele de constructii, în cadrul cărora s-au urmărit respectarea condițiilor din actele de reglementare, existența instalațiilor de spălare a autocamioanelor, modul de gestionare a deșeurilor rezultate din activitatea de construcții, existența mijloacelor de protecție împotriva degajărilor de pulberi sedimentabile;
-unde s-au înregistrat petiții care semnalează aspecte privind disconfort olfactiv, zgomot şi vibraţii, generate de activități cu impact de mediu, în conformitate cu atribuțiile GNM;
– pentru verificarea măsurilor de conservare, ameliorare și extinderea spațiilor verzi publice.
Pentru neconformitățile constatate s-au stabilit în sarcina persoanelor fizice și juridice responsabile măsuri cu termen în vederea remedierii acestora și s-au aplicat 23 sancțiuni principale: 12 avertismente și 11 amenzi în valoare totală de 415000 lei.
Pentru faptele ce constituie infracțiuni prevazute de OUG 92/2021, art.66, alin (1), lit.e, lit.f și lit.g, OUG 57/2007, art.52, alin(1) lit d, OUG 195/2005, art.98, alin(1), lit.a, respectiv: incendierea/îngroparea/eliminarea deșeurilor în afara spațiilor autorizate, arderea miriștilor, stufului, tufarișurilor și vegetației ierboase din ariile protejate au fost înaintate organelor de cercetare penală 9 sesizări.
Agenția pentru Protecția Mediului Botoșani realizează monitorizarea calității aerului în conformitate cu prevederile Legii nr.104/2011 privind calitatea aerului înconjurător prin intermediul celor două stații de monitorizare din municipiul Botoșani:
– stația BT1 de tip fond urban, amplasată în B-dul Mihai Eminescu 44
– stația BT2 de tip trafic, amplasată în Catea Națională 90
În anul 2024 au fost înregistrate în total:
– la stația BT1 de tip fond urban:13-depășiri ale VL (valoare limită) zilnică a concentrației PM10, din 35 maxime permise anual;
– la stația BT2 de tip trafic, (în 2 luni de funcționare): 5 depășiri ale VL (valoare limită) zilnică a concentrației PM10, din 35 maxime permise anual;
Sursele de emisii pentru PM10 identificate ca fiind responsabile pentru aceste depășiri sunt: traficul rutier care emite particule și antrenează particulele depuse pe calea de rulare, încălzirea rezidențială specifică sezonului rece.
Condițiile meteorologice din zilele cu depășiri au favorizat acumularea poluantului în apropierea solului, dispesia fiind redusă din cauza vitezelor mici ale vântului și/sau perioade de calm atmosferic, temperaturilor scăzute ale aerului, presiunii atmosferice scăzute, valori ridicate ale umidității atmosferice, ceață.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Acțiune a polițiștilor din Botoșani pentru siguranța rutieră

Publicat

Publicitate

Duminică, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Botoșani au organizat o acțiune pentru depistarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză, pe raza județului Botoșani.

 

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 43 de sancțiuni contravenționale, în valoare de de aproximativ 18.000 de lei.

 

Dintre sancțiuni, 28 au fost aplicate pentru nerespectarea limitei legale de viteză.

 

Publicitate

Totodată, au fost reținute 2 permise de conducere pentru nerespectarea indicațiilor polițiștului și viteză.

Citeste mai mult

Eveniment

Șofer din Trușești, prins beat la volan. Polițiștii i-au făcut dosar penal

Publicat

Publicitate

Duminică, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hllipiceni au oprit pentru control, în comuna Trușești, un autoturism condus de către un tânăr, de 34 de ani, din aceeași localitate.

 

În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

 

Publicitate

**

La data de 25 ianuarie 2026, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani au oprit pentru control, pe strada Octav Onicescu, din municipiul Botoșani, un autoturism, condus de către un tânăr, de 28 de ani, din municipiul Botoșani.

 

Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

Tânărul a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

 

Citeste mai mult

Eveniment

Bărbat de 34 de ani, din Darabani, reținut pentru conducere sub influența alcoolului

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au emis, duminică, ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 34 de ani, din orașul Darabani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

 

Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, la data de 24 ianuarie 2026, ar fi condus un autoturism, pe strada 1 Decembrie, din orașul Darabani, fiind sub influența alcoolului. Valoarea indicată de aparatul etilotest a fost de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

Față de tânăr a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani.

Publicitate
Citeste mai mult

Cultura

„Albă ca Zăpada şi cei 7 pitici”, la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Vasilache” Botoșani

Publicat

Publicitate

Cei mai mici spectatori sunt invitați în această săptămână la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Vasilache” la  „Albă ca Zăpada şi cei 7 pitici”,  spectacol pe care îl pot viziona în zilele de:  joi, 29 ianuarie 2026, de la ora 18:00 şi  duminică, 01 februarie 2026, de la ora 11:00 şi 12:30.

Spectacolul  „Albă ca Zăpada şi cei 7 pitici”,  după Fraţii Grimm este un spectacol în regia lui Valentin Dobrescu, scenografia: Mihai Pastramagiu,  ilustraţia muzicală: Oana Puşcaşu.

Din distribuţie fac parte actorii:  Oana AsofieiAnamaria ChelaruFlorin IftodeRenata VoloşcuAndrei BordianuMarius Rusu şi Andrei Iurescu

          „Este cineva care să nu fi auzit de minunata poveste a Albei ca Zăpada şi a celor 7 pitici? Nu cred. Este poate una din cele mai frumoase şi complexe poveşti pe care mi le-a spus mama când eram copil. În această poveste găseşti de toate: un prinţ şi o prinţesă, o împărăteasă rea, un vânător, dar mai ales lumea fantastică a piticilor. Am văzut această poveste ca film de desene animate, sau film cu actori, sau piesa de teatru de păpuşi, şi de fiecare dată o privesc cu aceeaşi plăcere şi emoţie. Cred că aceleaşi sentimente le încercaţi şi voi dragi copii şi… dragi părinţi.”  Valentin Dobrescu – regizor

Spectacolul este recomandat preşcolarilor şi şcolarilor.

Preţ bilet 20 lei 

Publicitate

Biletele pentru spectacolele Teatrului „Vasilache” se pot achiziţiona on line https://www.entertix.ro/g/334/teatrul-pentru-copii-si-tineret-vasilache.html sau accesând www.teatrulvasilache.ro secțiunea Cumpără Bilet, ori de la sediul instituţiei, de marţi şi până vineri, între orele 10:30 şi 12:30, dar şi înainte de începerea fiecărui spectacol, în limita locurilor disponibile.

Accesul în sala de spectacole se face cu o jumătate de oră înainte de începere spectacolului.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending