Connect with us

Actualitate

Anul școlar 2024-2025 la Botoșani: Peste 59.000 de elevi încep cursurile, luni, inclusiv în trei schimburi. Numărul elevilor, aproape la jumătate față de 1990

Publicat

Publicitate

Peste 59.000 de elevi încep cursurile, luni, 9 septembrie, în școlile din județul Botoșani, o cifră aproape la jumătate față de populația școlară din 1990, când pe băncile școlii intrau în județul nostru anul aproximativ 100.000 de elevi.

În județul Botoșani, cursurile încep pentru 59.000 de elevi,  potrivit datelor comunicate de Inspectoratul Școlar Județean Botoșani.

La Botoșani sunt 138 de unități de învățământ cu personalitate juridică în aproximativ 300 de structuri arondate.

Școala începe și pentru elevi care vor învăța temporar în alte locații, pentru că în spațiile de învățământ se fac lucrări de renovare, iar în această situație sunt mai mult de 10 școli din municipiul Botoșani, unde se va învăța în trei schimburi.

Vor învăța în trei schimburi nu mai puțin de 513 elevi de la Școala Gimnazială Nr. 13, 922 de elevi de la Școala Gimnazială Nr. 8 „Elena Rareș” și 207 elevi de la Școala Gimnazială Nr.10.

De asemenea, încă sunt unități ce nu au autorizație sanitară.

Publicitate

Calendar școlar 2024-2025 în Botoșani

  • Cursuri: de luni, 9 septembrie 2024, până vineri, 25 octombrie 2024
  • Vacanță: de sâmbătă, 26 octombrie 2024, până duminică, 3 noiembrie 2024
  • Cursuri: de luni, 4 noiembrie 2024, până vineri, 20 decembrie 2024
  • Vacanța de iarnă: de sâmbătă, 21 decembrie 2024, până marți, 7 ianuarie 2025
  • Cursuri: de miercuri, 8 ianuarie 2025, până vineri, 21 februarie 2025,
  • Vacanță: o săptămână, în perioada 24-28 februarie
  • Cursuri: de luni, 3 martie 2025
  • Vacanța de primăvară: de vineri, 18 aprilie 2025, până duminică, 27 aprilie 2025
  • Cursuri: de luni, 28 aprilie 2025, până vineri, 20 iunie 2025
  • Vacanța de vară: de sâmbătă, 21 iunie 2025, până duminică, 7 septembrie 2025.

An școlar 2024-2025. Școala altfel și Săptămâna verde

În perioada 9 septembrie 2024—30 mai 2025 se vor desfășura programele „Școala altfel” și „Săptămâna verde”. Unitățile de învățământ vor planifica perioade de câte cinci zile consecutive, pentru aceste activități.

În aceste perioade, pentru elevii de liceu — filiera tehnologică și din învățământul profesional, dar și postliceal se organizează activități de instruire practică, urmărind și scopul acestor programe.

Anul școlar 2024-2025

Cursurile anului școlar 2024—2025 se vor termina în 20 iunie 2025, următoarea zi fiind prima din vacanța de vară.

Prin excepție

  • pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 6 iunie 2025
  • pentru clasa a VIII-a, anul școlar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 13 iunie 2025
  • pentru clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică, cu excepția claselor prevăzute la lit. a) și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 27 iunie 2025
  • pentru clasele din învățământul postliceal, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învățământ în vigoare.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Bărbat de 57 de ani, din municipiul Botoșani, reținut pentru conducere sub influența alcoolului. Polițiștii botoșăneni continuă cercetările

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au emis, sâmbătă, ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 57 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

 

Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, în aceeași zi ar fi condus pe o stradă din municipiul Botoșani, un autoturism fiind sub influența alcoolului. Aparatul alcooltest a indicat o valoare 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Ordin de protecție emis de polițiștii botoșăneni împotriva unui tânăr care și-a amenințat concubina

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordin de protecție provizorie față de un tânăr, de 29 de ani, din municipiul Botoșani, care la data de 2 noiembrie 2025, în timp ce se afla cu concubina sa, pe o stradă din aceeași localitate, ar fi provocat scandal și i-ar fi adresat acesteia injurii, cuvinte jignitoare și amenințări cu acte de violență.

Ordinul de protecție a fost emis pe o perioadă de 5 zile, iar tânărul are obligația de a păstra o distanța față de victimă. În situația în care nu sunt respectate aceste obligații, se vor demara cercetări pentru infracțiunea de încălcare a ordinului de protecție, iar față de acesta poate fi dispusă o măsură privativă de libertate.

Citeste mai mult

Eveniment

Polițiștii botoșăneni, în acțiune: Peste 400 de amenzi aplicate în weekend

Publicat

Publicitate

În weekendul care a trecut, polițiștii botoșăneni au fost prezenți în teren, desfășurând activități preventive pe raza întregului județ. Acțiunile au vizat descurajarea faptelor antisociale și menținerea unui climat de siguranță în rândul cetățenilor. În această perioadă nu au fost înregistrate incidente deosebite care să tulbure ordinea și liniștea publică.

 

Astfel, au fost organizate 13 acțiuni punctuale, pe raza întregului județ cu sprijinul jandarmilor, prilej cu care s-a acționat atât pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, cât și pentru impunerea unui climat de siguranță rutieră.

 

Polițiștii care s-au aflat în teren au constatat peste 400 de sancțiuni contravenționale în valoare de 227.000 de lei și au fost reținute 28 de permise de conducere și 16 certificate de înmatriculare.

 

Publicitate

Totodată, polițiștii au emis patru ordine de protecție provizorie ca urmare a săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

Citeste mai mult

Eveniment

Se întrerupe apa în municipiul Botoșani. Care sunt zonele afectate

Publicat

Publicitate

În vederea efectuării lucrărilor de remediere a unei avarii depistată într-un cămin de vane situat în zona cofetăriei Papillon din municipiul Botoșani, S.C. Nova Apaserv S.A. anunță întreruperea furnizării apei, astăzi, 03 noiembrie 2025.

Astfel, în intervalul orar 09:00-15:00, vor fi afectați de lipsa furnizării apei potabile operatorii economici și instituțiile publice care își desfășoară activitatea, precum și consumatorii ce locuiesc în imobilele situate pe străzile: Pietonalul Unirii (până la intersecția cu str. Cuza Vodă), Cuza Vodă (până la intersecția cu str. Marchian), Marchian (până la intersecția cu Calea Națională), Calea Națională (până la intersecția cu Pod de Piatră), precum și pe străzile adiacente acestora.

           „Ne cerem scuze față de abonați și îi asigurăm că se va interveni cu operativitate pentru finalizarea lucrărilor, astfel încât disconfortul creat să fie cât mai redus”, au transmis oficialii Nova Apaserv.

 

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending