Connect with us

Economie

Antreprenorii pot stabili sediul social la poștă. Tarife și acte necesare pentru noul serviciu

Publicat

Publicitate

Antreprenorii își vor putea înființa sedii sociale în oficiile poștale. Antreprenorii români care vor să-și înființeze o firmă sau doresc relocarea sediului social pot accesa noul serviciu de business „StartPost”, a anunțat, luni, directorul general al Companiei Naționale „Poșta Română” (CNPR), Valentin Ștefan, scrie alba24.ro. 

„(…) ne-am gândit să dezvoltăm <Poșta Română – ghișeu universal> și să oferim românilor posibilitatea de a-și înființa sedii sociale și firme în oficiile poștale.

Sunt convins că ați observat și dumneavoastră dezbaterea din societate, în ultimele zile, în ultimele săptămâni, în care vedem mii de firme înființate în tot felul de locuri obscure, fie că sunt apartamente dezafectate sau pur și simplu în câmp, unde nu există niciun fel de construcție, se identifică sedii sociale ale firmelor. (…) ne-am spus că este bine să venim în sprijinul antreprenorilor români și să încercăm să-i ajutăm cu un mod facil de a înființa o firmă. Nu în ultimul rând, eu cred că statul român își dorește mai degrabă să interacționeze cu Poșta Română decât cu Dumnezeu știe ce alte locații greu de accesat.

Acest serviciu – StartPost – pe care astăzi îl inițiem și îl lansăm are obiective multiple și sperăm să fie de bun augur și bine primit în societate. Ne așteptăm ca foarte mulți antreprenori români să nu-și mai bată capul unde să-și găsească un sediu social de unde să înceapă un business, ci să vină la Poșta Română și să plece acasă cu contractul în zece minute dacă sunt pregătiți cu toate documentele sau în maximum o zi, dacă e nevoie să aducă și alte documente. Deci, toți cei aproape 80.000 de români care își înființează firme în fiecare an au această variantă (…)”, a explicat Ștefan, într-o conferință de presă, citat de Agerpres.

Potrivit șefului CNPR, statul român are un „monopol traumatizant” pe anumite servicii, ce poate fi rezolvat prin „acordarea unei mai mari încrederi Poștei Române”.

„Am stat o perioadă mai lungă în America, aproape 10 ani de zile, și mă gândeam ca orice bun diasporez român, ce o să fac când mă întorc acasă și ce pot să învăț din societatea în care trăiesc. Evident că nu anticipam unde o să ajung când mă întorc acasă, dar nu am putut să nu observ simplitatea cu care societatea americană este construită pentru interacțiunea cu cetățeanul și unul dintre aceste lucruri este comasarea serviciilor.

Publicitate

La Poșta din America poți să te duci să-ți faci pașaportul. Acest monopol pe care îl are statul român, într-un mod traumatizant atât pentru stat, cât și pentru cetățeni, pe anumite servicii, cred că poate fi rezolvat prin acordarea unei încrederi mai mari Poștei Române.

În programul de guvernare este prins <Poșta Română – ghișeu universal>. Acum puțin peste o lună de zile, Guvernul României a hotărât să recomande Poștei să devină un ghișeu universal pentru serviciile statului, motiv pentru care noi am îmbrățișat acest lucru și ne-am uitat la experiențele din alte țări, cum a fost în America unde pașapoartele sunt făcute la oficiul poștal, astfel încât statul american să nu mai aibă această presiune în a gestiona interacțiunea cu cetățenii ca să le colecteze datele.

Pe de altă parte, ne uităm și la portofoliul de servicii pe care Poșta Română îl are în prezent, și anume faptul că se pot plăti taxele și impozite la Poștă. Acest lucru se poate generaliza, astfel încât primăriile să nu mai aibă nevoie de salariați care să lucreze doar două sau trei luni pe an, în primăvară, când se plătesc taxele, ci să fie externalizate către Poșta Română, așa cum fac un număr mare de primării din țară”, a explicat Valentin Ștefan.

Ce reprezintă serviciul „StartPost – Găzduire sedii sociale”

Poșta Română a organizat, luni, conferința de lansare a unui nou produs business, dedicat mediului de afaceri.

Astfel, „StartPost – Găzduire sedii sociale”, disponibil din 1 august, este o inițiativă concepută pentru a sprijini antreprenorii, start-up-urile și companiile care au nevoie de o soluție accesibilă, sigură și legală pentru găzduirea sediului social.

Scopul înființării acestui serviciu este să susțină dezvoltarea mediului de afaceri prin următoarele avantaje:

  • contract de închiriere pentru sediul social al companiei, disponibil rapid și la costuri reduse, oriunde în țară;
  • adresă oficială de sediu social, recunoscută de Registrul Comerțului;
  • contract legal, parafat fie fizic, fie electronic, prin portalul online dedicat;
  • primirea și notificarea corespondenței oficiale (ANAF, instanțe etc.) prin SMS;
  • cutiile poștale securizate și numerotate, amplasate în oficii poștale; suport digital dedicat antreprenorilor.

Ce documente sunt necesare

Documentele necesare pentru înființarea firmei sunt:

  • dovada denumirii, înregistrării și rezervării la ONRC,
  • actul constitutiv,
  • cartea de identitate a administratorului.

În același timp, pentru categoria de relocare a sediului social vor fi necesare acte, precum: CUI firmă, cartea de identitate a administratorului și certificatul constatator.

Cât costă noul serviciu

Contractele se pot perfecta cu Poșta Română pe o perioadă de 1, 2, 3 sau 4 ani.

În situația în care clientul optează pentru doi ani, acesta primește o bonificație de 5%, în situația accesării pentru trei ani, o reducere de 7%, iar pentru contractul perfectat pe patru ani o bonificație de 10%.

Costul lunar este 100 de lei, plus TVA.

CNPR este operatorul național din domeniul serviciilor poștale și deține, în prezent, o rețea de peste 5.000 de subunități poștale la nivel național. Dintre acestea, 676 sunt oficii poștale și 1.054 ghișee poștale.

sursa: agerpres

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Atenție la condițiile de trafic! Este COD GALBEN de ceață în judeţul Botoșani

Publicat

Publicitate

Atenție la condițiile de trafic! Meteorologii au instituit Cod galben de ceață pentru judeţul Botoșani până mâine dimineață, la ora 02:00.

Din această cauză, pe drumurile din județ se va reduce vizibilitatea sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.

Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, conduceți prudent, reduceți viteza, folosiți sistemul de iluminare, măriți distanța dintre autovehicule și evitați orice manevră riscantă.

Pompierii militari sunt la datorie 24 de ore din 24, gata pentru a vă sprijini în situații de urgență.

Citeste mai mult

Eveniment

Atenționare de călătorie MAE: Italia – grevă la nivel național în sectorul transportului aerian

Publicat

Publicitate

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană, asupra faptului că, la data de 16 februarie, în intervalul orar 00:00 – 23:59, va fi organizată o grevă la nivel național care va afecta transportul aerian.

Activitatea personalului de zbor al companiilor aeriene, precum și serviciile de handling la sol în aeroporturi vor fi afectate pe întreg teritoriul Italiei, fiind posibile întârzieri sau anulări ale curselor aeriene.

MAE recomandă cetățenilor români care au programate călătorii să verifice stadiul zborurilor înainte de a se deplasa la aeroport.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Roma: +39 06 835 233 44; +39 06 835 233 52; +39 06 835 233 58; +39 06 835 233 56; +39 06 835 233 69; +39 06 835 233 71; +39 06 835 233 74, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

Totodată, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și următoarele linii telefonice de urgență în funcție de regiune:

* Consulatul General al României la Roma: +39 345.147.3935;

Publicitate

* Consulatul General al României la Milano: +39 366.108.1444;

* Consulatul General al României la Bologna: +39 324.803.5171;

* Consulatul General al României la Torino: +39 338. 756 .8134;

* Consulatul General al României la Trieste: +39 340.882.1688;

* Consulatul General al României la Bari: +39 334.604.2299;

* Consulatul României la Catania: +39 320.965.3137.

MAE recomandă consultarea paginilor de Internet scioperi.mit.gov.itroma.mae.rocgroma.mae.rowww.mae.ro și reamintește că românii care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația ‘Călătorește informat’, care oferă informații și sfaturi de călătorie. AGERPRES

Citeste mai mult

Administratie

Ministrul Alexandru Rogobete respinge reducerea cu 10% a veniturilor din sănătate: „Ar genera o criză fără precedent în sistem

Publicat

Publicitate

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, spune că nu susține reducerea cu 10% a veniturilor personalului medical. Acesta precizează că spitalele au deja lipsă de personal și probleme grave.

„Nu este o declaraţie nouă, spun încă de câteva săptămâni că scăderea cu 10%, scădarea pauşală în sistemul de sănătate, cu 10% a veniturilor sistemului de sănătate, ar crea şi ar genera o criză fără precedent în sistem.

Pentru că sistemul de sănătate, în primul rând, are anumite particularităţi, este un sistem de urgenţă, este un sistem critic, pe de o parte.

Pe de altă parte, deficitul de personal din sistemul de sănătate este unul arhicunoscut, atât în componenta de medici, dar şi asistente, îngrijitoare, chimici, biochimici, mă rog, întreg personalul medical are o problemă din acest punct de vedere.

Gărzile, şi ştiţi bine, pentru că am avut astfel de situaţii în ultima perioadă în multe unităţi sanitare, gărzile nu pot fi acoperite pentru că resursa umană este insuficientă, pe de-o parte, iar pe de-altă parte, noi plătim, sau tariful de gardă pe care îl plătim în anul 2026 este de fapt calculat la anul 2017”, a declarat, vineri, Alexandru Rogobete, citat de Mediafax.

Sistemul medical, rol important în siguranța națională

Ministrul a spus că sistemul medical are un rol foarte important pentru siguranța națională și nu poate suporta o tăiere generală a veniturilor. El a transmis că nu va susține un act normativ care include această reducere.

„Ţinând cont de toate aceste particularităţi şi de importanţa strategică şi de siguranţa naţională a sistemului de sănătate, eu nu am cum să fiu de acord cu această reducere pauşală şi cu tăierea veniturilor personalului medical cu 10%. Am spus public asta de fiecare dată şi o spun în continuare. Ceva sigur este că eu nu voi aviza ordonanţa de urgenţă decât dacă sistemul de sănătate este exceptat de la tăiere cu 10%”, a declarat Rogobete.

Publicitate

Ministerul Dezvoltării a pus în dezbatere publică un proiect de lege care prevede reducerea cu 10% a cheltuielilor de personal din administrația centrală și scăderea numărului de posturi din administrațiile locale.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a anunțat joi că reforma ar putea fi adoptată prin ordonanță de urgență, pentru a intra rapid în vigoare și pentru a susține bugetul de anul viitor. O ședință a coaliției pe acest subiect ar putea avea loc săptămâna viitoare.

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Lucrări de pietruire realizate în funcție de condițiile meteorologice, la Vorona

Publicat

Publicitate

Ca urmare a numeroaselor solicitări venite din partea cetățenilor, administrația locală din Comuna Vorona a demarat în aceste zile lucrări de întreținere și pietruire a drumurilor sătești, cu scopul de a îmbunătăți condițiile de trafic și de a asigura accesul în siguranță către gospodării.

Reprezentanții Primăriei precizează că intervențiile sunt realizate etapizat, în funcție de priorități și de condițiile meteorologice, astfel încât lucrările să fie eficiente și durabile.

Condițiile meteo, factor decisiv în execuția lucrărilor

Autoritățile locale atrag atenția asupra unor aspecte tehnice importante privind pietruirea drumurilor în perioadele ploioase sau cu umiditate ridicată:

  • Sol instabil în condiții de ploaie: atunci când pietrișul este așternut pe un teren îmbibat cu apă, stratul de bază devine moale, iar materialul se poate afunda în noroi, fără a forma o fundație solidă și rezistentă.

  • Probleme de drenaj: aplicarea pietrișului pe teren umed poate afecta scurgerea naturală a apei, favorizând apariția denivelărilor și a gropilor într-un timp scurt.

  • Intervenții în condiții optime: lucrările pot fi realizate și în condiții de umiditate redusă sau ploi ușoare, însă doar acolo unde există deja un strat de fundație stabil, bine compactat anterior.

    Publicitate

Potrivit administrației locale, scopul este ca fiecare intervenție să aibă un rezultat durabil, evitând risipa de materiale și costuri suplimentare pentru reparații ulterioare.

Apel la înțelegere din partea cetățenilor

Primăria face apel la răbdare și înțelegere din partea locuitorilor, subliniind că echipele vor interveni ori de câte ori este nevoie, în funcție de evoluția vremii și de starea drumurilor.

„Ne dorim să oferim condiții cât mai bune de circulație pentru toți cetățenii comunei. Intervențiile vor continua pe măsură ce vremea va permite desfășurarea lucrărilor în condiții optime”, au transmis reprezentanții administrației locale.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending