Anual, sute de copii din România ajung la spital după ce au înghițit tot felul de obiecte. În special bile, părți mici ale jucăriilor, monezi sau accesorii cosmetice. Medicii trag un semnal de alarmă și spun că sunt cazuri în care consecințele sunt devastatoare, scrie ADEVĂRUL.

Tot mai mulți părinți din România neglijează etichetele privind vârsta recomandată a jucăriilor sau nu sunt atenți cu ce se joacă copiii lor. Cel puțin asta pare să indice o fenomen prezent câteva decenii în România și care capătă o amploare tot mai mare. Este vorba despre numărul mare de copii care ajung la spital după ce au înghițit diferite obiecte. Aparent, o chestiune rezolvabilă prin eliminarea firească din tractul digestiv, prin intestine, ingestia de corpuri străine poate mutila un copil pentru întreaga viață.

Numai în județul Botoșani, sunt sute de copii care ajung anual la Urgențe după ce au înghițit bile, părți din jucării, zaruri, accesorii pentru păr, bijuterii, baterii sau șuruburi. Numai în anul 2020, la Secția de Pediatrie a Spitalului Județean „Mavromati” din Botoșani, au fost în jur de 245 de cazuri. În multe situații este nevoie de intervenție chirurgicală. Sunt și cazuri în care micuții își pierd o parte din intestine, mai ales dacă este vorba de corpuri condondente. Cele mai multe cazuri apar atunci când copiii se joacă cu obiecte sau jucării nepotrivite vârstei lor.

Copii ajunși la operație din cauza curiozității sau a rețelelor sociale

Numărul tot mai mare de copii care ajung la spital după ce au înghițit obiecte îi determină pe medici să desfășoare o campanie, în județul Botoșani, pentru a informa populația și pentru a avertiza părinții despre riscuri. „Sunt destule cazuri. La un moment dat am vrut să facem o campanie în județ, să informăm populația despre aceste riscuri”, precizează Simona Bordiciuc, medic șef al Secției de Chirurgie de la Spitalul de Copii din Botoșani. Copiii înghit o varietate largă de obiecte. Unele, foarte mici și fără margini condondente, pot fi eliminate prin tractul intestinal. Altele, precum agrafe de păr, piese metalice sau cu margini ascuțite pot avea efect devastator.

„Dacă ajung în stomac, este un caz fericit, pot fi extrase. Pot să rămână în zona superioară a tractului digestiv. Din nou este caz fericit, fiindcă ne ajută colegii de pe  secția ORL. Dar avem și situații în care acele obiecte pot fi aspirate în plămân sau care ajung să se blocheze la un anumit nivel care ne depășește ca spital și atunci trimitem către un centru de specialitate”, spune Simona Bordiciuc. În cele mai multe cazuri este vorba despre copii mici, cu vârsta de până la 3-4 ani. Dar sunt și cazuri de copii mai mari sau chiar adolescenți. În cazul adolescenților este vorba mai ales de provocări de pe rețelele sociale.

„Nu există o vârstă anume. În general sunt cei mici care sunt foarte curioși, sunt atrași de lucrurile colorate, micuțe și le ingerează. Dar acum, cu noile provocări pe care toată lumea le știe, promovate pe rețelele sociale, avem surprize și la pacienții cu vârstă mai mare. Sunt și cazuri tragice care de la corpuri străine au ajuns și la evenimente nefericite”, adaugă medicul botoșănean. Anul trecut, o fetiță de 4 ani din localitatea Corni, județul Botoșani, a înghițit o monedă de 50 de bani. În 2023, o altă fetiță, tot de 4 ani, a înghițit o monedă de 10 bani, fiind nevoie de un transfer de urgență la Iași.

Jucăria care poate duce la pierderea intestinului

Medicul chirurg de la spitalul din Botoșani spune că printre cele mai periculoase jucării pentru un copil mic sunt bilele magnetice. Acestea pot fi înghițite rapid și fac ravagii în organism. „Sfătuim populația să nu mai cumpere, pentru copii mici, acele joculețe cu bile magnetice care pot fi ingerate. Am avut un caz cu 11 bile înghițite, o colegă a avut un caz cu un număr mai mare de bile înghițite. Toate au ajuns la intervenție chirurgicală.  De obicei, intervenție chirurgicală deschisă prin minimă laparatomie, explorare, extras corp străin”, precizează medicul Simona Bordiciuc. Sunt și cazuri foarte grave în care bilele ajung în intestin. Atunci copilul poarte pierde o parte din intestinul gros.

„ Unele dintre ele ajung din păcate la rezecție intestinală cu anostomoză. Adică pierde o bucățică de intestin. Prin sus, prin jos, unite între ele se produce necroză perforată, insa devine devitelizată, adică nu va trăi niciodată în organism, Și atunci trebuie înlăturată și făcut sutură. Sunt cazuri în care, de la obiecte străine magnetice, s-a ajuns chiar și la colostomii sau ilestomii, adică ansele intestinale erau clar avariate grav”, completează medicul botoșănean.

Unic în țară, Festivalul de Debut a fost lansat de Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” în 2023, cu ocazia ediției a 25-a a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opus Primum, la propunerea criticului Al Cistelecan. Începând cu prima ediție, la festival, au fost invitați poeții înscriși în concursul pentru acest premiu.

Festivalul de debut, prin care demarează Zilele Eminescu și care, implicit, precedă gala de decernare a Premiului, are drept menire promovarea tuturor poeților debutanți.

La ediția 2025 a festivalului (11-15 iunie), vor participa 20 de poeți debutanți din cei 28 înscriși pentru concurs: Adrian A. Agheorghesei, Daniela Bejinariu, Iustin Butnariuc, Andrew Davidson-Novosivschei, Flavia Dima, Marinela T. Dinulescu, Mihai Manole, Izabel Marin, Emma Mihăescu, Alexandru Martinaș, Filip Naru, Andrei Peptine, Miruna Rus, Simona Sigartău, Alex Gabriel Stan, Nicoleta Șimon, Dorin Ștefănescu, Vlad Condrin Toma, Alina-Țârcoman-Ochea. Pentru al doilea an consecutiv, poeților li se vor alătura câțiva participanți ai Casei de poezie Light of ink (Suceava), coordonați de profesorul Gh. Cârstean Suceava.

În cadrul festivalului, zilnic, începând între orele 10:00-12:00 și 15:00-17:00, vor avea loc, la Memorialul Ipotești, ateliere de lectură performativă, coordonate, în acest an, de Ionuț Caras, sunetul și luminile fiind asigurate de Vasile DJ (Vasile Gherghel). Seria de ateliere va fi precedată de masa rotundă Cum e să debutezi în 2024 (11 iunie, ora 15:00, amfiteatrul „Laurențiu Ulici” al Memorialului Ipotești), moderată de Lucia Țurcanu.

Participanții la festival vor susține zilnic, în perioada 12-14 iunie, într-un spectacol de lumini și sunet, recitaluri din propriile creații și din opera lui Eminescu pe esplanada Cinematografului „Unirea” din Botoșani, începând cu orele 20.30.

Proiectul „Zilele Eminescu, ediția iunie” este finanțat de Ministerul Culturii prin axa de proiecte prioritare.

Ediția din iunie 2025 a Zilelor Eminescu este organizată de Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, cu susținerea Consiliului Județean Botoșani, în parteneriat cu Primăria Botoșani, Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani, Cinematograful „Unirea” și cu sprijinul Inspectoratului Școlar Botoșani, al Casei Corpului Didactic, al liceelor și școlilor din oraș și al mediului privat.

Programul desfășurat al Zilelor Eminescu poate fi consultat pe pagina Memorialului Ipotești: http://www.eminescuipotesti.ro/

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist

DIN CAIETUL MEU DE ÎNSEMNĂRI

Suplimentul revistei „Apostrof” nr. 12 din 2019 este dedicat lui Liviu Rebreanu. Sanda Cordoş scrie eseul „Abisalitatea socială la Liviu Rebreanu. Imaginarul revoluţiei”. Este reluată o definiţie a revoluţiei pe care Liviu Rebreanu o dă încă din 1931: „Revoluţia e sfârşitul unei lumi şi începutul alteia. E întotdeauna o distrucţie şi o creare din nou. Şi totdeauna adevărata cauză profundă e o putreziciune sufletească, morală. Neajunsul economic poate provoca schimbări de guvern sau chiar de regimuri: niciodată însă o revoluţie. De aceea devizele revoluţiilor sunt cuvinte înflăcărate, mistice, care consolează suflete şi le fac să se complacă în suferinţe sau în cruzimi”. Pornind de la această definiţie, Sanda Cordoş face o extensie la romanele lui Liviu Rebreanu şi care ar sta sub semnul „unor probleme de psihologie a maselor” şi a „mecanismelor iraţionale  ale declanşării violenţei colective, care sunt aleatorii şi incontrolabile”. Concluzia eseului este una care, trebuie să recunosc, îmi place: „Pentru că Liviu Rebreanu nu este partizanul vreunei ideologii politice, pe care într-un fel sau altul, s-o exprime în literatura sa, el înscrie (din nou, atipic pentru literatura secolului XX) revoluţia în tipare biblice, transformând violenţa colectivă într-o violenţă sacră”.

După cum se ştie, Stefan Zweig a scris o nuvelă a cărei titlu este „Amok”. Augustin Cupşa, în „Dilema veche” nr. 828 din 2020, explică titlul: „Termenul de „amok” provine din ,malaieză, „amuk” însemnând un episod de furie incontrolabilă şi a fost adus în lumea occidentală de coloniştii britanici, iar în literatură s-a impus datorită lui Rudyard Kipling. Fie că e vorba de oameni sau animale, mai exact elefanţi care o iau razna şi ajung să fie împuşcaţi, sunt două aspecte importante la acest sindrom – unul care ţine de morfologie – fuga, deambularea dezordonată, în viteză, rătăcirea furioasă a individului – şi celălalt care ţine de conţinut – delirant, însoţit de un efect de intensitate psihotică şi un comportament corespunzător, care culminează cu uciderea şi/sau sinuciderea. Pe scurt, un sindrom mortifer, având ca punct de plecare un sentiment profund de umilinţă sau de neputinţă a celui în cauză. Kraepelin, părintele psihiatriei „as we know it”, l-a introdus în psihopatologie alături de „latah”;

Sorin Lavric, în „România literară” nr. 1-2 din 2020, reia un citat din cartea lui Vianu Mureşan, „Bravo, campeon! (memorialul agoniei): „Nu există test moral mai drastic decât acesta: să nu-ţi fie scârbă de bolnavul scârnav, care are nevoie să-i schimbi pampersul şi să-l speli la fund”;

Dintr-o scrisoare trimisă de Dinu Pillat lui Al. Săndulescu, datată 10 aprilie 1967: „Premiul de critică al Uniunii pe anul trecut l-a luat Streinu cu „Versificaţia modernă”. Se pare că trebuia să-l ia Marino (totul era aranjat), dar în ultimul moment, în şedinţa de comunicare a premiilor, a intervenit Râpeanu, izbutind să schimbe hotărârea iniţială”. De unde se vede că de când lumea literară la noi, se tot fac aranjamente şi intervenţii;

Când am timp citesc ziare mai vechi, unele  care au în jurul sutei de ani. Azi am citit „Universul literar” nr. 29 din 18 iulie 1894. Acolo am aflat ce este scarpologia. Se revendică a fi o ştiinţă inventată de doctorul Garre din Bâle (Elveţia) şi se defineşte prin „arta de a afla caracterul unui om după modul în care i se rod şi i se rup ghetele”. Continuă doctorul Garre: „După ghete se cunoaşte lipsa de energie, nestatornicia, caracterul furios, apucăturile de hoţie şi alte defecte ale omului. Dacă călcâiul şi talpa sunt uzate simetric, aveţi în faţă un om aşezat şi energic, dacă e bărbat, şi o soţie credincioasă şi  echilibrată, dacă e femeie.  Dacă marginea de dinafară e uzată, cel ce poartă ghete e un încăpăţânat, un om iute şi cu iniţiativă, aşijderea şi la femeie. Dacă partea tălpii dinăuntru se roade, omul e slab de caracter, nehotărât, în schimb femeia e blândă şi modestă”;

Petru Clej, în „Dilema veche” nr. 832, ne explică ce este whataboutism-ul: „Tentativa de a muta discuţia de pe un plan nefavorabil pe unul favorabil şi este numit în limba engleză Whataboutism, care provine de la „What about?” – „Dar despre?”. Concret, whataboutism-ul este asociat mai ales cu propaganda sovietică din timpul Războiului Rece.. De fiecare dată când din Statele Unite erau exprimate critici la adresa represiunii şi încălcării flagrante a drepturilor omului în URSS, replica propagandei de la Kremlin era promptă: „Dar de discriminarea rasială din SUA de ce nu spuneţi nimic?

Vasile Spiridon, în „România literară” nr. 5 din 2020, face o sistematizare a tipologiei neaveniţilor în critică în concepţia lui Cornel Regman: 1. articlierul harnic („eseist la nevoie, chiar filosof literar”; „scrie orice, oricând şi cu maximă expeditivitate şi mai ales oricum”;”scrie corect gramatical şi logic în inexpresivitatea sa”); 2. umplătorul ocazional de spaţii tipografice (atacă subiecte de ultimă oră, de obicei câte un comentariu oportun la o carte „bine cotată”); 3. poetul sau prozatorul („cu nazuri de eseist sau chiar critic”); 4. criticul-trubadur („înzestrat cu o structură specială de a pişca struna la momentul oportun, de a întreţine artificial o faimă sau alta”); 5. hedonistul („încearcă să imprime o nouă falsă direcţie din interiorul unei „bisericuţe-cazemate”; „are bunul-plac de a se droga cu vorbe, bunul-plac de a înălţa osanale din pur senin, bunul-plac de a osândi sau a trece sub tăcere”); 6. criticul de casă („adoptă principiul laudei nediferenţiate şi ia pe toţi cei criticaţi în braţe”);

Creştinii ortodocşi slăvesc pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh – Sfânta Treime, singurul Dumnezeu. Urmând Sfintele Scripturi şi învăţătura Sfinţilor Părinţi, Biserica Ortodoxă mărturiseşte că Sfânta Treime înseamnă trei Persoane (ipostasuri), care împărtăşesc aceeaşi substanţă sau natură.

Această credinţă poate să pară paradoxală, dar acesta este modul în care Dumnezeu ni S-a revelat. Toate cele trei Persoane sunt cosubstanţiale Una cu Cealaltă, adică, Ele sunt de aceeaşi esenţă şi coeterne. Nu a existat niciodată un timp în care Una dintre Persoanele Treimii să nu fi existat. Dumnezeu este dincolo şi înainte de timp şi totuşi lucrează înăuntrul timpului, mişcându-Se şi vorbindu-ne în cadrul istoriei.

Dumnezeu nu este o substanţă impersonală sau doar o „mare forţă”, ci, mai degrabă, fiecare dintre Persoanele Divine este în legătură personală, de iubire: intratrinitară, pe de o parte, şi cu creaţia, pe de altă parte. Dumnezeu nu este un nume pentru trei zei (politeism), ci, dimpotrivă, credinţa Ortodoxă este monoteistă şi, în acelaşi timp, trinitariană. Dumnezeul Bisericii Creştin-Ortodoxe este Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, adică „cel viu”, care lucrează în creaţia Sa: EU SUNT care s-a revelat pe Sine lui Moise, în rugul aprins („Eu sunt Cel ce sunt” – Ieşire 3, 14). Sursa şi unitatea Sfintei Treimi este Tatăl, din care se naşte fără de timp Fiul şi din care purcede Sfântul Duh.

Astfel, Tatăl este, în acelaşi timp, fundamentul unităţii Sfintei Treimi, cât şi al distincţiei. A încerca să înţelegi nenaşterea (Tatăl), naşterea (Fiul), sau purcederea (Duhul Sfânt) conduce la nebunie, spune Sfântul Grigorie Teologul, şi, astfel, Biserica se apropie de Dumnezeu în mister divin, apofatic, fiind mulţumită să-L întâlnească personal pe Dumnezeu şi să realizeze, în acelaşi timp, neputinţa minţii umane de a-L înţelege. Afirmaţia principală despre ceea ce crede Biserica despre Dumnezeu este găsită în Crezul Niceo-Constantinopolitan.

Noi credem într-un singur Dumnezeu, într-un singur principiu, fără de început, necreat, nenăscut, nepieritor şi nemuritor, veşnic, infinit, necircumscris, nemărginit, infinit de puternic, simplu, necompus, necorporal, nestricăcios, impasibil, imuabil, neprefăcut, nevăzut, izvorul bunătăţii şi al dreptãţii, lumină spirituală, inaccesibil; putere, care nu se poate cunoaşte cu nici o  măsură,  ci  se  măsoară  numai  cu  propria  ei  voinţă.