Connect with us

Actualitate

ANRE aprobă noile tarife reglementate de distribuție a gazelor naturale, aplicabile de la 1 iulie 2025

Publicat

Publicitate

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a actualizat noile tarife reglementate de distribuție a gazelor naturale, aplicabile de la 1 iulie 2025, acestea fiind, în medie, cu 0,005 lei/kWh mai mari decât cele practicate pentru perioada iulie 2024 – iulie 2025, a anunțat, miercuri, ANRE.

”În urma unei analize în profunzime a solicitărilor formulate de către operatorii de distribuție a gazelor naturale și după eliminarea substanțială a costurilor care nu se încadrau în metodologie, în ședința Comitetului de Reglementare din data de 25 iunie 2025, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a actualizat noile tarife reglementate de distribuție a gazelor naturale, aplicabile începând cu 1 iulie 2025. Aceste tarife sunt, în medie, cu doar 0,005 lei/kWh mai mari decât cele practicate pentru perioada iulie 2024 – iulie 2025. Decizia a fost luată în unanimitate, având ca obiectiv menținerea echilibrului între nevoia de investiții în rețea și protejarea consumatorilor finali”, se arată într-un comunicat al ANRE transmis AGERPRES.

ANRE subliniază că modificarea tarifelor de distribuție este rezultatul contextului economic și investițional actual, ”nu al unei dorințe de a crește povara financiară asupra consumatorilor”.

Potrivit sursei citate, principalii factori care au determinat această ajustare sunt următorii: inflația prognozată pentru 2025, de circa 4,3% și introducerea impozitului pe construcții speciale, ca urmare a modificării Codului Fiscal, care generează costuri suplimentare pentru operatorii de distribuție a gazelor naturale. ”Tarifele de distribuție au fost ajustate astfel încât operatorii să poată acoperi și aceste noi obligații fiscale, menținând totodată sustenabilitatea financiară a serviciului”, subliniază ANRE.

De asemenea, alți factori de care s-a ținut cont pentru actualizarea tarifelor vizează investițiile realizate în 2024 de către operatorii de distribuție, atât pentru racordarea noilor consumatori la rețeaua de gaze naturale, cât și pentru extinderea și modernizarea sistemelor de distribuție în zonele concesionate. Aceste investiții cresc costurile de capital, însă sunt necesare pentru îmbunătățirea serviciilor și extinderea accesului la rețeaua de gaze naturale, precizează Autoritatea.

Nu în ultimul rând, s-a avut în vedere scăderea volumului de gaze naturale distribuite.

Publicitate

”Ținând seama la stabilirea tarifelor de influența acestor factori, ANRE se asigură că operatorii de distribuție își pot continua activitatea în condiții normale, investind în infrastructură și calitatea serviciilor, fără a compromite stabilitatea pe termen lung a rețelelor de gaze naturale”, subliniază instituția în comunicat.

În acest context, reprezentanții ANRE afirmă că, pentru consumatorii casnici, impactul în facturi va fi unul redus datorită caracterului moderat al ajustării tarifare. De exemplu, pentru un client casnic care locuiește într-un apartament cu centrală de încălzire pe gaze, care are un consum anual total de aproximativ 5 MWh, valoarea facturii de gaze ar putea crește cu circa 2 lei pe lună, prețul facturat neputând depăși prețul plafonat aplicat în prezent consumatorilor finali de gaze naturale, conform legislației în vigoare.

”Consumatorii finali sunt în continuare protejați de plafonarea prețului final la gaze naturale până la data de 31 martie 2026, aceasta însemnând că, în practică, în nicio factură prețul facturat nu va depăși prețul plafonat existent, chiar și după aplicarea noilor tarife de distribuție. Cu alte cuvinte, ajustarea tarifelor de distribuție nu va aduce costuri suplimentare generate de prețuri peste plafonul stabilit, astfel că populația va continua să beneficieze de protecție față de creșteri bruște ale prețurilor gazelor naturale”, se mai arată în comunicat.

Prin aprobarea acestor tarife de distribuție, ANRE urmărește în mod direct asigurarea unui echilibru just între recunoașterea costurilor justificate ale operatorilor și protejarea intereselor consumatorilor. Pe de o parte, operatorii de distribuție trebuie să își acopere costurile operaționale (cum ar fi mentenanța rețelelor, cheltuielile cu personalul și achiziția de materiale) și costurile de capital (legate de investițiile în infrastructură și extinderea rețelei). Pe de altă parte, ANRE are misiunea de a se asigura că aceste costuri sunt justificate și eficiente, astfel încât consumatorii să nu plătească mai mult decât este necesar pentru un serviciu sigur.

”Noua ajustare tarifară a fost concepută exact în acest spirit: costurile recunoscute au fost analizate cu atenție pentru a fi doar cele strict necesare și justificate. ANRE subliniază că astfel de ajustări periodice permit menținerea fiabilității pe termen lung a serviciului de distribuție a gazelor naturale”, precizează reprezentanții ANRE.

Decizia de aprobare a tarifelor reglementate de distribuție a gazelor naturale s-a făcut în conformitate cu prevederile legale și metodologiile în vigoare, asigurând transparența și corectitudinea procesului. Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, împreună cu Ordinul ANRE nr. 89/2024 (privind aprobarea Metodologiei de stabilire a tarifelor reglementate pentru serviciul de distribuție din sectorul gazelor naturale), stau la baza stabilirii acestor tarife.

Conform acestor reglementări, ANRE stabilește tarife de distribuție diferențiate pentru fiecare operator de distribuție a gazelor naturale și pentru fiecare categorie de clienți din portofoliul acestuia, în funcție de consumul anual, ținând seama de costurile justificate ale fiecărui operator.

Tarifele aprobate includ, fără a se limita la, costuri legate de: modernizarea și dezvoltarea rețelelor de distribuție, prin lucrări de înlocuire a conductelor vechi, prin extinderea sistemelor în localități sau zone noi, ori prin înființarea unor sisteme de distribuție complet noi acolo unde este necesar; racordarea de noi consumatori la sistemul de distribuție, fie că este vorba de clienți casnici, persoane fizice autorizate, întreprinderi mici sau instituții publice. Aceste costuri de racordare sunt avute în vedere doar dacă sunt considerate justificate și rezonabile; operarea în condiții de siguranță a sistemelor de distribuție- menținerea rețelelor în condiții optime de funcționare și siguranță, astfel încât alimentarea cu gaze naturale să fie continuă și în parametri normali.

De asemenea, tarifele de distribuție se stabilesc pentru un an tarifar, care în sectorul gazelor naturale începe la 1 iulie și se încheie la 30 iunie anul următor. Astfel, tarifele aprobate la acest moment, vor fi valabile de la 1 iulie 2025 până la 30 iunie 2026, după care ANRE va reevalua nivelul tarifelor în funcție de noile condiții economice, de costurile realizate și de investițiile realizate de operatori.

ANRE asigură consumatorii din România că această ajustare de tarif este una ”moderată și justificată”, care nu are scopul de a împovăra populația, ci de a permite continuarea investițiilor în rețeaua de gaze naturale și menținerea unui serviciu sigur și fiabil. ”Protecția consumatorului rămâne o prioritate: chiar și cu aceste tarife ușor mai ridicate, prețul din facturile cetățenilor nu va crește peste nivelul plafonat deja cunoscut, iar calitatea serviciului de distribuție va putea fi susținută prin resursele obținute”, se precizează în comunicat. AGERPRES

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Educație

Anul școlar viitor, între 7 septembrie și 18 iunie: Modificări la vacanțe și examene (proiect)

Publicat

Publicitate

Cursurile anului școlar 2026 – 2027 vor începe pe 7 septembrie 2026 și se vor încheia pe 18 iunie 2027, prevede un proiect de structură a anului școlar viitor pus în consultare publică, vineri, de Ministerul Educației și Cercetării.

Potrivit proiectului, pentru clasa a VIII-a, cursurile se încheie pe 11 iunie 2027, iar pentru clasa a XII-a – pe 4 iunie 2027.

‘Principala modificare, față de structura anilor școlari anteriori, vizează reducerea intervalelor (săptămânilor) între care se poate decide pentru vacanța la decizia inspectoratelor școlare la două (față de trei). Propunerea are drept fundament faptul că în anii anteriori, la nivel național, s-a optat preponderent pentru două intervale (săptămâni) dintre cele trei propuse (unul dintre intervale a fost constant opțiunea a maximum trei județe, restul optând pentru celelalte două intervale/săptămâni de vacanță). Prin urmare, săptămâna de vacanță la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București este propusă pentru perioada 22 februarie – 7 martie 2027’, precizează Ministerul Educației și Cercetării.

În ceea ce privește intervalul propus pentru cele două săptămâni de vacanță între care se poate opta (22 – 28 februarie/1 – 7 martie), afirmă Ministerul Educației și Cercetării, propunerea este justificată de nevoia de a crea un echilibru în ceea ce privește numărul de săptămâni consecutive de cursuri.

Conform aceleiași surse, în proiectarea structurii anului școlar 2026 – 2027 în această formă s-au avut în vedere:

* perioada de desfășurare a probelor de competențe din cadrul examenului național de bacalaureat 2027 în ultimele două săptămâni de cursuri ale anului școlar 2026 – 2027;
* desfășurarea evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2026 – 2027 și a probelor scrise ale examenului național de bacalaureat în următoarele două săptămâni după finalizarea cursurilor. În acest sens, precizăm că începerea anului școlar în data de 14 septembrie (față de 7 septembrie, propunerea actuală) ar implica încheierea cursurilor pe 25 iunie și, prin urmare, decalarea cu o săptămână a desfășurării examenelor naționale);
* organizarea simulărilor probelor scrise ale examenelor naționale (evaluarea națională și examenul național de bacalaureat) în luna martie 2027.

Publicitate

Ministerul Educației și Cercetării menționează că aceste proiecții privind perioadele de desfășurare alocate examenelor naționale sunt orientative, calendarele de desfășurare urmând a fi stabilite ulterior, prin documente distincte, după parcurgerea procesului de transparență decizională.

‘Forma finală a structurii anului școlar 2026 – 2027 va fi aprobată în urma analizei feedbackului primit și după ședința Comisiei de Dialog Social (CDS)’, arată sursa citată. AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

Doliu în ORTODOXIE: Preotul Ion Baciu a trecut la Domnul după 37 de ani de slujire

Publicat

Publicitate

Creștinii ortodocși sunt în doliu după trecerea la cele veșnice a preotului Ion Baciu, slujitor devotat al Bisericii lui Hristos, care timp de aproape patru decenii a păstorit cu jertfelnicie credincioșii din Parohia Todirești. Anunțul oficial a fost făcut cu profundă durere creștinească, dar și cu nădejdea Învierii, subliniind viața de rugăciune, slujire și dăruire a celui care a fost un reper spiritual pentru generații întregi.

37 de ani de slujire neîntreruptă în Parohia Todirești

Preotul Ion Baciu a slujit timp de 37 de ani în Parohia Todirești, fiind permanent alături de credincioși atât în momentele de bucurie, cât și în cele de încercare. Prin activitatea sa pastorală, a contribuit decisiv la viața spirituală a comunității, fiind cunoscut pentru apropierea față de oameni, blândețea cuvântului și statornicia credinței sale.

În ultimii ani ai vieții, părintele Ion Baciu a slujit și la Catedrala din Pașcani, unde a fost prezent atât la Sfântul Altar, cât și la strană, ca împreună-rugător cu clerul și cu poporul credincios. Prezența sa discretă, dar profundă, a fost apreciată de toți cei care l-au cunoscut.

Unde va fi depus trupul și când are loc înmormântarea

Trupul neînsuflețit al preotului Ion Baciu va fi depus la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul”, aflată în curtea Spitalului, unde credincioșii pot veni să îi aducă un ultim omagiu și să se roage pentru sufletul său.

Publicitate

Slujba Înmormântării va fi săvârșită duminică, 25 ianuarie 2026, după Sfânta Liturghie, potrivit anunțului oficial transmis de reprezentanții Bisericii. De asemenea, Slujba Stâlpilor va fi citită vineri și sâmbătă seara, în jurul orei 18:00, oferind posibilitatea tuturor celor îndoliați să participe la momentele de rugăciune.

Mesaj de rugăciune și mângâiere pentru familie

În mesajul transmis cu prilejul trecerii la Domnul a preotului Ion Baciu, reprezentanții Bisericii au subliniat dimensiunea profund spirituală a acestui moment de despărțire:

„În aceste clipe de despărțire, înălțăm rugăciune către Domnul nostru Iisus Hristos, Cel ce a biruit moartea și a dăruit lumii viața cea veșnică, ca să așeze sufletul adormitului robului Său, preotul Ion, în lăcașurile drepților, «în loc luminat, în loc de verdeață, în loc de odihnă», unde este viața cea fără de sfârșit, iar familiei sale și tuturor celor îndoliați să le dăruiască mângâierea cea de sus și întărirea nădejdii în făgăduințele Împărăției Sale.”

O moștenire spirituală care rămâne vie

Trecerea la cele veșnice a preotului Ion Baciu lasă un gol adânc în inimile celor care l-au cunoscut și l-au prețuit. Moștenirea sa spirituală rămâne însă vie prin credința insuflată enoriașilor, prin exemplul personal de slujire și prin rugăciunile rostite de-a lungul anilor pentru comunitatea pe care a păstorit-o.

Mesajul final transmis de Biserică este unul simplu și profund:  „Veșnica lui pomenire!”

Dumnezeu să-l ierte!

Citeste mai mult

Eveniment

Pagină de internet prin care se puteau angaja asasini plătiți, descoperită de polițiști. Plata se făcea în criptomonede

Publicat

Publicitate

Pagină de internet prin care se puteau angaja asasini plătiți, descoperită de polițiști. Dosarul a plecat de la o sesizare din Marea Britanie. Polițiștii români cred că plata pentru aceste servicii ar fi fost realizată exclusiv în criptomonede, prin intermediul unui sistem de tip escrow. Sistemul era administrat direct pe site, cu scopul de a oferi anonimat și de a îngreuna identificarea fluxurilor financiare, scrie alba24.ro.

La data de 14 ianuarie 2026, polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară, în municipiile București și Râmnicu Vâlcea, într-o cauză penală inițiată în baza unei cereri de asistență judiciară internațională, transmisă de autoritățile din Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord.

Cercetările efectuate în Marea Britanie, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, instigare la omor calificat, tentativă la omor calificat, instigare la vătămare corporală, tentativă la vătămare corporală și spălarea banilor, au vizat existența și funcționarea unei pagini de internet suspectată că ar facilita contractarea de asasini.

Plata pentru aceste servicii ar fi fost realizată exclusiv în criptomonede, prin intermediul unui sistem de tip escrow, creat și administrat direct pe site, cu scopul de a oferi anonimat și de a îngreuna identificarea fluxurilor financiare.

Utilizarea criptomonedelor ar fi reprezentat un element central al modului de operare al platformei, fiind destinată atât protejării identității utilizatorilor, cât și disimulării provenienței fondurilor.

În urma perchezițiilor efectuate, au fost descoperite și indisponibilizate mai multe dispozitive de stocare a datelor, criptomonede în valoare de aproximativ 650.000 de USD, precum și 292.890 de lei și 48.600 de euro.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Premiile Oscar 2026: Nominalizările pentru cea de-a 98-a ediție. Filmul care conduce detașat clasamentul

Publicat

Publicitate

Nominalizările pentru cea de-a 98-a ediție a Premiilor Oscar au fost anunțate joi, 22 ianuarie, de Academia Americană de Film. Filmul „Păcătoșii” conduce cu 16 nominalizări.

Academia Americană de Film a făcut publice joi dimineață nominalizările pentru cea de-a 98-a ediție a Premiilor Oscar. Filmul „Păcătoșii” a ocupat prima poziție, cu un record de 16 nominalizări, scrie Mediafax.

Filmul apare în categoriile majore, inclusiv cel mai bun film, cel mai bun regizor pentru Ryan Coogler și cel mai bun actor pentru Michael B. Jordan, relatează CNN Entertainment.

Foarte aproape se află filmul „O bătălie după alta”, care a strâns 13 nominalizări. Filmul intră în competiție pentru cel mai bun film, cel mai bun regizor pentru Paul Thomas Anderson și cel mai bun actor, pentru Leonardo DiCaprio.

În cursa pentru cel mai bun actor se află și Timothée Chalamet, pentru rolul din „Marty Supreme”. O eventuală victorie l-ar plasa printre cei mai tineri câștigători ai acestui premiu, după succesul lui Adrien Brody pentru „The Pianist” în anul 2003.

Gala Premiilor Oscar va avea loc pe 15 martie, iar Conan O’Brien va reveni în rolul de prezentator. Mai jos se regăsește lista completă a nominalizaților anunțați de Academie.

Publicitate

Cel mai bun film

  • „Bugonia”
  • „F1”
  • „Frankenstein”
  • „Hamnet”
  • „Marty Supreme”
  • „O bătălie după alta”
  • „Agentul secret”
  • „Valoare sentimentală”
  • „Păcătoșii”
  • „Visele din tren”

Cel mai bun regizor

  • Chloé Zhao, „Hamnet”
  • Josh Safdie, „Marty Supreme”
  • Paul Thomas Anderson, „O bătălie după alta”
  • Joachim Trier, „Valoare sentimentală”
  • Ryan Coogler, „Păcătoșii”

Cea mai bună actriță într-un rol principal

  • Jessie Buckley, „Hamnet”
  • Rose Byrne, „Dacă aș avea picioare, te-aș lovi cu piciorul”
  • Kate Hudson, „Song Sung Blue”
  • Renate Reinsve, „Valoare sentimentală”
  • Emma Stone, „Bugonia”

Cel mai bun actor într-un rol principal

  • Timothée Chalamet, „Marty Supreme”
  • Leonardo DiCaprio, „O bătălie după alta”
  • Ethan Hawke, „Luna albastră”
  • Michael B. Jordan, „Păcătoșii”
  • Wagner Moura, „Agentul secret”

Cea mai bună actriță într-un rol secundar

  • Elle Fanning, „Valoare sentimentală”
  • Inga Ibsdotter Lilleaas, „Valoare sentimentală”
  • Amy Madigan, „Arme”
  • Wunmi Mosaku, „Păcătoșii”
  • Teyana Taylor, „O bătălie după alta”

Cel mai bun actor într-un rol secundar

  • Benicio Del Toro, „O bătălie după alta”
  • Jacob Elordi, „Frankenstein”
  • Delroy Lindo, „Păcătoșii”
  • Sean Penn, „O bătălie după alta”
  • Stellan Skarsgard, „Valoare sentimentală”

Cel mai bun scenariu adaptat

  • „Bugonia”
  • „Frankenstein”
  • „Hamnet”
  • „O bătălie după alta”
  • „Trenul” „Vise”

Cel mai bun scenariu original

  • „Lună albastră”
  • „A fost doar un accident”
  • „Marty Supreme”
  • „Valoare sentimentală”
  • „Păcătoșii”

Cea mai bună distribuție

  • Nina Gold și Lucy Amos, „Hamnet”
  • Jennifer Venditti, „Marty Supreme”
  • Cassandra Kulukundis, „One Battle After Another”
  • Gabriel Domingues, „Agentul secret”
  • Francine Maisler, „Păcătoșii”

Cea mai bună melodie originală

  • „Dragă eu” din „Diane Warren: Relentless”
  • „Aurie” din „KPop Demon Hunters”
  • „Te-am mințit” din „Păcătoșii”
  • „Vise dulci de bucurie” din „Viva Verdi!”
  • „Vise de tren” din „Vise de tren”

Cel mai bun film internațional

  • „Agentul secret”
  • „A fost doar un accident”
  • „Valoare sentimentală”
  • „Sirât”
  • „Vocea lui Hind Rajab”

Cel mai bun film de animație

  • „Arco”
  • „Elio”
  • „Vânătorii de demoni KPop”
  • „Micuța Amélie sau personajul Rain”
  • „Zootopia 2”

Cel mai bun film documentar

  • „Soluția Alabamei”
  • „Come See Me in the Good Light”
  • „Cutting Through Rocks”
  • „Domnul Nimeni împotriva lui Putin”
  • „Vecinul perfect”

Cel mai bun machiaj și coafură

  • Mike Hill, Jordan Samuel și Cliona Furey, „Frankenstein”
  • Kyoko Toyokawa, Naomi Hibino și Tadashi Nishimatsu, „Kokuho”
  • Ken Diaz și Mike Fontaine, „Păcătoșii”
  • Kazu Hiro, Glen Griffin și Bjoern Rehbein, „The Smashing Machine”
  • Thomas Foldberg și Cathrine Sauerberg, „Sora vitregă urâtă”

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending