Connect with us

Eveniment

ANPC: Turiştii pot solicita despăgubiri până la 600 de euro pe zbor anulat

Publicat

Publicitate

Turiştii pot solicita despăgubiri până la 600 de euro pentru un zbor anulat, conform reglementărilor europene, chiar dacă operatorul aerian a asigurat un zbor alternativ, a scris sâmbătă, pe Facebook, directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel.

Acesta a postat câteva recomandări şi sfaturi pentru consumatori având în vedere că în această perioadă se achiziţionează mai multe pachete de servicii turistice.

„Ştiaţi că, conform Reglementărilor UE EC 261, puteţi avea dreptul să solicitaţi până la 600 de euro despăgubire pentru un zbor anulat? Acest lucru este valabil chiar în condiţiile în care compania aeriană a asigurat un zbor alternativ. Dacă nu rezolvaţi amiabil problema cu operatorii de la care aţi cumpărat biletele, puteţi face o sesizare la #ANPC, dar şi la #eccromania”, a subliniat Anghel.

Consumatorii trebuie să acorde o atenţie deosebită la achiziţia unui pachet de servicii turistice, respectiv să solicite toate informaţiile legate de destinaţie, cazare, transport, serviciile de masă precum şi de modalităţile de plată.

Recomandări pentru cei care cumpără servicii turistice

„Agenţia de turism are obligaţia să furnizeze turiştilor, în scris, în vederea încheierii contractului, informaţii referitoare la:

Publicitate
  • localitatea de destinaţie
  • rută de parcurs
  • mijlocul/mijloacele de transport utilizat/utilizate, caracteristicile şi categoria acestuia/acestora
  • tipul unităţilor de cazare, adresele şi categoriile de clasificare a acestora; serviciile de masă oferite şi categoria de clasificare a unităţilor de alimentaţie
  • durata programului, cu indicarea datei sosirii şi a plecării
  • informaţii generale privind regimul paşapoartelor şi al vizelor, precum şi al asigurărilor de sănătate necesare pentru călătorie şi sejur”, susţine oficialul ANPC în postarea sa.

De asemenea, agenţia de turism trebuie să ofere informaţii privind:

  • cuantumul avansului, dacă este cazul, precum şi termenul pentru achitarea restului de plată
  • numărul minim de persoane necesar pentru realizarea programului şi termenul limită pentru informarea turistului, în caz de anulare a călătoriei turistice
  • posibilităţi de încheiere a unor asigurări facultative pentru asistentă în caz de boală, accidente şi altele asemenea
  • durata pentru care operează oferta turistică.

Potrivit sursei citate, organizatorul şi/sau detailistul trebuie să comunice turistului, în scris sau prin orice altă formă corespunzătoare, înaintea încheierii contractului, informaţiile de ordin general privind regimul paşapoartelor şi al vizelor şi formalităţile de sănătate necesare pentru călătorie şi şedere.

În ceea ce priveşte informaţiile privind călătoria, organizatorul trebuie să furnizeze în scris turistului, într-un termen stabilit prin contract, înainte de data plecării, următoarele informaţii:

  • orarele, locurile escalelor şi legăturile, precum şi, după caz, locul ce urmează să fie ocupat de turist în fiecare dintre mijloacele de transport incluse în contract
  • denumirea, sediul/adresă, numărul de telefon şi de fax ale reprezentanţei locale a organizatorului şi/sau a detailistului ori, în lipsă acesteia, cele ale autorităţilor locale care pot ajută turistul în caz de nevoie. În cazul în care aceste reprezentante sau autorităţi locale nu există, turistul trebuie să dispună de un număr de apel de urgenţă sau de orice altă informaţie care să îi permită contactarea organizatorului şi/sau a detailistului
  • pentru călătoriile şi şederile minorilor, informaţii care să permită stabilirea unui contact direct cu copilul sau cu responsabilul de la locul şederii copilului
  • posibilitatea semnării unui contract de asigurare facultativă, care să acopere taxele de transfer al turistului, sau a unui contract de asistentă, care să acopere taxele de repatriere în caz de accidentare sau de boală.

Anghel menţionează că agenţia de turism tur-operatoare sau detailistă este obligată să furnizeze turistului un bon de comandă numai în cazul solicitării unor pachete de servicii turistice care nu fac parte din ofertă agenţiei de turism: contractul ia naştere în momentul în care turistul primeşte confirmarea scrisă a rezervării, ce se transmite de organizatorul sau detailistul călătoriei turistice, care acţionează în numele organizatorului, în cel mult 60 de zile calendaristice de la data semnării bonului de comandă.

„În cazul în care conţinutul bonului de comandă diferă de conţinutul confirmării călătoriei turistice sau dacă această confirmare nu s-a făcut în termenul de 60 de zile calendaristice de la data semnării bonului de comandă, turistul poate consideră că voiajul nu a fost rezervat şi are dreptul la rambursarea imediată a tuturor sumelor deja plătite”, a mai scris directorul general al ANPC.

Alte recomandări sunt legate de ceea ce trebuie să cuprindă bonul de comandă, respectiv:

  • destinaţia/destinaţiile călătoriei turistice, durată şi datele de sosire şi de plecare; mijlocul/mijloacele de transport şi categoria acestuia/acestora
  • tipul şi categoria structurilor de primire; serviciile de masă(pensiune completă/demipensiune/mic dejun)
  • programul turistic solicitat
  • numărul de persoane pentru care se comandă pachetul de servicii turistice, numărul de copii, vârstă şi actele de identificare a acestora
  • alte solicitări speciale.

Legat de contract, Anghel transmite că acesta trebuie să cuprindă următoarele clauze:

  • destinaţia/destinaţiile călătoriei turistice şi, în cazul perioadelor de sejur, durată şi datele de sosire şi de plecare
  • mijlocul/mijloacele de transport utilizat/utilizate, caracteristicile şi categoriile de clasificare a acestuia/acestora, datele, orele şi locurile de plecare/sosire, la ducere şi la întoarcere
  • în cazul în care pachetul de servicii turistice include şi cazarea, adresă şi categoria de clasificare ale structurilor de primire turistice, în conformitate cu reglementările ţărilor de primire
  • serviciile de masă furnizate: pensiune completă, demipensiune, mic dejun
  • dacă realizarea pachetului de servicii turistice necesită un număr minim de persoane, data limită de informare a turistului privind anularea călătoriei turistice comandate
  • rută
  • vizitele, excursiile sau alte servicii care sunt incluse în preţul total convenit al pachetului de servicii turistice.

Nu în ultimul rând, contractul trebuie să ofere informaţii despre denumirea şi sediul/adresă agenţiei/agenţiilor de turism organizatoare şi, după caz, ale agenţiei de turism detailiste şi ale societăţii de asigurări; preţul pachetului de servicii, cu indicarea cazurilor în care acesta poate fi modificat şi tarifele pentru anumite servicii: taxe de aterizare, îmbarcare/debarcare în porturi şi pe aeroporturi, taxe de turist, dacă acestea nu sunt incluse în preţul pachetului de servicii turistice; termenele şi modalitatea de plată; solicitările speciale ale turistului făcute cunoscute agenţiei de turism organizatoare sau celei detailiste în momentul efectuării comenzii şi acceptate de cele două părţi; termenele în care turistul trebuie să transmită o eventuală reclamaţie pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a contractului de călătorie turistică; condiţiile de modificare şi de reziliere a contractului; obligaţiile agenţiei/agenţiilor de turism în cazul anulării călătoriei, al înlocuirii sau al neasigurării unor servicii; posibilitatea de transfer al contractului de către turist unei terţe persoane şi modul de realizare a acestuia.

De asemenea, eventualele modificări pe care agenţia de turism le poate aduce serviciilor cumpărate trebuie incluse în contract, la fel şi răspunderea agenţiei şi despăgubirea turistului în cazul nerespectării clauzelor contractuale.

Agenţia de turism are obligaţia să înmâneze turistului un exemplar din contract, în toate cazurile, iar acesta poate fi prezentat şi sub formă unui catalog, pliant sau alt înscris, dacă turistul este informat despre această şi dacă documentul conţine informaţiile prevăzute mai sus, a punctat Paul Anghel în postarea sa.

„Agenţiile de turism au obligaţia să încheie poliţe de asigurare cu societăţi de asigurare agreate de Ministerul Turismului. În contractul de comercializare a pachetelor de servicii turistice încheiat între agenţiile de turism şi turişti, indiferent de modul de prezentare a acestuia (catalog, pliant sau alt înscris) este obligatoriu să se consemneze faptul că turistul este asigurat pentru insolvabilitatea sau falimentul agenţiei de turism, precum şi condiţiile şi termenele în care turistul poate solicita plată despăgubirilor”, a mai scris directorul general al ANPC pe reţeaua de socializare.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

sursă: Agerpres

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Sfaturi de la pompieri pentru prevenirea incidentelor în bucătării

Publicat

Publicitate

În apropierea Crăciunului, în fiecare bucătărie se pregătesc produsele tradiționale acestei sărbători. Deși par activități de rutină, oboseala sau graba de a face mai multe lucruri în același timp sunt factori ce pot favoriza producerea unor evenimente, cum ar fi incendiile sau accidentele casnice.

Respectarea unor reguli simple poate preveni producerea unui incendiu. De aceea, vă recomandăm să:

– nu folosiți mijloace de preparare a hranei cu defecţiuni sau improvizaţii;

– supravegheaţi mijloacele de preparare a hranei când sunt în funcţiune;

– curăţaţi şi îndepărtaţi depunerile de grăsime şi resturi de mâncare de pe aragazurile, plitele şi grătarele din bucătărie, deoarece acestea pot lua foc uşor;

– nu lăsați produsele care prezintă pericol de incendiu, precum ulei/grăsime, în apropierea sau pe sursele de aprindere;

Publicitate

– dacă se întâmplă ca tigaia de pe aragaz să ia foc, nu turnați apă peste aceasta;

– opriți alimentarea cu gaz/energie electrică a aragazului (dacă puteți să o faceți în siguranță) și lăsați-o să se răcească;

– stingeți tigăile care sunt în flăcări acoperindu-le cu un capac sau punând un prosop ud peste acestea. Limitarea aportului de oxigen necesar arderii duce la stingerea focului;

– nu aruncați tigaia pe jos sau pe mobilierul de bucătărie;

– după ce aţi terminat de gătit asiguraţi-vă că aţi oprit cuptorul şi aragazul;

– menţineţi permanent curăţenia şi ordinea în bucătării sau în spaţiile de preparare a hranei;

– evitaţi supraalimentarea mijloacelor de preparare a hranei şi suprasolicitarea instalaţiei electrice;

– utilizaţi aparatele electrocasnice de tipul friteuzelor, cuptoarelor cu microunde, cuptoarelor electrice şi altele similare conform instrucţiunilor producătorilor şi deconectaţi-le de la priză atunci când nu sunt folosite;

– păstraţi sursele de foc, cum sunt chibriturile, brichetele, lumânările sau lămpile pe gaz, în locuri în care nu au acces copiii;

– nu lăsați copiii mici singuri în bucătărie atunci când mijloacele de pregătire a hranei sau de încălzire sunt în funcțiune.

Reamintim totodată faptul că utilizarea necorespunzătoare a buteliilor sau a instalaţiilor de gaze lichefiate poate provoca incendii sau deflagrații. Este foarte important ca cetățenii să cunoască și să respecte următoarele reguli și măsuri menite să le protejeze viața și bunurile:

– întotdeauna aprindeți întâi chibritul și apoi manevrați robinetul de alimentare cu gaz;

– în cazul în care se simte mirosul caracteristic al gazului în încăpere, închideți de urgenţă robinetul buteliei şi al aparatului de utilizare; deschideți uşile şi ferestrele pentru aerisirea încăperii;

– nu aprindeți chibrituri, brichete, nu manevrați întrerupătoarele electrice, soneriile, telefoanele, nu fumați şi nu utilizați surse de foc înainte de a aerisi încăperea.

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Magia tradițiilor românești adusă la sediul PSD Botoșani de peste 600 de colindători

Publicat

Publicitate

Sediul PSD Botoșani a devenit, și în acest an, gazda tradițiilor românești. Datinile și obiceiurile de iarnă au fost readuse la viață prin glasurile și portul popular ale celor peste 600 de colindători, organizați în 22 de cete din întreg județul.

Îmbrăcați în costume autentice, specifice sărbătorilor de iarnă, colindătorii au interpretat colinde străvechi, jocuri rituale și obiceiuri transmise din generație în generație, aducând spiritul sărbătorilor și sufletul satului românesc în inima municipiului Botoșani.

La eveniment au participat cete de colindători din localitățile Avrămeni, Bucecea, Broscăuți, Corlăteni, Corni, Costești – Răchiți, Coșula, Curtești, Dobârceni, Havârna, Hănești, Hlipiceni, Manoleasa, Negreni, Oneaga – Cristești, Sarafinești, Săveni, Suharău, Todireni, Tudora, Știubieni și Văculești, fiecare grup aducând cu sine specificul zonei și bogăția repertoriului tradițional.

Colindătorii au fost întâmpinați așa cum cere datina străbună, cu ospitalitatea gospodarului român: colaci, vin și cozonac, sărmăluțe și alte bucate alese, pregătite special pentru zilele de mare sărbătoare.

„Suntem profund recunoscători botoșănenilor care păstrează cu sfințenie această moștenire sacră și o duc mai departe. Datinile ne leagă de generațiile care au fost, dar și de cele care vin din urmă, definindu-ne, fără echivoc, prin rădăcinile noastre adânc înfipte în satul românesc. Obiceiurile noastre de iarnă, unice în spațiul cultural universal, sunt o adevărată comoară. Pentru noi, echipa PSD Botoșani, este o onoare ca, an de an, să fim nu doar gazde ale acestor cete de colindători, ci și părtași activi la păstrarea și promovarea tradițiilor populare românești”, este mesajul transmis de echipa PSD Botoșani, care a ținut să mulțumească tuturor celor veniți să vestească apropierea Nașterii Domnului.

Autenticitatea momentelor artistice prezentate la sediul PSD Botoșani reconfirmă rolul comunităților locale în conservarea identității culturale și demonstrează că tradițiile românești continuă să fie păstrate cu mândrie și respect.

Publicitate

Citeste mai mult

Administratie

Municipiul Botoșani întâmpină Anul Nou cu muzică și voie bună! Primăria invită botoșănenii la spectacolul de Revelion

Publicat

Publicitate

Programul va debuta, pe 31 decembrie, de la ora 20:30, cu Retro Music iar de la ora 21:15, pe scena amplasată pe Pietonalul Unirii, în zona Muzeului Județean, va începe Revelionul Copiilor, cu reprezentații ale elevilor Academiei de Arte „Modus Vivendi”, sub coordonarea Anei Maria Bucşă.

De la ora 22:15, Dan Doboș va oferi un recital de muzică populară!

De la ora 22.50, va debuta programul artiștilor naționali, cu FLORIAN RUS, care va ajunge de pe „străzile din București”, la Botoșani!

Cel de-al doilea artist național de TOP care va concerta în noaptea de Revelion, va fi AMI, cu „dulcea ei simfonie”, începând cu ora 23:25.

Momentul cel mai așteptat va fi marcat, de la ora 00:00, cu un foc de artificii!
Anul 2026 va fi întâmpinat cu muzică bună, asigurată de DJ Radu!

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

VIDEO: Părintele Cosmin-Vasile Simion, noul preot paroh al Bisericii „Sfinții Arhangheli” din Teișoara, a fost instalat de părintele protopop Petru Fercal

Publicat

Publicitate

Comunitatea parohială din localitatea Teișoara, comuna Roma, județul Botoșani, a trăit duminică, 21 decembrie, un moment deosebit, intens așteptat. După săvârșirea Sfintei Liturghii, începând cu ora 12:20, la Biserica „Sfinții Arhangheli” a avut loc instalarea și prezentarea noului preot paroh, eveniment ce marchează continuitatea slujirii preoțești și începutul unei noi etape pastorale pentru credincioși.

Slujba de instalare a fost oficiată de părintele Petru Fercal, protopop de Botoșani, înconjurat de un sobor de preoți. La eveniment a fost prezent și fostul paroh al comunității, părintele iconom stavrofor Irinel-Constantin Puiu, care a slujit parohia timp de peste două decenii.

Noul paroh al Parohiei „Sfinții Arhangheli” este părintele Cosmin-Vasile Simion, hirotonit în treapta de diacon la data de 24 octombrie 2025 de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Părintele Cosmin-Vasile Simion s-a născut la 29 ianuarie 2002, în municipiul Piatra Neamț, și este absolvent al Seminarului Teologic „Cuviosul Dionisie Exiguul” din Constanța (promoția 2021). Studiile universitare le-a urmat la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași, în perioada 2021–2025. În anul 2022, s-a căsătorit cu Ana Maria Simion, cei doi având împreună un copil.

Parohia „Sfinții Arhangheli” Teișoara a rămas vacantă în urma transferului părintelui Irinel-Constantin Puiu la Biserica „Întâmpinarea Domnului” din municipiul Botoșani, ca urmare a promovării examenului organizat de Arhiepiscopia Iașilor.

Scurt istoric al parohiei

Parohia „Sfinții Arhangheli” din Teișoara are rădăcini istorice vechi, zona fiind atestată documentar încă din anul 1810. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, armeanul Ovanes (Ioan) Missir s-a implicat în zidirea bisericii din sat, fapt ce a contribuit decisiv la dezvoltarea vieții religioase locale. Existența unei biserici pe moșia Teișoara este documentată încă din anul 1899.

Publicitate

Lăcașul de cult a suferit distrugeri în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și a fost lăsat în paragină în perioada regimului comunist. Actuala parohie a fost reînființată în anul 1997, iar din 2007 au început ample lucrări de consolidare și reparații. În anul 2024, au fost demarate noi intervenții, vizând înlocuirea șarpantei și consolidarea cupolei din cărămidă a altarului.

În prezent, parohia numără aproximativ 180 de familii și dispune de biserică și casă parohială, aflându-se într-un proces continuu de renovare și înnoire.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending