Connect with us

Eveniment

Angajați ai societății Modern Calor Botoșani acuză rețineri ilegale din salarii: „Ni s-au luat bani fără niciun temei legal”

Publicat

Publicitate

Un grup de angajați ai companiei SC Modern Calor SA Botoșani, operatorul de termoficare din municipiu, reclamă că societatea ar fi efectuat rețineri ilegale din salariile acestora, fără o bază legală sau contractuală clară.

Potrivit unei petiții transmise redacției, semnată de mai mulți salariați din diferite departamente ale companiei, în luna august 2025, angajatorul ar fi reținut 50% din salariul personalului TESA și 30% din salariul altor categorii de angajați, fără o justificare oficială.

„Angajatorul, SC Modern Calor SA, a reținut ilegal 50% din salariul angajaților TESA și 30% din salariul celorlalți salariați, fără niciun motiv legal sau contractual justificat. Singura motivație invocată ar fi o presupusă înțelegere cu sindicatul, despre care nu am fost informați și la care nu am consimțit”, se arată în sesizarea transmisă de angajați.

Angajații spun că au aflat din presă despre “ajutorul acordat societății”

O parte dintre salariați susțin că au aflat despre această măsură din articole apărute în presă, fără să fi fost consultați sau informați oficial de conducerea companiei.

„Decizia privind această acțiune a fost luată de câteva persoane din sindicat și conducerea societății. Din informațiile noastre, reținerile ar urma să continue până în luna noiembrie, dar nimeni nu știe dacă se vor opri atunci”, afirmă semnatarii petiției.

Publicitate

Angajații invocă o serie de prevederi legale care, potrivit lor, ar face această practică ilegală. Concret, aceștia fac referire la articolul 169 din Codul Muncii (Legea nr. 53/2003), care stipulează că nicio reținere din salariu nu poate fi efectuată în afara cazurilor prevăzute de lege, precum și la articolul 41 din Constituția României, care garantează dreptul la muncă și protecția socială a salariatului.

În plus, petiționarii menționează că orice reținere efectuată fără acordul scris al angajatului sau fără hotărâre judecătorească definitivă încalcă principiul consensualității contractului de muncă, putând atrage răspundere civilă sau contravențională pentru angajator.

Situațiile în care reținerile din salariu sunt legale:

  • Conform legislației în vigoare, reținerile din salariu pot fi efectuate doar în situații clar reglementate de lege, precum contribuțiile fiscale și sociale obligatorii (CAS, CASS, impozit pe venit);
  • popriri dispuse prin hotărâre judecătorească definitivă;
  • sancțiuni disciplinare (doar în urma unei cercetări prealabile);
  • recuperarea de pagube cauzate angajatorului (cu acordul scris al angajatului sau hotărâre judecătorească).
  • orice altă reținere efectuată în afara acestor cazuri este considerată abuzivă, iar salariații pot contesta măsura în instanță sau la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM).

Temeri de represalii

Autorii petiției susțin că nu își pot face publică identitatea, de teama unor sancțiuni disciplinare sau chiar a concedierii.

„Din motive obiective nu putem să ne divulgăm identitatea, pentru că am fost amenințați cu desfacerea contractului de muncă”, precizează angajații.

În finalul petiției, aceștia cer verificarea situației de către autoritățile competente, sancționarea angajatorului, precum și restituirea sumelor reținute ilegal.

Redăm petiția intergral: 

„Un grup de angajati în diferite funcții la SC Modern Calor SA, cu sediul în localitatea Botosani str. Pacea nr. 43 județul Botosani nr. telefon: 0231 537100, e-mail: office@moderncalor.ro, adresam o petiție prin care sesizam următoarele probleme:

Angajatorul, SC Modern Calor SA, a reținut ilegal 50% din salariul angajatilor TESA si 30% din salariul celorlalte categorii de angajati, (din remuneratia aferenta lunii August), fără niciun motiv legal sau contractual justificat, singura motivatie fiind o presupusa intelegere cu Sindicatul societatii, despre care nu stim ce contine si in ce calitate am fost noi reprezentati, nefiind semnat, de catre angajati, nici un acord in acest sens.

Mentionam de asemenea ca multi dintre angajati au aflat din presa despre acest asa-zis “ajutor acordat societatii” prin retineri din salariile angajatilor, decizia privind aceasta actiune fiind luata de cateva persoane din sindicat si conducerea societatii. Din informatiile pe care le avem retinerile vor fi facute pana in luna Noiembrie, inclusiv, dar nimeni nu stie daca se vor limita la aceasta data.

Aceste retineri din salariu contravin prevederilor Codului Muncii (Legea nr. 53/2003, republicata si actualizata), în special art. 169 care reglementează plata salariului integral, și art. 160 privind reținerile permise doar în cazuri expres prevăzute de lege (ex. daune cauzate angajatorului, cu hotărâre judecătorească).

În legislația românească actuală, reținerea unei părți din salariu este strict reglementată, iar orice abatere de la prevederile legale o face ilegală. Baza principală este Codul Muncii – Legea nr. 53/2003, republicată și actualizată, Articolul 169 alin. (1) stipulează explicit: „Nicio reţinere din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor şi condiţiilor prevăzute de lege.” Aceasta înseamnă că orice reținere efectuată în lipsa unei baze legale clare este considerată abuzivă și poate fi contestată în instanță, atrăgând sancțiuni pentru angajator.

Ilegalitatea derivă din faptul că salariul reprezintă un drept fundamental al angajatului, protejat de Constituția României (art. 41 privind dreptul la muncă și protecția socială) și de convențiile internaționale ratificate de România (ex. Convenția OIM nr. 95/1949 privind protecția salariului). Orice intervenție unilaterală asupra salariului încalcă principiul consensualității contractului de muncă (art. 38 din Codul Muncii) și poate fi calificată ca o încălcare a drepturilor angajatului, ducând la răspundere contravențională sau civilă pentru angajator.

Retinerea din salariu este permisă de lege in anumite cazuri, dacă nu se încadrează în aceste cazuri, ea devine ilegală.

Excepțiile principale:

1. Rețineri obligatorii impuse de stat (fiscale și sociale):

o Conform Codului Fiscal (Legea nr. 227/2015, actualizată în 2025), angajatorul este obligat să rețină la sursă impozitul pe venit (10%), contribuțiile de asigurări sociale (CAS – 25% pentru pensii) și contribuțiile de asigurări sociale de sănătate (CASS – 10%). Acestea nu necesită acordul angajatului, fiind automate și legale.

o Ilegalitate potențială: Dacă angajatorul reține sume mai mari decât cele prevăzute de lege sau le folosește în alte scopuri (ex. nevirezarea către stat), aceasta constituie o infracțiune (evaziune fiscală, art. 9 din Legea nr. 241/2005) și poate fi sancționată cu amendă sau închisoare.

2. Popriri prin executare silită:

o Potrivit Codului de Procedură Civilă (Legea nr. 134/2010, actualizată), dacă există o hotărâre judecătorească definitivă sau un titlu executoriu (ex. datorii, pensie alimentară, amenzi), angajatorul trebuie să rețină o parte din salariu pentru a satisface creditorul.

o Limite legale: Maximum 1/3 din salariul net pentru datorii obișnuite și 1/2 pentru pensii alimentare (art. 729 din Codul de Procedură Civilă). Reținerile cumulate nu pot depăși 1/2 din salariul net lunar (art. 169 alin. (4) din Codul Muncii).

o Ilegalitate potențială: Dacă angajatorul reține sume fără un titlu executoriu valid sau depășește limitele legale, acțiunea este nulă și poate fi contestată la executorul judecătoresc sau în instanță. Angajatorul riscă amendă contravențională (până la 10.000 lei, conform art. 187 din OUG nr. 99/2006 privind instituțiile de credit).

3. Sancțiuni disciplinare:

o Conform art. 248 alin. (1) lit. d) din Codul Muncii, angajatorul poate aplica o reducere temporară a salariului cu 5-10% pentru o perioadă de 1-3 luni, ca sancțiune pentru abateri disciplinare.

o Condiții obligatorii: Trebuie efectuată o cercetare disciplinară prealabilă (art. 251), cu audierea angajatului și emiterea unei decizii motivate. Sancțiunea poate fi contestată în instanță în 30 de zile (art. 252).

o Ilegalitate potențială: Dacă procedura nu este respectată (ex. lipsa cercetării sau motivării), reținerea este ilegală și poate fi anulată de instanță, cu obligarea angajatorului la restituirea sumelor și plata de daune morale (decizii Curții Constituționale, ex. Decizia nr. 591/2016).

4. Răspundere patrimonială pentru pagube cauzate angajatorului:

o Art. 253-257 din Codul Muncii reglementează recuperarea pagubelor cauzate din culpă de angajat (ex. deteriorarea bunurilor). Reținerea se poate face doar cu acordul scris al angajatului sau printr-o hotărâre judecătorească definitivă (art. 169 alin. (2)).

o Limite: Nu poate depăși 5 salarii minime brute (art. 254 alin. (3)), iar reținerile lunare sunt limitate la 1/3 din salariul net.

o Ilegalitate potențială: Reținerea fără acord sau hotărâre judecătorească este interzisă explicit (art. 169 alin. (2)) și constituie o încălcare gravă, putând fi calificată ca abuz de drept (art. 1357 din Codul Civil). Angajatorul poate fi obligat la restituirea sumelor plus dobânzi și cheltuieli de judecată.

In cazul lipsei bazei legale, orice reținere „arbitrară” este ilegală, deoarece încalcă art. 169 alin. (1). Angajatorul nu poate impune unilateral clauze penale în contract fără negociere (art. 38).

Avand in vedere cele prezentate, solicitam verificarea situației, sancționarea angajatorului și restituirea sumelor reținute ilegal.

(Mentionam ca din motive obiective nu putem sa ne divulgam identitatea pentru ca am fost amenintati cu desfacerea contractului de munca)”, se arată în textul remis redacție. 

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Incendiu la Darabani! O familie a fost la un pas să rămână fără casă. Cauza stabilită de pompieri

Publicat

Publicitate

Un nou incendiu izbucnit la o locuință din localitatea Bajura, orașul Darabani, a pus în pericol, astăzi, siguranța unei familii. Flăcările au apărut în zona coșului de fum, însă au fost observate la timp, iar intervenția rapidă a pompierilor a împiedicat extinderea focului.

 

La fața locului a acționat un echipaj din cadrul Punctului de Lucru Darabani, cu o autospecială de stingere, care a reușit să lichideze incendiul înainte să se înregistreze pagube materiale însemnate. Este a doua casă salvată, astăzi, de pompierii din Darabani, în urma unor incendii provocate de coșuri de fum neizolate corespunzător față de materialele combustibile din structura acoperișului.

 

Pentru înlăturarea pericolului de incendiu ce poate apărea pe timpul exploatării coşurilor și a burlanelor de evacuare a fumului, trebuie adoptate următoarele măsuri:

 

Publicitate

✔️ verificarea coşurilor / burlanelor de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grinzi, astereală etc.);

 

✔️ păstrarea distanţei dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului;

 

✔️ îngroșarea zidăriei coşului la trecerea prin planşee, lăsându-se un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului;

 

✔️ tencuirea şi văruirea părţii din pod a coşului de fum, în scopul detectării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn: grinzi, bârne, suport acoperiş etc.);

 

✔️ curățarea periodică a coșurilor de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare.

Incendiu

Citeste mai mult

Educație

Vacanța de schi, programată diferențiat pe județe între 9 februarie și 1 martie

Publicat

Publicitate

Inspectoratele școlare județene și cel al municipiului București au anunțat perioada următoarei vacanțe școlare, care se va desfășura în trei intervale distincte, în funcție de județ.

Vacanța de schi va începe la data de 9 februarie și se va încheia pe 1 martie 2026. În prima săptămână, cuprinsă între 9 și 15 februarie, vacanța va fi acordată elevilor din județele Bistrița-Năsăud, Cluj și Timiș.

A doua săptămână, între 16 și 22 februarie, se adresează elevilor din județele Alba, Arad, Bihor, Brașov, Caraș-Severin, Călărași, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Ilfov, Mehedinți, Prahova, Sălaj, Teleorman, Tulcea și Vâlcea, precum și elevilor din municipiul București și din județele Iași, Argeș, Buzău și Olt.

Ultima săptămână de vacanță, între 23 februarie și 1 martie, va fi pentru elevii din județele Alba, Bacău, Botoșani, Brăila, Constanța, Covasna, Galați, Giurgiu, Harghita, Maramureș, Mureș, Neamț, Vrancea, Satu Mare, Sibiu, Suceava și Vaslui. AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

Vrei să fii detectiv particular? IPJ Botoșani organizează examen de atestare

Publicat

Publicitate

În conformitate cu prevederile art. 7 alin. 1 și 2 din Legea nr. 329/2003 cu modificările și completările ulterioare referitoare la dobândirea calității de detectiv particular, Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani, cu sediul în municipiul Botoșani, Bd. Mihai Eminescu nr. 57, organizează în ziua de 19 februarie 2026, ora 10:00,

E X A M E N pentru atestarea profesională a calității de detectiv particular, cu respectarea Procedurii privind activitatea de eliberare a atestatului de detectiv particular emisă de către Inspectoratul General al Poliției Române – Direcția de Investigații Criminale nr. 461.583/03.12.2024.

 

CONDIȚII DE PARTICIPARE:

Pentru a putea participa la examen, orice persoană interesată trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

  • Să aibă cetățenia română sau cetățenia unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene ori ale spațiului economic european;
  • Să aibă domiciliul în județul Botoșani;
  • Posedă cel puţin studii medii şi este absolventă a unei şcoli postliceale de detectivi sau a îndeplinit funcţia de poliţist ori lucrător în cadrul unor instituţii publice cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice sau securităţii naţionale ori este absolventă a unei instituţii de învăţământ superior şi a absolvit un curs în specialitatea detectiv particular;
  • Să fie aptă din punct de vedere medical;
  • Să nu fi fost condamnată pentru infracțiuni săvârșite cu intenție;
  • Nu desfășoară o activitate care implică exercițiul autorității publice;
  • Să obțină avizul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani;
  • A promovat examenul de atestare a calității de detectiv particular, conform prevederilor art. 7 ori deține un certificat de calificare în această profesie sau un atestat similar eliberat în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene și ale Spațiului Economic European.

 

Publicitate

Persoanele interesate vor putea prezenta până la data de 30.01.2026, polițistului din cadrul Serviciului de Investigații Criminale desemnat pentru verificarea și primirea documentelor, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, următoarele documente:

  • Cerere de înscriere la examenul de atestare a calității de detectiv particular;
  • Actul de identitate al candidatului, în original și în copie;
  • Certificate medicale și de atestare psihologică, eliberate de o unitate sanitară specializată, respectiv un laborator autorizat, cu termen de valabilitate 6 luni de la data emiterii;
  • Actul de studii, în original și în copie, sau, după caz, adeverință din care să reiasă îndeplinirea unei funcții de polițist sau lucrător în cadrul unor instituții publice cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice sau securității naționale, conform art. 6, alin. 1, lit. c) din Legea nr. 329/2003.
  • Actul de absolvire a unui curs de specialitate, în original și în copie;
  • Curriculum vitae;
  • Declarație din care să rezulte că nu desfășoară activități care să implice exercițiul autorității publice;
  • Dovada achitării la casieria Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani a tarifului (292 RON) pentru susținerea examenului (achitarea tarifului pentru susținerea examenului de atestare a cunoștințelor se va face la Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani – Serviciul Financiar – Contabilitate, numai după obținerea avizului în vederea participării la examen).

Fotocopiile documentelor se certifică pentru conformitate cu originalul prin semnarea de către polițistul desemnat cu primirea și verificarea acestora. Originalul documentelor prezentate se restituie pe loc, după confruntarea copiilor cu acestea.

 

PROBE DE EXAMEN:

  1. Proba scrisă

Proba scrisă a examenului constă într-un test grilă ce cuprinde 20 de întrebări, fiecare întrebare având trei variante de răspuns, cu unul sau mai multe răspunsuri corecte.

Întrebările vor fi întocmite pe baza tematicii și a bibliografiei ce se regăsesc în Anexa 1 a prezentului anunț.

Membrii comisiei vor înmâna fiecărui candidat câte un exemplar al testului și o foaie de răspuns ce se semnează și ștampilează de către unul dintre membrii comisiei.

Modalitatea de completare a foii de răspuns este de barare cu o linie orizontală a răspunsului considerat incorect și cu două linii unite în forma literei „X” pentru răspunsul considerat corect.

Timpul de examinare se stabilește de comisie, dar nu poate fi mai mic de o oră și se comunică la începerea examinării.

Fiecare candidat primește foaia de răspuns pe colțul din dreapta sus își trece numele și prenumele, apoi îndoaie colțul foii. În primele 15 minute ale examenului, membrii comisiei de examinare trec pe la fiecare candidat, lipesc și ștampilează colțul respectiv.

Fiecare răspuns corect este apreciat cu 0,5 puncte.

Este declarat admis la proba scrisă candidatul care obține cel puțin nota 5.

După corectarea testelor la proba scrisă, candidații vor fi înștiințați de rezultatul obținut, fie personal, fie prin afișarea acestora într-un loc accesibil publicului.

 

  1. Interviu (pentru candidații declarați „ADMIS” la proba scrisă)

Candidații declarați „ADMIS” la proba scrisă intră la interviu în ordinea alfabetică.

Interviul se realizează de către comisia de examinare desemnată pentru proba scrisă.

Anterior începerii interviului, pe baza tematicii și bibliografiei publicate, comisia de concurs procedează la stabilirea unor subiecte de examinare, în număr egal cu numărul candidaților admiși la proba scrisă, fiecare subiect fiind compus dintr-un număr de 5 întrebări pentru care se elaborează un ghid de interpretare conținând baremul de apreciere.

Subiectele se stabilesc prin formularea unor întrebări diferite de cele din Anexa 2 a prezentului anunț, sau prin întrebări referitoare la o speță privind activitatea detectivilor particulari, concepute de comisie în limitele și pe baza tematicii și bibliografiei.

Pentru fiecare dintre cele 5 întrebări, comisia stabilește punctajul de notare între 1 și 3 puncte, în raport de complexitatea acesteia, astfel încât suma punctelor acordate prin baremul celor 5 întrebări să nu depășească cifra 9, la care se adaugă 1 punct din oficiu.

Interviul va începe cu adresarea de către comisia de examinare a uneia sau mai multor întrebări, conform ghidului de interviu din Anexa nr. 2, urmărind a se stabili opiniile candidaților cu privire la profesia de detectiv particular, calități și aptitudini necesare, colaborarea cu unitățile de poliție.

Răspunsurile la întrebările din ghidul de interviu (Anexa nr. 2) nu se vor puncta.

La interviu acordă note atât președintele cât și membrii comisiei, iar nota finală se determină ca medie aritmetică a notelor acordate.

Este declarat admis la proba interviului candidatul care va obține cel puțin nota 5.

Imediat după susținerea interviului, candidații vor fi înștiințați de rezultatul obținut, fie personal, fie prin afișarea acestora într-un loc accesibil publicului.

Tematica și bibliografia pregătirii de specialitate a candidaților care doresc să susțină examenul pentru obținerea atestatului de detectiv particular se regăsește în Anexa nr. 1 a prezentului anunț.

Rezultatele finale ale examenului de atestare vor fi afișate timp de 10 zile.

În termen de 24 de ore de la data afișării rezultatelor, candidații respinși la examenul de obținere a atestatului pot depune contestație la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.

 

Examenul de atestare a calității de detectiv particular va avea loc în data de 19 februarie 2026, ora 10:00, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, din municipiul Botoșani, Bd. Mihai Eminescu nr. 57.

 

Reprezentanții mandatați ai asociațiilor profesionale de detectivi particulari care doresc să participe la examen, își vor comunica intenția, în scris, la Serviciul de Investigații Criminale până la data de 30.01.2026.

 

ANEXA nr. 1

 

TEMATICA și BIBLIOGRAFIA

pentru candidații la examenul de atestare a calității de detectiv particular

TEMATICA

  • Drepturile și libertățile fundamentale  – Constituția României;
  • Legea penală și limitele ei de aplicare;
  • Infracțiunea;
  • Infracțiuni contra libertății persoanei;
  • Infracțiuni ce aduc atingere domiciliului și vieții private;
  • Infracțiuni contra înfăptuirii justiției;
  • Infracțiuni de corupție;
  • Infracțiuni de serviciu;
  • Infracțiuni de fals;
  • Infracțiuni privitoare la regimul stabilit pentru alte activități reglementate de lege;
  • Infracțiuni contra siguranței și integrității sistemelor și datelor informatice;
  • Infracțiuni contra securității naționale;
  • Metode speciale de supraveghere și cercetare;
  • Percheziția;
  • Sesizarea organelor de urmărire penală;
  • Contractul;
  • Exercitarea profesiei de detectiv particular;
  • Organizarea și funcționarea societăților specializate și cabinetelor individuale de detectivi particulari;
  • Protecția informațiilor clasificate;
  • Clasificarea informațiilor. Măsuri minime de protecție a informațiilor clasificate. Accesul la informațiile clasificate
  • Constituirea societăților;
  • Prelucrarea datelor cu caracter personal;

 

BIBLIOGRAFIA

 

  • Constituția României, din 1991, republicată, Titlul II, cap. I, II;
  • Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal, cu modificările și completările ulterioare:

– Partea generală, Titlul I, Titlul II;

– Partea specială, Titlul I, cap. VI, art. 206 – 208, cap. IX, art. 224 – 227, Titlul IV, art. 266, art. 268, art. 269, art. 271, art. 272, art. 273, art. 275, art. 277, Titlul V, cap. I, art. 291, art. 292, cap. II, art. 302 – 304, Titlul VI, cap. III, art. 320 – 327, Titlul VII, cap. IV, art. 348, cap. VI, art. 360-366, Titlul X, art. 409 – 410;

  • Legea nr. 135/2010 privind Codul de Procedură Penală cu modificările și completările ulterioare:

– Partea generală, Titlul IV, cap. IV, cap. VI, art. 156 – 158;

– Partea specială, Titlul I, cap. II, art. 288 – 290;

  • Legea nr. 287/2009, republicată, privind Codul Civil, Cartea V, Titlul II, cap. I;
  • Legea nr. 329/2003, republicată, privind exercitarea profesiei de detectiv particular, cu modificările și completările ulterioare;
  • HG nr. 1666/2004, privind Norme de aplicare a Legii nr. 329, cu modificările și completările ulterioare;
  • Legea nr. 182/2002, privind protecția informațiilor clasificate, cu modificările și completările ulterioare, Titlul II, cap. I, cap. III;
  • HG nr. 585/2002, pentru aprobarea Standardelor Naționale de protecția a informațiilor clasificate în România cu modificările și completările ulterioare, cap. II, Secțiunea a 1-a, Secțiunea a 3-a, Secțiunea a 5-a;
  • Legea nr. 31/1990, republicată, privind societățile, cu modificările și completările ulterioare, Titlul II, cap. I, cap. III;
  • Legea nr. 363/2018, privind protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autoritățile competente în scopul prevenirii, descoperirii, cercetării, urmăririi penale și combaterii infracțiunilor sau al executării pedepselor, măsurilor educative și de siguranță, precum și privind libera circulația a acestor date, cu modificările și completările ulterioare;
  • Legea nr. 190/2018, privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor).

ANEXA nr. 2

 

GHID DE INTERVIU

Pentru candidații la examenul de atestare a calității de detectiv particular

 

– De ce doriți să deveniți detectiv particular?

– Ce vă atrage la această profesie?

– Ce activități ați desfășurat până în prezent? Ce profesie aveți?

– Considerați că sunteți pregătit pentru a face față sarcinilor profesiei de detectiv particular?

– Ce calități și aptitudini credeți că trebuie să aibă un bun detectiv particular?

– Cât de importantă credeți că este păstrare confidențialității activității desfășurate ca detectiv particular?

– Cunoașteți deontologia profesiei de detectiv particular? La ce se referă și de ce este necesară?

– De ce este necesară profesia de detectiv particular?

– Ce obiective vă propuneți ca detectiv particular?

– Cum vedeți colaborarea cu unitățile de poliție?

– Cum preferați să lucrați, în cadrul unei societăți specializate de detectivi particulari sau veți înființa propria societate?

 

 

Citeste mai mult

Eveniment

ITM Botoșani avertizează: Angajatorii sunt obligați să se înregistreze în REGES-ONLINE pentru a evita sancțiuni

Publicat

Publicitate

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Botoșani reamintește tuturor angajatorilor din județ obligația legală de a se înregistra în noua platformă digitală REGES-ONLINE, în condițiile în care, până la această dată, există încă angajatori activi care nu au parcurs acest pas esențial.

Potrivit ITM Botoșani, angajatorii au obligația nu doar de a se înrola în REGES-ONLINE, ci și de a completa toate elementele contractelor individuale de muncă active la data accesării Registrului, care nu se regăsesc în vechiul sistem informatic REVISAL.

Începând cu 1 ianuarie 2026, aplicația REVISAL nu mai este disponibilă, iar toate raportările privind evidența salariaților se realizează exclusiv prin REGES-ONLINE. În acest context, reprezentanții instituției atrag atenția că întârzierea înregistrării poate conduce la blocaje administrative și, implicit, la sancțiuni contravenționale.

„Pe lista angajatorilor activi care nu s-au înrolat în noua platformă figurează atât angajatori din sistemul privat, cât și din sistemul public. Facem apel la aceștia să își ia măsurile necesare și să urgenteze înregistrarea, pentru a evita aplicarea sancțiunilor prevăzute de lege”, transmit reprezentanții ITM Botoșani.

Procedură simplificată și acces online

Pentru angajatorii care nu au parcurs încă procedura de înregistrare, ITM Botoșani precizează că:

  • Înregistrarea se face direct din browser, fără instalarea unei aplicații locale, accesând site-ul:
    https://reges.inspectiamuncii.ro/

    Publicitate
  • Autentificarea este posibilă fie printr-un cont creat în platforma RoEID, fie prin semnătură digitală calificată, similar procedurilor utilizate la ANAF;

  • Datele din REVISAL au fost deja migrate în noul sistem, nefiind necesară o acțiune manuală din partea angajatorilor.

Materiale de suport pentru utilizatori

Pentru a sprijini angajatorii în procesul de tranziție, Inspecția Muncii pune la dispoziție mai multe materiale informative:

ITM Botoșani oferă sprijin angajatorilor

Daniela Petronela Lozneanu, Inspector-Șef al ITM Botoșani, și Alina Pahone, Inspector-Șef Adjunct Relații de Muncă, fac un apel public către angajatori să se mobilizeze și să finalizeze cât mai rapid trecerea la REGES-ONLINE.

Totodată, conducerea ITM Botoșani își exprimă disponibilitatea de a oferi îndrumare și sprijin angajatorilor care întâmpină dificultăți în utilizarea noii platforme, astfel încât implementarea REGES-ONLINE să se realizeze corect și eficient.

Reprezentanții instituției reamintesc că neîndeplinirea obligațiilor legale privind înregistrarea și completarea datelor în REGES-ONLINE poate atrage sancțiuni, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 295/2025.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending