Connect with us

Eveniment

Anchetă la Casa Verde Fotovoltaice: Dosarele înscrise în mai puțin de un minut vor fi verificate. Anunțul ministrului Mediului

Publicat

Publicitate

Toate situaţiile în care documentele au fost depuse în timp record vor fi verificate, iar beneficiarii riscă pierderea finanţării dacă se va dovedi că au folosit metode necinstite ca să se înscrie. Declaraţia a fost făcută astăzi de ministrul Mediului, informează alba24.ro.

Anul viitor programul va avea alte condiţii la care deja se lucrează. Unii instalatori propun reducerea finanţării.

”Cei prinşi riscă pierderea finanţării” a anunțat ministrul Mediului Mircea Fechet la TVR Info.

Aproape 2.500 de solicitanţi persoane fizice din cei 66.000 de aplicanţi, care s-au înscris în programul Casa Verde Fotovoltaice, au reuşit să depună actele în mai puţin de 30 de secunde. Ei sunt primii care vor fi verificaţi dacă au fraudat sistemul.

„Orice interacţiune cu serverul, cu aplicaţia în sine lasă nişte urme digitale. Ele pot fi verificate oricând. Vom începe cu acele aplicaţii, puţine la număr, dar care au fost introduse în sistem în foarte puţine secunde. Cei prinşi riscă pierderea finanţării”, anunţă Ministrul Mediului.

Verificările vin după o serie lungă de nemulţumiri din partea celor care nu au reuşit să se înscrie chiar dacă au depus actele în mai puţin de un minut, dar şi după ce reprezentanţii Asociaţiei Prosumatorilor au cerut explicaţii public. Aceştia din urmă propun ca anul viitor selecţia beneficiarilor să se facă prin tragere la sorţi.

Din datele Administraţiei Fondului pentru Mediu reiese că în întreaga ţară puţin peste 700 de aplicanţi au depus dosarele în mai mult de 2 minute, ceea ce înseamnă 17 persoane în fiecare judeţ în parte.

Anul acesta beneficiarii programului Casa Verde Fotovoltaice primesc 30.000 de lei pentru sistem de panouri fotovoltaice şi baterii de stocare.

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Cultura

Expoziția „Cromatici ipoteștene”, de Aurel Azamfirei, la Memorialul Ipotești

Publicat

Publicitate

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, vernisează expoziția Secvențe ipoteștene a artistului plastic Aurel Azamfirei. Evenimentul face parte din programul Zilelor Eminescu – Ziua Culturii Naționale și va avea loc miercuri, 14 ianuarie 2026, la ora 13:00, în Sala Portaluri a Memorialului Ipotești.

Expoziția Secvențe ipoteștene este parte din proiectul „Galeria pictorilor botoșăneni”, prin care Memorialul Ipotești își propune să promoveze artiștii locali.

 

Aurel Azamfirei a absolvit Școala de Arte din Botoșani. A participat la numeroase expoziții colective și saloane de artă organizate la Galeriile de Artă „Ștefan Luchian” din Botoșani. Lucrează în diverse tehnici – ulei pe pânză, acuarelă, pastel.

 

Pictura mea se naște din dorința de a reda frumusețea discretă a locurilor din jurul meustrăzile vechi ale orașului, arhitectura tradițională, peisajele urbane și colțurile de Botoșani care păstrează farmecul unei lumi de altădată. Îmi place să spun că încerc să surprind „evocări cromatice” ale Botoșaniului, printr-un limbaj plastic ce îmbină emoția, culoarea și memoria locului. – Aurel Azamfirei

Publicitate

 

 

Citeste mai mult

Eveniment

Autostrăzile A7 și A8, esențiale pentru nord-estul țării, pe lista proiectelor prioritare ale Ministerului Finanțelor

Publicat

Publicitate

Ministerul Finanțelor a publicat lista actualizată a proiectelor de investiții publice semnificative. Documentul centralizează proiectele cu o valoare totală de peste 100 milioane lei, ierarhizate conform metodologiilor de selecție și prioritizare.

Publicarea acestei liste reprezintă un instrument de monitorizare a eficienței cheltuielilor de capital și a impactului acestora în economie.

În prezent, portofoliul monitorizat cuprinde 195 de proiecte, cu o valoare totală de 457,7 miliarde lei, ierarhizate după punctajul obținut în urma evaluării indicatorilor tehnico-economici.

În cadrul procesului de ierarhizare realizat la nivelul ordonatorilor principali de credite, următoarele obiective de investiții ocupă poziții prioritare:

Infrastructură Rutieră: Autostrada A7 (Ploiești – Pașcani), Autostrada A1 (Secțiunile Sibiu – Pitești) și Autostrada A8 (Târgu Mureș – Iași – Ungheni);
Infrastructură Feroviară: Modernizarea liniei de cale ferată Caransebeș – Timișoara – Arad și reabilitarea liniei Brașov – Sighișoara;
Sănătate: Construcția celor trei Spitale Regionale de Urgență (Iași, Cluj-Napoca și Craiova) și a unităților spitalicești noi finanțate prin programe strategice;
Transport Urban: Extinderea rețelei de metrou prin Magistrala 6 (Legătura rețelei de metrou cu Aeroportul Internațional Henri Coandă);
Mediu și Managementul Apelor: Proiecte de protecție a zonei costiere și amenajări hidrotehnice în bazinele hidrografice cu risc ridicat de inundații.
„​Ministerul Finanțelor monitorizează permanent execuția acestor proiecte pentru a asigura o alocare bugetară optimă și pentru a sprijini ordonatorii de credite în atingerea jaloanelor de performanță. Prioritizarea corectă permite direcționarea resurselor către proiectele cu cea mai mare rată de rentabilitate socială și economică”, au punctat reprezentanții Ministerului Finanțelor.

Publicitate
Citeste mai mult

Cultura

Sergiu Negulici, expoziție interactivă. Eveniment organizat în cadrul Zilelor Eminescu

Publicat

Publicitate

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” invită, în cadrul Zilelor Eminescu, la o expoziție interactivă. Artistul Sergiu Negulici va transforma holul de la etaj al Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani într-un spațiu de traversare și tensiune, situat la granița dintre realități aparent incompatibile.

Instalația propusă funcționează ca o fisură între lumi: un spațiu aparent steril, construit din folii de plastic transparente, care invadează holul teatrului ca un crack house improvizat, fragil și tensionat. Pe această piele artificială, desenele realizate cu spray apar ca niște gesturi brute, personaje și forme care nu caută ordine, ci suprapunere.

Plasticul devine o membrană – vezi prin el, dar nu ești niciodată complet înăuntru sau în afară. Desenele mari, libere se ciocnesc de formele decupate din poliester expandat, pictate agresiv, ca niște relicve ale unei alte realități. Totul există simultan: strada și interiorul, precaritatea și instituția, jocul și ritualul.

Este o estetică a lumii în lume, construită din straturi succesive, unde spațiul nu mai este un fundal, ci un organism traversat de imagini. Practica desenului stradal se mută aici într-un mediu controlat doar aparent, iar transparența nu clarifică, ci amplifică ambiguitatea. Rezultatul este o instalație care nu se privește, ci se traversează – un loc unde lumile mari și mici coexistă în același spațiu, fără să se anuleze.

Sergiu Negulici (n. 1974) este artist digital și regizor de animație. Și-a început cariera în timp ce studia la secția de sculptură a Universității Naționale de Arte București și, în paralel, lucra în primul studio de post-producție deschis în România după Revoluția din 1989. După o practică de aproape 18 ani, timp în care a avut posibilitatea de a experimenta tehnici și soluții grafice foarte variate, i s-a oferit posibilitatea de a crea o echipă cu care să realizeze 40 de minute din lungmetrajul animat Muntele magic, o coproducție România-Franța-Polonia, în regia Ancăi Damian. Ulterior, a primit sprijinul CNC pentru a realiza scurtmetrajul de animație Splendida moarte accident, film multipremiat internațional (Premiul pentru debut la Festivalul Internațional de Film de Animație de la Annecy, Marele Premiu al orașului Espinho la Festivalul CINANIMA din Portugalia, Marele Premiu la Festivalul Internațional de Animație de la Hiroshima, Japonia etc.). Din 2016, conduce propriul studio de animație, Reniform Production. Pandemia i-a oferit ocazia să-și mute întreaga activitate la Câmpulung Muscel, unde ține atelierul Sektainsecta, desfășurând o practică artistică participativă.

(comunicat de presa)

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

O școală din Botoșani, printre unitățile cu activitate suspendată din cauza vremii

Publicat

Publicitate

Alte 31 de unități de învățământ din nouă județe au desfășurat cursuri online sau au avut, vineri, activitatea suspendată din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, a informat Ministerul Educației și Cercetării.

Este vorba despre câte două unități de învățământ din județele Cluj, Bistrița-Năsăud, Arad, Iași și Maramureș, șase unități din Mehedinți, zece din Alba, trei din Dolj și una din Botoșani.

Ministerul Educației și Cercetării reamintește că, potrivit informațiilor primite joi, în județul Hunedoara activitatea didactică este afectată, vineri, în 103 unități de învățământ (40 cu activitatea didactică suspendată, 26 în sistem hibrid și 37 în format online), iar în toate școlile din municipiul Bistrița cursurile se desfășoară online, în baza deciziei Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.

De asemenea, Ministerul Educației și Cercetării a precizat că joi aproximativ 62.000 de elevi și preșcolari au învățat online sau au avut cursurile suspendate din cauza vremii nefavorabile.

Potrivit unui centralizator făcut public joi de Ministerul Educației și Cercetării, în total, în cursul zilei de joi, activitatea didactică a fost suspendată sau s-a desfășurat online în 186 de unități de învățământ din țară. AGERPRES

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending