Connect with us

Actualitate

Amenzile primite de primari vor fi plătite din banii cetățenilor. Parlamentul a modificat legea contenciosului administrativ

Publicat

Publicitate

Parlamentul a modificat legea contenciosului administrativ, iar amenzile stabilite de judecători pentru conducătorii unor instituții vor fi plătite de la bugetul acestora, scrie alba24.ro

Este vorba despre cazur în care, spre exemplu, primarii nu pun în aplicare o sentință judecătorească și sunt amendați.

Ei nu vor fi atinși direct de măsură, pentru că instituția pe care o conduc va plăti și amenda respectivă.

Aleșii PSD, PNL și UDMR au modificat o lege astfel încât amenzile pentru neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu să fie plătite de la bugetele instituțiilor publice, și nu din propriul buzunar, de către cei care au greșit.

Parlamentarii s-au inspirat din cazurile unor primari, scrie Europa Liberă, care tratează pelarg situația.

Totul a plecat de la o decizie a Curții Constituționale care spune că primarii și conducătorii de instituții nu mai pot fi acuzați de abuz în serviciu, dacă nu încalcă o lege primară.

Publicitate

Singura posibilitate de a fi trași la răspundere pentru fapte care nu se încadrează la abuz în serviciu este amenda dată de instanțele de judecată pentru neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu.

Legea a trecut de Camera Deputaților și Senat în timp record. A fost înregistrată la Senat pe 24 noiembrie 2022, în procedură de urgență.

Consiliul Economic și Social a dat aviz negativ, pe motiv că „înlăturarea răspunderii patrimoniale a conducătorilor persoanelor juridice de drept public înseamnă o micșorare a posibilităților justițiabililor de a-și vedea reparate în mod efectiv prejudiciile cauzate de persoanele juridice, ceea ce reprezintă o situație inacceptabilă”.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Precizări ale Poliției cu privire la informațiile apărute online despre un autoturism suspect în comuna Ungureni

Publicat

Publicitate

Cu privire la informațiile apărute în mediul online, referitoare la prezența unui autoturism suspect în comuna Ungureni, facem următoarele precizări:

Până la acest moment, cele semnalate nu au fost confirmate, iar persoana care a alertat autoritățile a menționat că s-a speriat în momentul în care autoturismul respectiv ar fi oprit în apropierea sa. Nu au fost semnalate alte aspecte care să contureze comiterea unei fapte de natură penală.

Sesizarea este în atenția polițiștilor, iar în situația în care vor apărea date de interes public, acestea vor fi comunicate în mod oficial.

Recomandăm cetățenilor ca, în cazul în care dețin informații despre fapte care pot afecta siguranța publică, să se adreseze de îndată celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.

Precizăm faptul că fiecare sesizare de acest gen este tratată cu operativitate și profesionalism, în cel mai scurt timp, fiind angrenate forțe care să identifice și să dispună măsurile legale ce se impun.

Totodată, atragem atenția asupra faptului că alertarea nejustificată a polițiștilor constituie contravenție si se sancționează cu amendă de până la 4.000 de lei, conform legislației în vigoare.

Publicitate

FOTO cu caracter ilustrativ

Citeste mai mult

Eveniment

Avertisment DNSC: Escrocherii telefonice în numele Poliției de Frontieră. Ce mesaje primesc românii vizați

Publicat

Publicitate

Directoratul Național de Securitate Cibernetică avertizează asupra unor tentative de fraudă desfășurate în numele Poliției de Frontieră și recomandă cetățenilor să nu ofere informații personale.

„Atenție – Tentative de fraudă în numele Poliției de Frontieră!

Directoratul Național de Securitate Cibernetică atrage atenția asupra unei campanii de apeluri telefonice frauduloase, în care cetățenii sunt contactați de pe numere necunoscute.

Un mesaj preînregistrat, în limba engleză, susține că persoana apelată este implicată într-un dosar al Poliției de Frontieră și că i-au fost furate datele personale. Ulterior, apelatul este instruit să apese o tastă pentru a fi redirecționat către un așa-zis „ofițer de caz”.

Este o tentativă de fraudă. Nu oferiți informații personale”, atenționează reprezentanții DNSC pe pagina de Facebook a instituției, citați de Agerpres.

De asemenea, aceștia recomandă să nu se furnizeze date personale sau bancare prin telefon, în urma unor apeluri nesolicitate, să nu se interacționeze cu meniul vocal sau apelantul necunoscut și să se raporteze tentativa autorităților competente.

Publicitate

„Poliția de Frontieră Română nu contactează telefonic cetățenii pentru a comunica implicarea într-un dosar și nu solicită date personale prin telefon”, subliniază specialiștii în securitate cibernetică.

Citeste mai mult

Eveniment

Cristian Popescu Piedone a fost demis de la șefia ANPC. Ilie Bolojan a semnat decizia

Publicat

Publicitate

Cristian Popescu Piedone a fost demis de la șefia ANPC: Premierul Ilie Bolojan a semnat miercuri decizia de eliberare a acestuia din funcția de președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, scrie alba24.ro.

”Decizia a fost luată miercuri „după analiza actelor primite de la ANPC și DNA din care rezultă ca dl Cristian – Victor Popescu Piedone nu își mai poate îndeplini atribuțiile de serviciu”, au explicat reprezentanții Guvernului, potrivit Mediafax.

Atribuțiile sale vor fi preluate de vicepreședintele ANPC, Sebastian Ioan Hotca, până la numirea unui nou șef al instituției în condițiile legii, au precizat reprezentanții Guvernului.

Reamintim că Cristian Popescu Piedone a fost plasat sub control judiciar și i s-a interzis exercitarea funcției de șef al Autorității Naționale de Protecție a Consumatorilor (ANPC) în urma perchezițiilor de marți.

Piedone este acuzat că ar fi divulgat informații care nu erau destinate publicității unui operator economic.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Incendiu puternic la o casă din Todireni, provocat de panourile fotovoltaice. Trei persoane au suferit atacuri de panică. Mai multe animale au murit

Publicat

Publicitate

Un incendiu s-a produs, astăzi, într-o gospodărie din localitatea Cernești. Acoperișul unei case a fost cuprins de flăcări, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit produs la panourile fotovoltaice.

La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești, cu două autospeciale de stingere, o ambulanță aparținând SAJ, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Todireni. Aceștia au constatat faptul că ardeau acoperișul casei pe o suprafață de peste 200 de metri pătrați, dar și o camera din spatele locuinței folosită ca adăpost de animale. Pompierii au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la întreaga clădire. Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor s-a intervenit mai bine de două ore.
În incendiu au murit doi porci și un câine.

Trei persoane au primit îngrijiri medicale la fața locului de la echipajul SAJ, după ce au suferit atacuri de panică. Acestea au refuzat transportul la spital.

Pentru înlăturarea riscului de incendiu, ISU Botoșani recomandă:

– montați panourile fotovoltaice doar cu specialiști autorizați;

– curățați panourile fotovoltaice de praf și murdărie. Praful, frunzele sau mizeria pot face panourile să se încingă prea tare;

Publicitate

– verificați instalația o dată pe an. Chemați un electrician sau un specialist să vadă dacă totul funcționează corect. Verificați mai ales după furtuni, grindină sau zăpadă abundentă;

– protejați cablurile de animale. Șoarecii și păsările pot roade firele. Puneți plase sau tuburi speciale ca să le protejați;

– țineți un stingător aproape. Dacă invertorul e montat în casă sau garaj, e bine să aveți un stingător în apropiere. Ideal unul cu pulbere sau CO₂.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending