Connect with us

Eveniment

Amenzi uriașe pentru cei cu cruciulițe sau icoane pe parbriz. Lista contravențiilor din clasa IV din Noul Cod Rutier

Publicat

Publicitate

Amplasarea incorectă a suportului de telefon, iconițelor și jucăriilor de pluș sau a altor obiecte care pot reduce vizibilitatea şoferilor vor fi penalizate de acum cu amenzi uriașe, relatează alba24.ro.

Noul Cod Rutier prevede amenzi de până la 2.900 de lei dacă sunt încălcate aceste reguli.

Polițiștii de la Rutieră îi pot amenda pe șoferii care au cruciuliţe și icoane în parbriz întrucât acestea sunt interzise de noul Codul Rutier.

Codul rutier interzice montarea de accesorii pe parbriz, lunetă sau geamurile laterale, dacă acestea obturează chiar şi parţial vederea.

Astfel, conducătorii auto care au asemenea accesorii la mașină pot rămâne fără talon, iar amenda poate ajunge până la 2.900 de lei.

Citește și:  Polițiștii în lăcașurile de cult de la Botoșani de Bobotează. 13 sancțiuni contravenționale și 3 permise de conducere reținute

Mai mulți șoferi din România au fost deja amendați pentru amplasarea greșită a suportului de telefon.

Publicitate

Clasa a IV-a prevede aplicarea unei amenzi cuprinse între 9 și 20 de puncte de amendă. Un șofer care încalcă aceste reguli poate ajunge să scoată din buzunar între 1.305 lei și 2.900 de lei, în condițiile în care punctul de amendă e 145 de lei.

Sancționarea șoferului este hotărâtă de agent, dacă acesta consideră că vizibilitatea este redusă de obiectele de decor.

Articolul din legea actualizată:

”aplicarea de afişe, reclame publicitare, înscrisuri sau accesorii pe parbriz, lunetă sau geamurile laterale care restrâng sau estompează vizibilitatea sub limita legal admisă ori împiedică sau diminuează eficacitatea dispozitivelor de iluminare şi semnalizare luminoasă ori citirea numărului de înmatriculare.

Potrivit noilor prevederi din Codul Rutier 2022, este interzisă lipirea de afişe, inscripţii sau înscrisuri pe indicatoarele sau dispozitivele ce servesc la semnalizarea rutieră, inclusiv pe suporturile acestora;

De reținut că și „aplicarea tratamentelor chimice sau a foliilor pe parbriz, lunetă sau pe geamurile laterale” reprezintă contravenție și e sancționată tot cu amendă de 2.900 de lei.

 Care sunt contravențiile aferente clasei a IV-a de sancțiuni

  • Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni, însemnând între 9-20 puncte-amendă, următoarele fapte săvârşite de persoane fizice (art. 102 alin. 1 din OUG):
  • conducerea pe drumurile publice a unui vehicul care prezintă deficiențe periculoase sau al cărui termen de valabilitate a inspecției tehnice periodice a expirat;
  • conducerea unui vehicul cu tracţiune animală neînregistrat;
  • neefectuarea radierii vehiculelor din evidenta, în cazurile şi termenele prevăzute de lege;
  • conducerea unui autovehicul destinat transportului public de persoane sau de mărfuri fără a deţine atestatul profesional;
  • neefectuarea verificării medicale periodice;
  • deţinerea simultană a două permise de conducere naţionale, dintre care unul eliberat de o autoritate competentă străină;
  • lipirea de afişe, inscripţii sau înscrisuri pe indicatoarele sau dispozitivele ce servesc la semnalizarea rutieră, inclusiv pe suporturile acestora;
  • deţinerea, montarea sau folosirea în circulaţia pe drumurile publice a dispozitivelor care perturbă funcţionarea normală a dispozitivelor de măsurare a vitezei;
  • folosirea nejustificată a mijloacelor speciale de avertizare luminoase sau sonore de către conducătorii autovehiculelor care au regim de circulaţie prioritară;
  • nerespectarea de către proprietarul sau deținătorul mandatat al unui vehicul a obligației de a comunica, în termenul indicat în cuprinsul solicitării poliției rutiere, datele de identificare ale persoanei căreia i-a încredințat vehiculul pentru a-l conduce pe drumurile publice, prevăzută la art. 39;
  • neîndeplinirea obligaţiilor ce îi revin conducătorului de vehicule care efectuează transport public de persoane sau de mărfuri;
  • nerespectarea obligaţiilor ce revin conducătorilor de vehicule cu tracţiune animala;
  • nerespectarea dispoziţiilor art. 74 privind circulaţia pe autostrăzi;
  • efectuarea transportului de mărfuri sau persoane cu autovehicule şi tractoare agricole sau forestiere şi remorci care circulă în baza autorizaţiei pentru probe;
  • conducerea unui autovehicul şi tractor agricol sau forestier care circulă în baza autorizaţiei pentru probe în afara judeţului sau a municipiului Bucureşti în raza căruia îşi are sediul titularul autorizaţiei;
  • nerespectarea semnificaţiei luminii roşii a dispozitivelor instalate pentru semnalizarea benzilor cu circulaţie reversibilă;
  • săvârşirea de către conducătorii de vehicule sau pasagerii acestora de gesturi obscene, proferarea de injurii, adresarea de expresii jignitoare sau vulgare participanţilor la trafic;
  • aruncarea, lăsarea ori abandonarea pe drumul public de obiecte, materiale, substanţe sau vehicule, după caz;
  • nerespectarea regulilor privind remorcarea vehiculelor;
  • neprezentarea, în mod nejustificat, în termenul stabilit la unitatea de poliţie rutieră la care au fost invitate pentru soluţionarea oricărei probleme legate de calitatea de participant la trafic sau de proprietar ori utilizator de vehicul;
  • pătrunderea pe drumurile publice modernizate cu un vehicul care are pe roţi sau pe caroserie noroi ce se depune pe partea carosabilă ori din care cad sau se scurg produse, substanţe sau materiale ce pun în pericol siguranţa circulaţiei;
  • transportul animalelor pe locurile din faţă ale vehiculelor;
  • conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, fără ca acesta să fie dotat cu anvelope de iarnă, iar în cazul
  • autovehiculului de transport marfă cu o masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone şi al autovehiculului de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducătorului auto, fără ca acestea să fie echipate cu anvelope de iarnă pe roţile axei/axelor de tracţiune sau fără a avea montate pe aceste roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante certificate;
  • neaplicarea, în partea din spate a unui autovehicul şi tractor agricol sau forestier înmatriculat într-un stat care nu este semnatar al Convenţiei asupra circulaţiei rutiere, a semnului distinctiv al statului care a efectuat înmatricularea;
  • lovirea, deteriorarea sau ocolirea porţilor de gabarit instalate înaintea trecerii la nivel cu calea ferată;
  • lovirea şi/sau deteriorarea pasajelor superioare de pe drumurile publice, prin nerespectarea gabaritului de liberă trecere semnalizat corespunzător;
  • montarea pe autovehicul a unui sistem antifurt sonor a cărui durată a semnalului depăşeşte mai mult de un minut consecutiv, iar intensitatea semnalului depăşeşte pragul fonic prevăzut de lege;
  • neaplicarea, în partea din spate a vehiculului care efectuează transport public de persoane sau de mărfuri, a indicatorului cu limitele de viteză admise pentru categoria din care face parte vehiculul condus;
  • aplicarea tratamentelor chimice sau a foliilor pe parbriz, luneta sau pe geamurile laterale, cu excepţia celor omologate şi/sau certificate de către autoritatea competentă şi care sunt marcate corespunzător;
  • aplicarea de afişe, reclame publicitare, înscrisuri sau accesorii pe parbriz, lunetă sau geamurile laterale care restrâng sau estompează vizibilitatea sub limita legal admisă ori împiedică sau diminuează eficacitatea dispozitivelor de iluminare şi semnalizare luminoasă ori citirea numărului de înmatriculare;
  • încălcarea obligaţiilor referitoare la circulaţia pe drumurile publice a vehiculelor care transportă produse sau mărfuri periculoase ori a vehiculelor cu masa şi/sau gabaritul depăşit;
  • conducerea unui vehicul a cărui înmatriculare este suspendată;
  • neîndeplinirea de către medic a obligației prevăzute la art. 22 alin. (6) și alin. (6^2).

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Fotbal: FC Botoșani – Oțelul Galați 0-0, în Superligă

Publicat

Publicitate

FC Botoșani a terminat la egalitate cu Oțelul Galați, 0-0, luni seara, pe Stadionul Municipal din Botoșani, în ultimul meci din etapa a 24-a a Superligii de fotbal.

Gazdele au dominat autoritar jocul, dar au fost lipsite de inspirație în fața porții.

Cele mai mari ocazii au fost ratate de Mikola Kovtaliuk (53), care a reluat din apropiere pe lângă poartă, și de Zoran Mitrov (65), care a trimis în bară din interiorul careului.

Mihai Bordeianu (80) a avut și e un șut periculos, însă mingea a trecut puțin pe lângă poartă.

FC Botoșani a ajuns la șase meciuri consecutive fără victorie, trei egaluri și trei eșecuri, în care nu a marcat niciun gol.

Oțelul a pierdut doar un meci din ultimele șase, având patru victorii și un egal.

Publicitate

În tur, FC Botoșani s-a impus cu 1-0.

AFC Botoșani – ACS Oțelul Galați 0-0, Stadion Municipal – Botoșani
Arbitru: Szabolcs Kovacs (Carei); arbitri asistenți: Adrian Vornicu (Iași), Ioan Alexandru Corb (Satu Mare); al patrulea oficial: Vlad Baban (Iași)
Arbitru video: Sebastian Colțescu (București); arbitru asistent video: Sebastian Eugen Gheorghe (Suceava)
Observatori: Sorin Boca (Iași) – CCA, Bogdan Buhuș (Bârlad) – LPF
AGERPRES/ (AS – editor: Mihai Țenea, editor online: Gabriela Badea)

* Sursa foto: Fotbal Club Botoșani / Facebook.com

Citeste mai mult

Eveniment

Incendiu la Ștefănești! O femeie de 95 de ani a suferit arsuri și fiul acesteia, de 75 de ani, s-a intoxicat cu fum

Publicat

Publicitate

Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui incendiu izbucnit în locuința lor. Bunurile din două camere au fost cuprinse de flăcări, cel mai probabil, din cauza unei sobe supraîncălzite. În momentul producerii incendiului, în interiorul casei se aflau o femeie în vârstă de 95 de ani și fiul acesteia, în vârstă de 75 de ani. S-a întâmplat în această seară, în orașul Ștefănești.

La fața locului au intervenit, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Ștefănești, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Ștefănești. La sosire, aceștia au constatat că ardeau bunurile din două camere ale locuinței.

Cele două persoane erau evacuate din încăperile cuprinse de flăcări. Bărbatul era intoxicat cu fum, iar femeia suferise arsuri la nivelul spatelui și al mâinilor. Ambii au fost preluați de echipajele medicale și transportați la spital pentru îngrijiri de specialitate.

Pompierii au reușit să lichideze incendiul, fiind salvată restul locuinței.

Pentru evitarea unor astfel de evenimente, ISU Botoșani vă recomandă:

▪ nu supraîncălziți soba;
▪ nu lăsați ușa sobei deschisă;
▪ nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului;
▪️ montați pe pardoseală, în fața ușii de alimentare cu combustibil a mijlocului de încălzire, o bucată de tablă cu dimensiuni de 0,50 x 0,70 metri;
▪ nu puneți haine la uscat pe sobe sau în imediata lor apropiere;
▪️ stingeți focul pe timpul nopții;
▪ nu lăsați sobele și alte mijloace de încălzire nesupravegheate pe timpul funcţionării;
▪ nu lăsați, niciodată, copiii singuri în casă, mai ales într-o încăpere unde este în funcțiune un mijloc de încălzire.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Pedepse mai dure pentru crimele împotriva femeilor. Legea ce definește femicidul, aprobată de Senat

Publicat

Publicitate

Pedepse mai dure pentru crimele împotriva femeilor. Senatul a adoptat inițiativa legislativă care definește femicidul. Aceasta introduce mecanisme de prevenție și clasifică uciderea unei femei din motive de gen ca formă specifică de omor, scrie alba24.ro.

„Femicidul nu este doar o problemă a femeilor din România, ci una care privește întreaga societate. Cu toții am observat că numărul femeilor ucise a crescut alarmant. Discutăm despre prevenție, dar mai ales despre pedepse mult mai dure pentru cei care comit astfel de crime.

Femicidul va putea fi sancționat cu închisoare pe viață, având în vedere numeroasele cazuri în care agresori eliberați din detenție au recidivat, ucigând din nou după câțiva ani. Deși România dispune de instrumente legale – precum ordinele de protecție și incriminarea violenței domestice – aplicarea lor este adesea deficitară. Este nevoie de instruirea polițiștilor și magistraților, de adăposturi funcționale pentru victime și de campanii publice care să schimbe mentalități”, a declarat Simona Spătaru, vicepreședinta Comisiei juridice din Senat, potrivit Agerpres.

Definirea femicidului

Legislația oferă acum o definiție clară a femicidului și îl împarte în trei forme: intim, non-intim și indirect.

Potrivit proiectului, ”femicidul este uciderea cu intenție a unei femei, precum și moartea unei femei survenită ca urmare a loviturilor sau vătămărilor cauzatoare de moarte, ori a altor infracțiuni săvârșite cu violență, indiferent dacă faptele sunt comise de un membru al familiei sau de o terță parte”, notează Agerpres.

Alte prevederi vizează întărirea răspunsului penal prin sancționarea severă a faptelor motivate de gen și a violențelor care preced omorul, precum și educația pentru prevenție, prin introducerea în școli a temelor privind egalitatea de gen, relațiile non-violente și combaterea violenței.

Publicitate

Legea introduce pedepse mai grele pentru omorul calificat comis asupra unui soț, partener sau sub controlul agresorului. De asemenea, instituțiile statului vor monitoriza cazurile la nivel național și vor publica rapoarte anuale despre victime și agresori pentru a putea interveni preventiv.

Anchete penale din oficiu

Legea prevede că anchetele penale pot începe din oficiu, fără plângerea victimei. Pedepsele cresc și pentru hărțuire, amenințări sau loviri. Documentul mai include măsuri de protecție pentru copiii victimelor și introducerea temelor despre respect și egalitate în programa școlară.

Proiectul merge acum pentru votul final la Camera Deputaților.

În prezent, potrivit Codului Penal, pentru omor calificat, pedeapsa este închisoare pe viață/ de la 15 la 25 de ani, atunci când a fost săvârșit:

  • cu premeditare
  • din interes material
  • pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la răspundere penală sau de la executarea unei pedepse
  • pentru a înlesni sau a ascunde săvârşirea altei infracţiuni
  • de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune de omor sau o tentativă la infracţiunea de omor
  • asupra a două sau mai multor persoane
  • asupra unei femei gravide
  • prin cruzimi

Citeste mai mult

Cultura

Botoșani: „Lacrimi de Luceafăr” revine pe scenă, la cererea publicului

Publicat

Publicitate

Succesul de care s-a bucurat spectacolul „Lacrimi de Luceafăr” aduce o nouă reprezentație, programată luni, 9 februarie 2026, de la ora 18:30, pe scena Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani.

Spectacolul este realizat după scenariul și în regia Silviei Răileanu, cu participarea Orchestrei Filarmonicii Botoșani, în colaborare cu Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani.

Distribuție artistică:

  • Scenariu și regie: Răileanu Silvia

  • Dirijor cor: Laurențiu Palade

  • Concept muzical: Andreas Rădoi Mihăiță

  • Dirijor: Bogdan Vodă

    Publicitate
  • Manager Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani: Alexandru Vasilache

  • General Manager: Mirel Manea

  • Impresar artistic: Liviu Sorinel

Bilete și informații:

Biletele pot fi achiziționate:

  • de la casieria Filarmonicii Botoșani (în incinta Teatrului „Mihai Eminescu”, intrare zona stației de taxi),

  • zilnic între orele 09:00 – 16:00,

  • precum și în ziua spectacolului, la intrarea în sală, în limita locurilor disponibile.

Info & rezervări: 0371 333 350

Preț bilete:

  • 40 lei – preț întreg

  • 20 lei – pensionari

  • 10 lei – studenți și elevi

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending