Connect with us

Actualitate

AMENZI de 6.000 de lei pentru DESENE, imagini sau însemne fără drept, pe pereții clădirilor

Publicat

Publicitate

Imprimarea de însemne, înscrieri, desene sau imagini, fără drept, pe pereţii clădirilor şi gardurilor se sancţionează cu amenzi cuprinse între 3.000 şi 6.000 de lei, relatează Alba24.ro.

De asemenea, contravenientul va trebui să readucă acele spații la starea iniţială, după caz.

Sancţiunea se execută în termen de cel mult 15 zile calendaristice de la data la care devine executorie, potrivit unui proiect iniţiat de parlamentari PNL, PSD şi USR, adoptat miercuri de Senat.

„În cazul neîndeplinirii obligaţiei prevăzute, autoritatea administraţiei publice locale pe a cărei rază teritorială s-a săvârşit contravenţia poate să reabiliteze din fonduri proprii bunurile afectate, având dreptul la acţiune în regres împotriva contravenientului” – prevede un amendament admis la proiect.

Actul normativ are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, în sensul înăspririi sancţiunilor pentru faptele privind imprimarea de însemne, înscrieri, desene sau imagini fără drept, pe pereţii clădirilor şi gardurilor, respectiv dezlipirea sau distrugerea afişelor şi reclamelor legal amplasate.

Contravenientul este obligat să refacă bunul distrus

Proiectul mai prevede amenzi cuprinse între 100 şi 500 de lei pentru „scrierea sau desenarea, fără drept, pe pereţii clădirilor, pe garduri sau pe obiectele de folosinţă comună aflate în locuri publice, deteriorarea prin orice mijloc a acestora, precum şi dezlipirea sau distrugerea, fără drept, a reclamelor, anunţurilor şi afişelor legal expuse în locuri anume destinate”, cu obligarea contravenientului de a înlătura pagubele produse şi refacerea bunului distrus.

Publicitate

Potrivit iniţiatorului, scopul propunerii legislative este să descurajeze autorii de graffiti să distrugă faţadele bunurilor aflate în domeniul public sau privat, patrimoniului cultural, precum şi alte piese de mobilier urban.

De asemenea, proiectul propune abrogarea Legii nr. 554/2003 privind măsuri pentru asigurarea aspectului estetic al Capitalei şi al altor localităţi.

Senatul este prima Cameră sesizată.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

România NU se pregătește de război. Guvernul dezminte informații false care circulă în mediul online

Publicat

Publicitate

Guvernul României a transmis joi un comunicat prin care atrage atenția asupra informațiilor false care circulă în mediul on-line cu intenția de a genera emoții negative în spațiul public. 

O procedură inițiată periodic de Administrația Națională Rezervelor de Stat și Probleme Speciale (ANRPS) a fost transformată într-o panică virală pe rețelele de socializare. Mai exact, o adresă neclasificată a ANRPS, transmisă către administrația județului Timiș, a fost fotografiată și distribuită în spațiul public, fără ca cei care au distribuit fotografia să ceară lămuriri celor abilitați despre conținut.

„Ținem să precizăm că solicitarea la care face referire postarea care se răspândește în mediul on-line nu înseamnă în niciun fel intrarea țării în vreun conflict, ci este doar o procedură periodică inițiată de Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale (ANRPS) și autoritățile locale competente.

De 22 de ani România are o lege, nr. 477/2003, care prevede ca odată la patru ani  țara noastră să își contureze măsurile de pregătire a economiei și a teritoriului pentru apărare.

Demersuri și proceduri similare s-au mai desfășurat în anii 2021, 2017, 2013, 2009, 2005.

Ultimul ciclu de pregătire s-a încheiat la finalul anului trecut, ceea ce declanșează proceduri firești pentru realizarea unui nou buget privind pregătirea economiei naționale și a teritoriului pentru apărare.

Publicitate

Prin urmare, procedurile începute fac parte dintr-un calendar repetitiv și firesc în baza legislației menționate”, au transmis reprezentanții Guvernului.

Reprezentanții Guvernului atrag atenția celor care văd aceste postări în on-line că extragerea de concluzii manipulatoare în baza unor informații reale reprezintă un instrument de dezinformare folosit cu rea-credință.

Citeste mai mult

Eveniment

La nivelul școlilor din județul Botoșani continuă implementarea Campaniei „Tăcerea e tot violență! Vocea ta e soluția.”

Publicat

Publicitate

La nivelul unităților de învățământ din județ continuă implementarea Campaniei ”Tăcerea e tot violență! Vocea ta e soluția.”, inițiată la nivel național de către Inspectoratul General al Poliției Române.

 

În dinamica desfășurării campaniei, astăzi – 13 martie, forțe integrate din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani (siguranță școlară, rutieră, ordine publică și investigarea criminalității economice) și Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani au inițiat și desfășurat pe raza localității Vorona, o acțiune pe linia prevenirii delincvenței juvenile, respectiv pentru prevenirea și combaterea consumului de substanțe interzise în rândul elevilor, scopul final fiind acela al creșterii gradului de siguranță în rândul elevilor și cadrelor didactice.

 

Au făcut obiectul verificărilor în trafic peste 45 de autovehicule, inclusiv mijloace de transport în comun și au fost legitimate 78 de persoane, între care 32 de elevi.

 

Publicitate

Simultan, polițiști de siguranță școlară și jandarmi au susținut activități de prevenire în incinta Liceului Tehnologic ”Ștefan cel Mare” Vorona, cu participarea a peste 160 de elevi și cadre didactice care învață/profesează în unitatea de învățământ.

 

Discuțiile s-au referit în principal la importanța respectării regulamentelor școlare și a legii penale, a conștientizării consecințelor încălcării acestora.

Pericolul tolerării în tăcere a comportamentelor violente sau pericolul consumului de substanțe psihoactive au constituit de asemenea teme de discuție.

 

Acțiunile și activitățile Campaniei ”Tăcerea e tot violență! Vocea ta e soluția.” vor continua pe întreg parcursul anului școlar.

Citeste mai mult

Eveniment

Acțiune pentru siguranța cetățenilor, desfășurată la Dorohoi. Zeci de mașini, verificate

Publicat

Publicitate

Joi, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi împreună cu cei ai Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni, nr. 6 Pomîrla și jandarmi au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte de natură antisocială, menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și prevenirea accidentelor rutiere.

 

În cadrul activităților desfășurate au fost  legitimate peste 50 de persoane și au fost controlate 30 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 4.000 de lei.

 

Sancțiunile au fost aplicate pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială și pentru abateri la regimul rutier.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Bărbat de 50 de ani din Tudora, dus cu escortă la locul de detenție

Publicat

Publicitate

Joi, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au identificat un bărbat, de 50 de ani, din comuna Tudora, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

 

Acesta a fost condamnat la un an și 5 zile de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența alcoolului.

 

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending