Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca a descoperit, în două autoturisme ale unor cetăţeni români, 7600 de ţigarete pe care persoanele intenționau să le introducă ilegal în România.
În data de 26 iunie a.c., în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în ţară, doi cetățeni români, la volanul unor autoturisme înmatriculate în România.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unor controale amănunțite asupra persoanelor şi mijloacelor de transport, în urma cărora echipa comună de control a descoperit, ascunsă şi nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în bordul unui autoturism şi în bara din spate a celuilalt, cantitatea de 7.600 de ţigarete (380 de pachete) proveniență Duty Free.
Conform prevederilor legale, a fost luată măsura ridicării produselor accizabile, în valoare totală de 1.900 de lei, persoanele fiind sancționate de către lucrătorii vamali cu amendă contravenţională în valoare totală de 13.000 de lei, cu mențiunea reținerii autoturismelor până la plata amenzii.
ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.
Săptămâna luminată este prima săptămână care urmează după Învierea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. În tradiția greacă se mai numește și Săptămâna reînnoită (în grecește Diakaimsimos) pentru că întreaga creație este reînnoită prin Domnul Iisus Hristos.
Se termină în duminica următoare, numită Duminica Tomii. Pentru creștinii ortodocși, Săptămâna luminată este începutul unei perioade de sărbătoare care se termină după cincizeci de zile la Pogorârea Duhului Sfânt. În Liturgică, această perioadă se numește Penticostar. Această sărbătorire include și obiceiul creștinilor de a se saluta cu cuvintele-mărturisire Hristos a înviat, urmată de răspunsul Adevărat a înviat, inspirate de Evanghelia după Luca 24, 34.
Slujbele din Săptămâna Luminată se țin cu Ușile Împărătești larg deschise. Astfel, privirea spre altar nu mai este împiedicată de nimic, ceea ce simbolizează ușa deschisă de la mormântul Mântuitorului dar și ruperea catapetesmei Templului din Ierusalim în momentul morții Mântuitorului. În plus, în Săptămâna Luminată este interzis complet postul pentru toți ortodocșii, credincioșii întremându-se astfel după cele opt săptămâni de post anterior Sfintelor Paști. În Săptămâna luminată și până la Înălțarea Domnului nu se îngenunchează.
Vinerea din Săptămâna luminată este numită Vinerea Izvorului Tămăduirii, când se face pomenire de asemenea una din minunile Maicii Domnului.
În unele locuri în această zi se face sfințirea apei mici, în biserici sau la fântâni și izvoare, iar în unele părți preoții fac și „botezarea” generală a caselor credincioșilor, cu apă sfințită.
Un incendiu s-a produs, noaptea trecută, într-o gospodărie din localitatea Dragalina. Acoperișul casei a fost cuprins de flăcări. Nu au fost persoane rănite, dar pagubele sunt însemnate.
La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Cristinești. Aceștia au constatat faptul că ardea aproximativ 40% din acoperișul casei și au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la întreaga construcție.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul.
Pentru înlăturarea riscului de incendiu, ISU Botoșani recomandă:
▪ verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat. Orice modificare a acesteia poate fi făcută doar cu avizul distribuitorului de energie şi numai de specialiști în domeniu;
▪ nu folosiţi instalaţii electrice improvizate. Fie că este vorba de reparaţia unui aparat electrocasnic, de prelungirea traseului unui cablu sau de repararea unei siguranţe, improvizaţiile pot conduce la un incendiu. Orice eroare de prindere sau de izolaţie poate crea un scurtcircuit sau o descărcare de curent;
Publicitate
▪ la suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;
▪ verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;
▪ nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite. În cazul în care observaţi că priza se mişcă sau că în jurul întrerupătorului există orificii libere, cereţi ajutorul unui specialist pentru schimbarea prizei/întrerupătorului şi pentru izolarea zonei respective. De asemenea, acordaţi atenţie modului în care introduceţi sau extrageţi cablurile de alimentare din priză;
▪ nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent. Avertismentul vizează alimentarea mai multor electrocasnice de putere electrică mare (frigider, maşină de spălat etc.) de la aceeași priză. Alocaţi, pe cât posibil, fiecărui aparat câte o priză. În cazul în care folosiți mai multe aparate la o singură sursă, aceasta se poate încălzi și provoca un incendiu;
▪ instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului din prospectul produsului. În cazul în care sesizaţi că produsul respectiv şi-a schimbat parametri de funcţionare, se încălzește foarte repede sau emană un miros de ars, scoateţi-l imediat din funcţiune şi adresaţi-vă unui specialist. În cazul aparatelor mari, asigurați un spaţiu de aerisire pentru a se putea emana căldura acumulată în timpul funcţionării;
▪ amplasaţi şi utilizaţi aparatele electrice departe de mediile umede. Unele accidente de natură electrică se produc din cauza folosirii curentului electric în apropierea sau la contactul cu apa.
În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.
O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist
DIN CAIETUL MEU DE ÎNSEMNĂRI
Emil Cioran, în „Caiete I”, despre „a nega”:„În ochii mei negaţia se bucură de un asemenea prestigiu, încât, separându-mă de restul lucrurilor, ea a făcut din mine o fiinţă mărginită, încăpăţânată, infirmă. La fel cum unii trăiesc sub vraja „progresului”, eu trăiesc sub vraja lui NU. Şi totuşi înţeleg că se poate spune DA, consimţi la orice, deşi o asemenea ispravă, pe care o admit la ceilalţi, cere din parte-mi un elan de care nu mă simt capabil acum. Căci NU mi-a intrat în sânge, după ce mi-a pervertit spiritul” (citat preluat de Adrian Agachi în „Ziarul Lumina” din 26 iunie 2019);
Cristian Pătrăşconiu, în „Orizont” nr. 5 din 2019, publică un interviu cu Gabriela Adameşteanu. Reţin:1. „Cartea creşte în tine ca o plantă (citat din memorie), a spus Culianu în interviul pe care i l-am luat în decembrie 1990. O definiţie plastică şi exactă”; 2. „Dacă nu este o plăcere, o „nevoie firească”, scrierea literaturii trebuie abandonată, cât mai repede, în favoarea altor opţiuni, cu adevărat profitabile”; 3. „Scrisul literaturii n-are nici o legătură cu regimul politic (dacă nu eşti cumva în închisoare)”; 4. „Comunismul nu trebuie imaginat ca o perioadă compactă, sunt mari diferenţe între deceniile lui. În anii `5o, publicarea cărţilor nealiniate era exclusă. În `75, când am debutat eu, cenzurarea unei cărţi ţinea de normalitate”; 5. „În comunism, scriitorul avea o anume influenţă, dar şi-o putea pierde în orice clipă”;
Publicitate
Adrian Popescu, în „Ramuri” nr. 6 din 2019, publică eseul „Blaga şi Clujul”. Reţin: „Aurel Rău a avut privilegiul de a citi primul multe manuscrise ale lui Blaga şi, mai mult, şansa să le discute cu ilustrul lor autor, să aleagă din ele, înainte de a fi publicate. Aurel Rău îmi povestea starea sa de încântare estetică atunci când a citit excepţionalul poem blagian „Mirabila sămânţă”, în prezenţa lui Blaga, la cofetăria „Pescăruş” („Melody”), conştientizarea valorii literare a textului încredinţat „Stelei” şi, mai mult, generozitatea cu care interlocutorul său îi dăruise manuscrisul”;
Regizorul Aureliu Manea definind poetul:„…loveşte cuvintele cu biciul, de parcă fiecare ar fi o fiară ce trebuie să execute salturi spectaculoase într-un circ uriaş, sub lumina orbitoare a unui far, transcendent, fără odihnă, fără somn”;
Cosmin Ciotloş despre postmodernism: „…astăzi, şi-a pierdut, în presa culturală de la noi, strălucirea de acum un deceniu”;
Cristian Pătrăşconiu, în „Orizont” nr. 5 din 2019, publică rezultatele unei anchete cu titlul „Care este cea mai gravă „boală” a cărţilor?” Merită reţinut:Teodor Baconschi: „…creează adicţie, subjugă, farmecă şi ne înalţă adesea mai sus decât am dori, sau decât ne ţin balamalele”; Ana Barton: „Singurătatea. Faptul că nu sunt citite. Stau unele lângă altele, cum stau şi oamenii în metrou, şi sunt singure ca pietrele. Le vezi cu ochii minţii şi-ai inimii. Le vezi singure în depozite neluminate sau în rafturile din spate ale librăriilor, le simţi răsuflările discrete şi amare, te trezeşte strigătul lor mut”; Simona Constantinovici: „Boala cea mai gravă a cărţilor este nebunia. Ies pe neaşteptate din starea de latenţă, părăsesc praful şi răceala bibliotecilor şi se aruncă în mâinile primului venit, ca Ana Karenina în faţa trenului”; Ovidiu Forai: „Nu ştiu dacă este neapărat cea mai gravă, dar sunt sigur că una dintre „bolile” cronice ale cărţilor este aceea că dau dependenţă”; Dan Negrescu: „…cartea este suportul cugetării scriitorului, a autorului ei, deci şi purtătoarea bolii aceluia, devenită cea mai gravă ca inevitabil definitorie”; Marius Vasileanu: „Cea mai gravă boală a cărţilor este aceea că nu sunt citite”; Tudor Călin Zorojanu: „…Marea Maladie a Cărţilor, gravă, cronică, aproape fatală – aceea de a fi necitite… Nu lăsaţi să se întâmple asta, căci ele suferă cumplit!”;
Nicolae Prelipceanu, în „Ramuri” nr. 6 din 2019:„Nu mai e un secret pentru nimeni că egalitatea, mai precis egalizarea, înlătură posibilitatea libertăţii. Nu poţi fi liber când trebuie să fii egal cu indiferent cine şi, mai ales, indiferent de criterii. Corectitudinea politică, al cărei ton este dat demult, de „peste ocean”, cum se spunea într-o limbă de lemn apusă, ne-a invadat şi pe noi, încât mă mir şi mă tot mir că încă se mai pun note la şcoli, că se mai lasă corigenţi, repetenţi nu, probabil ca să se edifice pentru a ne conduce patria „spre noi culmi”, evident „de progres”;
Sintagme, termeni, concepte…: „splendidă bâlbâială”(Gilles Delenze); „spiritul din literă” (Gherasim Luca); „dorinţa de a dori” (Sarane Alexandrian); „vânturare fantomatică” (Gabriel Liiceanu); „competenţa sensului” (Gabriel Liiceanu); „statuificarea scriitorului” (Cristian Pătrăşconiu);
Dan Cristea, în “Suplimentul revistei “Romînia literară” nr 5 din 21 iunie 2019, acordă un interviu lui Cristian Pătrăşconiu. Reţinem câteva idei despre poezia de azi:1. “legat în mod aparte de relaţia democraţie-poezie: democraţia – nu am spus numai eu aceasta – care se traduce printr-o libertate a presei este, într-un fel, o duşmană a poeziei. Oamenii nu mai citesc poezie, citesc presă”; 2. “poezia, cred eu, se simte perturbată de zgomotul infernal pe care îl poate face uneori presa, mai cu seamă presa televizată”; 3. Poezia este pretutindeni, nu numai la noi, o chestiune de nişă”;
Sever Voinescu, în “Dilema veche” nr. 801:“Nu-l mai citeşte multă lume pe Caragiale., poate, dar el are un personaj cu adevărat nemuritor: Coriolan Drăgănescu. Îl văd peste tot locul, îl laud în cafenele, îl citesc peste tot. Armate de Coriolani Drăgăneşti se agită în apărarea libertăţii…”;
Un mic poem scris de Andrei Mocuţa şi intitulat “Poem corect politic”:
Sfânta Muceniță Alexandra a fost soția împăratului Dioclețian (284-305). După abdicarea acestuia în anul 305, în urma sa la tron a urmat Maximian Galerius (305-311) „un păgân fanatic, de asemenea un soldat aspru și feroce”.
Acesta a devenit ginerele împăratului Dioclețian căsătorindu-se cu fiica acestuia,Valeria, pe care însăși tatăl ei a obligat-o să se căsătorească în ciuda rezistențelor pe care aceasta și le-a exprimat. În acele vremuri își trăia mucenicia Sfântul Gheorghe, fiind supus la chinuri în numele Domnului. În ciuda greutăților de neimaginat pe care le suporta, acesta „în chip minunat rămânea viu și sănătos”.
Văzând aceste fapte minunate ale Sfântului Gheorghe, Sfânta Muceniță Alexandra simte chemarea către credința cea adevărată și se prezintă în fața împăratului în timp ce acesta aducea jertfă idolilor și se declară creștină. Fapta sa atrage mânia împăratului, acesta poruncind ca atât împărăteasa cât și Sfântul Gheorghe să fie întemnițați și ulterior tăiați. Aflând această decizie, împărăteasa își acceptă destinul mucenicesc, se roagă Celui de sus și își dă sufletul în mâinile Mântuitorului, în temniță.
Trei dintre slugile împărătesei Alexandra și anume Apolo, Isachie și Codrat, văzând cele întâmplate, cum stăpâna lor a renunțat la toate cele pământești, trecătoare și a ales calea veșnică a lui Hristos, au crezut și ei în Dumnezeu. Dorind să urmeze și ei Domnului și-au mărturisit și ei credința creștină în fața stăpânului lor păgân numindu-l „călcător de lege și sălbatic” acuzându-l de moartea brutală a împărătesei „și că nu i-a fost milă de însăși femeia sa, cu care a făcut copii.” Mânat de furia sa fără margini, împăratul le trimite și pe cele trei slugi la închisoare, gândindu-se la pedepsele fiecăreia dintre ele.
Astfel, „pentru Codrat a poruncit să fie tăiat; iar Apolo și Isachie, iarăși să fie puși la închisoare, și să fie uciși cu foamea; care după câteva zile fiind istoviți de foame, și-au dat sufletele lor Domnului.”
Așadar, cele trei slugi ale împărătesei împreună cu aceasta trec în ceata mucenicească a Domnului spre slava lor cea veșnică, Amin.