Sâmbătă, într-un cadru festiv și într-o atmosferă duhovnicească încărcată de emoție, diaconul Cosmin Melinte, originar din Botoșani, a primit puterea de a sfinţi Darurile, adică de a sluji Sfânta Liturghie, fiind hirotonit preot de Presfințitul Nichifor Botoșăneanul, care a slujit Sfânta Liturghie în fruntea unui sobor de preoți și diaconi.

După o rugăciune de dezlegare a păcatelor, ierarhul prezent a dat binecuvântare de începere a slujbei Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii. A urmat Taina Hirotoniei care nu este o slujbă independentă, de sine stătătoare, ci se încadrează în slujba Sfintei Liturghii depline. Hirotonia în preot se săvârşeşte înainte de sfinţirea Darurilor (îndată după intrarea cu Cinstitele Daruri), deoarece preotului i se dă puterea de a sfinţi Darurile, adică de a sluji Sfânta Liturghie.

Acesta a fost momentul care a adus emoții de neuitat pentru părintele Cosmin Melinte și preoteasa sa, Ecaterina. Rostirea troparelor „Isaie, dănţuieşte; Fecioara a avut în pântece şi a născut Fiu pe Emmanuel, pe Dumnezeu şi Omul; Răsăritul este numele Lui, pe Care slăvindu‑L, pe Fecioara o fericim.”; „Sfinţilor mucenici, care bine v‑aţi nevoit şi v‑aţi încununat, rugaţi‑vă Domnului să se mântuiască sufletele noastre.” și „Slavă Ţie, Hristoase Dumnezeule; lauda apostolilor şi bucuria mucenicilor, a căror propovăduire este Treimea cea de o fiinţă” a precedat rugăciunile de hirotonie.

„Să vă ajute Bunul Dumnezeu să vă bucurați de această slujire. Cu aceeași cinste cu care părintele slujește într-o parohie și doamna preoteasă este chemată pe de o parte să îl ajute, pe de altă parte să păstreze acest mare har care asupra întregii familii înseamnă binecuvântare, înseamnă ocrotire, dar înseamnă și responsabilitate”, a spus în cuvântul său PS Nichifor Botoșaneanul.

Părintele Cosmin Melinte a fost mai mulți ani profesor de religie în comuna Gorbănești, extrem de îndrăgit de elevii săi. S-a evidențiat prin acțiuni de caritate, prin activități menite să are slava lui Dumnezeu în faptele de milostenie adresate credincioșilor din zona în care activa.

Apropiații îl descriu ca fiind un om blând, discret, foarte bine pregătit și profund credincios.

„Primul coleg, prieten, frate al generației noastre a primit marele dar al Preoției.
Un om discret, blând și foarte bine pregătit este cel care va călăuzi de acum sufletele Parohiei Vlădiceni spre Hristos.
Preoția nu este ceva banal, vremelnic sau roadă a simoniei. Nicidecum.
Preoția este cea mai înaltă slujire a Bisericii și cel ce o primește nu poate fi oricine, nu poate să o obțină oricum și nu este rezultatul urmării unor cursuri la o facultate.
Este mai mult de atât!
A fi Preot înseamnă să fii cel dintâi în toate. Să fii gata să dai totul lui Hristos oricând și necondiționat. Preotul este cel despătimit și devine pildă pentru cei plini de patimi.
Desigur, este și soț, tată, fiu și mai cu seamă om. Are neputințe, greutăți și griji. Este responsabil de tot ce se întâmplă administrativ în parohie și va da seama de sufletul fiecărui creștin încredințat înaintea Marelui Preot.
Și câte se mai pot spune…
Îți suntem alături, Părinte Cosmin și te încredințăm de aceeași dragoste frățească cu care și tu ne ești aproape!
Vrednic este! Axios! Dignus est”, a scris pe pagina de facebook teologul George Brînzei.

Redacția Botosani24.ro urează părintelui Cosmin Melinte păstorire îndelungată și rodnică.

Istoricul Parohiei din Vlădiceni

La început satul a fost aşezat la cca. 2  km. de şoseaua  Piatra-Neamţ – Roman, dar se pare ca din cauza deselor năvăliri ale turcilor şi tătarilor satul a fost mutat în zona pădurii de nişte călugări numiţi vlădici, de unde şi numele noului sat: „VLADICENI”.

Iniţial satul a purtat numele de GOSTILEŞTI  după boierul GOŞTILĂ. Aşa cum au arătat cercetările arheologice efectuate aici, satul este foarte vechi. O primă atestare documentară avem din 1488, februarie, când Stefan cel Mare întăreşte lui DOŞCA Si surorii sale MELEA, fii lui GOŞTILĂ, nepoţii lui PUIU PLOSCARU, satele GOSTILEŞTI (şi aletele) pe pârâul Negru, Goştileşti fiind cumpărat de tatăl lor de la IVAN CRAIUL, cel care a stăpânit moşia cu mult înainte. IVAN CRAI a făcut parte din sfatul domnesc.

În cursul aceluiaşi an fii lui GOŞTILĂ DOŞCA şi MELEA, au dăruit satele NEGOIEŞTI (azi BORNIŞ) şi GOSTILEŞTI (azi VLĂDICENI) jumătate, Mitropoliei din Târgul Roman. Hotarul acestei jumătăţi din satul GOSTILEŞTI (Vlădiceni) era precizat astfel : „începând de la pădure, de la vadul lui Căliman, în jos pe Goştileasa (pârâu) la Pârâul Negru la vale la gura bahnei şi pe bahniţă în sus la movilă până unde se întâlnesc hotarele Gostineştilor cu a Băhnenilor şi de aici pe ogoarele din jos, la movila care este la drumul vechi şi în celelalte părţi după hotarul vechi.”

Legenda spune că un locuitor nevoiaş pe nume CHIFU, şi-a făcut casa pe moşia unui VLĂDICĂ (episcop) sau călugări, şi mai târziu satul a luat numele de VLĂDICENI. Vatra satului s-a format prin tăierea pădurii.

BISERICA DIN VLĂDICENI

Primul locaş de cult a fost o bisericuţă de lemn care a ars complet înainte de anul 1900. În anul 1906 la data de 26 octombrie a început construcţia actualului locaş de cult. Finalizarea lucrărilor a fost în anul 1918, an în care a avut loc şi târnosirea. Biserica este construită din cărămidă, în stil moldovenesc având formă de cruce, cu un singur turn ce adăposteşte clopotniţa. Cât priveşte ctitorii nu se poate vorbi de anumite persoane, întreaga comunitate de enoriaşi contribuind la construcţia bisericii. Biserica  a fost pictată în ulei de pictorul romaşcan Teofănescu între anii 1915-1918. catapeteasma şi mobilierul bisericesc (iconostasul mare cu icoana Maicii Domnului, iconostasul mic, scaunul arhieresc etc.) au fost lucrate în lemn de tei de către sculptorul Iorgu Sapatoiu din  oraşul Roman în anul 1915. Icoanele catapetesmei au fost pictate de Ioan Secoşan. O primă restaurare are loc la interior în anul 1952 când a fost refăcută o parte din pictură de către pictorul Octav Zmeu din Roman. Tot acum au fost turnaţi din beton nişte pinteni de susţinere şi întărire la exteriorul bisericii în zona celor două apside şi a Sfântului Altar. În anul 1990 s-au efectuat lucrări de zidărie (refacerea tencuielii căzute) la interiorul bisericii, apoi în anul 1991 lucrări de refacere şi spălare a picturii. În anul 1993 s-au efectuat lucrări de zidărie exterioară, refecându-se tencuiala şi s-a aplicat un strat de praf de piatră. Urmare acestor lucrări efectuate la data de19 iulie 1998 a avut loc resfinţirea Bisericii Sfântul Nicolae – Vlădiceni în prezenţa unui sobor de preoţi condus de către PS Ioachim Vasluianul.

Preoţi slujitori şi perioade :

Ø      Teofănescu Ioan 1918 – 15 noiembrie 1927 (9 ani) Sub îndrumarea sa a fost finalizată biserica şi târnosită. La 15 noiembrie 1927 a fost înfiinţată Parohia Vlădiceni, până la această dată fiind filie a parohiei Bârgăoani ;

Ø      Negrea Ioan 1927-1953 (26 ani) a fost primul preot paroh. În anul 1953 aplecat ca protopop la Târgu Ocna judeţul Bacău.

Ø      Tendeleu Nicolae 1953-1972 (19 ani)

Ø      Grebenea Nicolae 1973-1977 (5 ani)

Ø      Agafiţei Gheorghe 1977-1982 (5 ani)

Ø      Talpalariu Nicolae 1983-2005 (23 ani)

Ø      Dăscălescu Nicolae 2006 –2024

Ø      Melinte Cosmin      2024

La bordul unui avion al companiei Wizzair, pe ruta Londra Chișinău, a fost semnalată prezența unei bombe. Comandatul aeronavei a cerut aterizarea de urgență pe aeroportul din Iași.

Autoritățile din Iași au lansat deja planul roșu de intervenție. Aeronava a aterizat pe aeroportul din Iași. Cursa inițială era Luton-Chișinău, dar din cauza alertei s-a luat decizia ca avionul să fie deviat. În zonă au fost trimise mai multe echipaje de la ISU.

Din verificările efectuate s-a stabilit faptul că amenințarea a vizat Aeroportul din Chișinău.

Aeronava a aterizat în siguranță pe Aeroportul Internațional Iași.

Panul roșu declanșat pentru amenințarea cu bombă la bordul aeronavei WIZZ Air Londra Chișinău a fost dezactivat. Toate ambulanțele revin la activitatea normală. 220 de pasageri se aflau în avion, care au fost debarcați si conduși la Terminalul II.

O nouă alertă cu bombă pe aeroportul din Chișinău

Panică pe Aeroportul Internațional Chișinău unde s-a înregistrat o nouă alertă cu bombă.

Toate persoanele au fost evacuate din clădire, iar avioanele care trebuiau să aterizeze au fost redirecționate.

O alertă cu bombă care s-a dovedit falsă s-a înregistrat pe Aeroportul Chișinău şi cu o zi în urmă.

Sursa: realitatea.net

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist

DILIMANDJARO, CA  UN FEL DE MACONDO

Puţini ştiu că la Dorohoi, acolo, pe toată Dumbrava Roşie unde se întinde hazul, un fel de obcină unde strigoii adună tot sacâzul, unde cerul trage un curcubeu de arcuş şi toate capriciile se enescienizează, acolo, pe Dilimandjaro, trăieşte un scriitor care ar avea multe de povestit reporterilor de teren. În colţul acela de Dorohoi, un fel de Macondo cel idilic al lui  Gabriel Garcia Marquez, discută cu Universul acest scriitor care vede ce alţii nu pot vedea („ochilor le ţâşnesc feştile”): cum visele cad din picioare, cum sufletul se face franjuri, iarba e înlocuită cu efluvii de uimiri, poetul văzând chiar „un curcubeu în pielea goală”, iar „cerul stă-n genunchi sub sânii lunii”. Se numeşte Marin Beşcucă şi el este omul pentru care Universul nu moţăie, îl sensibilizează şi-i scoate gândurile din adormire. O energie internă se concretizează în scris. Pagini întregi ies  redând cam tot ce produce malaxorul minţii acestui „mic monstru” (el a zis-o, nu eu!), proclamându-se „Monstrul de pe Dilimandjaro”: „primeşte-mă, Cinstite Cititorule, / şi mă priveşte de la înălţimea firii tale, / ca semen… / ca aproape din Aproapele… / şi vină-mi-te sub şoaptă, / la umbră, / să punem de-o upanişadă… /  ăsta sunt eu, / Marin, / Monstrul de pe Dilimandjaro!!… / Marin…”.  Activitatea scriitoricească a lui Marin Beşcucă este  prodigioasă. Fiecare secundă şi-o dedică acestei îndeletniciri pusă sub  semnul unei devize cu care se deschide şi volumul  pus în discuţie : „Nimic şi Niciodată fără Dumnezeu!!”.  Ca la  foarte mulţi scriitori, există o dualitate interioară şi la Marin Beşcucă, una descrisă  de Nicolae Balotă cu mulţi ani în urmă: “Eu socot că această dualitate interioară, chemarea de ordin spiritual, către cele religioase, şi chemarea creaţiei, poate da naştere la unele conflicte lăuntrice. Nu se întâmplă lucrul acesta atunci când reuşeşti cu adevărat să subsumezi valorile literare, artistice, ştiinţifice, filosofice, unui anumit plan, care este în acelaşi timp un temei ferm şi o finalitate, un scop de dincolo de cultură. Desigur, rodul cultural se manifestă în opere artistice, în poezie, în muzică, în arte, în filosofie. Consider însă că rădăcina lor, ca şi semnificaţia finală a acestor roade depăşesc culturalul. Unde este temelia? Unde este finalitatea? Ele se află undeva, într-o transcendenţă, într-un plan al Divinului, ce depăşeste imanentul, planul acesta lumesc, imediat.”

Citatul, cel puţin pentru acest volum, „Monstrul de pe Dilimandjaro” (Editura „PapiruS Media”, Roman, 2019; prefaţa: Marta- Polixenia Matei), descrie perfect  la ce se raportează stilul lui Marin Beşcucă.

Nu ştiu unde îşi scrie versurile-eseu  poetul, poate într-o cameră neapărat luminoasă, într-o grădină supusă tuturor anotimpurilor, noaptea în liniştea impusă de întuneric sau peste tot în acest Univers al său, numit Dilimandjaro Cert este că el scrie versuri, dacă e să folosesc o vorbă a poetului englez John Keats, „aşa cum copacul face frunze”.  Marin Beşcucă se ascunde în tăcerea metaforei, ca brusc să dea în clocot. În debutul poeziei sale şi-a ales ca aliat lumina, inspirându-se din diada lumesc – nelumesc, având momente când ce-a de-a treia funcţie  a  inimii, abstola, descrisă atât de frumos de Holderlin  sau  Adrian Alui Gheorghe, nu ține cont de  această colaborare cu lumina, ajungând ca versurile să-l scrie pe poet: „m-a apucat nostalgia toamnei! / mă uit în mine, resfirând primăveri, / mă uit în mine, vara, punând altoi… / versul mi-a învăţat meteahna / şi mă primeşte săi umblu lanţul trofic, / să-i spintec apeductele clorofilei, / pereţii sufletului meu sunt tot mai goi, / şă mi-am înzăvorât speranţele în sonata / timpului pierdut…/ despuiate, / desculţe, / mirosind a mahmur… / şi pieptul îmi răsună a gong! / pereţii, tot mai goi, cer un răgaz, / la timp!” („Sonata pereţilor goi”).

Dacă  vrei să citeşti acest volum cu atenţie, aşa cum am făcut-o eu, constaţi că autorul se supune  unor ipostaze. Prima mă duce spre un vers al lui Bob Dylan: „eu nu urăsc nimic altceva decât ura”.  O altă ipostază este una vizuală: Marin Beşcucă umblând zilnic pe cărările Macondo-ului său, pavându-le cu versuri. O a treia ipostază este aceea a unui Marin Beşcucă a cărei spontaneitate morală nu dă semne de oboseală, de ducere spre derizoriu, sau, cum ar zice Andrei Pleşu „nu-i un ornament teoretic facultativ”. Marin Beşcucă este un  postmodernist convins pe care îl trădează adesea, necufundându-se în subrealism, iar volumul acesta nu este unul  de manifestare a sentimentului de iubire. Este mai mult, unul de adoraţie pentru o treime personală: Dumnezeu –  femeia – poezia.

Directoarea ANM, Elena Mateescu, a anunțat sâmbătă, la Antena 3, că urmează temperaturi “foarte coborâte”, după fenomenele extreme din ultima perioadă, și că vremea va fi deosebit de schimbătoare în următoarele zile.

„Am avut o diferenţă foarte mare de temperatură. Am avut chiar 34 de grade la Bechet, 31 de grade în Capitală. Prima jumătate a lunii aprilie a fost cea mai călduroasă din istoria măsurătorilor meteorologice, pentru că abaterea termică pozitivă a fost de 5 grade Celsius pentru perioada respectivă, depăşind luna aprilie 2017, atunci când abaterea a fost de 4,7 grade Celsius. Şi la acest moment ne încadrăm, chiar cu această răcire, cu 4,7 grade abatere termică pozitivă, pentru că încă vorbim de o perioadă nu foarte lungă, mai lungă a fost perioada cu temperaturi extreme foarte ridicate în care, la foarte multe staţii, în foarte multe zile, am depăşit recordurile temperaturilor maxime zilnice sau minime zilnice.

Observăm pe animaţia care ne indică temperaturile în următoarea perioadă, vom vorbi în continuare de temperaturi foarte coborâte, în special în jumătatea nordică a ţării acolo unde maximele nu vor mai depăşi 12-14 grade Celsius, cât ar trebui în mod obişnuit să înregistrăm din punctul de vedere al minimelor. Iar minimele vor fi unele foarte coborâte, mai ales în depresiuni, spre -5 sau -6 grade Celsius. Chiar şi în Capitală, o minimă de 4 grade Celsius. Chiar şi zilele de început de săptămână, luni şi marţi, acelaşi ecart al valorilor de temperaturi, după care observăm nuanţe de verde şi chiar de galben, semn că vremea va intra într-un uşor proces de încălzire, astfel încât ne vom apropia, din nou, de ceea ce înseamnă maxima unei zile de vară de 24-25 de grade Celsius. Până atunci însă, şi forma precipitaţiilor, mai ales la munte, la altitudini mai mari de 1.500 de metri, predominant sub formă de lapoviţă şi ninsoare, asociate şi cu un vânt de 70-80 de km/h indică o vreme deosebit de rece. Şi la acest moment, avem staţiuni unde înregistrăm strat de zăpadă consistent. De pildă, la Vârfu Omu, aproape 80 de centimetri, la Bâlea Lac peste 50 de centimetri, la Căliman, de asemenea, 35 de centimetri”, a declarat Elena Mateescu, directorul executiv al ANM.

Meteorolog ANM: “Aşteptăm ploi însemnate cantitativ”
„În continuare așteptăm ploi însemnate cantitativ, în extindere ca arie începând de duminică după-amiază, dinspre sud-vest, un sistem frontal determină ploi în mare parte din țară, iar aici, în jumătatea de sud a țării, ne așteptăm și la cantități mai însemnate 15-20 l/metru pătrat.

Aceste ploi vor continua luni, de această dată pe partea de nord și nu se încheie aici acest episod mai ploios și în zilele următoare, marți, miercuri ne așteptăm ca țara noastră să fie traversată de sisteme noroase și de ploi, de această dată mai însemnat pe partea de sud-vest.