Connect with us

Eveniment

Alexandru, un tânăr de 23 de ani din Dorohoi, a murit într-un spital din Germania. Cu inima distrusă, mama lui cere ajutor. „Vă rog să-mi fiți alături, să-mi pot aduce copilul acasă!”

Publicat

Publicitate

Doar 23 de ani şi o viaţă înainte, pe care Alexandru o alesese să şi-o înceapă peste hotare. Dar nu a fost să fie. Inima tânărului cu privire senină s-a oprit pentru totdeauna într-un spital din Germania, din cauza meningite. Acasă, mama tânărului a primit vestea ca un şoc. Tot ce îşi doreşte acum este să poată să îl aducă acasă, pentru a-şi dormi somnul de veci. Femeia din Dorohoi face apel pe Facebook, pentru cei care o pot ajuta ca să îşi poată strânge în braţe fiul pentru ultima dată, relatează observatornews.ro.

„Mă numesc Dumbravă Magnolia, mi-a murit băiatul în spitalul din Germania din cauza meningitei. Vă rog din suflet, cine ne poate ajuta cu cât poate, să-l putem aduce acasă și să-l putem îngropa creștinește. Orice bănuț contează foarte mult. Termenul pe care mi l-au dat pentru a-l scoate din spital este scurt, vă rog să-mi fiți alături să-mi pot aduce copilul acasă”, a scris mama îndurerată.

„Drum lin la ceruri, copilul meu!”

Mama a postat şi mesaje emoţionante în amintirea lui Alexandru. „Dumnezeu să te ierte și să te odihnești în pace copilul meu frumos! Dumnezeu să te ierte! Mama și sora te vor iubi mereu și vei rămâne în inimile noastre! Lacrimi și durere ai lăsat în urmă , Alexandru!” „Drum lin la ceruri, copilul meu!” „Te voi iubi mereu copilul meu frumos și te rog iarta-mă! Îmi pare atât de rău că ai plecat dintre noi și ne-ai lăsat singure pe mama și pe sora ta, cu durere imensă ! Numai Dumnezeu știe cum vom depăși aceasta cumpănă”.

Condoleanţe au transmis şi cei apropiaţi: „Suntem foarte, foarte triști, dincolo de cuvinte! Este greu atunci când pierzi pe cei dragi, dar moartea copilul tău este cea mai dureroasă, împotriva căreia nu există niciun medicament. Te rugăm să accepți sincerele condoleanțe pentru această pierdere! Dumnezeu să-l ierte!” „Doamne atât de tânăr, sincere condoleanțe și putere de a trece peste această durere grea! Dumnezeu să-l ierte!” „Dumnezeu sa te ierte si sa te odihnească în pace Alexandru! Sincere condoleanțe familiei” „A plecat prea devreme, lăsând în urmă numai tristeţe şi durere. Fie ca bunul Dumnezeu să-ţi poată alina durerea şi să-i odihnească sufletul! Sincere condoleanțe!” „Dumnezeu să – l ierte, odihnă veșnică printre îngeri!” „O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet mare s-a ridicat la cer, lăsând în urmă o nemărginită durere şi un gol imens. Sincere condoleante! Dumnezeu să-l odihnească în pace!”

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Rezultatele tragerilor la LOTO de joi, 6 noiembrie 2025

Publicat

Publicitate

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, joi, 6 noiembrie 2025, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Numerele extrase joi, 6 noiembrie 2025:

Loto 6/49: 42, 2, 20, 35, 22, 46

Loto 5/40: 3, 36, 10, 14, 1, 19

Joker: 29, 12, 26, 40, 20 + 11

Noroc: 4 1 0 6 8 5 4

Publicitate

Noroc Plus: 6 3 8 9 6 0

Super Noroc: 1 0 6 9 5 8

Citeste mai mult

Eveniment

Prefectul a ajuns la incendiul de la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Dorohoi. Obiectele sfinte, salvate din calea flăcărilor de pompieri

Publicat

Publicitate

Incendiul izbucnit joi după-amiază în interiorul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Dorohoi a fost lichidat complet, după o intervenție promptă a pompierilor din cadrul Detașamentului Dorohoi.

Flăcările au cuprins mai multe cărți și materiale religioase depozitate în spatele Sfintei Mese, iar fumul s-a extins rapid în zona altarului. Din fericire, reacția rapidă a echipajelor de intervenție a împiedicat extinderea incendiului, reușindu-se salvarea Sfintelor Obiecte: Evanghelia, Crucea, Chivotul și Sfânta Masă au fost scoase nevătămate, la fel și restul bisericii.

În scurt timp, la fața locului au ajuns prefectul județului Botoșani, Raluca Ștefania Curelariu, și inspectorul-șef al ISU Botoșani, colonel Dan Decebal Muraru, care au verificat situația și au discutat cu echipele de intervenție.

Potrivit informațiilor transmise de autorități, nu s-au înregistrat victime, iar cauza probabilă a incendiului este în curs de stabilire.

Lăcașul de cult, aflat în centrul municipiului Dorohoi, este unul dintre cele mai cunoscute din zonă, iar intervenția de astăzi a prevenit o posibilă tragedie.

Flăcările au ars cărți, dar nu au atins credința. Datorită vigilenței pompierilor, biserica a fost salvată, iar altarul își păstrează sfințenia.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Incendiu la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Dorohoi: Flăcările au cuprins altarul. Pompierii luptă să salveze lăcașul de cult

Publicat

Publicitate

Clipe de panică, în această seară, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Dorohoi, unde un incendiu a izbucnit brusc în interiorul sfântului lăcaș. Flăcările au fost observate de oameni aflați în apropiere, care au alertat imediat autoritățile, speriați că focul ar putea distruge biserica.

La fața locului au intervenit de urgență pompierii Detașamentului Dorohoi, cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, acționând contracronometru pentru a salva clădirea și bunurile de valoare.

În momentul sosirii echipajelor, focul mistuia bunurile din zona altarului, iar fumul dens se ridica până în turlă. Există un risc real de propagare la restul construcției, ridicând temerea că întregul lăcaș ar putea fi distrus.

Pompierii au acționat prompt și au reușit să localizeze incendiul înainte ca flăcările să cuprindă întreaga biserică, limitând pagubele. În aceste momente, salvatorii lucrează pentru lichidarea completă a focarelor și înlăturarea efectelor incendiului, sub privirile pline de emoție ale enoriașilor adunați în fața bisericii.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, însă pagubele materiale sunt însemnate. În interior, o parte dintre obiectele de cult și mobilierul din altar au fost distruse de foc și fum, iar pereții au fost afectați de temperaturile ridicate.

Cauza probabilă a izbucnirii incendiului urmează să fie stabilită de specialiștii Inspectoratului pentru Situații de Urgență, după finalizarea intervenției.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Braconieri prinși în flagrant, unelte confiscate și amenzi de peste 11.000 de lei pe lacul Stânca-Costești. Acțiune a autorităților

Publicat

Publicitate

Unii întind plasele, alții le strâng. Unii aruncă harpoanele, alții le ridică. Sub acest principiu s-a desfășurat, joi, 6 noiembrie 2025, o amplă acțiune de control pe lacul de acumulare Stânca-Costești, în județul Botoșani, pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol.

Operațiunea a fost organizată în cooperare de Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Botoșani, Biroul Poliție Transporturi Navale Botoșani și Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, în cadrul Planului de Măsuri „Siguranța și Securitatea pe Apă 2025”.

11 pescari verificați, 9 amenzi și 2 dosare penale

În intervalul orar 10:30 – 15:00, echipele mixte au constatat că 11 persoane desfășurau activități de pescuit recreativ sau braconaj în aval de barajul Acumulării Stânca-Costești, încălcând prevederile Legii nr. 176/2024, privind protecția, conservarea și exploatarea durabilă a resurselor acvatice vii.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 11.500 de lei.
Totodată, pentru două cazuri grave de braconaj piscicol — pescuit cu japca și deținerea sau folosirea de unelte interzise (setci, năvoade, voloace, vârșe, vintire etc.) —, polițiștii au întocmit dosare penale. Aceste fapte sunt sancționate cu închisoare de la 2 la 5 ani și interzicerea dreptului de a pescui pentru o perioadă între 2 și 4 ani.

Uneltele interzise, ridicate pentru expertiză

Echipamentele de pescuit ilegal identificate la fața locului au fost ridicate în vederea confiscării de către polițiștii din cadrul Biroului de Poliție Transporturi Navale Botoșani.
În continuarea cercetărilor, acestea vor fi supuse unei expertize tehnice realizate de Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, pentru a se stabili tipul exact și scopul utilizării lor.

Controale intensificate în perioada următoare

Autoritățile anunță că vor intensifica activitățile de inspecție și control în zona lacului Stânca-Costești și pe celelalte acumulări din județ, pentru a combate braconajul piscicol, deținerea uneltelor interzise și comercializarea ilegală a peștelui.

Publicitate

Ce riscă pescarii recreativi

Reprezentanții instituțiilor implicate reamintesc că următoarele fapte constituie contravenții și se sancționează conform legii:

  • pescuitul recreativ fără permis sau fără a-l avea asupra pescarului;

  • încălcarea condițiilor înscrise în permis;

  • refuzul prezentării permisului, licenței sau autorizației;

  • folosirea a mai mult de 3 undițe sau 4 lansete cu câte două cârlige pe fiecare, pe cursurile de apă din zona colinară și de șes;

  • pescuitul recreativ în zona de 500 m aval de baraj;

  • nerespectarea curățeniei și necolectarea deșeurilor din zona de pescuit.

Mesajul autorităților

„Respectarea legislației nu este doar o obligație, ci o dovadă de respect față de natură și față de ceilalți pescari. Braconajul înseamnă distrugerea echilibrului natural și pierderea unei resurse comune”, au transmis reprezentanții echipei de control. Acțiunea face parte dintr-o serie mai amplă de inspecții derulate la nivel național, pentru protejarea ecosistemelor acvatice și asigurarea unei practici responsabile a pescuitului în România.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending