Connect with us

Eveniment

Alexandra Huțu: Sfârșitul de an a adus vești bune pentru 20 de localități din județul Botoșani

Publicat

Publicitate

Deputatul PSD Alexandra Huțu, membru în Comisia pentru mediu și echilibru ecologic din Camera Deputaților, a anunțat astăzi că Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a aprobat pentru finanțare 24 de proiecte, în valoare totală de peste 59 de milioane de lei, depuse de 20 de unități administrativ-teritoriale din județul Botoșani, care vizează creșterea eficienței energetice în clădirile publice.

“ Îi felicit pe domnii și doamnele primar care au depus proiecte și au primit această aprobare a finanțării de la Administrația Fondului pentru Mediu. Beneficiile investițiilor în eficientizarea energetică a clădirilor publice sunt multiple – de la reducerea consumului de energie, la avantaje de natură economică, deci la reducerea costului facturilor la electricitate și încălzire, până la creșterea calității aerului și protejarea mediului înconjurător prin utilizarea rațională a resurselor sau utilizarea resurselor regenerabile. Astfel de modernizări ale clădirilor publice reprezintă un pas înainte în dezvoltarea durabilă a localităților, a creșterii calității serviciilor publice locale și a actului administrativ și în definitiv a calității vieții cetățenilor”, a declarat deputatul Alexandra Huțu.

Cele douăzeci de localități în care se vor deschide șantiere pentru lucrări de investiții cu scopul creșterii performanței energetice a clădirilor publice sunt municipiile Botoșani și Dorohoi, orașele Flămânzi și Darabani, comunele Albești, Avrămeni, Copălău, Coțușca, Havârna, Hilișeu-Horia, Hlipiceni, Hudești, Lozna, Mileanca, Păltiniș, Răchiți, Rădăuți-Prut, Răuseni, Roma și Todireni.

“Am reușit finalizarea analizei tuturor dosarelor depuse în cadrul acestui program prin care vom asigura fonduri pentru modernizarea în special a unităților de învățământ, a creșelor, grădinițelor, școlilor gimnaziale și liceelor din întreaga țară. Vom contribui în același timp la îmbunătățirea calității mediului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, precum și la reducerea consumului anual de energie primară și promovarea utilizării surselor regenerabile de energie. La nivel național sunt 663 dosare de finanțare aprobate, iar la nivelul județului Botoșani am aprobat 24 de dosare depuse de 20 de localități.”, a precizat președintele AFM, Laurențiu-Adrian Neculaescu.

Astfel, prin finanțarea de la AFM, în cele 20 de localități din județ se vor realiza lucrări pentru implementarea și utilizarea surselor regenerabile de energie, înlocuirea corpurilor de iluminat, îmbunătățirea izolației termice a clădirilor sau orice alte lucrări specifice pentru imobilele în care funcționează paisprezece unități de învățământ, două săli de sport școlare, un dispensar și șase primării.

Lista proiectelor aprobate poate fi consultată accesând link-ul:

Publicitate

https://www.afm.ro/main/programe/eficienta_energetica/2022/eficienta_energetica_cladiri_publice-cereri_aprobate-2022_12_28.pdf

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Administratie

Simion pregătește concedieri în masă: 500.000 de bugetari vor fi puși pe liber. „Ca să evităm falimentul”

Publicat

Publicitate

Liderul AUR, George Simion, a declarat astăzi, într-o intervenție la Digi24, că România are nevoie urgentă de o reformă a aparatului administrativ. Potrivit acestuia, pentru a evita falimentul economic, este necesară reducerea numărului de bugetari cu aproximativ 500.000 de persoane.

Simion a acuzat actuala coaliție de guvernare că a amânat o reformă esențială, pe care a invocat-o doar la nivel declarativ. Într-un comentariu citat de G4Media, liderul AUR a afirmat că la începutul anului în sistemul public erau aproximativ 800.000 de angajați, iar acum cifra a crescut la 1,3 milioane.

Trebuie să ajungem înapoi, la 800.000 de angajați. 500.000 ar trebui să plece. Dar să nu alarmăm pe cineva, se va întâmpla treptat”, a precizat Simion. El a adăugat că există funcționari, inclusiv în Senat, care reacționează negativ atunci când li se solicită un raport de activitate.

Totodată, George Simion a sugerat că mulți dintre angajații din administrația centrală și locală sunt „oameni de partid”, angajați pe criterii politice. În opinia sa, programul AUR reprezintă „singura soluție” viabilă pentru ieșirea din criza actuală, afirmând că formațiunea sa intenționează să se implice activ în desemnarea persoanelor-cheie în eventualitatea preluării guvernării.

„Soluțiile AUR nu-s departe de celelalte partide, doar că la noi chiar vor fi puse în aplicare”, a completat liderul suveraniștilor.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Minivacanța de 4 zile cu probleme la Botoșani: Amenzi de peste 6.000 de lei, grătar ilegal în Centru Istoric și zeci de șoferi sancționați

Publicat

Publicitate

Polițiștii locali din Botoșani au anunțat astăzi că au fost în teren în perioada 1–4 mai 2025, acționând pentru menținerea ordinii publice și prevenirea incidentelor în minivacanța de 1 Mai. Potrivit unui comunicat oficial, în doar patru zile au fost constatate 60 de fapte contravenționale, soldate cu amenzi în valoare totală de 6.035 de lei.

Zonele vizate de controale au fost parcurile, locurile de joacă, pietonalele și piețele din municipiu, unde s-au făcut verificări privind respectarea normelor de conviețuire socială, liniște publică și comerț stradal.

Un caz aparte s-a petrecut în data de 1 mai, în Centrul Istoric, unde polițiștii locali au identificat un grătar amplasat în fața unei firme, pregătit pentru prepararea unor produse alimentare. Administratorul nu a putut prezenta niciun acord de la municipalitate pentru desfășurarea activității de picnic, conform Legii nr. 54/2012 și HCL nr. 44/2025. În plus, acesta a reacționat agresiv verbal la adresa echipajului de control, motiv pentru care a fost sancționat și în baza Legii nr. 61/1991, pentru proferarea de injurii.

Traficul rutier a fost și el atent monitorizat în zonele predispuse aglomerării, iar polițiștii locali au aplicat 19 sancțiuni contravenționale. Dintre acestea, 14 au vizat opriri și staționări interzise (OUG nr. 195/2002), iar 5 sancțiuni au fost date pentru parcări fără tichet afișat sau ocuparea abuzivă a locurilor concesionate (HCL nr. 292/2017).

Poliția Locală transmite înyr-un comunicat că acțiunile preventive vor continua, scopul principal fiind asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică pe întreg teritoriul municipiului Botoșani.

Publicitate
Citeste mai mult

Administratie

Colaborare România – SUA la Botoșani: Prefectul Dan Nechifor a primit vizita unei echipe mixte specializate în cooperare civil-militară

Publicat

Publicitate

Prefectul județului Botoșani, Dan Nechifor, a primit astăzi vizita unei echipe mixte România – SUA, formată din specialiști în cooperare civil-militară și afaceri civile. Întâlnirea a avut loc în contextul consolidării colaborării instituționale și a intensificării schimbului de bune practici între cele două state în domeniul gestionării situațiilor de criză.

Discuțiile s-au concentrat pe identificarea celor mai eficiente mecanisme de intervenție în cazuri de urgență, precum și pe modalitățile concrete de sprijin reciproc pe care România și Statele Unite le pot oferi în astfel de situații. Potrivit prefectului Dan Nechifor, parteneriatul cu specialiștii americani contribuie semnificativ la dezvoltarea capacităților locale de reacție rapidă și la întărirea rezilienței comunităților din județ.

„Astfel de întâlniri nu doar că ne consolidează legăturile internaționale, dar oferă și un cadru practic de pregătire și coordonare pentru eventualele situații critice cu care ne-am putea confrunta. Este un schimb de experiență extrem de valoros”, a precizat prefectul.

Reprezentanții americani au subliniat, la rândul lor, importanța unei cooperări solide între instituții civile și militare, mai ales în contextul provocărilor de securitate tot mai complexe la nivel global. România este considerată un partener strategic de încredere al Statelor Unite, cu un angajament ferm în ceea ce privește securitatea regională și capacitatea de răspuns în situații de urgență.

Evenimentul face parte dintr-o serie de acțiuni comune desfășurate la nivel național, menite să întărească relațiile bilaterale și să eficientizeze intervenția în fața amenințărilor moderne, de la dezastre naturale la situații generate de conflicte sau pandemii.

Publicitate
Citeste mai mult

Economie

Salariile românilor sunt mai MICI decât duminică dimineață: Cursul oficial euro a trecut astăzi de 5 lei

Publicat

Publicitate

După votul de duminică, românii se trezesc cu încă o veste proastă: euro a trecut astăzi oficial de pragul de 5 lei, potrivit cursului anunțat de BNR. Într-un context de incertitudine economică și ca urmare a votului românilor pentru dreapta extremistă, salariile au devenit mai mici ca niciodată, iar scumpirile care vin par mai greu de suportat, relatează alba24.ro. Ziua de leafă se topește rapid în fața unei inflații care dă semne a explodat din nou în România.

BNR cota euro la 5,0378 lei, iar dolarul la 4,4517 lei, marți în jurul prânzului.

Cursul a fluctuat pe parcursul zilei. A crescut și a scăzut succesiv. În jurul orei 12:00, acesta ajunsese la  5,1 lei, după care a scăzut din nou la 5,0985.

Luni, euro era cotat la 4,9775, iar vineri, înainte de alegeri, era 4,9773.

Fluctuațiile de curs sunt puse pe seama instabilității politice generate de primul tur al alegerilor, câștigat de George Simion, care a dus și la demisia premierului.

Reamintim că BNR a cheltuit 2 miliarde de euro într-o singură zi ca să mențină cursul stabil al leului după victoria lui George Simion în turul întâi, potrivit G4Media.

Publicitate

Dacă cursul leu-euro fluctuează semnificativ într-o singură zi, acest lucru poate avea o serie de efecte în economie, atât pe termen scurt, cât și mediu, în funcție de direcția și amploarea fluctuației.

Dacă leul se depreciază brusc față de euro, importurile se scumpesc, afectând consumatorii și firmele dependente de materii prime externe.

De asemenea, deprecierea leului crește inflația și deja se poate spune că astăzu salariile românilor sunt deja mai mici decât diminică dimineață, înainte de startul alegerilor prezidențiale.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending