Connect with us

Eveniment

Alexandra Huțu: Începând cu data de 8 aprilie elevii botoșăneni se pot înscrie la Concursul de eseuri „Eroul de lângă mine”

Publicat

Publicitate

Concursul de eseuri „Eroul de lângă mine” organizat de Biroul parlamentar al deputatului Alexandra Huțu și Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” – Filiala Botoșani a ajuns la a II-a ediție.

În acest an concursul se desfășoară în perioada 8 aprilie – 12 iunie 2024 și are scopul de a cultiva cunoașterea istoriei locale în rândul elevilor din clasele V-XII din județul Botoșani, de a stimula sentimentul de prețuire a acesteia și de a evidenția, în special, importanța dialogului între generații, precum și valoarea inestimabilă a veteranilor de război, prizonierilor de război sau eroilor căzuți pe front, care provin din comunitățile locale botoșănene.

„Ne dorim ca și la ediția din acest an să se înscrie cât mai mulți elevi, pentru că astfel vom crea premisa ca botoșănenii să poată afla poveștile de viață ale eroilor noștri, mai ales că toate lucrările elevilor vor fi publicate într-un volum special. Volumul care cuprinde eseurile de anul trecut se află la editură, iar în curând îl vom putea prezenta publicului. Bineînțeles că munca elevilor va fi recompensată, la fel cum am făcut și anul trecut,  cu diplome, excursii, premii în bani, dar și alte surprize. Îi încurajez pe toți elevii botoșăneni de la gimnaziu și liceu să participe la acest concurs și să se înscrie în perioada prevăzută de regulament.”, a transmis deputatul Alexandra Huțu

Elevii care doresc să participe la concurs vor realiza câte un eseu de cercetare/documentare despre veteranii de război, prizonierii de război sau eroii căzuți în luptele din Primul sau Al Doilea Război Mondial care provin din județul Botoșani, putând să se înscrie și să trimită lucrarea în perioada 8 aprilie – 31 mai 2024. Festivitatea de premiere a elevilor câștigători va avea loc pa data de 12 iunie 2024.

„Eroii mor doar atunci când sunt uitați. Pentru a nu lăsa colbul uitării să se aștearnă peste memoria eroilor și faptele de arme săvârșite de către aceștia, continuăm și în acest an concursul adresat elevilor de gimnaziu și liceu. Ediția de anul trecut s-a bucurat de mult succes în rândul elevilor, care au fost răsplătiți pe măsura cu vizita la Muzeul Militar Național și la Palatul Parlamentului. Urăm mult succes tuturor elevilor care vor participa anul acesta”, a declarat col.(r) Gheorghe Timofte, președintele Filialei Botoșani „Cultul Eroilor”

Regulamentul Concursului de eseuri „Eroul de lângă mine”, precum și Anexele acestuia pot fi descărcate accesând link-ul

Publicitate

https://drive.google.com/drive/folders/149yhdCLQE8ZPKSAyjhZSUOFDijr2g7e8?usp=sharing

De asemenea, acestea pot fi solicitate la adresa de email erouldelangaminebt@gmail.com ori poate fi consultate online accesând paginile de Facebook ale deputatului Alexandra Huțu și Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” – Filiala Botoșani.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Copiii din Todireni au transformat vacanța în sărbătoare la prima ediție a Școlii de vară „Din inima satului”

Publicat

Publicitate

În primele zile ale lunii iulie, curtea Școlii Gimnaziale din Todireni a devenit un adevărat atelier de culoare și descoperire. Lansată cu emoție de profesorii coordonatori Elena Liliana Brașoveanu și Marineta Ciobanu, Școala de vară „Din inima satului” a reunit zeci de copii dornici să îmbine joaca, tradiția și experimentul într‑o experiență educativă cât o vacanță întreagă.

Aventură, tradiție și știință – în aceeași grădină

Sprijinite de Asociația „Nectarie & Prietenii”, de Florentina Doroftei și Alexandra Gîtman, gazdele i‑au provocat pe cei mici la activități care au trecut, cu ușurință, de la artă la știință:

  • Pictură pe asfalt și pe pânză – curtea s‑a transformat într‑un covor multicolor, decorat cu inimi, flori și mesaje pentru comunitate.
  • Ateliere de lucru manual cu spice de grâu – copiii au împletit simboluri ale recunoștinței față de natură, readucând la viață tradiții locale.
  • Flori din sârmă plușată și colaje din materiale reciclate – exerciții de dexteritate și de imaginație care au scos la iveală mici artiști.
  • Experimentele „Bubble Snake” – momentul preferat al „micilor savanți”, în care spuma colorată și exclamațiile de uimire au umplut curtea de veselie.
  • Personaje din baloane și carton – moștruleți și vulpițe poznașe care au îmblânzit timiditatea și au stârnit râsete în cor.

Voluntariat cu model pedagogic

Întreaga desfășurare a fost sprijinită de voluntara Maria Brașoveanu, elevă la Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” din Botoșani, profil „Învățători/Educatori”. Cu răbdare și entuziasm, Maria a devenit nu doar ajutor de nădejde pentru profesori, ci și exemplu de implicare pentru copiii care își descoperă, la rândul lor, spiritul comunitar.

„Am văzut cum timiditatea se topește după primul penson înmuiat în culoare”, a remarcat profesoara Elena Liliana Brașoveanu, impresionată de curajul cu care participanții au îmbrățișat fiecare provocare.

Publicitate

O vacanță care continuă să crească
Prima săptămână a dovedit că satul poate fi un laborator viu de idei și prietenie. Urmează încă multe zile în care copiii din Todireni vor învăța să bată toaca, să coasă motive tradiționale sau să construiască mici roboți din materiale refolosite.

Organizatorii le mulțumesc partenerilor și sponsorilor „pentru generozitatea cu care au înțeles că bucuria copilăriei merită investită”. Iar promisiunea lor este clară: până la finalul verii, fiecare participant va pleca acasă cu un set nou de abilități, cu prieteni de nădejde și cu amintirea unui sat care a bătut, pentru câteva săptămâni, în ritmul inimii copiilor.

 

Citeste mai mult

Eveniment

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava deschide o extensie universitară la Botoșani

Publicat

Publicitate

Botoșani, 3 iulie 2025 – Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) va deschide, începând cu anul universitar 2026–2027, o extensie universitară la Botoșani, marcând un moment semnificativ pentru dezvoltarea educației superioare în regiune.

Evenimentul a fost precedat de o întâlnire de lucru desfășurată joi, 3 iulie, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, la care a participat rectorul USV, prof. univ. dr. Mihai Dimian, alături de reprezentanți ai învățământului preuniversitar și ai autorităților locale. Scopul întâlnirii a fost consolidarea parteneriatului educațional dintre Suceava și Botoșani, precum și stabilirea etapelor pentru lansarea noii extensii universitare.

Noua structură educațională va găzdui atât programe de studii deja consacrate în oferta USV, cât și specializări noi, adaptate nevoilor pieței muncii locale și regionale. Inițiativa face parte dintr-un proiect amplu ce urmărește nu doar furnizarea de educație universitară în Botoșani, ci și dezvoltarea unui campus universitar integrat, în colaborare cu autoritățile locale.

Noua extensie universitară, aprobată de Senatul USV în luna martie a acestui an, se înscrie într-o strategie mai amplă de susținere a învățământului dual și de atragere a cadrelor didactice universitare calificate în județul Botoșani.

Această inițiativă va crea oportunități semnificative pentru tinerii botoșăneni, oferindu-le acces la studii universitare de calitate, aproape de casă, și contribuind totodată la dezvoltarea durabilă a comunității prin formarea de specialiști în domenii de interes strategic pentru regiune.

Conducerea Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava este felicitată pentru viziunea și deschiderea de care a dat dovadă, această colaborare promițând să devină un pilon solid în formarea profesională a noilor generații de botoșăneni.

Publicitate

„felicit conducerea Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava pentru deschiderea și viziunea de a extinde oferta educațională în județul nostru și îmi exprim încrederea că acest parteneriat va continua să crească și să aducă roade în beneficiul elevilor, părinților, profesorilor și al întregii comunități botoșănene”, a declarat șeful Inspectoratului Școlar Botoșani, Bogdan Suruciuc.

Citeste mai mult

Educație

Grădinița „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi a adus vara în culori pentru preșcolari prin proiectul educațional „Grădi 9 în culori”

Publicat

Publicitate

În debutul vacanței de vară, Grădinița cu Program Prelungit „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Dorohoi a desfășurat proiectul educațional „Grădi 9 în culori” – un program special dedicat copiilor de vârstă preșcolară, realizat în colaborare cu mai multe instituții locale.

Derulat într-un mediu sigur și primitor, proiectul a urmărit stimularea creativității, dezvoltarea personală a celor mici și menținerea unei conexiuni active și plăcute cu grădinița, chiar și în afara anului școlar. Copiii au participat cu bucurie la ateliere tematice, jocuri educative și activități de explorare adaptate vârstei lor.

„Grădi 9 în culori” s-a dovedit a fi o inițiativă valoroasă de învățare nonformală, care a contribuit la consolidarea legăturilor dintre instituția de învățământ, comunitate și partenerii locali.

„Felicităm cadrele didactice pentru implicarea și dedicarea de care au dat dovadă în organizarea acestui proiect. Prin eforturile lor, experiența de învățare a copiilor a fost îmbogățită, aducând un plus de valoare și culoare vacanței de vară”, a transmis șeful Inspectoratului Școlar Botoșani, Bogdan Suruciuc.

 

Publicitate
Citeste mai mult

Economie

Ministerul Agriculturii anunță un apel de proiecte de 54 de milioane de euro pentru sprijinirea comunităților pescărești

Publicat

Publicitate

Ministerul Agriculturii, prin Autoritatea de Management pentru Programul pentru Acvacultură și Pescuit (AM POPAM), lansează un apel de proiecte în valoare de 54 de milioane de euro. Acest apel vizează sprijinirea dezvoltării locale în comunitățile în care se desfășoară activități de pescuit și acvacultură, cu scopul de a stimula economia locală și de a încuraja implicarea activă a locuitorilor prin inițiative de tip DLRC (Dezvoltare Locală sub Responsabilitatea Comunității).

Astfel, potrivit unui comunicat MADR, suma maximă totală care poate fi accesată de Grupurile de Acțiune Locală (GAL) este de 13,4 milioane de euro pentru activități de funcționare și animare a strategiilor de dezvoltare locală.

Solicitanții eligibili pot fi:

  • Parteneriate formate din reprezentanți ai intereselor socio-economice locale din sectoarele public și privat, constituite în baza Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 privind asociațiile și fundațiile, cu modificările și completările ulterioare.

Prioritățile apelului vizează: 

  • Dezvoltarea unei economii albastre durabile
  • Sprijinirea inițiativelor conduse de comunitate
  • Diversificarea activităților din sectorul pescuitului și acvaculturii

„Prin sprijinirea acestor grupuri de acțiune locală, MADR investește în viitorul comunităților pescărești, urmărind dezvoltarea economică sustenabilă, adaptată specificului fiecărei regiuni, inclusiv al celor de coastă”, se arată în comunicatul MADR.

Apelul se concentrează pe sprijinirea strategiilor care:

Publicitate
  • Implică comunitățile locale în luarea deciziilor.
  • Răspund nevoilor și valorifică oportunitățile din domeniul pescuitului și acvaculturii.
  • Contribuie la dezvoltarea unor economii locale durabile și reziliente.
  • Termenul limită pentru depunerea propunerilor de proiecte este 28 august 2025.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending