Connect with us

Eveniment

Alegeri prezidențiale 2024: FĂRĂ incidente deosebite în procesul de votare de la Botoșani. Fapte interzise în ziua votului

Publicat

Publicitate

IJP Botoșani a anunțat că până în acest moment, nu au fost sesizate incidente de natură a afecta desfășurarea votului, nefiind luată decizia suspendării acestei activități în vreo secție de votare.

Pe parcursul nopții, cât timp cele 433 de secții de vot organizate la nivel județean s-au aflat sub protecția efectivelor MAI, nu au fost înregistrate incidente, iar în această dimineață toate secțiile au fost predate președinților birourilor electorale cu sigiliile intacte.

Până la momentul acestei declarații au fost semnalate 24 de sesizări cu privire la posibile incidente electorale dintre care 13 nu s-au confirmat. Alte 5 sunt în continuare în verificare.

De asemenea, angajații MAI au aplicat 6 sancțiuni, în valoare de 6.500 de lei pentru contravenții referitoare la procesul electoral.

Cele mai multe sesizări au vizat continuarea propagandei electorale.

Printre persoanele sancționate se numără reprezentanți și simpatizanți ai mai multor formațiuni politice.

Publicitate

La nivelul județului nostru nu au fost constatate infracțiuni în context electoral.

Totodată, 14 persoane private de libertate, care în prezent sunt încarcerate în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, cu drept de vot, au solicitat exercitarea acestuia prin intermediul urnei mobile.

IJP a reamintit că persoana care continuă propaganda electorală, după încheierea oficială a campaniei electorale, inclusiv prin intermediul  rețelelor de socializare, considerate spațiu public, poate fi sancționată cu amendă cuprinsă între 1.500 și 4.500 de lei. Scopul sancțiunilor este acela de a descuraja încălcarea cadrului legal.

Efectivele Ministerului Afacerilor Interne rămân mobilizate pentru prevenirea și gestionarea oricărui tip de incident care are legătură cu procesul electoral.

Principalele fapte interzise în ziua votului, precum și pedepsele prevăzute de lege:

  • Persoana care continuă propaganda electorală sau sfătuiește alegătorii, la sediul secțiilor de votare, să voteze sau să nu voteze un anumit candidat, poate primi o amendă cuprinsă între 1.500 și 4.500 de lei.
  • Nerespectarea dispozițiilor legale privind prezența altor persoane în cabina de vot se sancționează cu amendă cuprinsă între 4.500 lei și 10.000 lei.

Prezența oricărei persoane în cabinele de vot, în afara celei care votează, este interzisă.

Alegătorul care, din motive temeinice, constatate de președintele biroului electoral al secției de votare, nu poate să voteze singur are dreptul să cheme în cabina de votare un însoțitor ales de el, pentru a-l ajuta. Însoțitorul nu poate fi din rândul persoanelor acreditate, al membrilor biroului electoral al secției de votare sau al candidaților.

Comercializarea şi consumul băuturilor alcoolice în spaţiul de protecţie al secţiei de votare, între orele 7:00 – 21:00 se sancționează cu amendă de la 1.500 la 4.500 de lei.

Împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exerciţiu al dreptului de a alege sau de a fi ales se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

Oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze un anumit candidat se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Nu intră în categoria bunurilor interzise cele cu valoare simbolică, inscripţionate cu însemnele unei formaţiuni politice.

Persoana care votează fără a avea acest drept, de două sau mai multe ori sau prin introducerea în urnă a mai multor buletine de vot decât are dreptul, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Tot cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi, se sancţionează utilizarea unui act de identitate nul ori fals sau a unui buletin de vot fals.

Violarea prin orice mijloace a secretului votului se pedepseşte cu amendă, însă atunci când fapta este comisă de un membru al biroului electoral al secţiei de votare, pedeapsa este închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Așa cum știți, birourile electorale ale secţiilor de votare asigură buna organizare a votării. Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare este obligat să ia măsurile necesare pentru ca alegerile să decurgă în bune condiţii, precum  și măsurile de ordine în localul de vot şi în jurul acestuia.

În afară de membrii biroului electoral al secţiei de votare, de operatorii de calculator, de persoanele însărcinate cu menţinerea ordinii, candidaţii, persoanele acreditate, reprezentanţii Autorităţii Electorale Permanente, membrii birourilor electorale ierarhic superioare şi personalul tehnic desemnat să asigure remedierea deranjamentelor sistemelor informatice şi de comunicaţii utilizate în procesul electoral, nicio altă persoană nu poate staţiona în locurile publice din zona de votare sau în localul de vot mai mult decât timpul necesar pentru votare.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Șofer din Trușești, prins beat la volan. Polițiștii i-au făcut dosar penal

Publicat

Publicitate

Duminică, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hllipiceni au oprit pentru control, în comuna Trușești, un autoturism condus de către un tânăr, de 34 de ani, din aceeași localitate.

 

În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

 

Publicitate

**

La data de 25 ianuarie 2026, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani au oprit pentru control, pe strada Octav Onicescu, din municipiul Botoșani, un autoturism, condus de către un tânăr, de 28 de ani, din municipiul Botoșani.

 

Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

Tânărul a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

 

Citeste mai mult

Eveniment

Bărbat de 34 de ani, din Darabani, reținut pentru conducere sub influența alcoolului

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au emis, duminică, ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 34 de ani, din orașul Darabani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

 

Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, la data de 24 ianuarie 2026, ar fi condus un autoturism, pe strada 1 Decembrie, din orașul Darabani, fiind sub influența alcoolului. Valoarea indicată de aparatul etilotest a fost de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

Față de tânăr a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani.

Publicitate
Citeste mai mult

Cultura

„Albă ca Zăpada şi cei 7 pitici”, la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Vasilache” Botoșani

Publicat

Publicitate

Cei mai mici spectatori sunt invitați în această săptămână la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Vasilache” la  „Albă ca Zăpada şi cei 7 pitici”,  spectacol pe care îl pot viziona în zilele de:  joi, 29 ianuarie 2026, de la ora 18:00 şi  duminică, 01 februarie 2026, de la ora 11:00 şi 12:30.

Spectacolul  „Albă ca Zăpada şi cei 7 pitici”,  după Fraţii Grimm este un spectacol în regia lui Valentin Dobrescu, scenografia: Mihai Pastramagiu,  ilustraţia muzicală: Oana Puşcaşu.

Din distribuţie fac parte actorii:  Oana AsofieiAnamaria ChelaruFlorin IftodeRenata VoloşcuAndrei BordianuMarius Rusu şi Andrei Iurescu

          „Este cineva care să nu fi auzit de minunata poveste a Albei ca Zăpada şi a celor 7 pitici? Nu cred. Este poate una din cele mai frumoase şi complexe poveşti pe care mi le-a spus mama când eram copil. În această poveste găseşti de toate: un prinţ şi o prinţesă, o împărăteasă rea, un vânător, dar mai ales lumea fantastică a piticilor. Am văzut această poveste ca film de desene animate, sau film cu actori, sau piesa de teatru de păpuşi, şi de fiecare dată o privesc cu aceeaşi plăcere şi emoţie. Cred că aceleaşi sentimente le încercaţi şi voi dragi copii şi… dragi părinţi.”  Valentin Dobrescu – regizor

Spectacolul este recomandat preşcolarilor şi şcolarilor.

Preţ bilet 20 lei 

Publicitate

Biletele pentru spectacolele Teatrului „Vasilache” se pot achiziţiona on line https://www.entertix.ro/g/334/teatrul-pentru-copii-si-tineret-vasilache.html sau accesând www.teatrulvasilache.ro secțiunea Cumpără Bilet, ori de la sediul instituţiei, de marţi şi până vineri, între orele 10:30 şi 12:30, dar şi înainte de începerea fiecărui spectacol, în limita locurilor disponibile.

Accesul în sala de spectacole se face cu o jumătate de oră înainte de începere spectacolului.

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Un copil diagnosticat cu o boală genetică rară are nevoie de terapii continue pentru a putea progresa

Publicat

Publicitate

Un diagnostic rar și dur a schimbat complet viața unui copil și a familiei sale. Andrei Lung suferă de sindromul STXBP1, o afecțiune genetică gravă, cu impact major asupra dezvoltării neurologice, care necesită terapii permanente și intervenții specializate. În acest context, Asociația „Salvează o Inimă” lansează un apel public de solidaritate, subliniind că lipsa continuității în recuperare poate duce la regres ireversibil și la pierderea șanselor reale de progres medical.

Andrei se află într-un proces medical care nu permite pauze, întreruperi sau amânări. După o procedură medicală majoră recentă, specialiștii au stabilit că singura perspectivă reală de progres este continuarea terapiilor intensive, în centre specializate din România și din afara țării. Aceste intervenții nu sunt opționale, ci reprezintă o condiție medicală esențială pentru dezvoltarea lui neurologică și funcțională, iar costurile asociate depășesc cu mult posibilitățile unei familii obișnuite.

 

„Nu vorbim despre confort, ci despre șanse reale la dezvoltare. Pentru Andrei, fiecare zi de terapie contează. Fiecare zi fără terapie înseamnă pierdere de progres. Tot ceea ce facem este să încercăm să îi oferim acces la tratamentele de care medicii spun că are nevoie pentru a putea evolua”, declară Alexandra Lung, mama copilului.

 

Asociația Salvează o inimă preia acest caz în cadrul misiunii sale de sprijinire a copiilor cu patologii grave și costuri medicale imposibil de susținut individual, construind o campanie publică bazată pe responsabilitate, transparență și mobilizare comunitară.

Publicitate

 

„Există situații în care un copil nu are nevoie de compasiune, ci de structură, continuitate și resurse reale. Andrei este într-o astfel de situație. Comunitatea poate deveni parte activă din soluție: prin sprijin financiar direct, prin implicare civică sau prin mecanismele legale de redirecționare a impozitului. Fiecare formă de susținere creează infrastructura care îi permite acestui copil să continue terapiile vitale pentru dezvoltarea sa”, declară Vlad Plăcintă, președintele asociației.

 

 

Susținerea poate fi realizată prin donații bancare, sponsorizări corporate, redirecționarea impozitului, implicare civică și distribuirea apelului public, fiecare gest contribuind direct la continuitatea terapiilor de care Andrei depinde medical. Informațiile complete despre caz, evoluția campaniei și modalitățile de sprijin sunt disponibile la următorul link oficial:

https://salveazaoinima.ro/andrei-lung/

 

Date de identificare organizație:

Denumire: Asociația „Salvează o Inimă”

Cod fiscal: 31015982

Cont RON: RO94RNCB0041182104010001

Cont EUR: RO67RNCB0041182104010002

Banca: BCR

SWIFT/BIC: RNCBROBUXXX

Mențiune transfer: ANDREI LUNG

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending