Connect with us

Eveniment

Alcoolemie 2,13 mg/l, atât avea un tănăr din Suceava, oprit de polițiști în trafic la Bucecea. A fost reținut

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au emis, ieri, ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, din județul Suceava, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

 

Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, la data de 17 februarie a.c., în timp ce se deplasa pe drumul național, D.N. 29C, în orașul Bucecea, a pierdut controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care s-a răsturnat în afara părții carosabile.

 

În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat.  Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicescă pentru prelevarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, valoarea rezultată fiind de 2,13 mg/l.

 

Publicitate

Față de conducătorul auto a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Șofer de 55 de ani, municipiul Botoșani, aproape de comă alcoolică: 1,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, atât a arătat etilote

Publicat

Publicitate

Marți seară, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control, pe strada I.C. Brătianu, din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un bărbat, de 55 de ani, municipiul Botoșani.

 

Întrucât emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 1,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt.

 

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Cinci filtre rutiere pe principalele artere din municipiul Botoșani, plasa perfectă în care au căzut zeci de șoferi „amețiți”

Publicat

Publicitate

Marți, în intervalul orar 15:00-20:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere produse ca urmare a nerespectării regulilor de circulație.

 

Astfel, au fost instituite 5 filtre rutiere pe principalele artere din municipiul Botoșani, precum și la intrările și ieșirile din oraș, prilej cu care au fost controlate peste 40 de autovehicule, iar 23 dintre conducătorii auto au fost testați alcoolscopic, în cazul unuia rezultatul fiind pozitiv.

 

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 20 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 8.000 de lei și a fost reținut un conducător auto care a fost depistat circulând sub influența alcoolului.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Doi tineri din Copălău și Flămânzi au fost condamnați la închisoare cu executare. Polițiștii i-au escortat la penitenciar

Publicat

Publicitate

Marți, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au identificat un tânăr, de 32 de ani, din comuna Copălău, pe numele căruia era emis de către Judecătoria Botoșani, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

 

Acesta a fost condamnat la 5 ani și 3 luni de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

 

Tânărul a fost depistat în localitatea de domiciliu, fiind reținut și ulterior, escortat către Penitenciarul Botoșani, în vederea încarcerării.

Publicitate

 

La data de 10 februarie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au identificat un tânăr, de 34 de ani, din orașul Flămânzi, pe numele căruia era emis de către Judecătoria Botoșani, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

 

Acesta a fost condamnat la 4 ani și 2 luni de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

 

Tânărul a fost depistat în municipiul Botoșani, fiind reținut și ulterior, escortat către Penitenciarul Botoșani, în vederea încarcerării.

Citeste mai mult

Eveniment

Dosar penal pentru un tânăr de 23 de ani, din Albești, pentru că a condus o mașină care avea autorizația provizorie expirată

Publicat

Publicitate

Marți, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au oprit pentru control, pe Calea Națională, un autoturism condus de un tânăr de 23 de ani, din comuna Albești.

 

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că autoturismul pe care îl conducea avea autorizația de circulație provizorie expirată.

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui autovehicul neînmatriculat.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Eveniment49 de minute ago

Șofer de 55 de ani, municipiul Botoșani, aproape de comă alcoolică: 1,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, atât a arătat etilote

Eveniment53 de minute ago

Cinci filtre rutiere pe principalele artere din municipiul Botoșani, plasa perfectă în care au căzut zeci de șoferi „amețiți”

Eveniment57 de minute ago

Doi tineri din Copălău și Flămânzi au fost condamnați la închisoare cu executare. Polițiștii i-au escortat la penitenciar

Eveniment59 de minute ago

Dosar penal pentru un tânăr de 23 de ani, din Albești, pentru că a condus o mașină care avea autorizația provizorie expirată

Evenimento oră ago

Accident la Mitoc! Un bărbat de 38 de ani a condus fără permis și a refuzat testarea cu aparatul etilotest

Eveniment3 ore ago

Mai multe străzi din municipiul Botoșani rămân fără apă. Aceeași măsură se aplică și în Răchiți, Cișmea, Unțeni, Roșiori, Stăuceni , Siliștea și Tocileni

Eveniment4 ore ago

Persoanele care au pensii mai mici 3.000 de lei ar putea primi ajutoare de la Guvern. Când ar putea fi acordată prima tranșă

Eveniment4 ore ago

Două case din Durnești și Flămânzi au fost în pericol, în ultimele ore, după ce funinginea din coșurile de fum s-a aprins

Eveniment4 ore ago

Atenționare pentru cumpărătorii online: De ce să te ferești de site-urile care doar par din România. Nu te baza pe terminația „ro”

Eveniment5 ore ago

CALENDAR ORTODOX 2026: Sfânta Împărăteasă Teodora, mama cea iubitoare de Hristos

Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending