Connect with us

Actualitate

Ajutor de la stat pentru cultivarea legumelor în sere și solarii. Câți bani pot primi legumicultorii. Proiect, la MADR

Publicat

Publicitate

Ajutor de la stat pentru cultivarea legumelor în sere și solarii. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) va aloca peste 25 de milioane de euro, informează alba24.ro,  din bugetul anului viitor pentru cultivarea legumelor în spaţii protejate în perioada 2024-2025, potrivit unui proiect de Hotărâre publicat pe site-ul MADR.

Astfel, legumicultorii vor beneficia de un ajutor de minimis de maximum de 1.000 de euro/1.000 mp/beneficiar pentru cultivarea de tomate, ardei gras şi/sau lung sau gogoşari, castraveţi, fasole păstăi, salată, spanac şi ceapă verde în spaţii protejate.

Ajutor de la stat pentru cultivarea legumelor în sere și solarii

Resursele financiare necesare aplicării schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susţinere a producţiei de legume cultivate în spaţii protejate” pentru perioada 2024-2025 prevăzute de prezenta hotărâre sunt în sumă de 124,337 milioane de lei, reprezentând echivalentul a 25 de milioane de euro, acestea fiind asigurate din bugetul aprobat Ministerului Agriculturii pe anul 2025.

Potrivit proiectului, schema de ajutor de minimis se acordă întreprinderilor/întreprinderilor unice care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole, pentru susţinerea producţiei de legume cultivate în spaţii protejate, respectiv:

  • producătorilor agricoli persoane fizice care deţin atestat de producător emis în baza Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol, valabil până la 31 decembrie 2025;
  • producătorilor agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale;
  • producătorilor agricoli persoane juridice.

Criterii de eligibilitate

Pentru a fi eligibili la acordarea ajutorului de minimis pentru producţia de legume în spaţii protejate, beneficiarii trebuie să îndeplinească, cumulativ, mai multe următoarele criterii de eligibilitate:

Publicitate
  • să solicite ajutorul de minimis prevăzut de prezenta hotărâre;
  • să utilizeze o suprafaţă cumulată de spaţii protejate de minimum 1.000 mp, cultivată exclusiv cu una dintre culturile de tomate, ardei gras şi/sau lung şi/sau gogoşar, castraveţi, fasole păstăi, salată, spanac, ceapă verde;
  • să marcheze suprafaţa prevăzută, la loc vizibil, cu o placă-indicator, pe care să se găsească inscripţia „Program susţinere legume, perioada 2023-2024”,
  • să obţină producţiile minime corespunzătoare culturii de legume.

De asemenea, legumicultorii trebuie:

  • să fie înregistraţi în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafeţele cultivate cu legume în spaţiile protejate în anul 2024, respectiv la data depunerii cererii;
  • să deţină Registrul de evidenţă a tratamentelor cu produse de protecţie a plantelor, să facă dovada obţinerii producţiei minime realizate, prin documente justificative în funcţie de forma de organizare;
  • să obţină legume care nu depăşesc conţinutul maxim aplicabil reziduurilor de pesticide.

„Pentru suprafaţa prevăzută de 1000 mp se acceptă o o diferenţă de minus 50 mp rezultaţi în urma verificării în teren a suprafeţei cultivate cu legume”, se precizează în proiectul de act normativ.

Care sunt producțiile minime pe care trebuie să le obțină legumicultorii

Producţiile minime pe care trebuie să le obţină beneficiarii sunt:

  • 3.000 kg/1.000 mp pentru cultura de tomate;
  • 2.000 kg/1.000 mp pentru cultura de ardei gras şi/sau lung şi/sau gogoşar;
  • 4.000 kg/1.000 mp pentru cultura de castraveţi;
  • 1.500 kg/1.000 mp pentru cultura de fasole păstăi;
  • 10.000 plante/1.000 mp pentru cultura de salată;
  • 1.000 kg/1.000 mp pentru cultura de spanac;
  • 100.000 bulbi/plante/1.000 mp pentru cultura de ceapă verde.

Dovada obţinerii producţiei de legume obţinute în spaţii protejate, prevăzute în proiect, o constituie copia rapoartelor fiscale de închidere zilnică/factura/fila/filele din carnetul de comercializare pentru legumele care fac obiectul programului.

În document se precizează că valorificarea producţiei se va face în perioada 21 octombrie 2024 – 31 ianuarie 2025 inclusiv.

Sprijinul financiar se acordă beneficiarilor care îndeplinesc condiţiile pentru o singură cultură dintre cele prevăzute, iar sumele reprezentând ajutoare de minimis se plătesc beneficiarilor începând cu data de 25 februarie 2025.

Valoarea maximă a sprijinului financiar se acordă în lei, la cursul de schimb de 4,9735 lei, stabilit de către Banca Centrală Europeană la data de 29 septembrie 2023, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE).

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Sistemul de Intrare/Ieșire (EES) este extins și la Punctul de Frontieră Racovăț

Publicat

Publicitate

Astăzi, 10 noiembrie 2025, se operaționalizează Sistemul de Intrare/Ieșire (EES) și în punctul de trecere a frontierei Racovăț (județul Botoșani.

Astfel, după punerea în funcțiune în România a acestui sistem, începând cu data de 12 octombrie 2025, la Punctul de Trecere a Frontierei Stânca (jud. Botoșani), acesta este extins, începând de astăzi, și la punctul de trecere a frontierei menționat mai sus.
Operaționalizarea Sistemului de Intrare/Ieșire (EES) care începe astăzi va fi realizată doar prin colectarea de date din documentele de călătorie ale cetățenilor din state care nu fac parte din UE și care sunt implementate în bazele de date, fără colectarea de date biometrice (imagine facială și patru amprente digitale).

EES se aplică doar cetățenilor acelor state care nu fac parte din UE și care efectuează șederi de scurtă durată pe teritoriul Uniunii Europene (până la 90 de zile în oricare 180 de zile).
Pentru fiecare cetățean NON-UE care intră în țara noastră prin punctele deja operaționalizate, sistemul înregistrează data și locul de intrare și ieșire, colectează date alfanumerice și/sau biometrice (imagine facială și patru amprente digitale) și calculează automat durata șederii legale.
Implementarea sistemului urmărește înlocuirea ștampilării manuale a documentelor de călătorie, fără a modifica drepturile de circulație existente. Pe durata perioadei de tranziție (aproximativ 6 luni), pașapoartele vor continua să fie ștampilate manual.
La prima intrare, după activarea sistemului, sunt prelevate datele, iar la călătoriile ulterioare verificarea se va realiza automat, reducând timpul de așteptare la frontieră.
Amprentarea prin sistemul EES se aplică cetățenilor țărilor NON-UE, cu excepția copiilor sub 12 ani, a persoanelor pentru care prelevarea amprentelor este imposibilă și a deținătorilor de permise de ședere sau vize de lungă durată eliberate de un stat membru al UE.
Detalii suplimentare pentru călători sunt disponibile pe platforma oficială a Uniunii Europene – www.travel-europe.europa.eu/ees .

Citeste mai mult

Eveniment

ISU Botoșani: Campanie unică la nivel național care are ca scop prevenirea accidentelor casnice în care sunt implicați copiii sub 5 ani. „O clipă de neatenție poate schimba totul”

Publicat

Publicitate

O clipă de neatenție poate schimba totul.
Un copil lăsat singur acasă cu o sobă în care arde focul, cu un vas cu lichid fierbinte, cu o brichetă sau o cutie de chibrituri la îndemână poate provoca tragedii greu de imaginat.

Pentru a preveni astfel de evenimente, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani face un apel către părinți și bunici: nu lăsați copiii nesupravegheați, nici măcar pentru perioade scurte de timp. Supravegherea atentă și respectarea regulilor simple de siguranță pot salva vieți.

Pentru siguranța copiilor dumneavoastră:
– nu lăsați copiii singuri în casă cu sobe, plite, radiatoare, aragazuri sau alte aparate electrice aflate în funcțiune;
– nu lăsați la îndemâna copiilor chibrituri, brichete ori alte surse de foc;
– nu depozitați lichide sau substanțe inflamabile în apropierea surselor de căldură;
– supravegheați lumânările, candelele sau aparatele cu flacără deschisă;
– nu folosiți mijloace de încălzire deteriorate sau improvizate;
– explicați-le copiilor, cu răbdare, pericolul pe care îl reprezintă focul.

Atenție sporită în bucătărie!

Bucătăria este unul dintre locurile în care se produc cele mai multe accidente casnice. În doar câteva secunde de neatenție, un copil poate trage peste el un vas cu lichid fierbinte, provocându-și arsuri grave.

Potrivit datelor Secției de Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani, în anul precedent 132 de copii au avut nevoie de îngrijiri medicale de specialitate după ce au suferit arsuri ori s-au opărit cu lichide fierbinți.

Publicitate

Pentru a preveni astfel de evenimente:
– nu lăsați vasele cu lichide fierbinți la marginea mesei sau pe aragaz;
– evitați folosirea fețelor de masă – copiii le pot trage și răsturna vasele;
– nu consumați băuturi sau supe fierbinți când țineți copilul în brațe;
– nu țineți copilul în brațe atunci când gătiți;
– țineți copiii departe de aragaz, sobă sau alte surse de căldură;
– nu lăsați copilul cu premergătorul în bucătărie;
– păstrați chibriturile și brichetele în locuri inaccesibile.

Primul ajutor în caz de arsură:

  • puneți zona arsă sub jet de apă rece timp de 10–15 minute;
  •  dacă hainele sunt lipite de piele, nu le desprindeți;
  •  nu aplicați pe zona arsă niciun fel de substanță (ulei, albuș, miere, creme, rivanol etc.);
  • nu administrați medicamente sau lichide până la evaluarea medicală;
  • acoperiți copilul cu o pătură, evitând zona arsă, pentru a preveni hipotermia;
  •  nu spargeți bășicile – pot apărea infecții;
  • mergeți de urgență la medic – unele arsuri nu se vindecă singure și pot lăsa cicatrici permanente.

Aceste recomandări fac parte din campania de informare, conștientizare și responsabilizare a adulților „Un cămin sigur pentru copilul tău”, derulată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani, în parteneriat cu Consiliul Județean Botoșani și Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Botoșani.

Campania, unică la nivel național, are ca scop prevenirea accidentelor casnice în care sunt implicați copiii sub 5 ani.

În ultimii ani, tot mai mulți copii botoșăneni au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu substanțe toxice, s-au opărit, au înghițit corpi străini sau au suferit diferite traumatisme. Data de 10 a fiecărei luni este declarată ziua campaniei.

Citeste mai mult

Eveniment

Fonduri europene 2025-2026: Bani pentru tineri fermieri, procesare și ferme mici. LISTA programelor de finanțare derulate de AFIR

Publicat

Publicitate

Potrivit AFIR, calendarul estimativ de lansare a sesiunilor de depunere a cererilor de finanțare aferente intervențiilor din cadrul Pilonului II din Planul Strategic PAC 2023-2027 este următorul:

Cod intervenție – Denumire intervenție – Perioadă estimativă lansare sesiune – Alocare publică (euro)

  • DR – 23 – Investiții pentru procesarea și marketingul produselor agricole în vederea obținerii unor produse alimentare și produse transformate, altele decât cele prevăzute în Anexa 1 a Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene – 15 decembrie 2025 – 164.929.100 euro
  • DR – 16 – Investiții în sectorul legume și/sau cartofi – 19 ianuarie 2026 – 151.383.529 euro
  • DR – 12 – Investiții în consolidarea exploatațiilor tinerilor fermieri instalați și a fermierilor recent instalați – 30 ianuarie 2026 – 169.589.647 euro
  • DR – 17 – Investiții în sectoarele hamei și/sau struguri de masă – 2 februarie 2026 – 45.000.000 euro
  • DR – 19 – Investiții neproductive la nivel de fermă – 9 februarie 2026 – 11.764.706 euro
  • DR – 21 – Investiții pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane (PPA) – 13 februarie 2026 – 10.000.000 euro
  • DR – 18 – Investiții în floricultură, plante medicinale și aromatice – 23 februarie 2026 – 5.000.000 euro
  • DR – 14 – Investiții în fermele de mici dimensiuni – 27 februarie 2026 – 108.000.000 euro

Fonduri europene 2025-2026: Investiții în consolidarea exploatațiilor tinerilor fermieri și a fermierilor recent instalați

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) va lansa, în jurul datei de 30 ianuarie 2026, o linie de finanțare pentru tinerii fermieri, DR 12 – Investiții în consolidarea exploatațiilor tinerilor fermieri instalați.

Măsura va aduce plăți de 200.000 euro per exploatație. Sprijinul va fi acordat în proporție de 80% din fonduri europene, restul de 20% reprezentând contribuția proprie a beneficiarului.

Această intervenție se adresează tinerilor fermieri instalați prin PNDR 2014-2020 inclusiv tranziție și a celor recent instalați (în ultimii 5 ani față de momentul depunerii cererii de finanțare), în vederea consolidării fermelor acestora, a unui management eficient, în vederea creșterii viabilității fermelor. În cadrul intervenției vor fi sprijinite investiții în vederea obținerii producției agricole primare, învestiții în condiționare și/sau depozitare, procesarea produselor agricole la nivelul fermei în scopul creșterii valorii adăugate a propriilor produse agricole primare.

În cadrul acestei intervenții sunt eligibile achizițiile simple de utilaje agricole performante, inclusiv echipamente de gestionare adecvată a gunoiului de grajd. În plus, se are în vedere promovarea tehnicilor și tehnologiilor inovative cu atât mai mult cu cât segmentul de beneficiari cărora se adresează intervenția este cel al tinerilor fermieri care manifestă deschidere către inovare, agricultura de precizie. Din perspectiva unei mai bune gestionări a riscurilor, intervenția va contribui și la promovarea accesului fermierilor la utilizarea tehnicilor și tehnologiilor pentru gestionare riscurilor provocate de fenomenele extreme în contextul schimbărilor climatice.

Publicitate

Investiții pentru procesarea și marketingul produselor agricole în vederea obținerii unor produse alimentare și produse transformate

Obiectivele intervenției sunt dezvoltarea/ modernizarea/ retehnologizarea industriei alimentare în mod sustenabil și dezvoltarea unui sector alimentar durabil.

Beneficiari sunt IMM-urile și întreprinderile mari.

Valoarea sprijinului va fi de:

  • maximum 10 milioane de euro/ proiect pentru investiții de înființare în sectorul panificație;
  • maximum 3 milioane de euro/ proiect pentru celelalte tipuri de investiții.

Intensitatea maximă a ajutoarelor de stat acordate pentru firme nu va depăși 65%. Pentru a garanta că investiţia este viabilă, beneficiarul trebuie să aducă o contribuţie financiară din resurse proprii sau atrase, neafectată de elemente de ajutor public, de minimum 35%, în funcție de intensitatea maximă a ajutorului acordat în județul în care este amplasată investiția.

Citeste mai mult

Eveniment

BNR lansează o monedă din tombac cuprat cu tema „Centenarul Federației Române de Șah”

Publicat

Publicitate

Banca Națională a României (BNR) lansează luni în circuitul numismatic o monedă din tombac cuprat cu tema ‘Centenarul Federației Române de Șah’, informează banca printr-un comunicat.

Potrivit BNR, aversul monedei prezintă o compoziție ce include tura și pionul pe o tablă de șah, inscripția ‘ROMANIA’ în arc de cerc, stema României, valoarea nominală ‘1 LEU’ și anul de emisiune ‘2025’.

Reversul monedei redă o compoziție grafică reprezentând un ceas de șah în prim-plan, o tablă de șah în fundal, inscripțiile ‘FEDERATIA ROMANA DE SAH’ în arc de cerc și ‘100 ANI’.

Monedele din tombac cuprat sunt ambalate în capsule de metacrilat transparent și sunt încastrate în pliante de prezentare, introduse în mape cartonate.

Tirajul maxim pentru moneda din tombac cuprat este de 5.000 piese.

Prețul de vânzare pentru moneda din tombac cuprat este de 240,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv pliantul de prezentare și mapa cartonată.

Publicitate

Monedele din tombac cuprat cu tema Centenarul Federației Române de Șah au putere circulatorie pe teritoriul României. Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede se realizează prin sucursalele regionale București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași și Timiș ale Băncii Naționale a României. AGERPRES

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending