Connect with us

Actualitate

Ajutoare înainte de Crăciun, pentru românii săraci. Ce conțin pachetele cu alimente

Publicat

Publicitate

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a început distribuția celei de‑a V‑a tranșe de pachete cu alimente. Programul are 1.188.000 de beneficiari, pe care criza prețurilor i‑a afectat din toate punctele de vedere.

 Aceste pachete conțin produse despre care autoritățile spun că, dacă ar fi cumpărate din supermarket, valoarea lor ar ajunge la 300 de lei. 

 

Ajutoare înainte de Crăciun, pentru românii săraci

Dacă ar fi achiziționate produsele de la supermarket, pentru un astfel de pachet românii ar trebui să scoată din buzunar în jur de 300 de lei, spun autoritățile.

”Vrem ca această tranșă să ajungă la toți beneficiarii înainte de sărbători și, tot până atunci, să încărcăm o nouă tranșă de 250 de lei pe cardurile sociale oferite prin „Sprijin pentru România”, pentru ca înainte de Crăciun fiecare român vulnerabil să primească și ajutorul pe card, dar și un pachet de 24 kg cu alimente”, a transmis ministrul Marcel Boloș.

Ce conține fiecare pachet

Pachetele conțin 12 alimente de bază (38 de unități) și provin de la producători din România:

Publicitate
  • făină albă de grâu (5 pungi de 1 kg);
  • mălai (4 pungi de 1 kg);
  • paste făinoase (2 pungi de 400 g);
  • ulei (4 sticle de 1 l);
  • zahăr (2 pungi de 1 kg);
  • orez (4 pungi de 1 kg);
  • conserve din carne de vită (5 cutii de 300 g);
  • conserve din carne de porc (3 cutii de 300 g);
  • conserve pate de ficat de porc (5 cutii de 200 g);
  • borcane de compot de fructe (2 borcane de 720 ml);
  • gem de fructe (1 borcan de 360 g);
  • gem de fructe dietetic (1 borcan de 360 g).

Proiectul finanțat prin POAD, cu un buget total de 235 milioane euro, presupune livrarea a 7.133.112 de pachete (170.000 tone de alimente) în șase tranșe, prima dintre acestea fiind acordată în perioada iunie – august 2020.

În anul 2021 au fost livrate alte două tranșe de alimente, în lunile februarie – martie și august 2021 – ianuarie 2022, cea de‑a patra tranșă fiind distribuită în perioada martie – septembrie 2022.

Cele șase tranșe cuprind în total:

– 35.000 de tone de făină;

– 28.000 de tone de mălai;

– 28.000 de tone de orez;

– 14.000 de tone de zahăr;

– 28.000.000 de litri de ulei;

– 28.500.0000 de borcane de gem și compot.

Ultima tranșă aferentă acestui proiect se va livra în primăvara anului viitor.

Cine poate beneficia de pachete cu alimente

Pachetele vor ajunge la 1.188.852 beneficiari, categoriile eligibile fiind următoarele:

  • Familii și persoane singure cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat;
  • Familii beneficiare de alocație pentru susținerea familiei;
  • Persoane sau familii aflate temporar în situații critice de viață, respectiv victime ale calamităților, persoane dependente sau în alte situații asemănătoare stabilite prin anchetele sociale și care se află în situații deosebite de vulnerabilitate, precum și persoanele care locuiesc în așezările informale.

Alte măsuri de sprijin pentru românii vulnerabili

 Tichetele sociale pentru alimente și mese calde de care beneficiază aproximativ 2,5 milioane de români au fost încărcate, în ultima săptămână din octombrie, cu cea de‑a treia tranșă a ajutorului de 1.000 lei acordat fiecărui beneficiar.

Prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD), se acordă în acest an școlar ajutoare pentru rechizite și îmbrăcăminte în valoare totală de peste 150 de milioane de lei, pentru aproximativ 300.000 de preșcolari și elevi din familii defavorizate.

În luna septembrie au fost încărcate cu ajutorul de 500 de lei cardurile deja existente, pentru beneficiarii nou eligibili cardurile fiind emise, distribuite și încărcate în luna octombrie.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Cerul României, colorat de praful saharian: Fenomen vizibil în următoarele zile

Publicat

Publicitate

România va fi traversată în următoarele zile de o masă de aer încărcată cu particule de praf saharian, un fenomen spectaculos, dar totodată obișnuit atunci când circulația atmosferică aduce spre Europa aer din nordul Africii.

Administrația Națională de Meteorologie anunță că, până pe 23 noiembrie, cerul va căpăta pe alocuri o nuanță gălbuie, iar depunerile vor fi vizibile mai ales odată cu apariția ploilor.

Meteorologii explică faptul că aerul se va deplasa din sector sud-vestic, direcție care favorizează transportul particulelor fine de nisip deasupra sud-estului și centrului Europei, inclusiv peste România. Fenomenul nu pune în general probleme de sănătate pentru populația sănătoasă, dar persoanele cu sensibilități respiratorii pot resimți un ușor disconfort în zonele cu concentrații mai ridicate.

În prima parte a intervalului, praful saharian va fi observat în special în vestul, nord-vestul și nordul țării, urmând ca, pe măsură ce frontul atmosferic avansează, depunerile să devină vizibile și în zonele estice, acolo unde sunt prognozate ploi. Picăturile de apă vor antrena particulele și vor lăsa pe mașini sau suprafețe o peliculă subțire, ușor maronie.

Fenomenul nu este rar în Europa, însă devine tot mai frecvent în perioadele cu temperaturi peste normal și circulație intensă a maselor de aer tropical. Meteorologii le recomandă șoferilor să evite spălarea mașinilor înainte de trecerea episodului de precipitații, deoarece depunerile pot reapărea.

Praful saharian va rămâne prezent în atmosferă până sâmbătă, urmând ca după 23 noiembrie circulația aerului să se schimbe și fenomenul să se estompeze treptat.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Rezultatele tragerilor la LOTO de joi, 20 noiembrie 2025

Publicat

Publicitate

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, joi, 20 noiembrie 2025, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Numerele extrase, 20 noiembrie 2025:

Loto 6/49: 36, 47, 33, 39, 34, 3

Loto 5/40: 7, 22, 25, 12, 16, 2

Joker: 40, 41, 1, 43, 23 + 19

Noroc: 1 3 0 2 8 9 9

Publicitate

Noroc Plus: 9 8 8 8 6 6

Super Noroc: 2 0 7 0 1 6

Citeste mai mult

Eveniment

Eroii de pe strada Ștefan Luchian: Doi polițiști din Botoșani au salvat un bătrân de 94 de ani dintr-un incendiu

Publicat

Publicitate

A fost nevoie de doar câteva secunde ca doi polițiști din județul Botoșani să facă diferența între viață și moarte. Astăzi, în jurul orei 13:00, agent-șef principal Cătălin Mănăstireanu, șeful Postului de Poliție Manoleasa, și agent-șef adjunct Robert-Mihai Andrievici, șeful Postului de Poliție Dobârceni, se aflau în patrulare pe strada Ștefan Luchian din orașul Ștefănești când au observat un fum dens ridicându-se din curtea unei locuințe.

Fără ezitare, cei doi au oprit autospeciala și au pătruns în curtea imobilului. O anexă era deja cuprinsă de flăcări, iar focul înainta rapid. Printre trosnetele acoperișului și valurile groase de fum, polițiștii au auzit vocea slabă a unui bărbat cerând ajutor. În interior se afla un bătrân de 94 de ani, imobilizat și incapabil să se deplaseze singur.

Cătălin și Robert au intrat în anexă, l-au ridicat pe bărbat și l-au scos în siguranță, departe de zona afectată. Abia după ce au fost siguri că victima se află la adăpost, au solicitat intervenția pompierilor și a echipajului medical. Bărbatul, care locuia singur, a fost preluat de cadrele medicale și, datorită intervenției rapide, se află acum în afara oricărui pericol.

Într-o lume în care veștile bune par rare, gestul acestor doi polițiști readuce în față esența uniformei: curaj, responsabilitate și respect pentru viață. În câteva clipe, cei doi nu au mai fost doar oameni ai legii, ci salvatori. Au acționat instinctiv, cu o determinare care arată că, dincolo de atribuții, misiunea lor rămâne aceeași: protejarea vieților.

Astăzi, Cătălin Mănăstireanu și Robert-Mihai Andrievici au oferit un exemplu de omenie și profesionalism. Un exemplu pentru colegi, pentru comunitate, pentru toți.

„Felicitări, Cătălin și Robert! Dincolo de proceduri și ordine de serviciu, ați demonstrat ce înseamnă să fii, cu adevărat, un om în slujba oamenilor”, a transmis Inspectoratul de Poliție al Județului Botoșani.

Publicitate

Bărbatul în vârstă de 93 de ani, din orașul Ștefănești, a trecut astăzi printr-o sperietură zdravănă, după ce în locuința sa a izbucnit un incendiu. Bunurile din bucătărie au fost cuprinse de flăcări, cel mai probabil, din cauza jarului căzut din sobă pe materiale combustibile.

La fața locului au intervenit, în cel mai scurt timp, pompierii Gărzii de Intervenție Ștefănești, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD. Aceștia au constatat că nu erau persoane rănite și că incendiul se manifesta în bucătăria casei. Pompierii au acționat rapid, împiedicând extinderea flăcărilor la întreaga locuință și la casele din apropiere.

Din interiorul bucătăriei a fost scoasă și o butelie, eliminându-se astfel riscul de explozie. Proprietarul a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri medicale la fața locului din partea echipajului SMURD, refuzând transportul la spital.

Pentru prevenirea unor evenimente similare, ISU Botoșani vă recomandă:

– nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului;

– nu lăsați ușa sobei deschisă;

– nu supraîncălziți soba;

– montați pe pardoseală, în fața ușii de alimentare cu combustibil a mijlocului de încălzire, o bucată de tablă cu dimensiuni de 0,50 x 0,70 metri;

– nu puneți haine la uscat pe sobe sau în imediata lor apropiere;

– nu lăsați sobele și alte mijloace de încălzire nesupravegheate pe timpul funcţionării;

– stingeți focul pe timpul nopții;

– nu lăsați, niciodată, copiii singuri în casă, mai ales într-o încăpere unde este în funcțiune un mijloc de încălzire.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea vieții.

Citeste mai mult

Eveniment

Programul Zilei Naționale la Botoșani 2025: Ceremonii, depuneri de coroane și defilare militară

Publicat

Publicitate

Botoșaniul se pregătește să celebreze Ziua Națională a României printr-o serie de ceremonii oficiale care vor avea loc, luni, în Piața 1 Decembrie 1918.

Autoritățile locale, reprezentanții instituțiilor militare și civile, alături de zeci de invitați, au anunțat astăzi că vor marca momentul printr-un program solemn, desfășurat între orele 11:45 și 12:45.  Manifestările încep cu adunarea oficialităților, urmată de sosirea primarului municipiului și a comandantului garnizoanei, care vor ocupa locurile stabilite pentru ceremonia militară. La ora 12:02 va răsuna Imnul Național, moment care marchează deschiderea oficială a sărbătorii de 1 Decembrie la Botoșani.

Un moment important îl reprezintă serviciul religios, oficiat de reprezentanții cultelor, urmat de alocuțiunile oficiale dedicate Zilei Naționale a României. La tribună vor urca prefectul județului, primarul municipiului, președintele Consiliului Județean și comandantul garnizoanei, care vor transmite mesaje despre unitate, identitate națională și respectul față de cei care au scris istoria României.

Ceremonialul continuă cu depunerea de coroane și jerbe de flori, în acordurile „Imnului Eroilor”. Instituțiile locale, administrația, asociațiile veteranilor, dar și reprezentanții Garnizoanei Botoșani vor aduce un omagiu eroilor care au luptat pentru România.

Finalul este rezervat celui mai așteptat moment al zilei: defilarea detașamentului de onoare. Militari, jandarmi, pompieri și polițiști ai structurilor MAI vor trece prin fața publicului, într-un moment simbolic al disciplinei și tradiției militare.

Evenimentul se încheie la ora 12:45, odată cu îmbarcarea și defilarea personalului participant la ceremonii.

Publicitate

Organizatorii îi invită pe botoșăneni să fie prezenți în număr cât mai mare pentru a celebra împreună Ziua Națională a României, într-un cadru solemn, încărcat de respect și emoție.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending