Connect with us
Publicitate

Eveniment

Aglomerație la frontieră, românii se întorc la muncă în străinătate. Cât timp se stă la Nădlac I și II

Publicat

Publicitate

Reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Arad au declarat, pentru AGERPRES, că au fost luate măsuri pentru fluidizarea traficului, dar urmează primul weekend după vacanţă şi se se aşteaptă ca un număr mare de români să părăsească ţara.

Este aglomerație la frontieră, vineri. Cozi de maşini sunt înregistrate, vineri, la ieşirea din ţară prin principalele puncte din judeţul Arad – Nădlac I şi Nădlac II, unde se aşteaptă cel puţin o oră pentru trecerea graniţei, în condiţiile în care românii care lucrează în străinătate şi au venit acasă în vacanţă se întorc la locurile de muncă.

„Valorile de trafic sunt în creştere pe măsură ce foarte mulţi români care s-au stabilit în alte state şi au venit în vacanţă la familii vor pleca din ţară în următoarele zile.

Publicitate

De aceea le recomandăm celor care pornesc la drum să consulte aplicaţia ‘Trafic online’ de pe site-ul Poliţiei de Frontieră Române, de unde pot afla care puncte de trecere a frontierei sunt aglomerate şi ce alte variante mai bune de ieşire din ţară există”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Andrei Dincă.

Potrivit aplicaţiei, vineri dimineaţă la Nădlac I (DN 7) şi Nădlac II (autostradă) se aştepta cel puţin o oră pentru a se trece în Ungaria.

„Număr mare de autoturisme prezente la verificările de frontieră pe sensul de ieşire din ţară. Recomandare: pentru evitarea aglomerărilor, puteţi folosi şi alte puncte de trecere a frontierei”, transmite aplicaţia „Trafic online”.

Publicitate

La Nădlac II sunt deschise şapte artere de ieşire pentru traficul uşor şi turistic, dublu faţă de o zi obişnuită, iar la Nădlac I sunt deschise trei artere, faţă de una în zilele obişnuite.

Autorităţile de frontieră se aşteaptă ca aglomeraţia de la graniţa de vest să dureze până la finalul lunii august.

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Conducerea PNL a fost preluată de Ilie Bolojan. Partidul va susține candidatura Elenei Lasconi în turul doi

Publicat

Publicitate

Conducerea PNL a fost preluată de Ilie Bolojan, șeful PNL Bihor. Decizia a fost luată în biroul executiv al partidului, după demisia lui Nicolae Ciucă. Bolojan a anunțat că PNL va sprijini, fără niciun fel de negociere, candidatura Elenei Lasconi la prezidențiale, în turul doi, scrie alba24.ro

„Vom susține direcția pro-europeană a României și politicile de centru-dreapta. În acest sens, am luat o decizie astăzi, ca pentru alegerile prezidențiale, pentru turul al doilea, în situația celor doi competitori, Partidul Național Liberal să susțină, fără niciun fel de negociere, candidatura doamnei Elena Lasconi, varianta pro-europeană, iar Partidul Național Liberal este promotorul acestei direcții”, a anunțat noul lider liberal.

De asemenea, în perioada următoare, liberalii vor prezenta politicile publice pe care le are PNL și pe care, dacă va primi votul românilor, le va susține din Parlament.

Publicitate

„Eficiența statului pentru a reduce risipa, politici publice care să permită dezvoltarea comunităților locale prin descentralizare, prin programe de susținere pentru aleșii locali, pentru că țara nu se schimbă doar din București, ci din fiecare localitate, politici care să susțină statul de drept, un sistem de justiție independent și politici care țin de echitate, de meritocrație, de reguli care să genereze comportamente corecte în societate”, a detaliat Bolojan, potrivit Mediafax.

Conducerea PNL

Ilie Bolojan a acceptat, luni seara, să conducă PNL și a nominalizat alături de el 5 persoane, între care Emil Boc.

Publicitate

„Suntem la finalul acestei ședințe a conducerii PNL, într-o situație dificilă pentru Partidul Național Liberal și o situație de cumpănă pentru democrația din România. În urma unor alegeri prezidențiale, un prim tur, în care, indiferent de influențele, de lucrurile care sunt neclare, românii au dat un vot de protest împotriva lumii politice și Partidul Național Liberal a învățat această lecție”, a declatrat Ilie Bolojan.

În această situație, conducerea PNL, respectiv Nicolae Ciucă, cei 4 primi vicepreședinți și secretarul general au demisionat.„La solicitarea colegilor, am acceptat să preiau această situație dificilă în calitate de președinte al Partidului Național Liberal, împreună cu colegii pe care i-am propus, în cele patru poziții de prim-vicepreședinți, și în poziția de secretar general. Sunt aici, alături de mine, domnul primar Emil Boc, domnul Adrian Veștea, care va fi secretar general, domnul primar Ciprian Ciucu, de la sectorul 6, domnul Dan Motreanu, președintele PNL Giurgiu, și domnul Valeriu Iftime, președintele Consiliului Județean Botoșani, în așa fel încât zonele României să fie reprezentate, iar organizațiile și oamenii noștri performanți să se regăsească în conducerea partidului”, a declarat Bolojan.

Acesta a spus că, în zilele următoare, PNL va comunica corect cu românii toate angajamentele PNL: „Pentru alegerile parlamentare vor fi lucruri pe care, dacă românii ne vor acorda creditul lor, le vom respecta. Nu vom face niciun fel de angajament care nu are acoperire”.

Publicitate

Rareș Bogdan, Iulian Dumitrescu și Gheorghe Flutur au fost înlocuiți în funcțiile de prim-vicepreședinte. În locul lor au fost numiți Emil Boc, Ciprian Ciucu și Valeriu Iftime. Dan Motreanu a rămas prim-vicepreședinte.

Lucian Bode a fost înlocuit din funcția de secretar general, cu Adrian Veștea.

PNL va asigura funcționarea Guvernului

PNL va asigura funcționarea Guvernului să pregătească cele două runde de alegeri și să predea guvernarea, anunță Ilie Bolojan.

„Tot în ședința de astăzi am luat o altă decizie care ține de responsabilitatea PNL, și anume ca în următoarea lună Partidul Național Liberal, prin miniștrii pe care-i are, să asigure funcționarea Guvernului să pregătească atât cele două runde de alegeri și predarea guvernării pentru că, așa cum știți, din luna decembrie vom avea un alt guvern”, afirmă Bolojan.

Ieșirea de la Guvernare doar într-un scop electoral în această situație de final de ciclu electoral nu ar face altceva decât să creeze instabilitate, probleme în funcționarea Guvernului și „cred că este o chestiune de responsabilitate să ne asigurăm de aceste lucruri”, a adăugat Ilie Bolojan.

foto: captură video Facebook/Ilie Bolojan

Citeste mai mult

Eveniment

„O țară ca afară nu e legionară!”. Sute de studenti din București au ieșit în stradă! Tinerii acuză că au fost manipulați prin tiktok: „Nu fascism, nu război, nu Georgescu în turul doi!”

Publicat

Publicitate
Peste 300 de studenți protestează în fața Teatrului Național din București, după ce în primul tur al alegerilor prezidențiale primul loc a fost câștigat de Călin Georgescu, candidat pro-rus cu mesaje neolegionare. Cei peste 300 de studenți care participă în această seară la protestul din fața Teatrului Național scandează: „Călin Georgescu, noul Antonescu! Ne-am săturat, de aia nu plecăm, lupta antifascistă noi o câștigăm”.

UPDATE 20:00 La protest și-a făcut apariția și un grup de 10 tineri care s-au prezentat ca fiind comuniști și care au stârnit hohotele de râs ale mulțimii.

Cei peste 300 de studenți care au ieșit în Piața Universității încă de la orele 18:30 scandează: „Iubirea de țară nu e legionară!” / „Și penal, și legionar, Georgescu la tribunal!” / „Georgescu Georgescu te cheamă Antonescu

În jurul orei 19:40, la fața locului a sosit jandarmeria, potrivit reporterului Edupedu.ro de la fața locului.

Publicitate

Tinerii scandează: „Legiunea nu face națiunea!” / „O țară ca afară nu e legionară!”.

„Viitorul suntem noi, nu-l vrem pe Codreanu doi!” / „20% nu ne fură țara” – se numără printre mesajele lansate studenții care protestează în centrul Capitalei și care fac trimitere la procentul românilor care l-au votat pe Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidențiale.

Amintim că poziționarea lui Călin Georgescu în fruntea clasamentului electoral nu a fost surprinsă de niciun sondaj și de nicio instituție a statului, fiind atribuită mai ales unei strategii de comunicare intense pe TikTok, platformă care i-a permis să-și răspândească mesajele ultra-naționaliste, anti-europene și pline de dezinformări, arată o analiză G4Media.ro și InfoSudEst.
Sursa : edupedu.ro

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Valeriu Iftime: Chiar nu a văzut nimeni că oamenii stau în frig în stații, fără niciun adăpost

Publicat

Publicitate

Este a nu știu câta sesizare pe care o primesc privind lipsa stațiilor de așteptare pentru mijloacele de transport public. O altă situație care mă face să mă întreb dacă cei aflați la conducerea județului au avut ochii închiși când au făcut administrație.

Chiar nu a văzut nimeni că oamenii stau în frig în stații, fără niciun adăpost, în fiecare zi în drum spre muncă?
Atâta ignoranță și lipsă de empatie rar mi-a fost dat să văd…

Ceea ce ar trebui să ne îngrijoreze este că nu este deloc o situație unică la noi în județ. Mi-au fost semnalate zeci de astfel de cazuri și deja am început să iau măsuri. Pentru că ne-am pus serios pe treabă și îmi doresc să readuc în normalitate tot ceea ce PSD a neglijat cu aroganță și sfidare față de botoșăneni.

Publicitate

 

CMF 11240002

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Valeriu Iftime (PNL Botoşani): Iohannis are o vină enormă pentru eşecul lui Ciucă

Publicat

Publicitate

Liderul PNL Botoşani, Valeriu Iftime, consideră că preşedintele României, Klaus Iohannis, are o vină „enormă” în eşecul lui Nicolae Ciucă în alegerile prezidenţiale.

El a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că şeful statului „a stricat PNL” şi l-a atras într-o cursă pe Nicolae Ciucă.

„Iohannis a stricat PNL şi el i-a tras o cursă domnului preşedinte, numai că domnul preşedinte Ciucă, din prea multă eleganţă şi prea mult bun simţ, nu a ştiut să se despartă”, a afirmat Iftime.

Publicitate

Liderul PNL Botoşani s-a arătat dezamăgit de comportamentul lui Iohannis de duminică la ieşirea de la vot.

La nivel naţional, Nicolae Ciucă a obţinut 8,79% din voturile electoratului, în timp ce în judeţul Botoşani a atras voturile a 8,87% dintre alegători. AGERPRES

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending