Slujba numită „Sfinţirea cea mare a apei” se săvârşeşte de două ori pe an: mai întâi, în ajunul Bobotezei, iar mai apoi, pe 6 ianuarie, în ziua de Bobotează.

Sfințirea cea mare a apei, săvârșită de preoți în ziua în care Mântuitorul Iisus Hristos a sfințit firea apelor, botezându-Se în râul Iordan, este oficiată numai în biserica sau lângă o apă curgătoare curată.

În cadrul acestei slujbe, spre deosebire de cea in care se sfinteste aghiasma mica, apa este sfintita printr-o dubla invocare a Duhului Sfant. Astfel, agheasma mare are o putere sfintitoare deosebit de mare, ea purtand in sine darurile minunate ale Duhului Sfant cu mult mai mult decat aghiasma cea mica.

Agheasma, apa sfinţită prin slujba bisericească, se face când preotul cheamă asupra ei puterea Duhului Sfânt, pentru ca ea să aibă puterea de a sfinţi viaţa oamenilor şi a naturii înconjurătoare, pentru ca ele să capete binecuvântarea Domnului. Apa este simbolul curăţirii sufletesti, a promovării şi a sfinţirii vieţii.

La Botezul Domnului, se face agheasma mare; aceasta se ia înainte de anaforă; se dă şi celor ce sunt opriţi de la Împărtăşanie, ca întărire spre nădejdea pocăinţei, a mângâierii şi îndreptării lor pentru viitor (Constituţiile Apostolice VIII, 29).

Cu agheasma mare se pot stropi şi casa, curtea, grădina, vitele, ogoarele şi livezile, spre a fi păzite de lucrările necurate ale diavolului (doar de Bobotează sau periodic).

De asemenea, cu pocăinţa şi cu binecuvântarea duhovnicului, agheasma mare se poate lua şi în cazuri de boli grele. Fiind încărcată cu darurile dumnezeieşti ale Duhului Sfânt, agheasma mare a săvârşit adesea minuni, tămăduind bolnavi, apărând de rele şi izbăvind din primejdii pe cei credincioşi.

Agheasma nu trebuie să fie înmulţită

„Fiind folosită numai în cantităţi mici, agheasma nu trebuie să fie înmulţită;

o sticlă de agheasmă mare este suficientă pentru un an, fiind folosită mai rar decât cea mică;
în ce priveşte agheasma mică, slujba pentru sfinţirea acesteia poate fi săvârşită oricând în an, atât în biserică, cât şi în casele credincioşilor;
când facem sfeştanie în casă, preotul poate sfinţi o cantitate mai mare de apă, în funcţie de dorinţa şi nevoile fiecăruia.
Agheasma nu se strică niciodată, datorită prezenţei în ea a harului lui Dumnezeu, nu a altor motive precum intrarea în contact a apei cu argintul sau pentru asocierea ei cu busuiocul (superstitie).

Dacă agheasma capătă însă un miros neplacut, din pricina vasului in care a fost pastrată si nu mai poate fi folosita, aceasta se varsa intr-o apa curgatoare curata sau la radacina unui copac.Agheasma adunată la un loc din mai mulți ani sau de la mai multe biserici și mănăstiri nu este mai puternică decât aghiasma sfințită la oricare biserică de rând.

Harul lui Dumnezeu și darurile Duhului Sfânt nu se adună matematic, după mintea noastră, ci se dăruiesc fiecăruia din mila lui Dumnezeu, rodind după măsura credinței fiecăruia.

Astfel, unul care bea aghiasma de la biserică de care aparține poate fi mai folosit decât unul care bea aghiasma adunată de la mai multe mănăstiri.

Agheasma nu se învechiește și nu se alterează

Agheasma se păstrează curată și proaspătă vreme îndelungată, fără a da semne de învechire sau alterare. Deși acest lucru este unul dintre cele mai mici semne ale prezentei harului în această apă sfințită, el ar fi de ajuns singur să-l nască întru credința pe cel necredincios.

Fiind sfințită numai la începutul anului, agheasma mare este păstrată cu multa grijă în Sfântul Altar, ea fiind folosită de preot la multe rugaciuni săvârșite peste an:

agheasma mare este folosită în slujba Botezului, la sfințirea bisericilor, a antimiselor și a Sfântului și Marelui Mir;
cu ea se stropesc și obiectele liturgice și icoanele ce urmează a fi sfințite;
cu ea se stropesc demonizații si cei vrăjiți, atunci când li se citesc rugăciunile de dezlegare și molitfele;
ea se folosește și la unele dintre rugăciunile din Molitfelnic, precum cele de deochi și de curatire a fântânii, holdelor etc.
Credincioșii beau agheasma mare vreme de opt zile, începând din ziua Bobotezei și încheind în ziua de odovanie a praznicului (14 ianuarie); numai în aceasta perioadă se poate bea agheasma mare făra post și spovedanie.

Cum se ia agheasma după data de 14 ianuarie

După data de 14 ianuarie, aghiasma mare „se ia numai cu post si cu spovedanie, întotdeuna înainte de anfură, cu binecuvântarea preotului duhovnic”.

Unii preoți obișnuiesc să dea agheasma mare, după post și spovedanie, acelora care nu au binecuvantarea de a se împărtași cu Sfintele Taine. Cu binecuvântarea duhovnicului, postind măcar în ajun, aghiasma mare se poate bea și în zilele de sărbătoare.

Apa are o semnificaţie specială în această zi; se spune că apa sfinţită luată are puteri miraculoase, astfel, în ziua de Bobotează nu se spală rufe.

În satele de pe malul unei ape, în timpul slujbei de Bobotează, s-a împământenit obiceiul ca preotul să arunce o cruce de lemn în apa rece, uneori îngheţată, iar câţiva feciori curajoşi sar după ea şi o aduc înapoi.

În ziua de Bobotează are loc sfințirea apei, în timpul slujbei de Iordan. Pregătirea acestui moment se face, și astăzi, cu multă atenție, în fiecare comunitate.

Locul de desfășurare a slujbei se alege împreună cu preotul satului, de obicei într-un spațiu mai larg – unde să fie cel puțin o fântână -, în imediata vecinătate a unei ape curgătoare, în gospodăria unui om sau în curtea bisericii.

Tradiţii şi superstiţii de Bobotează

Pentru acest moment se aduce apă, care se pune în vase mari de lemn și, tot acum, se taie, la râu, o cruce mare de gheață. În jurul acestei cruci sau în jurul crucii care se află în mod normal în curtea bisericii, se desfășoara întreg ceremonialul religios, la care participă toată suflarea comunității.

După slujba de sfințire a apei, transformată în agheasmă, fiecare sătean își ia apă sfințită în vasele de lemn sau de sticlă cu care a venit de acasă.

Odată ajunși acasă, oamenii sfințesc cu agheasmă șura, grajdul, animalele din grajd, pomii din livadă, casa și interiorul casei.

În Ajunul Bobotezei se purifică oamenii şi gospodăriile

În Ajunul Bobotezei se purifică oamenii şi gospodăriile, prin stropirea lor cu apă sfinţită, se desfăşoară practici de stimulare a rodului pământului (colindul cu Chiraleisa), dar sunt impuse şi interdicţii pentru a asigura bunăstarea şi sănătatea credincioşilor în noul an.

Totodată, în ajun, fetele mari postesc ca să aibă bărbaţi buni şi cuminţi, iar femeile fac piftie ca să le fie tot anul faţa fragedă ca piftia.

La sfinţirea caselor şi creştinilor de către preot, fetele încearcă să fure fire de busuioc din găleata cu agheasmă, ca să le pună la cap şi să-şi viseze ursitul, în acelaşi scop, fetele, văduvele şi flăcăii tomnatici iau un fir de busuioc de la preot, îl leagă cu aţă, lână sau mătase roşie şi îl poartă cu ei pentru a fi ocrotiţi.

Obiceiul specific acestei zile este colindatul cu Chiraleisa, în care grupuri de băieţi înconjurau casele, grajdurile şi anexele sătenilor sunând din clopoţei, tălăngi ori fiare vechi, rostind în cor versurile: „Chiraleisa,/ Spic de grâu / Până-n brâu, / Roade bune, / Mană-n grâne”.

Fiind şi ultima zi a ritualului de peţire a fetelor, Boboteaza reprezenta în conştiinţa populară apogeul practicilor referitoare la întâlnirea ursitului şi a dragostei adevărate.

Practici magice prin care fetele puteau sa își își ghicească sau sa își vadă alesul
În această noapte, fetele recurgeau la numeroase practici mai mult sau mai puţin magice pentru a-şi ghici sau vedea alesul, precum:

numărau parii de la gard, ghiceau în oglindă şi chiar în apă, puneau fire de busuioc sub pernă, scoteau diferite obiecte simbolice de sub farfurii ori scormoneau focul din vatră spunând: „Cum sar scânteile din jăratic, aşa să scânteie inima lui, şi nu inteţesc focul, ci inteţesc inima lui”.

Boboteaza cumulează elemente specifice de reînnoire a timpului calendaristic, la riturile creștine adăugându-se practici populare de purificare a spațiului și de alungare a spiritelor malefice. În anumite regiuni ale țării, purificarea aerului se făcea, cândva, prin focuri și fumegații.

Această manifestare avea loc imediat după sfințirea apei când tinerii se retrăgeau pe locuri mai înalte, având asupra lor cărbuni aprinși ce fuseseră folosiți anterior la aprinderea secalușelor, și aprindeau focurile de Bobotează. Rugul era făcut din vreascuri și frunze uscate strânse de feciori cu o zi înainte.

Tinerii cântau și dansau în jurul focului și săreau peste foc, atunci când acesta se mai potolea, în credința că vor fi feriți, astfel, de boli și de pacate.

La plecare, fiecare lua cărbuni aprinși cu care, odată ajunși acasă, afumau pomii din livadă în scop fertilizator.

De asemenea, înconjurau casa cu pulberea folosită ca încărcătură pentru secălușe crezând că, în acest fel, casa va fi ferită de primejdii, mai ales de trăsnete.

Fetele îşi visează ursitul

Fetele care doresc să își viseze ursitul trebuie să “fure” sau să accepte de la preot un firicel de busuioc sfințit. Se spune că dacă îl vor ține în sân sau îl vor pune sub pernă înainte de a adormi, dar și dacă postesc și se roagă Sfântului Ioan în ajun de Bobotează, îl vor vedea în vis pe cel cu care le este hărăzit să se căsătorească.

Se spune că cei care reușesc să nu mănânce și să nu bea nimic în această zi vor avea parte de noroc, sănătate și binecuvântare de la Dumnezeu pe tot parcursul anului.

După ce iau agheasmă de la preot, fetele tinere obișnuiesc să se îmbăieze de trei ori în râu sau să-și toarne apa pe cap simbolic. Precum s-a adunat poporul la malurile Iordanului, tot așa se vor strânge pețitorii la ușa fetei respective.

Boboteaza este, simbolic şi o sărbătoare a purificării naturii de forţele răului, prin apa sfinţită. Tot acum, în anumite zone ale ţării, se fac previziuni despre condiţiile meteorologice din acest an, dacă acestea vor fi sau nu favorabile recoltei.

Dincolo de obiceiurile creştine din această zi, în tradiţia românească se practică şi unele ritualuri păgâne de purificare, de alungare a spiritelor rele din gospodării şi animale.

Unii îşi afumă grajdurile şi vitele pentru a alunga duhurile rele din acestea, alţii aprind focuri pe câmp sau cântă melodii însoţite de strigături şi zgomote.

Toate acestea au, în esenţă, rolul de curăţire şi de îndepărtare a răului.