Connect with us

Eveniment

Afaceriștii din Hlipiceni, călcați de polițiștii care au vizat fast-foodurile și localurile. Acțiune de amploare

Publicat

Publicitate

Vineri, polițiștii din Hlipiceni, împreună cu cei ai Poliției Orașului Ștefănești, Serviciului Rutier, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și sprijinul reprezentanților Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorului, Direcției de Sănătatea Publică, Direcției Sanitare Veterinare și pentru Protecția Alimentelor și Inspectoratului Teritorial de Muncă au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor de evaziune fiscală și pentru verificarea modului de respectare a normelor sanitar-veterinare.

Activitățile au vizat unitățile economice în care se servește hrană de tip fast food și meniul zilei.

Astfel, în cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 88 de persoane, au fost controlate 60 de autovehicule și au fost verificate 6 unități economice.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 60 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 50.000 de lei.

Dintre acestea, 3 sancțiuni în valoare de 12.000 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea normelor sanitar-veterinare privind alimentele, 3 sancțiuni în valoare de 13.000 de lei au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind utilizarea aparatelor de marcat electronice, iar 3 sancțiuni, în valoare de 10.000 de lei au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind paza bunurilor.

De asemenea, au fost confiscați 800 de lei, reprezentând numerar nefiscalizat.

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Tânăr de 34 de ani, din Ștefănești, dat afară din casă pentru că și-a bătut soția și copilul

Publicat

Publicitate

Miercuri, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordin de protecție provizoriu față de un tânăr, de 34 de ani, din localitatea Ștefănești, pentru faptul că, s-ar fi prezentat la locuința fostei sale soții și ar fi agresat-o fizic pe aceasta și pe fiica sa.

 

În urma completării formularului de evaluare a riscului a reieșit faptul că există risc iminent și a fost emis ordin de protecție provizoriu fără monitorizare electronică.

Ordinul de protecție a fost emis pe o perioadă de 5 zile, iar bărbatul are obligația de a păstra o distanța față de victimă. În situația în care nu sunt respectate aceste obligații, se vor demara cercetări pentru infracțiunea de încălcare a ordinului de protecție, iar față de acesta poate fi dispusă o măsură privativă de libertate.

Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Acțiune pentru siguranța cetățenilor, la Dorohoi

Publicat

Publicitate

Miercuri, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, împreună cu cei ai Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni și nr. 6 Pomârla au organizat o acțiune pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică şi prevenirea infracţiunilor stradale pe raza municipiului Dorohoi, precum şi a comunelor limitrofe.

 

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate aproximativ 70 de persoane și controlate 55 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 6.000 de lei.

 

Cele mai multe dintre sancțiuni au fost aplicate conform O.U.G 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

 

Publicitate

Totodată, a fost reținute trei permise de conducere și retrase două certificate de înmatriculare.

Citeste mai mult

Eveniment

Dosar penal pentru un șofer din Botoșani care s-a urcat beat la volan

Publicat

Publicitate

Miercuri, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au

oprit pentru control, pe drumul public din localitatea Orășeni-Vale, un autoturism condus de un bărbat, de 55 ani, din aceeași localitate.

 

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Fost președinte al Institutului Național de Statistică, condus pe ultimul drum

Publicat

Publicitate

Direcția Județeană de Statistică Botoșani și Institutul Național de Statistică au anunțat cu profund regret trecerea în neființă a doamnei Clementina Ivan Ungureanu, personalitate marcantă a statisticii românești și președinte al INS în perioada 2003–2005.

Instituția își exprimă recunoștința pentru activitatea, profesionalismul și dedicarea de care a dat dovadă pe parcursul carierei sale, aducând un omagiu contribuției sale în dezvoltarea sistemului statistic național.

Slujba de înmormântare are loc astăzi, 18 septembrie 2025, la ora 11:30, la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” (Str. Tractorului nr. 58, București), iar înhumarea se va face la Cimitirul Pantelimon II.

Institutul Național de Statistică transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending