Connect with us

Eveniment

Activitățile online în universități, reglementate prin modificări în Legea educației

Publicat

Publicitate

Guvernul a aprobat joi modificarea Legii Educației, astfel încât să fie reglementate și cursurile online în universități, așa cum s-a procedat temporar în perioada pandemiei, relatează alba24.ro.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a spus că este vorba despre ”măsuri în domeniul educaţiei din care face parte introducerea posibilităţii de a organiza în format digital unele activităţi corelate cu specificul domeniului începând din toamna acestui an, pe baza unor standarde de calitate pe care ARACIS urmează să le elaboreze într-un termen de 60 de zile”.

VIDEO aici: Declarații de la minutul 14.00

Prin ordonanță de urgență, se prevede că unele activități de învățământ și/sau de cercetare din cadrul formei de învățământ cu frecvență se pot desfășura prin intermediul resurselor electronice, informatice şi de comunicaţii specifice sincrone prevăzute în standardele de calitate elaborate și aprobate de ARACIS.

Art 139 alineatul (1) litera a) din Legea Educației:

  • Forma de învățământ cu frecvență este caracterizată prin activităţi de învăţământ şi/sau de cercetare programate pe durata întregii zile, specifice fiecărui ciclu de studii universitare, aproximativ uniform distribuite săptămânal/zilnic pe parcursul semestrului şi presupunând întâlnirea studenţilor cu cadrele didactice şi de cercetare în spaţiul universitar.
  • Unele activități de învățământ și/sau de cercetare din cadrul formei de învățământ cu frecvență se pot desfășura prin intermediul resurselor electronice, informatice şi de comunicaţii specifice sincrone prevăzute în standardele de calitate elaborate și aprobate de ARACIS.

Completarea art. 139 din Legea Educației cu trei noi alineate, alin. (2), (3) și (4):

Publicitate
  • Activitățile de evaluare continuă și sumativă de tip examen, în cazul formei de organizare cu frecvență, frecvență redusă și la distanță a programelor de studii universitare de licență și masterat, se realizează în condițiile întâlnirii nemijlocite în spațiul universitar.
  • ARACIS va elabora standarde de calitate cu privire la modul de desfășurare a activităților de predare, învăţare, cercetare, aplicaţii practice şi evaluare, diferențiat pentru formele de organizare prevăzute la alin. (1), și în raport de domeniile și ciclurile de studii prevăzute la art. 137 alin. (4) din Legea 1/2011. Standardele de calitate prevăzute la alin. (3) vor fi elaborate de către ARACIS în termen de maximum 90 de zile, de la intrarea în vigoare a prezentei OUG.
  • Pe baza aplicării standardelor de calitate, instituțiile de învățământ superior au dreptul de a organiza programe de studii în condițiile prevăzute la alin. (1), urmând ca ARACIS să verifice respectarea acestora în cadrul procedurilor de evaluare externă a calității desfășurate în condițiile art. 31, respectiv, după caz, art. 33 alin. (3) din OUG 75/20015, cu modificările și completările ulterioare.

Legea nr. 1/2011 cu modificările și completările ulterioare definește forma de învățământ cu frecvență în cuprinsul la art. 139, ca fiind caracterizată prin întâlnirea nemijlocită, în spaţiul universitar, a studenţilor cu cadrele didactice şi de cercetare. De asemenea, acreditarea instituției de învățământ superior realizată în urma evaluarii calității programelor de studii are în vedere conform prevederilor legale doar formele de învățământ consacrate în Legea nr. 1/2011 cu modificările și completările ulterioare. În actul normativ anterior menționat nu este reglementată forma de învățământ online sincron, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Se reglementează definiția cursului online sincron:

  • cursul la care studenții și cadrele didactice participă în același timp, dar în locații separate, în general altele decât campusul universitar.

Studiile universitare de licență în domeniul artele spectacolului, prelungite la 4 ani

Modificarea art. 150 alineatul (2) din Legea Educației:

  • La învăţământul cu frecvenţă, durata specifică a studiilor universitare de licenţă este de 3-4 ani, după caz, şi corespunde unui număr de minimum 60 de credite de studii transferabile pentru un an de studii.
  • Durata studiilor de licenţă pentru învăţământul universitar din domeniile: artele spectacolului, ştiinţe inginereşti, ştiinţe juridice şi teologie pastorală este de 4 ani, iar din domeniul ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică este de 3 sau 4 ani, în funcţie de arma sau serviciul şi specialitatea militară.

Instituțiile de învățământ superior care au în structura lor programe de studii universitare de licență în domeniul artele spectacolului au constatat necesitatea extinderii duratei programului de studii de la 3 la 4 ani, se arată în documentație.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Educație

Un strop de lumină și speranță de Crăciun: Elevii Școlii Gimnaziale Nr. 2 „Tudor Vladimirescu” Albești, alături de vârstnicii din Trușești

Publicat

Publicitate

Spiritul Crăciunului a fost simțit din plin în aceste zile, grație unui gest de solidaritate venit din partea comunității educaționale a Școlii Gimnaziale Nr. 2 „Tudor Vladimirescu” din Albești.

Din fondurile strânse în cadrul Târgului de Crăciun organizat de unitatea de învățământ, elevii și cadrele didactice au reușit să achiziționeze produse necesare pentru Centrul de vârstnici din Trușești.

Inițiativa a fost coordonată de conducerea școlii, prin directorul unității, prof. Chitic Mihaela, și a avut ca scop sprijinirea persoanelor vârstnice aflate în nevoie, mai ales în apropierea sărbătorilor de iarnă.

„Din fondurile strânse la Târgul de Crăciun, am reușit să achiziționăm produse necesare pentru Centrul de vârstnici din Trușești. Acest demers a însemnat mai mult decât un sprijin material – a fost o dovadă sinceră de grijă, respect și solidaritate față de cei care au nevoie de atenție și sprijin. Momentul a fost completat de colindele elevilor, care au adus emoție și lumină în sufletele vârstnicilor. Astfel, în apropierea sărbătorilor, gestul nostru a oferit nu doar ajutor concret, ci și bucurie, speranță și căldură sufletească celor care le-au primit”, a transmis directorul unității de învățământ, prof. Chitic Mihaela.

Gestul a depășit însă latura materială, transformându-se într-o adevărată lecție de empatie, respect și solidaritate pentru elevi.

Vizita la centrul de vârstnici a fost completată de multă bucurie adusă de colindele interpretate de copii, care au adus emoție și lumină în sufletele beneficiarilor.

Publicitate

Pentru vârstnicii din Trușești, momentul a însemnat nu doar ajutor concret, ci și o dovadă că nu sunt uitați, că cineva se gândește la ei și le oferă atenție și căldură sufletească.

Astfel de acțiuni demonstrează rolul important pe care școala îl are în formarea caracterului elevilor, nu doar din punct de vedere academic, ci și uman, iar în prag de sărbători, inițiativa Școlii Gimnaziale Nr. 2 „Tudor Vladimirescu” Albești rămâne un exemplu de implicare civică și educație prin fapte.

Iată și câteva imagini surprinse cu această ocazie:

Citeste mai mult

Eveniment

Două case din Poiana și Ibănești, în pericol după incendii la coșurile de fum. Pompierii au intervenit rapid, fără victime umane

Publicat

Publicitate

Casele a două familii din localitățile Poiana, orașul Flămânzi, și Ibănești au fost la un pas de a fi cuprinse de flăcări, în ultimele ore, în urma unor incendii izbucnite la nivelul coșurilor de fum.

Alarma a fost dată la timp, iar intervenția promptă a pompierilor a făcut ca pagubele să fie limitate, locuințele fiind salvate înainte ca focul să se extindă la întreaga construcție.

Pentru gestionarea situațiilor de urgență au fost mobilizate echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi și al Punctului de Lucru Flămânzi.

La fața locului au intervenit două autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și o ambulanță SMURD, pregătită să acorde primul ajutor în cazul în care situația ar fi impus acest lucru.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar familiile afectate au fost doar speriate de incident.

Potrivit primelor concluzii, cel mai probabil incendiile au fost provocate de coșuri de fum neprotejate termic față de materialele combustibile din structura acoperișului.

Publicitate

De asemenea, coșurile nu ar fi fost curățate de funingine, fapt care favorizează aprinderea și propagarea rapidă a focului.

Pompierii reamintesc populației importanța verificării și curățării periodice a coșurilor de fum, mai ales în sezonul rece, pentru prevenirea unor tragedii.

Pentru înlăturarea pericolului de incendiu ce poate apărea pe timpul exploatării coşurilor și a burlanelor de evacuare a fumului, trebuie adoptate următoarele măsuri:

✔️ verificarea coşurilor / burlanelor de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grinzi, astereală etc.);

✔️ păstrarea distanţei dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului;

✔️ îngroșarea zidăriei coşului la trecerea prin planşee, lăsându-se un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului;

✔️ tencuirea şi văruirea părţii din pod a coşului de fum, în scopul detectării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn: grinzi, bârne, suport acoperiş etc.);

✔️ curățarea periodică a coșurilor de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare.

Citeste mai mult

Eveniment

Astăzi: Parada Festivalului „Din străbuni, din oameni buni” în Centrul Istoric. Restricții de trafic pe mai multe străzi din Botoșani

Publicat

Publicitate

Dacă astăzi, 21 decembrie, participați la Festivalul de datini și obiceiuri de iarnă „Din străbuni, din oameni buni”, organizat în Centrul Istoric al municipiului Botoșani, trebuie să știți că vor fi impuse restricții temporare de trafic.

Între orele 11.00 – 12.00, circulația autovehiculelor va fi restricționată progresiv, sub coordonarea echipajelor de poliție rutieră, pentru a permite desfășurarea în siguranță a Paradei formațiilor participante.

Traseul vizat de restricții este: Centrul Istoric – Biserica Uspenia – Calea Națională – Direcția Muncii – strada Cuza Vodă – strada Nicolae Iorga – Pod de Piatră – sens giratoriu Bazar – Calea Națională – strada 1 Decembrie.

Autoritățile recomandă șoferilor să aleagă rute alternative de deplasare, iar în cazul întâlnirii coloanei aflate în mișcare, să manifeste înțelegere și să reducă viteza pentru evitarea oricărui pericol.

De asemenea, participanții sunt rugați să respecte măsurile stabilite de organizatori și indicațiile forțelor de ordine. În situația sesizării unor fapte antisociale, sprijinul jandarmilor poate fi solicitat direct, la fața locului.

Manifestarea va debuta la ora 10:30, cu spectaculosul Dans al căiuților, susținut de formații participante din județul Botoșani, un moment așteptat în fiecare an de publicul de toate vârstele.

Publicitate

De la ora 12:00, pe scena festivalului va avea loc spectacolul folcloric, cu participarea formațiilor din numeroase localități ale județului Botoșani, printre care Avrămeni, Broscăuți, Bucecea, Corlăteni, Corni, Coșula, Curtești, Dobârceni, Durnești, Havârna, Hănești, Hlipiceni, Ibănești, Manoleasa, Negreni, Oneaga, Pomârla, Sarafinești, Săveni, Știubieni, Suharău, Sulița, Todireni, Tudora, Vârfu Câmpului și Vorona.

Ediția aniversară va fi completată de prezența unor formații invitate din județele Bacău, Iași, Neamț, Suceava și Vrancea, oferind publicului un adevărat regal de tradiții, costume populare și obiceiuri strămoșești.

 

Citeste mai mult

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfânta muceniță Iuliana din Nicomidia

Publicat

Publicitate

Sfânta Iuliana a trăit în timpul împăratului Dioclețian (284-305) și era din cetatea Nicomidia, (în Bitinia, regiune din nord-vestul Asiei Mici), familia sa fiind de neam ales. Tatăl muceniței, bogatul păgân Africanus, unul dintre demnitarii Nicomidiei care avea legături la curtea împăratului Maximin (285-305), dorea înrudirea cu familia tânărului Elevsie, o altă familie bogată din același oraș.

Pentru că la romani se obișnuia logodna timpurie a doi tineri, Iuliana, care nu avea decât 9 ani, s-a văzut logodită cu Elevsie. Însă nimeni nu știa că tot de la o vârstă așa fragedă Iuliana era creștină în ascuns. Toți cei din jurul ei îi admirau frumusețea, cumințenia și înțelepciunea. Iuliana citea, dar nu legendele zeilor păgâni, ci învățătura Sfintelor Scripturi, lucru pe care nu-l știau nici părinții și nici logodnicul.

Trecând șapte ani de când se logodise și apropiindu-se ziua nunții, Iuliana s-a gândit să pună o condiție soțului ei, spunându-i: „Nu fac nuntă până nu vei fi eparh”.  Deși condiția era destul de grea, căci funcția de eparh (conducător al unei întregi provincii) era una foarte înaltă și greu de obținut, împăratul i-a acordat această funcție lui Elevsie, după multe străduințe.

Tânărul s-a întors acasă pentru a o înștiința pe Iuliana de această mare bucurie, însă de data aceasta Iuliana i-a spus adevărul și i-a mărturisit că este creștină și că nu se poate căsători cu el. Acest fapt a atras mânia tânărului, care odată ajuns în funcția de eparh al provinciei a încercat, cu acordul tatălui muceniței, să o facă să se lepede de Hristos.

Neputând să o înduplece să își lase credința, prigonitorul a supus-o chinurilor, omorând-o în cele din urmă cu sabia. Trupul Sfintei Mucenițe Iuliana a fost luat de o femeie de rang nobiliar din Roma, pe nume Sofia, care l-a dus în casa sa, în Campania. După o vreme, zidindu-se o biserică în cinstea Sfintei Iuliana la Cumae (Como, Italia), au fost așezate aici sfintele sale moaște.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending