Connect with us

Administratie

Acțiunea de protest organizată de Sindicatul IMPACT Botoșani, mediată de prefectul de Botoșani. „Îmi pare rău să aud despre aceste inechități și nedreptăți”

Publicat

Publicitate

Astăzi a avut loc, în fața Palatului Administrativ, o acțiune de protest organizată de Sindicatul IMPACT Botoșani, ca urmare a nemulțumirilor privind drepturile asistenților personali care îngrijesc copii sau adulți cu grad de handicap grav.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu, Sorin Cornilă, i-a invitat pe reprezentanții sindicatului la dialog și i-a asigurat că solicitările lor vor fi transmise Guvernului României.

Motivele principale ale protestului sunt:

  • Eliminarea unei categorii profesionale defavorizate – asistenți personali – din grila de salarizare privind familia ocupațională sănătate și asistență socială aprobată prin OUG nr. 19/2024 în mod discreționar și discriminatoriu, pentru a nu beneficia de majorare salarială și recunoașterea sporului de vechime!
  • Decizia nr. 23/2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a eliminat abuziv dreptul asistenților personali la spor pentru condiții de muncă, chiar dacă aceștia îngrijesc persoane încadrate în grad de handicap grav! O mare discriminare între asistenții personali care nu beneficiază de nici un spor pentru condiții de muncă și salariații din centrele rezidențiale pentru persoane cu dizabilități care beneficiază de spor de condiții de muncă de până la 50%, chiar dacă îngrijesc aceeași categorie de beneficiari iar riscurile sunt aceleași!
  • Creșterea prețurilor la combustibil, la utilități și la alimentele de bază afectează în mod direct toate categoriile de salariați iar efectele ei cumulate determină o scădere semnificativă a puterii de cumpărare. În acest context economic, asistenții personali care îngrijesc copii sau adulți cu grad de handicap grav sunt în risc de sărăcie împreună cu persoanele vulnerabile din îngrijire, având un venit sub limita unui trai decent atât pentru ei, persoana vulnerabilă și familia proprie.

 

Sorin Cornilă: ”Îmi pare rău să aud despre aceste inechități și nedreptăți pe care le reclamați dumneavoastră, vă asigur de tot sprijinul meu pentru a transmite mesajul către ministerele de resort și îmi doresc ca vocea dumneavoastră să fie auzită. Înțeleg și cred că și statul român înțelege foarte bine activitatea dumneavoastră și necesitatea pentru beneficiarii care sunt deserviți de asistenții personali, chiar dacă fac parte din familii sau nu. Voi transmite către Ministerul Muncii memoriul dumneavoastră și vom face și noi la Instituția Prefectului o sinteză despre ce am discutat astăzi. Din partea mea aveți tot sprijinul pentru a duce mesajul mai departe, sunt convins că este înțeleasă necesitatea asistentului personal, la nivelul ministerelor de resort, cred că Guvernul României pe care-l reprezint are o strategie în acest sens, în același timp vă încurajez ca împreună cu sindicatul la nivel național să purtați discuții la minister, să programați întâlniri prin care să faceți cunoscute toate aceste aspecte. La nivel de administrație locală, sunt fonduri prin PNRR, sunt proiecte accesate, este adevărat, nu s-au accesat așa cum ne-am dorit noi, pentru aceste centre care să deservească beneficiarii cu nevoie speciale, dar o strategie este. Nu este totul perfect, așa cum ne-am dori cu toții, dar prin dialog, putem găsi soluții întotdeauna. Eu am toată disponibilitatea și vă aștept oricând să discutăm și apelați dacă vă pot sprijini, prin natura funcției mele, într-o acțiune la ministere, la secretari de stat. La nivel local, dacă ține de mine, dacă este vreo chestiune și mă implică, vă asigur de tot sprijinul meu.”

https://bt.prefectura.mai.gov.ro/prefectul-judetului-botosani-s-a-intalnit-astazi-cu-reprezentantii-sindicatului-impact/

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

FOTO: Autoturism în valoare de 70.000 de euro furat din Austria, depistat la Iași

Publicat

Publicitate

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași au descoperit şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism care figura în bazele de date ca fiind furat din Austria.

În data de 12 decembrie 2025, polițiști de frontieră din cadrul ITPF Iași, aflați în exercitarea unei misiuni specifice în municipiul Iași, au depistat în zona Aeroportului un autoturism înmatriculat în Ungaria, utilizat de un cetățean român în vârstă de 45 de ani.
Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autovehiculului, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind furat din Austria. Autoturismului fabricat în anul 2024 i-a fost modificată seria de șasiu pentru a putea fi înmatriculat ulterior, fiind de fapt o clonă a unui autoturism din Ungaria.
Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că autoturismul aparține unui prieten, l-a împrumutat de la acesta pentru a-l testa în vederea cumpărării, fără a avea cunoștință că este implicat în vreun litigiu.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autovehiculul, în valoare de aproximativ 70.000 de euro, a fost reținut în vederea continuării cercetărilor.

Afacere „profitabilă”: vindea țigări de 2.800 de lei și a câștigat… amendă de 20.000 de lei!
Poliţişti de frontieră botoșăneni au sancționat contravențional cu amendă în valoare de 20.000 de lei un bărbat asupra căruia au fost descoperite bunuri cu timbru de acciză Republica Moldova.
În data de 12 decembrie a.c., în jurul orei 10.40, un echipaj format din polițiști de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoșani, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice, a observat în piața din localitatea Trușești un cetățean român, care oferea spre comercializare țigarete de proveniență extracomunitară.

În urma unui control efectuat asupra bagajului deținut de cetățeanul în vârstă de 33 ani, colegii noştri au descoperit, 4400 țigarete fără timbru de acciză.
Conform prevederilor legale, întreaga cantitate de produse accizabile, în valoare totală de 2.800 de lei a fost reţinută în vederea confiscării, iar bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 20.000 de lei.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

BNR lansează o nouă monedă de colecție, cu ocazia a 145 de ani de la nașterea lui Mihail Sadoveanu. Care este prețul de cumpărare

Publicat

Publicitate

Banca Națională a României (BNR) lansează în circuitul numismatic, de luni, 15 decemebrie, o monedă din argint. Tema acesteia este „145 de ani de la nașterea lui Mihail Sadoveanu”.

Tirajul maxim pentru moneda din argint este de 5.000 piese.

Aversul monedei prezintă o compoziție inspirată din povestea „Dumbrava minunată” de Mihail Sadoveanu, inscripția „ROMANIA” în arc de cerc, anul de emisiune „2025”, stema României și valoarea nominală „10 LEI”.

bnr, moneda

Reversul monedei redă portretul, numele scriitorului Mihail Sadoveanu și anii între care a trăit acesta „1880-1961”.

moneda, bnr

Publicitate

Monedele din argint sunt ambalate în capsule de metacrilat transparent și sunt însoţite de broșuri de prezentare și certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză şi franceză.

Pe certificatele de autenticitate se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.

Care este prețul de vânzare

Preţul de vânzare pentru moneda din argint este 640,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv broșura de prezentare și certificatul de autenticitate.

Monedele din argint cu tema „145 de ani de la nașterea lui Mihail Sadoveanu” au putere circulatorie pe teritoriul României.

Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Detalii despre achiziția monedelor sunt disponibile AICI.

Citeste mai mult

Eveniment

Sute de camere video vor fi montate pe drumuri și autostrăzi. Șoferii vor primi amenzile acasă, prin sistemul e-Sigur

Publicat

Publicitate

Sute de camere video vor fi montate pe drumuri și autostrăzi. Șoferii vor primi amenzile acasă, prin sistemul e-Sigur.

Șeful CNAIR, Cristian Pistol, a anunțat că vor fi instalate 400 de sisteme moderne de monitorizare pe drumurile naționale și autostrăzi.

”Pentru reducerea numărului de accidente, pe lângă o infrastructură nouă, este nevoie și de impunerea disciplinei în traficul rutier, inclusiv cu ajutorul tehnologiei.

Am făcut un nou pas concret în această direcție: am transmis la ANAP documentația pentru achiziția sistemului e-SIGUR, care prevede montarea a 400 de camere video cu radar și a echipamentelor necesare pentru monitorizarea traficului.

După validarea documentației de către ANAP, vom lansa licitația publică pentru achiziția echipamentelor, a serviciilor de proiectare și a lucrărilor de instalare.

Durata de implementare a proiectului este de 22 de luni, iar finanțarea este asigurată din Fonduri Europene Nerambursabile (Programul Transport 2021-2027)”, a anunțat Cristian Pistol.

Publicitate

Cum este urmărit traficul rutier

Noul sistem integrat de management al traficului va permite:

  • monitorizarea vitezei și recunoașterea automată a plăcuțelor de înmatriculare
  • verificarea deținerii rovinietei
  • procesarea automată a datelor și a abaterilor de la conduita rutieră.

În viitor, sistemul va putea fi adaptat pentru a alerta rapid echipajele de urgență în caz de incidente, va permite analiza traficului și verificarea deținerii ITP și RCA, precizează șeful CNAIR.

Prin sesizările înregistrate în sistemul e-Sigur, proprietarii vehiculelor vor primi un document la domiciliu și vor trebui să comunice, conform procedurilor legale, cine a condus autoturismul în momentul constatării contravenției.

Citeste mai mult

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfântul Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei

Publicat

Publicitate

Sfântul Dosoftei s-a născut în anul 1624 la Suceava. La botez a primit numele Dimitrie. Tânărul Dimitrie a învăţat carte de la cei mai renumiţi dascăli din Moldova şi la şcoala Frăţiei Ortodoxe de la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Liov. Dăruit de Dumnezeu cu o inteligenţă deosebită şi-a agonisit încă din anii copilăriei şi ai tinereţii multă ştiinţă de carte.

A studiat cu multă râvnă Sfintele Scripturi şi învăţăturile dumnezeieştilor Părinţi ai Bisericii şi a deprins cu mult drag meşteşugul tâlcuirii textelor sfinte în limba română, pentru că învăţase a vorbi şi a scrie în alte limbi ca să transmită tezaurul sfintei Ortodoxii: greacă, latină, slavonă bisericească, polonă şi ucraineană. Pe lângă învăţătura adunată cu migală de la mulţi dascăli, la şcoala mănăstirii Probota a deprins şi învăţătura cea duhovnicească: rugăciunea, ascultarea, smerenia şi nevoinţele ascetice. A primit îngerescul chip în această sfântă mănăstire la anul 1649, cu numele de monah Dosoftei. Iubitor de înţelepciune şi vrednic împlinitor al nevoinţelor călugăreşti, Cuviosul Dosoftei a sporit în dragoste şi rugăciune, devenind părinte duhovnicesc şi începător al obştii de la Probota.

A dezvoltat mult şcoala mănăstirii Probota şi a crescut mulţi ucenici luminaţi, aducând în obştea sa o adevărată înnoire duhovnicească. Datorită prestigiului său de cărturar şi virtuţilor care-i luminau chipul şi faptele, ieromonahul Dosoftei este chemat de Dumnezeu la slujirea arhierească. În anul 1658 este episcop de Huşi, după un an trece în scaunul episcopiei de la Roman, iar în 1671 este ales mitropolit al Moldovei. Blând şi smerit, înaltul ierarh uimea pe toţi prin înţelepciune şi bunătate. El a tipărit cărţi de slujbă şi de învăţătură în limba română. Luat ostatec împreună cu tezaurul Mitropoliei şi cu moaştele Sf. Ioan cel Nou, Mitropolitul Dosoftei a trăit ultimii ani ai vieţii sale pământeşti departe de ţară. Aici a continuat lucrarea sa cărturărească şi a păstrat mereu legătura cu ierarhii ortodocşi de la Moscova şi de la Kiev.

Păstor dreptcredincios şi jertfelnic, sfântul ierarh a îndurat cu demnitate asprimile şi lipsurile, purtând de grijă comunităţii ortodoxe care se afla în Polonia. Sfântul ierarh Dosoftei a refuzat trecerea la uniaţie şi a rămas ortodox până la trecerea sa la veşnicie, la 13 decembrie 1693. El a slujit cu dragoste Biserica Mântuitorului Hristos, cu smerenie şi fapte minunate, iar acum se roagă în ceruri pentru mântuirea sufletelor noastre. A fost canonizat de Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în şedinţa din 5-6 iulie 2005.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending