O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:
AICI… ACOLO… DINCOLO…
Privind atent „Păsările” , deodată simți mâna lui Dumnezeu pe creștetul tău și gândești împreună cu Brâncuși: „Aceste sculpturi nu sunt păsări, ci… ZBORURI!” Păsările lui Brâncuși te poartă pe un drum cu trei repere (stații): AICI („Măiastra”)… ACOLO („Pasărea în văzduh”) … DINCOLO („Pasărea de aur”). Brâncuși însuși spunea: „A vedea în depărtare este o problemă, însă a ajunge… ACOLO, rămâne o cu totul altă chestiune”. Se pare că și pentru Brâncuși era o problemă să ajungă DINCOLO, și să argumentăm: „Pasărea de aur!… O lucrez încontinuu!… Dar nu am găsit-o încă…”. Ca s-o găsească, Brâncuși a fost nevoit să descopere singur un lucru pe care îl simțea, de existența căruia era conștient – ANTIGRAVITAȚIA. De fapt el și spunea: „… aș voi să reprezint imponderabilul într-o formă concretă…”, și a trebuit să fie un ANTIGEOMETRU fără voia lui, fără măcar să-și dea seama, pentru că această ultimă inspirație i-a dat-o Dumnezeu. Întreaga operă brâncușiană face legătura între noi și Dumnezeu, „PĂSĂRILE” sale (niște PUNCTE) se înalță spre cer, „COLOANA INFINITĂ” (o DREAPTĂ, o AXĂ) susține bolta cerească, „MASA TĂCERII” (un CERC) îndeamnă la rugăciune și meditație. În definitiv, ce este ANTIGEOMETRIA? Nimic altceva decât scoaterea din știința matematică ce se numește geometrie, a punctului, a dreptei, a segmentului, a cercului etc., trecerea lor prin artă, contactul cu inițiații și înălțarea către Dumnezeu. Doar șlefuind aceste elemente de geometrie brută până când, dându-i Dumnezeu peste mână, deveneau antigeometri, Brâncuși a putut zice: „Ceea ce leg eu aici pe pământ, se leagă și în ceruri”.
Ne ducem viața, atât cât ne-o dă Dumnezeu, în trei planuri: al lui AICI (Ai), al lui ACOLO (Ac) și al lui DINCOLO (D). Între cele trei planuri există două porți (P1 și P2). Ele pot fi închise definitiv, trecerea dintr-un plan în altul fiind pentru unii imposibilă, în timp ce pentru alții aceste porți se deschid cu intermitențe sau pot fi larg deschise. Spre exemplu, lui Brâncuși poarta P2 (dintre ACOLO și DINCOLO) i s-a deschis larg, fiind chiar invitat să treacă, în timp ce pentru Nichita Stănescu aceeași poartă s-a deschis cu intermitențe. „Realismul socialist” a transformat poarta P1 (dintre AICI și ACOLO) într-un adevărat zid, interzicând trecerea. Nu se putea pătrunde …ACOLO, pe când …DINCOLO era chiar un pericol să ajungi. Se știe ce s-a întâmplat cu grupul „transcendenților”, a căror membri au încercat acest lucru. „Realismul socialist” a apărut ca alternativă la proletcultism. Nicolae Manolescu, în „România literară” nr. 10 din 2001, se întreba: „Nu știu de ce termenul abandonat tacit la noi pe la mijlocul deceniului șase din secolul trecut n-a revenit în discuție de după 1989. S-a preferat să se vorbească despre totalitarism, despre religie politică și despre literatură agitatorică sau propagandistică. „Realismul socialist” cuprinde toată gama și a fost conceptul oficial în critica anilor 50 înainte și după expulzarea proletcultismului din nomenclatorul de termeni literari”.
Din toate punctele de vedere, comuniștii pot fi considerați ca masă cantonată în teritoriul lui… AICI. Pentru stabilitate au inventat conceptul de „om nou”. Acest concept este considerat a fi un succes de marcă în realizarea unei aberații comuniste. Lucian Blaga, în „Mitologia științifică a comunismului” (București, Humanitas) crede că „ajunși la putere comuniștii nu puteau înfăptui societatea proiectată de ei decât cu „oameni noi” și, în consecință, au recurs la zdrobirea spiritului uman și la pervertirea sufletului „omului vechi”, perceput ca un potențial adversar. Pentru reușită au transformat poarta P1 (dintre Aici și Acolo) într-un adevărat zid. Cristian Vasile, în revista „22” nr. 33 sin 1999, crede că: „omul nou a fost un individ fără personalitate și fără simțul proprietății. Acest om creat de totalitarismul comunist reprezintă o antiteză a „omului vechi”, un individ care și-a pierdut reflexele și capacitatea de reacție, calități pe care strămoșii săi le aveau”. Gheorghe Grigurcu, în „România liberă” din 17 aprilie 2001, explică: „Omul nou” este o expresie a domesticiei ideologice, care presupune anularea orizonturilor ce depășesc stadiul biologic cvasianimalic, la care trebuie redusă ființa umană pentru a alcătui suportul convenabil al unei puteri abuzive. Este o pasăre de coteț, incapabilă a-și mai lua zborul spre zările condiției sale imanente”. (din Georgică Manole, „Eseu despre antigeometrie”, Editura „Agata”, Botoșani, 2002)