Connect with us

Eveniment

Accident la Havârna. Un bărbat de 45 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale

Publicat

Publicitate

Un bărbat, în vârstă de 45 de ani, din localitatea Havârna, a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs, în această după-amiază. În eveniment, care s-a produs pe DJ 293, în localitatea Mileanca, au fost implicate două autoturisme.

La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Punctului de Lucru Darabani, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, o ambulanță aparținând SAJ și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Havârna.

Pompierii militari și voluntari au constatat faptul că ambele autoturisme erau în șanț, iar unul dintre conducătorii auto era încarcerat. Aceștia au acționat rapid pentru scoaterea bărbatului din mașina avariată. Victima era conștientă și a fost preluată de echipajul medical, fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Pompierii au acționat și pentru înlăturarea pericolului de incendiu.

„Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să respecte toate regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoşani, Dorina Lupu.

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Un bărbat de 53 de ani, din Lunca, și-a bătut soția fără milă. Polițiștii l-au scos afară din locuință și au emis ordin de prote

Publicat

Publicitate

Ordin de protecție emis de către polițiști pentru violență în familie

La data de 20 ianuarie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordin de protecție provizoriu față de un bărbat, de 53 de ani, din comuna Lunca, pentru faptul că, ar fi agresat-o fizic pe soția sa, în timp ce se aflau la locuința comună.

 

În urma completării formularului de evaluare a riscului a reieșit faptul că există risc iminent și a fost emis ordin de protecție provizoriu fără monitorizare electronică.

Ordinul de protecție a fost emis pe o perioadă de 5 zile, iar bărbatul are obligația de a păstra o distanța de 200 de metri față de victimă. În situația în care nu sunt respectate aceste obligații, se vor demara cercetări pentru infracțiunea de încălcare a ordinului de protecție, iar față de acesta poate fi dispusă o măsură privativă de libertate.

Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie.

Publicitate

 

Măsurile de siguranță care se pot lua în cazul violenței în familie 

Măsurile de siguranţă au ca scop eliminarea stării de pericol public şi prevenirea infracţionalităţii în general.

Astfel, Legea nr. 217/2003 Rep., pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, prevede instituirea Ordinului de protecţie. Potrivit prevederilor art.23, ordinul de protecţie reprezintă hotărârea emisă de instanţa de judecată cu caracter provizoriu, prin care aceasta dispune, la solicitarea unei persoane a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei, una sau mai multe dintre următoarele măsuri/obligaţii/interdicţii:

evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;

reintegrarea victimei, și după caz, a copiilor în locuința familiei;

obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia, ori  față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ ale victimei.

interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau orice alt mod cu victima.

  Victima violenței în familie se poate adresa:

Poliției pentru a depune o plângere;

unei unități spitalicești, pentru a primi îngrijiri medicale;

Medicului legist pentru a obține certificat medico legal;

Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului pentru a beneficia de servicii sociale complexe, mai ales în cazul în care sunt implicați copiii victimei.

Citeste mai mult

Eveniment

Tânăr de 23 de ani, care se credea motociclist fără permis, prins de polițiști la Trușești

Publicat

Publicitate

Marți, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au oprit pentru control, în comuna Trușești, o motocicletă, condusă de către un tânăr, de 23 de ani, din județul Iași.

 

În urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

 

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Bărbat de 76 de ani, din municipiul Botoșani, reținut 24 de ore pentru că a intrat peste soția sa care avea ordin de protecție

Publicat

Publicitate

Marți, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pe numele unui bărbat, de 76 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat pentru comiterea infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție.

 

În urma cercetărilor desfășurate de polițiști a reieșit faptul că acesta, la data de 19 ianuarie 2026, s-ar fi deplasat la locuința soției sale, față de care avea ordin de protecție, încălcând astfel măsurile dispuse prin ordinul de protecție provizoriu emis împotriva sa.

 

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Botoșani.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Șoferii din Dorohoi, luați la întrebări de polițiști. Zeci de amenzi, permise reținute

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi împreună cu polițiștii din cadrul Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 6 Pomârla și nr. 5 Mihăileni au organizat, marți, o acțiune pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, precum și pentru prevenirea accidentelor rutiere, pe raza municipiului Dorohoi.


În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au legitimat 50 de persoane și au oprit pentru control, 46 de autoturisme, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 20 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 9.500 de lei.

 

Sancțiunile au fost aplicate la regimul rutier, printre care depășire neregulamentară, circulație pe sens opus și neacordare de prioritate unui autoturism.

 

În același context, au fost reținute 4 permise de conducere.

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending