Connect with us

Eveniment

Accident la Corni. Un tractor și un autoturism s-au făcut praf. Doi tineri au avut nevoie de îngrijiri medicale

Publicat

Publicitate

Doi tineri au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier ce s-a produs, în urmă cu puțin timp, în localitatea Corni. În eveniment au fost implicate un autoturism și un tractor,  în care se aflau, în total, trei persoane.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere, dotată cu modul de descarcerare și o ambulanță SAJ.

Aceștia au constatat că toate persoanele erau ieșite din autovehicule, iar tinerii din autoturism aveau nevoie de ajutor medical. Cele două persoane rănite au fost preluate de echipajul SAJ și transportate la spital pentru îngrijiri de specialitate.

“Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, fiind deconectate bornele bateriilor.

Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să respecte toate regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoşani, Dorina Lupu.

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Un tânăr de 21 de ani, din Dorohoi, i-a sfidat pe polițiști și a dat o raită cu mașina pe Bulevardul Victoriei din oraș

Publicat

Publicitate

Luni, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au oprit pentru control, pe Bulevardul Victoriei din municipiul Dorohoi, un autoturism condus de un tânăr de 21 de ani, din aceeași localitate.

 

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta are exercitarea dreptului de a conduce autoturisme suspendată, din luna ianuarie.

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Un tânăr de 26 de ani, din Prăjeni, a ieșit la plimbare cu un autoturism neînmatriculat. Polițiștii din Flămânzi i-au stricat planurile

Publicat

Publicitate

Luni, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au oprit pentru control, pe Drumul European DE 58, în orașul Flămânzi, un autoturism condus de un tânăr, de 26 de ani, din comuna Prăjeni.

 

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că autoturismul pe care îl conducea avea numerele de înmatriculare provizorii expirate din luna ianuarie 2026. Mai mult decât atât, nu era asigurat cu poliță RCA obligatorie.

 

Acesta a fost sancționat contravențional, iar ca măsură complementară i-a fost retras certificatul de înmatriculare și plăcuțele cu numerele de înmatriculare.

 

Publicitate

De asemenea, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui autoturism neînmatriculat.

Citeste mai mult

Eveniment

Mai multe străzi din municipiul Botoșani au rămas fără apă. Anunțul NOVA Apaserv

Publicat

Publicitate

Echipele S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani intervin astăzi – 03 februarie 2026, la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Doboșari (zona Izvor) din municipiul Botoșani, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 225 mm.

Astfel, în intervalul orar 10:00-15:00 sunt afectați de oprirea apei utilizatorii ce locuiesc pe străzile: Doboșari, Hatman Arbore, Panduri, Popăuți, Stegari, Progresului, Aleea Luizoaia, Aleea Dimitrie Cantemir, Aleea Ioan Missir, Aleea Alexandru Grigore Ghica, inclusiv A.N.L. Cișmea.

        S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani își cere scuze față de abonații afectați și îi asigură că se va interveni cu operativitate pentru finalizarea lucrărilor, astfel încât disconfortul creat să fie cât mai redus.

               

Citeste mai mult

Eveniment

Gerul persistă la Botoșani! Meteorologii au prelungit avertizarea de COD GALBEN

Publicat

Publicitate

Codul Galben de ger pentru județul Botoșani a fost prelungit

 

 

 

Meteorologii au actualizat prognoza și au prelungit Codul Galben de ger pentru județul Botoșani, până mâine dimineață, la ora 10:00. Temperaturile minime se vor situa între minus 9 și minus 4 grade.

 

Publicitate

Pentru a gestiona în mod operativ situațiile de urgență care ar putea apărea din cauza fenomenelor meteorologice periculoase, pompierii botoșăneni vor fi la datorie, pregătiți să intervină cu mijloacele tehnice din dotare.

 

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani a înștiințat unitățile administrativ-teritoriale din județ cu privire la fenomenele meteorologice prognozate și a transmis măsurile ce trebuie luate pentru a preveni evenimentele care ar putea pune în pericol siguranța cetățenilor sau produce pagube materiale.

 

Printre acestea, reamintim:

 

– continuarea misiunilor de patrulare pentru identificarea persoanelor fără adăpost și transportarea acestora către spații de cazare special amenajate, după evaluarea medicală în unitățile de primiri urgențe;

 

– verificarea clădirilor dezafectate sau aflate într-o stare avansată de degradare, utilizate ca adăpost improvizat, în vederea reducerii riscului de incendiu;

 

– monitorizarea persoanelor vulnerabile (dializate, dependente de oxigen, imobilizate, persoane singure sau izolate, gravide în ultimul trimestru), astfel încât, la nevoie, să poată fi transportate în unități medicale sau evacuate;

 

– identificarea locuințelor cu risc crescut de incendiu, în special cele aparținând persoanelor vârstnice, familiilor cu mulți copii sau celor care folosesc mijloace de încălzire improvizate.

 

Totodată, va continua informarea populației cu privire la măsurile de prevenire a incendiilor, prin intermediul Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență.

 

Având în vedere temperaturile scăzute prognozate pentru perioada următoare, ISU Botoșani recomandă cetățenilor să acorde o atenţie deosebită măsurilor de siguranţă în propriile locuinţe, astfel încât să își protejeze, atât viața, cât și bunurile.

 

Pentru înlăturarea pericolului de incendiu la exploatarea sobelor, a aparatelor sau a mijloacelor electrice de încălzire, trebuie respectate următoarele măsuri:

 

– verificați sobele, canalele şi coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile din apropiere;

 

– nu folosiţi alte materiale combustibile în afară de cele pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia;

 

– folosiţi soba doar cu uşa închisă și aşezaţi o tavă metalică în dreptul uşii acesteia;

 

– nu puneți în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile;

 

– stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa;

 

– nu adormiţi cu soba aprinsă;

 

– verificaţi integritatea aparatelor şi a mijloacelor de încălzire electrice, iar în cazul în care acestea sunt defecte, reparaţi-le cu ajutorul unui specialist sau înlocuiți-le;

 

– decuplaţi aparatele de încălzire electrice înainte de a părăsi locuinţa sau de a adormi;

 

– nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi cu soba aprinsă ori cu aparatele de încălzire electrice în funcţiune.

 

Totodată, este recomandată evitarea deplasărilor pe distanțe lungi, expunerea în frig pentru perioade mari de timp sau extenuarea, deoarece efortul fizic la temperaturi scăzute poate cauza probleme de sănătate.

 

De asemenea, este necesară respectarea următoarelor recomandări:

 

– îmbrăcați-vă gros;

 

– pe timpul cât stați afară, mișcați-vă permanent pentru a vă păstra căldura corporală și feriți-vă de ţurţurii care se pot forma pe clădiri;

 

– evitați trecerea, în mod brusc, din încăperile încălzite la temperaturile foarte scăzute din mediu;

 

– mâncaţi regulat şi consumaţi multe lichide, evitând excesul de cofeină sau alcool;

 

– protejaţi persoanele în vârstă, care au probleme de sănătate, copiii și femeile însărcinate;

 

– purtați încălțăminte cu tălpi groase, antiderapante, pentru a evita căderile;

 

– în situații de urgență, apelați numărul unic 112.

 

Pentru prevenirea intoxicaţiilor cu fum și gaze toxice se recomandă montarea detectoarelor de incendiu în locuințe, în vederea semnalizării din timp a utilizatorilor referitor la eventualele acumulări de fum și gaze toxice.

 

În municipiile Botoșani și Dorohoi, pompierii în cooperare cu polițiștii locali vor intensifica misiunile de identificare a persoanelor fără adăpost. Acestea vor fi transportate la unitățile de primiri urgență pentru evaluarea stării de sănătate. Ulterior, vor fi duși la spațiile de cazare special amenajate.

 

De asemenea, la întoarcerea din fiecare misiune echipajele SMURD vor verifica zonele cunoscute ca fiind frecventate de oamenii fără adăpost.

 

Totodată, adresăm rugămintea de a anunța autoritățile locale cu privire la persoanele fără adăpost pe care le întâlniți sau despre care aveți cunoștință.

 

Aveți grijă de părinții și bunicii dumneavoastră sau de vecinii în vârstă, care au rămas singuri sau au rudele plecate departe. Vizitații cât mai des, sunați-i, mai ales dacă știți că au probleme de sănătate.

 

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro: https://fiipregatit.ro/ghiduri/vreme-de-iarna-despre-8-8#siguranta-pe-timp-de-iarna-28 sau prin intermediul aplicației de mobil DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending