Connect with us

Educație

Absolvenții de liceu sau facultate pot primi 300 de lei, lunar, din partea statului dacă se înscriu la șomaj

Publicat

Publicitate

Absolvenții de liceu sau facultate pot primi din partea statului, timp de 6 luni, 300 de lei. Asta se poate întâmpla dacă se înregistrează la agenția pentru ocuparea forței de muncă, în maxim 60 de zile de la data absolvirii, relatează alba24.ro.

Este o procedură simplă, pe care orice absolvent o poate face. De asemenea este nevoie doar de câteva documente pentru a se inscrie. 

Mai exact, absolvenţii instituţiilor de învăţământ în vârstă de minimum 16 ani pot beneficia de o indemnizaţie de şomaj pentru o perioadă de 6 luni, reprezentând 50% din valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă în vigoare, dacă se înregistrează la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă din raza căreia îşi au domiciliul, în maximum 60 de zile calendaristice de la data absolvirii, ca persoană în căutarea unui loc de muncă.

Indemnizaţia de şomaj se acordă după 60 de zile calendaristice de la data absolvirii, perioadă în care absolventul beneficiază de servicii gratuite în vederea angajării (informare şi consiliere profesională, medierea muncii, formare profesională), precum şi de măsuri de stimulare a ocupării (prime).

Prin absolvent al unei instituţii de învăţământ se înţelege persoana care a obţinut o diplomă sau un certificat de studii, în condiţiile legii, în una dintre instituţiile de învăţământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în condiţiile legii.

În cazul absolvenţilor de liceu, indiferent dacă au promovat sau nu examenul de Bacalaureat, termenul de 60 de zile se calculează din ziua următoare datei încheierii situaţiei şcolare, stabilită prin reglementările normative în vigoare.

Publicitate

În cazul elevilor care nu au situaţia şcolară încheiată la toate materiile, termenul de 60 de zile se calculează de la data promovării examenului de corigenţă, dată înscrisă în adeverinţa eliberată de instituţia de învăţământ.

Actele necesare pentru înregistrarea absolventului la A.L.O.F.M., ca persoană în  căutarea unui loc de muncă, sunt:

actul de identitate;

actele de studii şi de calificare sau adeverinţa din care să rezulte data absolvirii;

declaraţie pe proprie răspundere privind starea de sănătate – tipizat disponibil pe website-ul: www.anofm.ro, fizice/Indemnizatii de şomaj şi venituri de completare.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

FOTO: Incendiu la locomotiva unui tren de călători Suceava – Botoșani

Publicat

Publicitate

Un incendiu a izbucnit, în această seară, la locomotiva unui tren de călători care circula pe ruta Suceava – Botoșani, în zona localității Leorda.

La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, sprijiniți ulterior de un microbuz.

Flăcările se manifestau la partea inferioară a locomotivei, însă cei 12 ocupanți ai trenului (11 pasageri și un angajat CFR) au reușit să iasă la timp.

Pompierii au acționat rapid și au lichidat incendiul înainte ca acesta să se extindă la întreaga locomotivă.

Pasagerii au fost transportați în siguranță la Gara Botoșani, cu microbuzul Detașamentului de Pompieri Botoșani. Aceștia nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Cel mai probabil, o defecțiune la sistemul de frânare ar fi cauzat incendiul.

Publicitate

Citeste mai mult

Educație

FOTO: Primul clopoțel la Darabani, în prezența academicianului Leon Dănăilă

Publicat

Publicitate

Ziua de deschidere a noului an școlar a fost marcată de emoție, speranță și bucuria unui nou început pentru elevi, profesori și părinți. La Darabani, festivitatea a avut o însemnătate aparte prin inaugurarea unui nou corp de școală, semn al preocupării pentru crearea unor condiții mai bune de învățare. Printre cei prezenți s-a aflat și academicianul Leon Dănăilă, simbol al excelenței românești și dovadă vie a puterii educației.

Atmosfera a fost una de sărbătoare, cu elevi emoționați, părinți mândri și cadre didactice pregătite să înceapă un nou drum al cunoașterii. „Am retrăit emoțiile primului clopoțel”, a mărturisit Valeriu Iftime, președintele Consiliului Județean Botoșani, care a participat la eveniment, subliniind importanța educației ca fundament pentru viitor.

Tot astăzi, a fost vizitat și Liceul „Regina Maria” din Dorohoi, instituție recunoscută pentru rezultatele remarcabile obținute de elevi la examenele naționale și concursuri. Aici, mândria comunității se reflectă în performanța constantă și în exemplul pe care tinerii îl oferă întregului județ.

„Elevilor le doresc un an cu rezultate frumoase, profesorilor puterea de a forma caractere, iar părinților bucuria de a-și vedea copiii crescând și reușind. Îmi doresc ca toți cei cu putere de decizie să le fim alături copiilor, oferindu-le condițiile necesare în drumul lor spre cunoaștere”, a transmis Valeriu Iftime.

Publicitate
Citeste mai mult

Administratie

Sindicaliștii au cerut, în cadrul întâlnirii cu președintele, demisia ministrului Educației și abrogarea măsurilor din sistemul de învățământ

Publicat

Publicitate

Sindicaliștii din Educație au solicitat, luni, în cadrul unei întâlniri cu președintele Nicușor Dan, demisia ministrului Educației, Daniel David, și anularea măsurilor asumate de Guvern privind sistemul de învățământ, a anunțat liderul Federației Sindicatelor din Educație ‘Spiru Haret’, Marius Nistor.

‘Nu avem nevoie de promisiuni, președintele (Nicușor Dan – n.r.) a luat act de solicitările noastre, prima solicitare fiind legată de demisia ministrului Educației, Daniel David, iar a doua fiind legată de anularea, abrogarea măsurilor care au fost asumate pe Legea 141. Referitor la primul punct, președintele nu s-a pronunțat în momentul de față, iar referitor la al doilea punct, cel legat de abrogarea măsurilor care au fost asumate pe Legea 141, domnia sa a propus o altă întâlnire, cam peste maxim două luni, ocazie cu care se va putea veni cu niște cifre exacte legat de impactul măsurilor asumate de guvernarea Bolojan. Și, în funcție de aceste impacturi, trebuie să se analizeze și să se ia alte decizii. Asta este ceea ce ne-a putut transmite președintele’, a declarat Marius Nistor, la ieșirea din Palatul Cotroceni.

El a subliniat că acțiunile de protest vor continua până la îndeplinirea celor două obiective, precizând că greva generală ‘nu este exclusă’.

Sindicatele din Educație au pichetat sediul Executivului și au organizat un marș de protest până la Palatul Cotroceni.

Potrivit unui comunicat comun transmis duminică de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație ‘Spiru Haret’ și Federația Națională Sindicală ‘Alma Mater’, acțiunea de protest urmărește să atragă atenția asupra necesității rezolvării problemelor cu care se confruntă personalul din învățământul preuniversitar și universitar.

Salariații din Educație resping măsurile de reducere a deficitului bugetar adoptate de Guvern, despre care afirmă că afectează negativ nu doar angajații din sistem, ci și elevii și studenții – beneficiarii direcți ai educației.

Publicitate

‘Nu suntem în stradă pentru salarii mai mari, ci pentru condiții mai bune în desfășurarea actului educațional, pentru dreptate. Suntem în stradă deoarece Guvernul a luat o serie de măsuri care ne afectează direct munca și, implicit, educația pe care o oferim’, susțin sindicatele.

Potrivit acestora, măsurile de ‘eficientizare’ aplicate în domeniul învățământului prin Legea 141/2025 vor avea ‘un cost mult mai mare’ pe termen mediu și lung, afectând direct calitatea educației, statutul profesional și social al angajaților din învățământ, precum și viitorul beneficiarilor primari.

‘Protestul nostru este pentru stoparea acestor măsuri abuzive, prin care arătăm că nu suntem de acord ca învățământul și cercetarea din România să fie în continuare subfinanțate și desconsiderate. Trebuie să îi convingem pe guvernanți că cheltuielile pentru educație sunt o investiție, nu un cost’, au transmis sindicaliștii. AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

Ministrul Apărării a luat în vizor serviciul secret al Armatei. Promite concedieri în scandalul Potra

Publicat

Publicitate

Ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, a luat în vizor serviciul secret al Armatei, DGIA. El spune că angajații din Direcţia Generală de Informaţii a Armatei (DGIA) implicați sau care au știut despre operațiunile lui Horațiu Potra vor fi concediați, informează alba24.ro.

El a criticat și SRI și SIE, în contextul în care liderul grupării, Horaţiu Potra, avea arme şi milioane de euro cash, potrivit unui interviu cu ministrul, publicat de News.ro.

„O să aflu dacă au ştiut şi dacă au fost implicaţi. Iar cei care au ştiut şi au fost implicaţi nu o să mai fie acolo” a spus Moșteanu.

Ministrul Apărării a mai afirmat că există o „bănuială rezonabilă” că serviciul militar de informații al Armatei știa acest lucru, dar a precizat că nu doar DGIA este vizat, ci și alte servicii secrete, precum SRI și SIE.

„E vorba de toate serviciile, de fapt! Cum este posibil ca unul ca Potra să aibă un arsenal şi nişte milioane cash în casă, fără ca serviciile să ştie? Şi acolo evident că e vorba de complicitate sau incompetenţă.

Ambele sunt grave. Dar aici e o discuţie pe care sper să o lămurim. Nu e foarte clar cine şi cum ar trebui să ştie despre acest lucru. În ceea ce mă priveşte, o să lămuresc cu siguranţă în perioada următoare! Sunt mai multe lucruri de lămurit…”, a spus Moșteanu.

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending