Connect with us

Eveniment

Abonații ce locuiesc în zona medie și  înaltă a municipiului Dorohoi vor avea apă potabilă la robinete doar pe timpul zilei. Comunele din jur au alt program

Publicat

Publicitate

S.C NOVA APASERV S.A Botoșani, informează că, din cauza lipsei precipitațiilor și a vremii caniculare din ultima perioadă, consumul de apă a înregistrat o creștere semnificativă, determinat și de utilizarea apei potabile la lucrările agricole.

Având în vedere, capacitatea limitată a conductelor de transport  a apei pe sistemul de alimentare Bucecea-Leorda-Dorohoi, pentru a asigura menținerea unor valori minime necesare  în rezervoarele de la Dealu Mare, cât și pentru a evita apariția unor avarii majore pe conductele de transport, operatorul regional este nevoit să prelungească restricțiile în furnizarea apei după program,  până la data de 20 august 2024.

Astfel, abonații ce locuiesc în zona medie și  înaltă a municipiului Dorohoi vor avea apă potabilă la robinete doar pe timpul zilei, în intervalul orar 07:00-19:00, iar utilizatorii din  zona  de case și din localitățile limitrofe (Broscăuți, Șendriceni), în intervalul orar 12:00-17:00.

De asemenea, către abonații din localitățile Leorda, Brăești, Poiana, Dolina, Văculești și Saucenița se va furniza apă potabilă doar pe timpul zilei, în intervalul orar 12:00-17:00.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și facem apel către toți utilizatorii pe care îi deservim, la înțelegere și colaborare!

S.C NOVA APASERV S.A Botoșani reînnoiește apelul, ca toți utilizatorii să raționalizeze consumurile de apă numai pentru nevoile stricte, pentru a da posibilitatea tuturor abonaților să beneficieze de serviciile de alimentare cu apă

Publicitate

 

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Acțiune amplă a poliției la Darabani: Peste 50 de sancțiuni aplicate pentru menținerea ordinii și siguranței publice

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani și ai Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au desfășurat, în perioada 2–3 ianuarie 2026, o acțiune amplă pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, precum și pentru creșterea siguranței rutiere.

Activitățile au vizat prevenirea și combaterea infracțiunilor comise cu violență, dar și respectarea normelor rutiere, acțiunea desfășurându-se pe raza localității Darabani.

În cadrul controalelor, polițiștii au legitimat aproximativ 120 de persoane și au oprit pentru verificări 70 de autoturisme.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 56 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor depășind 35.000 de lei.

De asemenea, în același context, au fost verificate 11 unități economice, pentru a se asigura respectarea legislației în vigoare.

Ca măsuri complementare, polițiștii au reținut un permis de conducere și au retras trei certificate de înmatriculare, ca urmare a abaterilor constatate în trafic.

Publicitate

Reprezentanții Poliției anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, scopul fiind creșterea gradului de siguranță pentru cetățeni și prevenirea faptelor antisociale.

Citeste mai mult

Eveniment

Confirmare oficială: Tânăr român de 18 ani, decedat în incendiul din Crans-Montana, în Elveția

Publicat

Publicitate

Ministerul Afacerilor Externe precizează că, potrivit informațiilor transmise de autoritățile elvețiene competente, un cetățean român, presupus inițial dispărut, a decedat în urma incendiului produs în Elveția, în stațiunea Crans-Montana, relatează agerpres.ro.

MAE a transmis condoleanțe familiei îndoliate, menționând că Ambasada României la Berna se află în contact cu familia persoanei decedate, iar reprezentanții misiunii diplomatice acordă asistență consulară acesteia.

De asemenea, echipa consulară a ambasadei menține legătura cu autoritățile elvețiene competente.

Totodată, MAE amintește cetățenilor români că pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Berna: telefon call-center: +41 31 351 05 46 și +41 31 351 05 47, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center-ului în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție telefonul de urgență al misiunii diplomatice: +41 76 387 50 05.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Utilaj agricol oprit în trafic, la Unțeni. Bărbat depistat la volan fără permis de conducere

Publicat

Publicitate

Un bărbat din comuna Unțeni este cercetat de polițiști după ce a fost depistat conducând un utilaj agricol pe drumurile publice, deși nu deținea permis de conducere.

Incidentul a avut loc la data de 2 ianuarie 2026, când polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control utilajul agricol condus de bărbat, pe un drum public din localitate.

În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, fapt ce reprezintă o infracțiune prevăzută de legislația rutieră în vigoare.

Polițiștii au demarat cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul fără permis de conducere, urmând ca, în funcție de rezultatul anchetei, să fie dispuse măsurile legale care se impun.

IJP Botoșani a reamintit că punerea în circulație pe drumurile publice a vehiculelor de orice tip fără drept legal de conducere reprezintă un risc major pentru siguranța rutieră și este sancționată penal.

Sursa foto ilustrativ: Arhiva

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Doliu în comuna Sulița: Viceprimarul Dan Dumitru Balan s-a stins din viață la 49 de ani. PSD transmite condoleanțe familiei

Publicat

Publicitate

Comunitatea din Sulița traversează momente de profundă durere după trecerea la cele veșnice a viceprimarului Dan Dumitru Balan, la vârsta de 49 de ani. Vestea dispariției sale a îndoliat familia, prietenii, colegii și pe toți cei care l-au cunoscut și apreciat.

În ciuda speranțelor și rugăciunilor pentru însănătoșirea sa, boala a fost mai puternică, iar pierderea este resimțită ca una uriașă la nivelul întregii comunități.

De profesie inginer agronom, Dan Dumitru Balan a fost cunoscut ca un om destoinic, un bun gospodar și un slujitor devotat al interesului public. De-a lungul anilor, și-a pus priceperea, experiența și toate resursele în slujba comunei Sulița, exercitându-și atribuțiile cu demnitate și responsabilitate.

Colegii îl descriu ca pe un om calm, consecvent și profund implicat, un prieten loial și un colaborator de încredere, respectat atât în plan profesional, cât și uman.

În aceste clipe de grea încercare, gândurile tuturor se îndreaptă către familia îndoliată, căreia îi sunt transmise sincere condoleanțe și întreaga compasiune a comunității.

Mesaje de regret și omagiu au fost transmise și de colegii săi din cadrul PSD Botoșani, care își exprimă durerea pentru pierderea unui om de valoare.

Publicitate

„Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar memoria sa să rămână vie în inimile celor care l-au cunoscut și apreciat”, au transmis liderii PSD Botoșani.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending