Connect with us

Eveniment

A început Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Zilele cu dezlegare la pește și ce este INTERZIS în această perioadă

Publicat

Publicitate

Postul închinat sărbătorii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel este la fel de vechi ca posturile marilor sărbători din timpul anului. El s-a generalizat în secolul al VI-lea, dar Constituţiile Apostolice (secolul al IV-lea) menţionează existenţa acestui post, ceea ce ne duce cu gândul la faptul că el exista din primele veacuri creştine. Postul Sânpetrului, cum este cunoscut în popor, nu are o durată fixă.

Acest post este rânduit de Biserică în cinstea celor doi apostoli şi în amintirea obiceiului lor de a posti înainte de a întreprinde acte mai importante (Fapte 13, 2 si 14, 23). Totodată, prin ţinerea acestui post se cinstesc darurile Sfântului Duh, care s-au pogorât peste Sfinţii Apostoli la Cincizecime; de aceea, în vechime, acest post se numea Postul Cincizecimii.

Spre deosebire de celelalte posturi, care au o durată fixă, Postul Sânpetrului are o durată variabilă de la an la an, deoarece începutul lui e în funcție de data variabilă a Învierii lui Hristos. Postul începe luni, după Duminica Tuturor Sfinților și ține până în ziua de 29 iunie (inclusiv, dacă această sărbătoare cade miercurea sau vinerea, dezlegându-se în acest caz numai la peste și untdelemn). Durata lui este deci mai lungă sau mai scurtă, după cum Învierea din anul respectiv a căzut mai devreme sau mai târziu.

Spre deosebire de celelalte posturi, în special de cel al Paştelui, Postul Sfinţilor Apostoli este mai puţin aspru. Rânduielile şi Învăţătura din Ceaslovul Mare ne arată cum trebuie să ţinem acest post. Astfel, în zilele de luni, miercuri şi vineri se mănâncă legume, gătite fără untdelemn, iar marţi şi joi se poate consuma untdelemn şi vin. Sâmbăta şi duminica se poate mânca peşte. Dacă în acest răstimp cade o sărbătoare mai mare în zilele de miercuri şi vineri se dă dezlegare la untdelemn şi vin, iar în zilele de luni, marţi şi joi se dezleagă la peşte. La hramuri și la Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul (24 iunie) se dă dezlegare la pește, în orice zi a săptămânii ar cădea.

În acest an, pe 12 iunie, începe Postul Sfinților Petru și Pavel. În 2023 postul durează două săptămâni și jumătate. În fiecare an, pe 29 iunie, sunt prăznuiţi Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. În 2023, cei doi sfinţi vor fi sărbătoriţi într-o zi de joi.

Postul Sfinţilor Petru şi Pavel are o durată schimbătoare, în funcţie de sărbătoarea Sfintelor Paşti și este rânduit de Biserică în cinstea celor doi apostoli şi în amintirea obiceiului lor de a posti înainte de a întreprinde acte mai importante.

Publicitate

Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel era numit în vechime Postul Cincizecimii, datorită darurilor Sfântului Duh, care s-au pogorât peste Sfinţii Apostoli.

Durata Postului Sfinților Apostoli Petru și Pavel

Postul Sfinților Apostoli Petru si Pavel nu are o durată fixă, deoarece începutul lui este în funcție de data variabilă a Sfintelor Paști.

Acest post începe de regula în lunea după Duminica Tuturor Sfinților (în acest an, 11 iunie), prima duminică dupa Rusalii – Pogorârea Sfântului Duh.

În comparaţie cu restul posturilor de peste an, Postul Sfinţilor Petru şi Pavel este un post uşor. În anul 2023, din cele 17 zile de post, trei dintre ele vor fi cu dezlegare la peşte.

Pe întreaga durată a postului Sfinţilor Petru şi Pavel, care începe de luni, 12 iunie şi durează până în 29 iunie, nu se fac nunţi, întrucât perioada de postire nu este compatibilă cu petrecerile ce însoţesc de regulă aceste evenimente.

Tradiţii şi obiceiuri de Sânpetru

În tradiţia românească, sărbătoarea Sfinţilor Apostoli este cunoscută sub numele de Sânpetru de vară. Aceasta marchează miezul verii agrare şi începutul secerişului.

Sânpetru este un personaj îndrăgit în povestirile şi în snoavele populare. În vremuri îndepărtate, când oamenii erau mai religioşi, Sânpetru de vară mergea pe pământ fie singur, fie însoţit de Dumnezeu, era îmbrăcat în straie ţărăneşti, fiind preocupat ca orice gospodar de creşterea vitelor şi, mai ales de pescuit.

Sânpetru este un bun sfetnic al lui Dumnezeu, care-l consultă în luarea unor decizii. De aceea, Dumnezeu i-a încredinţat porţile şi cheile Raiului, spune tradiţia.

Acolo fiind stăpân peste cămările cereşti, Sfântul Petre hrăneşte animalele sălbatice, mai ales lupii, dar fierbe şi grindina, care se topeşte în bucăţele mici şi nu mai este atât de periculoasă.

În tradiţia populară, până în această zi nu se scutură merii; se crede că, dacă se respectă această datină, sunt ocrotite ogoarele de căderea grindinei.

Tot acum, Sânpetru pocneşte din bici, iar scânteile care apar cu acest prilej se transformă în licurici, care-i călăuzesc pe călătorii rătăciţi pe drumuri de munte sau în pădure.

Pentru sporul casei şi pentru sănătate, se respectă tradiţia Moşilor de Sânpetru şi se sfinţesc la biserică pachete cu colaci, lumânări, mere dulci şi mere acrişoare; apoi, aceste ofrande se împart oamenilor săraci.

Oamenii pistruiaţi trebuie să se spele pe faţă cu apă la miezul nopţii, când cântă cocoşul; tradiţia spune că respectând acest ritual, pistruii nu se mai înmulţesc.

Dacă tună şi fulgeră în ziua Sfinţilor Apostoli, nucile şi alunele vor fi viermănoase.

În această zi, este bine să împărţim mere dulci şi miere prietenilor şi vecinilor, să le urăm să aibă spor în munca lor şi să fie sănătoşi, pentru a gusta aceste daruri şi la anul.

După ce am dăruit aceste ofrande, mâncăm şi noi mere din recolta acestui an şimiere, după masa de prânz, apoi ne punem o dorinţă.

Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel – zile cu dezlegare la pește, ulei și vin

Reguli generale: În Postul Sfinților Petru și Pavel, în zilele de luni, miercuri și vineri se consumă hrană fără ulei. Marți și joi este dezlegare la hrana gătită cu untdelemn. Sâmbăta și duminica se mănâncă pește.

Este dezlegare la pește și pe 24 iunie, când se sărbătorește Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul.

Dezlegare la pește este și luni, marți și joi, numai dacă în aceste zile este prăznuit un sfânt cu doxologie mare și cu cruce neagră în calendar. Când o astfel de sărbătoare cade miercuri sau vineri, se dezleagă la untdelemn și vin.

Dacă sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel cade miercuri sau vineri, se face dezlegare la pește, vin și ulei.

În perioada acestui post din 2023, sunt mai multe zile cu dezlegare la pește sau dezlegare la ulei și vin:

  • Marți, 13 iunie – Sfânta Mucenică Achilina – dezlegare la ulei și vin
  • Joi, 15 iunie – Sfântul Proroc Amos – dezlegare la ulei și vin
  • Sâmbătă, 17 iunie – Sfinții Mucenici Manuil, Savel și Ismail – dezlegare la pește
  • Duminică, 18 iunie – Duminica Sfinților romani. Sfinții Mucenici Leontie, Ipatie și Teodul – dezlegare la pește
  • Luni, 19 iunie – Sfântul Apostol Iuda – dezlegare la pește
  • Marți, 20 iunie – Sfântul Mucenic Metodie, Episcopul Patarelor – dezlegare la ulei și vin
  • Joi, 22 iunie – Sfântul Grigorie Dascălul, Sfântul Mucenic Eusebie – dezlegare la ulei și vin
  • Sâmbătă, 24 iunie – Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul – dezlegare la pește
  • Duminică, 25 iunie – Sfânta Muceniță Fevronia – dezlegare la pește
  • Marți, 27 iunie – Sfântul Cuvios Samson, primitor de străini – dezlegare la ulei și vin

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Economie

ANAF: Cum se depune Declarația Unică privind impozitul pe venit (212) și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice

Publicat

Publicitate

ANAF transmite clarificări privind modalitatea în care trebuie depusă Declarația Unică privind impozitul pe venit (212) și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice și privind contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, scrie alba24.ro.

Precizările vin în urma întrebărilor contribuabililor adresate prin chatbot-ul ANAF.

Declarația 212 este o declarație voluntară prin care contribuabilul cu obligație declarativă autodeclară veniturile obținute din activitățile menționate în legislația incidentă, respectiv impozitul pe venit și contribuțiile sociale/de sănătate aferente.

Declarația Unică (formularul 212)

Declarația Unică (formularul 212) se depune de către:

  • persoanele care, în anul 2025, au obținut venituri/pierderi. De exemplu, din:
    • chirii, activității independente, venituri din drepturi de proprietate intelectuală
    • transfer titluri de valoare și orice alte operațiuni cu instrumente financiare, inclusiv instrumente financiare derivate
    • transferul aurului de investiții
    • activități agricole, piscicultură și silvicultură

Este vorba despre persoane din România și/sau din străinătate care datorează impozit pe venit și contribuții sociale/sănătate

  • persoanele care optează, în 2026, să plătească contribuția de asigurări sociale de sănătate.

Contribuabilii care nu obțin venituri din nicio sursă pot opta pentru plata contribuției de asigurări de sănătate, pentru a beneficia de asigurarea de sănătate, precum și persoanele fizice care realizează venituri din categoriile prevăzute în legislație care optează pentru plata contribuției de asigurări și de sănătate pentru una sau mai multe persoane aflate în întreținerea acesteia.

Publicitate

Cine trebuie să depună Declarația Unică

Declarația poate fi depusă de către fiecare contribuabil care se încadrează în categoriile descrise sau de către un împuternicit/curator al acestuia, care trebuie să dețină o împuternicire în original, fie autentificată la notar fie sub semnătură privată din partea contribuabilului care are obligația sau optează pentru depunerea acestei declarații.

Termen: Termenul de depunere este de până la 25 mai 2026 inclusiv, pentru veniturile realizate în 2025 și pentru stabilirea impozitului și contribuțiilor sociale. Declarația se depune oricând în cursul anului pentru declararea contribuției de asigurări sociale de sănătate, în cazul celor care optează pentru plata acesteia.

Cum se depune Declarația Unică

Declarația se depune fie online, prin S.P.V. sau pe e-guvernare.ro,  pe suport hârtie la registratură sau prin postă (cu confirmare de primire), la adresa fiecărui organ fiscal unde își are domiciliul contribuabilul cu obligație declarativă.

În cazul depunerii online, confirmarea se face de către ANAF prin emiterea unei recipise electronice de validare sau nevalidare, după caz, a formularului depus.

Declarația unică poate fi modificată oricând, din inițiativa contribuabilului, prin depunerea unei declarații rectificative, folosind același formular și corectând informațiile eronate.

Decizia de impunere

În cazul în care contribuabilul nu își declară obligațiile fiscale incidente impozitului pe venit, într-o primă fază, ANAF va notifica (prin S.P.V. sau poștă), contribuabilii care nu s-au conformat voluntar asupra obligației de depunere a declarației. Dacă inclusiv ulterior notificării, contribuabilul nu a depus declarația 212, ANAF va emite, în perioada de prescripție (5 ani), o decizie de impunere.

Pentru clarificări suplimentare, ANAF a publicat, pe pagina web proprie, www.anaf.ro – la secțiunea „Asistență contribuabili”  categoria „Servicii oferite contribuabililor” – rubrica „Ghiduri curente și alte materiale informative – un ghid digital privind Declarația unică (Formularul 212).

Chatbot-ului ANA, accesibil direct de pe portalul ANAF

De vineri, 6 februarie, chatbot-ul ANAF va fi accesibil direct de pe portalul ANAF, fiind astfel pus la dispoziția tuturor contribuabililor. Chatbot-ul a fost testat inițial la nivelul SPV.

În prima săptămână de la lansare, peste 23.000 de persoane au interogat platforma ANAF (19.000 conversații inițiate), generând peste 156.000 de mesaje. În medie, un utilizator a petrecut timp de 10 minute în faza de interogare a asistentului virtual.

Chatbot-ul ANA este în continuare în perioadă de testare. Feedback-ul primit din partea utilizatorilor este utilizat atât pentru îmbunătățirea funcționalității viitoare a acestuia, cât și pentru îmbunătățirea serviciilor generale și comunicării ANAF cu contribuabilii, transmite instituția.

În această etapă, asistentul virtual oferă informații generale, ce vizează închirierea bunurilor din patrimoniul personal, venituri din activități independente, depunerea declarațiilor de înregistrare fiscală și de mențiuni, dar și depunerea altor formulare fiscale. Deși chatbot-ul nu poate oferi, în această etapă de dezvoltare, răspunsuri tuturor întrebărilor – în special celor care vizează domenii pentru care nu a fost încă dezvoltat – ANAF încurajează utilizatorii să adreseze întrebări pe toate temele de interes.

Proiectul se subsumează obiectivului strategic ANAF de modernizare a administrației fiscale și creștere a conformării voluntare a contribuabililor, prin dezvoltarea serviciilor digitale.

Citeste mai mult

Cultura

Orchestra Populară „Rapsozii Botoșanilor Ioan Cobâlă” anunță: Concert extraordinar „Femeia, suflet de sărbătoare”

Publicat

Publicitate

Orchestra Populară „Rapsozii Botoșanilor Ioan Cobâlă” instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, vă invită la spectacolul „Femeia, suflet de sărbătoare”, ce va avea loc în data de 7 martie 2026, începând cu ora 18:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor ’’Nicolae Iorga’’ din Botoșani.

Va fi un eveniment de excepție, dedicat întru totul celebrării feminității, o experiență muzicală unică, menită să atingă inima fiecărei mame și femei. Vă propunem o călătorie sonoră plină de însemnătate, un cadou simbolic prin care celebrăm eleganța și iubirea lor.

Spectacolul va fi onorat de prezența unor invitate de excepție: îndrăgitele artiste Adriana Ochișanu și Natalia Barbu din Republica Moldova, alături de Viorica Macovei și Ancuța Corlățan,  care ne vor aduce cântecul drag din Bucovina.

Alături de invitate, scena va fi înnobilată de măiestria soliștilor și instrumentiștilor orchestrei. Într-un dialog armonios al talentului, îi vom regăsi pe Dan DoboșAlina HuțuConstantin Petrescu,

Ionuț Scripcariu (trompetă), Alexandru Todirel Marin (clarinet) și Petrică Oloieru (țambal).

Conducerea muzicală este asigurată de maestrul dirijor Ion Oloieru. Manager Dan Doboș.

Publicitate

Rezervați-vă locurile și alăturați-vă nouă la acest spectacol de neuitat, sub semnul reînnoirii și al entuziasmului primăverii.

Să celebrăm împreună puterea și frumusețea celor care ne încălzesc sufletele și ne luminează zilele!

Biletele pentru spectacol se pot achiziționa de la sediul orchestrei : Str. Unirii nr. 10 din Botoșani, începând din data de 9 februarie 2026. Telefon : 0231511002

Citeste mai mult

Cultura

O nouă întâlnire a Cercului de lectură, la Cabinetul de psihologie și psihoterapie Andreea Ciobanu, Botoșani

Publicat

Publicitate

O nouă întâlnire a Cercului de lectură (adulți) va avea loc miercuri, 18 februarie 2026, începând cu ora 17.00, la Cabinetul de psihologie și psihoterapie Andreea Ciobanu, Botoșani. Pornind de la poveștile personajelor din romanul Povestea Astei, scris de Jόn Kalman Stefánsson (important scriitor contemporan islandez), participanții vor avea ocazia unui schimb de opinii privitoare la frumusețea vieții și la misterele existenței omului, raportând propriile păreri la modul în care reușește – în stilul său poetic inconfundabil – să le surprindă romancierul.

Subiectul „cercetării” îl va constitui sufletul uman cu dorințele și nevoile lui, subiect ilustrat convingător de Stefánsson într-o serie de romane care ne spun „povești” desfășurate într-o lume a frigului, în Islanda cea frumoasă, dar aspră, care-și lasă amprenta asupra sufletelor personajelor acestor povești, suflete mereu în căutarea sensului existenței, iubirea, care au de dus lupte cu ele însele și cu ceilalți, cu greșelile și cu părțile întunecate ale vieții. Atât Povestea Astei, cât și romanele din trilogia lui Stefánsson (Între cer și pământ, Tristețea îngerilor și Inima omului) sunt povești-poezii despre tainele sufletului, foarte frumoase și, deopotrivă, dureroase.

Cercul de lectură este organizat de Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” și este moderat de prof. Loredana Carcea. Invitata acestei întâlniri va fi d-na psiholog Andreea Ciobanu.

 

Citeste mai mult

Cultura

Festivalul – Concurs de Ouă Încondeiate 14-15 martie 2026, ediţia a X-a, Rogojești, Botoșani

Publicat

Publicitate

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, instituție publică de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, în colaborare cu Parohia „Nașterii Maicii Domnului” Rogojești, organizează Festivalul-Concurs de Ouă Încondeiate, ediţia a X-a, în perioada 14-15 martie 2026.                                                              

        Înscrierile au loc începând de astăzi și până la data de 20 februarie 2026. Fișele de participare se trimit pe adresa de e-mail: etnografie.cjcpctbt@yahoo.com.                   

   Concursul cuprinde două secțiuni:

​Adulţi;

​Copii (10-18 ani

​           Condiţii generale de participare:

Publicitate

– ​Expoziţie personală de ouă închistrite care să includă cel puţin 25-30 de ouă (secțiunea adulți) sau 10-15 ouă (secțiunea copii);

– ​Ouăle expuse trebuie să se încadreze în următoarele categorii: monocrome, policrome, ouă cu ornamente din ceară în relief sau ouă pictate;

– ​Prezentarea cu un număr de 2-3 ouă golite de conţinut (nevopsite/nescrise), pentru a fi finalizate în timpul concursului;

– ​Fiecare concurent trebuie să aibă asupra sa chişiţa şi propriul aparat de încălzit ceară;

– ​Respectarea particularităților specifice zonei de proveniență este obligatorie;

La secţiunea copii, se acceptă pentru fiecare instructor un grup de maximum 10 copii.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending