Connect with us

Eveniment

A fugit din Ucraina și a născut prematur la Botoșani! Numărul nașterilor premature a crescut în Ucraina

Publicat

Publicitate

Asociația Salvați Copiii a anunțat astăzi că o ucraineancă și-a născut cel de-al patrulea copil la Maternitatea din Botoșani, puțin înainte de termen. Anxietatea pe care i-a declanșat-o războiul și drumul greu pe care l-a parcurs din Harkiv, Ucraina, zonă aflată de la început sub bombardamente, au afectat starea mamei și sarcina.

Medicii botoșăneni au avut însă grijă ca totul să se termine cu bine: nou-născutul, un băiețel, a avut nevoie de câteva zile în incubator și de suport respirator, iar acum este bine, alături de familie.

În vreme ce medicii din Ucraina avertizează asupra creșterii numărului de nașteri premature cauzate de condițiile improprii de locuire, de alimentația deficitară și de infecții, primii copii ucraineni vin pe lume la maternitățile din România.

Alți nou-născuți ucraineni primesc în România primele vaccinuri, vitale. Este cazul unui băiețel născut prematur și a unei fetițe de doar 10 zile, din Kiev, care a fost externată din maternitate fără a i se fi făcut vaccinările.

Polina s-a născut în Kiev, cântărind la naștere doar 630 de grame, de cinci ori mai puțin decât media. Gemele Viktoria și Veronika aveau, fiecare, 800 de grame la naștere. Mamele acestor copii au născut prematur, din cauze care țin de război, potrivit medicilor citați de BBC.

Amândoi au intrat în îngrijirea medicilor din Botoșani, unde maternitatea este dotată cu aparatură medicală performantă, în cadrul programului de combatere a mortalității infantile derulat de Salvați Copiii România.

Publicitate

„M-am gândit deseori în zilele acestea că în timp de război alăptarea salvează vieți!  Dar mai ales astăzi, când am consultat probabil cel mai mic refugiat de război, o fetiță de 10 zile. Posibil ca maternitatea din Kiev în care s-a născut să nu mai existe, dar mama știa sigur că trebuie să găsească o altă maternitate unde să-și vaccineze pruncul. 

A acceptat cu greu pamperși și cele câteva lucruri, sugerând că ar trebui să-i dăm cuiva care are mai mare nevoie”, spune dr. Carmen Zaboloteanu, medic neonatolog la maternitatea din Botoșani.

Organizația Salvați Copiii România a accelerat programul de dotare a unităților medicale și a continuat oferirea de servicii integrate (medicale, sociale, educaționale) în zone defavorizate la nivel național: astfel, anul trecut au fost dotate 24 de spitale, cu aparatură și echipamente medicale în valoare de 1.254.000 euro. Au fost achiziționate 92 de echipamente performante, consumabile, mobilier medical, rampe de oxigen etc. Numai în București, 6 unități medicale au primit aparatură și echipamente medicale în valoare totală de 742.398 de euro.

În ultimii 11 ani, Salvați Copiii România a investit peste șapte milioane de Euro în dotarea a 102 unități medicale din toate județele țării cu 940 de echipamente medicale, care au ajutat la supraviețuirea și tratarea a peste 140.000 de copii.

„Prematuritatea este direct legată de sănătatea fizică și emoțională a mamei. Or, în condiții precare de locuire și în contextul unui acces limitat la servicii medicale, la tratamente și la alimentație sănătoasă, mamele dau naștere înainte de termen, de multe ori în săli de naștere improvizate de medicii ucraineni în subsoluri, la adăpost de bombe. Copiii din Ucraina plătesc un preț enorm al acestui război injust”, explică Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

Ultimele date ale ONU estimează că 2,8 milioane de copii sunt dislocați de la casele lor din Ucraina, în vreme ce alte 2 milioane de copii sunt refugiați în țările vecine. În total, 64% dintre copii au fost nevoiți să își abandoneze locuința, școala și comunitatea. Datele verificate de ONU arată că 153 de copii au murit în război și alți 246 au fost răniți în atacurile armate.

Totodată, mai mult de 100.000 de copii trăiesc în Ucraina în instituții de îngrijire a copilului și sunt în risc crescut de a fi lăsați în urmă.

Cei care doresc să sprijine programul de asistență umanitară o pot face aici: https://bit.ly/SalvatiCopiiiUcraina sau pot trimite un SMS la 8827 cu textul SALVEZ, donație singulară de 2 EURO.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Incendiu puternic la o casă de pe strada Ion Creangă din Botoșani. Proprietarul transportat la spital după un atac de panică

Publicat

Publicitate

Pompierii botoșăneni au intervenit de urgență, în cursul zilei de astăzi, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință situată pe strada Ion Creangă din municipiul Botoșani. Alarma a fost dată de un trecător care a observat flăcările și a solicitat imediat ajutorul autorităților.

La fața locului au ajuns rapid echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD. La sosirea salvatorilor, casa ardea generalizat, cu flacără deschisă și degajări mari de fum, existând pericolul extinderii incendiului la construcțiile din apropiere.

Pompierii au acționat prompt pentru localizarea și limitarea focului, reușind să împiedice propagarea flăcărilor la imobilele învecinate. Intervenția este în desfășurare, echipajele lucrând pentru lichidarea ultimelor focare și înlăturarea efectelor produse de incendiu.

Proprietarul locuinței, un bărbat în vârstă, a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri medicale la fața locului din partea echipajului SMURD. Ulterior, acesta a fost transportat la spital pentru investigații și tratament de specialitate.

Cauza producerii incendiului urmează să fie stabilită de specialiști, după finalizarea intervenției și a cercetărilor specifice.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Cod galben de ceață prelungit în județul Botoșani: Vizibilitate sub 50 de metri și risc de polei până la ora 15:00

Publicat

Publicitate

Avertizarea de tip cod galben de ceață a fost prelungită în județul Botoșani, unde vizibilitatea rămâne redusă pe majoritatea drumurilor, coborând sub 200 de metri și, izolat, chiar sub 50 de metri. Fenomenele meteo periculoase sunt prognozate să persiste până la ora 15:00, potrivit informațiilor transmise de autorități.

Meteorologii anunță că ceața este asociată, pe alocuri, cu burniță sau ploaie slabă, condiții care pot favoriza formarea ghețușului ori a poleiului pe carosabil și trotuare. În aceste situații, riscul producerii unor accidente rutiere sau al alunecărilor pietonale crește semnificativ, mai ales în zonele cu trafic intens sau pe drumurile secundare.

Șoferii sunt sfătuiți să circule cu prudență, să reducă viteza, să folosească sistemele de iluminare corespunzătoare și să păstreze o distanță de siguranță mai mare față de autovehiculele din față. De asemenea, autoritățile recomandă evitarea manevrelor riscante și a frânărilor bruște, care pot duce la pierderea controlului asupra mașinii.

Pietonii trebuie să fie atenți la deplasare, întrucât suprafețele pot deveni alunecoase din cauza depunerilor de gheață. Un pericol suplimentar îl reprezintă țurțurii sau zăpada care se pot desprinde de pe clădiri, motiv pentru care este necesară o atenție sporită în apropierea imobilelor.

Curățarea gheții, a țurțurilor și a zăpezii de pe clădiri, precum și de pe trotuarele aferente, revine proprietarilor și administratorilor de imobile. Dacă îndepărtarea acestora nu poate fi realizată imediat, zonele trebuie semnalizate și delimitate corespunzător, pentru a nu pune în pericol siguranța trecătorilor.

Autoritățile fac apel la responsabilitate și implicare din partea cetățenilor pentru prevenirea accidentelor și menținerea siguranței publice în această perioadă cu condiții meteo dificile.

Publicitate

Pompierii militari rămân la datorie 24 de ore din 24 și sunt pregătiți să intervină rapid în sprijinul populației, în cazul apariției unor situații de urgență generate de vremea nefavorabilă.

Citeste mai mult

Educație

Competiție de ROBOTICĂ organizată în premieră la Botoșani. 16 echipe din țară au participat la „Royal Stars League Meet”

Publicat

Publicitate

Botoșaniul a găzduit, sâmbătă, 7 februarie 2026, deschiderea competiției de robotică „Royal Stars League Meet”, eveniment organizat în premieră la Colegiul Național „Mihai Eminescu”. La activitate a fost prezent și inspectorul șef al Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, Bogdan Suruciuc, care a subliniat importanța unor astfel de inițiative pentru educația orientată spre viitor.

Competiția reprezintă o etapă zonală a concursului internațional „First Tech Challenge” și a reunit echipe de robotică din întreaga țară, formate din elevi pasionați de știință și tehnologie. Proba principală a constat în construirea unui robot complex capabil să lanseze mingi într-un coș amplasat la peste un metru înălțime, dispozitivul funcționând atât autonom, cât și controlat de elevii-driveri.

În total, 16 echipe din județe diferite au disputat 24 de meciuri, fiecare formație jucând câte șase partide. Județul Botoșani a fost reprezentat de echipa „Hyperion” a Colegiului Național „Mihai Eminescu” și de echipa „Dragonfly” a Colegiului Național „Grigore Ghica” din Dorohoi, care au concurat cu roboți construiți exclusiv de elevi, sub îndrumarea mentorilor.

Evenimentul a evidențiat potențialul, creativitatea și pasiunea pentru știință existente în școlile botoșănene, demonstrând rolul educației STEM în formarea competențelor viitorului.

Inspectorul șef Bogdan Suruciuc a transmis felicitări organizatorilor și tuturor echipelor participante, subliniind că educația trebuie să țină pasul cu schimbările lumii moderne, iar competițiile de robotică reprezintă exemple concrete de bună practică și de învățare aplicată.

„Educația trebuie să țină pasul cu schimbările lumii moderne, iar competițiile de acest tip sunt un exemplu clar de bună practică și de educație orientată spre viitor. Felicitări organizatorilor și tuturor echipelor participante!”, a transmis Inspectorul șef al ISJ Botoșani, Bogdan Suruciuc

Publicitate
Citeste mai mult

Educație

Elevii Liceului de Artă „Ștefan Luchian” și voluntari din Franța, Spania, Ucraina și Iordania, împreună la Festivalul Clătitelor din Botoșani

Publicat

Publicitate

Elevii Liceului de Artă „Ștefan Luchian” din Botoșani, alături de voluntari internaționali din Franța, Spania, Ucraina și Iordania, au participat la Festivalul Clătitelor, un eveniment intercultural desfășurat la Casa Tineretului. Activitatea a reunit tineri din medii diferite în jurul gastronomiei, artei și dialogului cultural, oferind un cadru de întâlnire și colaborare.

Pe parcursul evenimentului, participanții au pregătit și degustat clătite inspirate din mai multe culturi, au făcut schimb de rețete, tradiții și povești și au luat parte la activități artistice și interactive. Întregul demers s-a transformat într-un spațiu de învățare non-formală, cooperare și deschidere interculturală pentru toți cei implicați.

Ediția din acest an a fost integrată în proiectul Vol4Refugees și organizată în parteneriat cu Fundația Județeană pentru Tineret Botoșani, cu implicarea voluntarilor internaționali ESC aflați în stagiu de voluntariat în municipiu. Prezența acestora le-a oferit elevilor ocazia de a interacționa direct cu tineri din alte culturi și de a experimenta valori europene precum solidaritatea, diversitatea și implicarea civică.

Activitatea a fost inițiată și coordonată de Consiliul Școlar al Elevilor, cu sprijinul conducerii Liceului de Artă „Ștefan Luchian”, instituție care susține constant inițiativele elevilor și implicarea acestora în proiecte educaționale și comunitare. Coordonarea a fost asigurată de profesoara Andreea Anghelache, în colaborare cu elevii implicați în organizare.

„Ne-am dorit ca acest festival să fie mai mult decât un simplu eveniment culinar, un spațiu de întâlnire între culturi și oameni. Lucrând alături de voluntari internaționali, am descoperit cât de mult putem învăța unii de la alții”, a declarat Diana Mic, președinta Consiliului Școlar al Elevilor și elevă în clasa a XII-a B.

Reprezentanții Fundației Județene pentru Tineret Botoșani au subliniat că susțin constant inițiativele tinerilor și facilitează legătura dintre structurile de reprezentare ale elevilor și programele de voluntariat european.

Publicitate

Evenimentul face parte din proiectul „Vol4Refugees – Young European volunteering teams support assistance to the Ukrainian refugee population in Romania”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Corpul European de Solidaritate, proiect care promovează implicarea civică, sprijinul comunitar și cooperarea interculturală.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending