Connect with us

Administratie

A fost semnat contractul pentru extinderea rețelei de canalizare în zona Lebăda și satul Curtești

Publicat

Publicitate

Vineri, 11 octombrie 2024, primarul municipiului Botoșani, Cosmin-Ionuț Andrei, împreună cu administratorul public Mircea Magdalena și colegii de la Zona Metropolitană Botoșani, au semnat contractul de proiectare și execuție pentru extinderea rețelei de canalizare în zona Lebăda din municipiul Botoșani și satul Curtești din comuna Curtești.

Această investiție a fost solicitată de rezidenții din zonă încă din anul 2019, prin interpelări în Consiliul Local și adrese scrise. În urma acestor solicitări, Primăria Botoșani a inițiat demersurile pentru realizarea proiectului în 2020, cu scopul de a răspunde nevoilor comunității.
Proiectul a fost depus pe programul „Anghel Saligny”, iar în 2023 a fost mutat pe PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență), unde a fost aprobat în februarie 2024. Finanțarea totală a investiției se ridică la 9.331.889 lei (aproximativ 1,9 milioane euro), având ca beneficiar Zona Metropolitană Botoșani.

Lucrările vor fi realizate de firma SC CORNELL-S FLOOR SRL din județul Botoșani, iar durata de execuție este estimată la 16 luni, cu termen de finalizare pe 11 februarie 2026. Proiectul vizează o rețea de canalizare de tip separativ, cu o lungime totală de 7.958 metri și va deservi peste 2.000 de utilizatori.

Printre aspectele tehnice ale proiectului se numără instalarea a 217 cămine de vizitare și realizarea a 415 racorduri pentru locuitori. Apele uzate vor fi transportate gravitațional, iar pentru zonele cu diferențe de altitudine vor fi amenajate 6 stații de pompare, asigurând astfel o funcționare optimă a rețelei.

Primăria Municipiului Botoșani își reafirmă angajamentul de a îmbunătăți infrastructura locală și calitatea vieții cetățenilor săi prin această importantă investiție.

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

FOTO: Accident la Ungureni! O femeie a ajuns la spital

Publicat

Publicitate

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident produs, în urmă cu puțin timp, în localitatea Ungureni. În eveniment au fost implicate două autoturisme.

 

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Stației Săveni, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare și un echipaj aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.

 

Aceștia au constatat faptul că nu erau persoane încarcerate. O femeie a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind preluată de echipajul SAJ și transportată la spital.

 

Publicitate

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor și au deconectat bornele bateriilor.

Citeste mai mult

Eveniment

Șofer beat, scos din trafic la Călărași. S-a ales cu dosar penal

Publicat

Publicitate

Joi, in jurul orei 01:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au oprit pentru control, pe drumul judetean DJ 282, un autoturism condus de un bărbat, de 38 de ani, din comuna Călărași.

Întrucât emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0, 87 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiști continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Citeste mai mult

Eveniment

O femeie de 54 de ani, din Gorbănești, a chemat poliția după ce partenerul său a încălcat ordinul de restricție

Publicat

Publicitate

În prima zi a anului, in jurul orei 00:20, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au fost sesizați de către o femeie, de 54 de ani, din comuna Gorbănești, cu privire la faptul că partenerul său a încălcat ordinul de protecție.

Din cercetări, a reieșit faptul că aceasta, pe 31 decembrie, a solicitat emiterea unui ordin de protecție provizoriu împotriva partenerului său, pentru infracțiunea de violență în familie. În urma emiterii ordinului, bărbatul avea obligația de a nu se apropia de victimă, la o distanță mai mică de 200 de metri.

Ulterior, pe 1 ianuarie, în jurul orei 00:20, bărbatul a revenit la domiciliu, fiind găsit de polițiști în imobilul de care îi era interzis să se apropie.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J Botoșani.

Citeste mai mult

Eveniment

Scene ca-n filme pe un drum din Trușești: Tânăr mascat, cu pistolul în mână, oprit de polițiști

Publicat

Publicitate

Tânăr cu cagulă pe față și pistol în mână, depistat de polițiști pe un drum din județ

La data de 1 ianuarie 2025, în jurul orei 21:00, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr.3 Hlipiceni au identificat pe un drum sătesc, din comuna Trușesti, un tânăr, care avea o cagulă pe față și un pistol în mână.

Acesta a fost somat de polițiști să se oprească din deplasare. La solicitarea acestora a lăsat arma jos și și-a scos cagulă.

Ulterior, în urma controlului corporal, asupra sa au mai fost găsite un cuțit, un baston telescopic și o lanternă.

I-a fost stabilită identitatea, în persoana unui tânăr de 18 ani, din comuna Gorbănești.
Acesta a precizat polițiștilor ca se plimba.

Arma era neletală, urmează să fie supusă unei expertize pentru a se stabili cu exactitatea categoria. Toate obiectele găsite asupra tânărului au fost confiscate.

Publicitate

De asemenea, a fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending