Connect with us

Eveniment

A fost doborât recordul de viteză pe un drum de la Botoșani. Un tânăr a fost prins circulând cu 208 km/h

Publicat

Publicitate

Un tânăr de la Botoșani a reușit să doboare toate recordurile înregistrate de aparatele radar vreodată pe drumurile din județ.

Pe un drum în lucru în care viteza este limitată temporar la 60 de km/h, tânărul a fost surprins circulând cu o viteză care ar putea să-i facă invidioși chiar și pe șoferii care circulă pe autobenzile din Germania.

Polițiștii botoșăneni au anunțat astăzi că pe un tronson de drum pe care s-a produs recent un  accident mortal, respectiv pe DN 29 D, în afara localității Stăuceni, polițiștii rutieri au surprins, un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, din municipiul Botoșani, care rula cu o viteza de 208 km/h.

“Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă de peste 1.300 de lei și i-a fost suspendat dreptul de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile”, au precizat polițiștii botoșăneni.

Tot în aceste zile, pe drumurile din județ, s-au produs 4 accidente rutiere, dintre care un accident mortal.

În două dintre cazuri, conducătorii auto se aflau sub influența băuturilor alcoolice.

Publicitate

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Mobilizare impresionantă: 150 de elevi au plantat 1000 de puieți la Parcul de Agrement Cornișa

Publicat

Publicitate

Peste 150 de elevi din cinci instituții de învățământ din Botoșani au participat la o amplă acțiune de împădurire în cadrul proiectului „Tinerii sădesc viitorul”, ediția a V-a. Activitatea, desfășurată în condiții meteorologice excelente, a avut loc pe versantul sud-vestic al Parcului de Agrement Cornișa, unde copiii au plantat aproximativ 1000 de puieți de stejar.

Acțiunea s-a bucurat de implicarea elevilor și profesorilor de la Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga”, Liceul „Alexandru cel Bun”, Liceul Teoretic „Grigore Antipa”, Colegiul Național „Mihai Eminescu” și Colegiul Național „A.T. Laurian”. Elevii, coordonați de cadrele didactice, au dat dovadă de entuziasm și responsabilitate față de mediul înconjurător.

Organizatorii au transmis mulțumiri speciale Ocolului Silvic Trușești, care a susținut necondiționat evenimentul, precum și conducerii și profesorilor de la Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga”, considerați parteneri de încredere ai proiectului.

De asemenea, aprecierea organizatorilor s-a îndreptat și către echipa de profesioniști a Cornișa Aqua Park, dar și către sponsorii acțiunii, care au contribuit semnificativ la reușita evenimentului.

Organizată de Asociația „Scut botoșănean”, proiectul „Tinerii sădesc viitorul” a devenit deja o tradiție în comunitatea botoșăneană, promovând anual spiritul civic și respectul pentru natură în rândul generației tinere.

“Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru vremea excelentă de care am avut parte astăzi, când am desfășurat activitatea de împădurire din cadrul proiectului „Tinerii sădesc viitorul”, ediția a V-a. În activitățile din cadrul proiectului care a devenit deja o tradiție, peste 150 de copii au plantat 1000 de puieți de stejar pe versantul sud-vestic al Parcului de Agrement Cornișa. Mulțumim din suflet Ocolului Silvic Trușești pentru sprijinul acordat necondiționat! Mulțumim tuturor profesorilor coordonatori și elevilor voluntari! Mulțumim conducerii și profesorilor de la Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga”, parteneri de încredere ai asociației noastre! Le mulțumim tuturor celor care, într-un fel sau altul, s-au implicat pentru ca acest proiect de împădurire să poată avea loc! Mulțumim profesioniștilor de la Cornișa Aqua Park! Tinerii sădesc viitorul!”, a transmis Bogdan Cărăușu, de la Asociația „Scut botoșănean”.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Toată lumea vrea PREȘEDINTE: BEC a primit 22 de candidaturi pentru alegerile prezidențiale. 13 de la independenți

Publicat

Publicitate

BEC a primit 22 de candidaturi la alegerile prezidențiale din mai, însă a respins până duminică dimineață șapte dintre acestea și a admis opt. BEC mai are de analizat șapte dosare. 13 persoane au depus candidatura ca independenți, relatează mediafax.ro.

Perioada pentru înregistrarea candidaturilor la alegerile prezidențiale 2025 s-a finalizat sâmbătă noaptea, la ora 24.00, potrivit calendarului electoral.

Biroul Electoral Central a primit 22 de dosare de candidaturi. Dintre acestea, șapte au fost respinse și opt au fost înregistrate.

Astfel, au fost respinse candidaturile Dianei Șoșoacă și Mariei Marcu. De asemenea, au mai fost respinși Călin Georgescu, Petre Mîndru, Paul Ispas, Matei Vanea și Constantin Vieru.

Nicușor Dan, Crin Antonescu, Victor Ponta, George Simion, Elena Lasconi, Lavinia Șandru, Cristian Terheș, John Ion Banu Muscel au fost validați pentru alegerile din mai.

Biroul Electoral Central mai are de analizat șapte dosare de candidatură. Biroul Electoral Central înregistrează sau respinge candidaturile în cel mult 48 de ore de la depunere, dar nu mai târziu de 17 martie.

Publicitate

Din cele 22 de dosare de candidatură, 13 au fost depuse de independenți.

Miercuri, 19 martie, este ultima zi în care candidații înscriși pot depune la Biroul Electoral Central declarație pe propria răspundere pentru renunțarea la candidatură.

Citeste mai mult

Eveniment

Pericol de incendiu la două case din Chițoveni și Botoșani din cauza coșurilor de fum. Intervenție promptă a pompierilor

Publicat

Publicitate

Casele a două familii din localitățile Chițoveni și municipiul Botoșani au fost la un pas de incendiu, ieri, după ce funinginea depusă pe pereții interiori ai coșului de fum s-a aprins.

Din fericire, proprietarii locuințelor au observat rapid pericolul și au cerut ajutorul pompierilor, evitând astfel extinderea flăcărilor.

La fața locului au intervenit prompt echipaje din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi și din Detașamentul de Pompieri Botoșani, dotate cu două autospeciale de stingere, a transmis ISI Botoșani.

Datorită reacției rapide a pompierilor, locuințele au fost salvate fără a se înregistra victime sau pagube materiale majore.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani atrage atenția că, pentru prevenirea unor astfel de incidente, este esențială respectarea câtorva măsuri simple, dar foarte importante privind exploatarea coșurilor și burlanelor de evacuare a fumului:

✔️ Curățarea periodică a coșurilor de fum, pentru eliminarea funinginii care se poate aprinde sau poate obtura canalele de evacuare;

Publicitate

✔️ Verificarea permanentă a coşurilor şi burlanelor, pentru depistarea eventualelor fisuri prin care scânteile pot aprinde materialele combustibile aflate în apropiere, precum grinzi, astereală sau alte elemente ale construcției;

✔️ Respectarea unei distanțe corespunzătoare între fața exterioară a coșurilor și elementele combustibile ale acoperișului;

✔️ Îngroșarea zidăriei coşului în zonele în care acesta trece prin planșee, lăsând suficient spațiu între zidărie și materialele combustibile;

✔️ Tencuirea și văruirea regulată a coșului în zona podului, pentru identificarea rapidă a fisurilor și prevenirea aprinderii elementelor din lemn învecinate.

Pompierii botoșăneni reamintesc cetățenilor că verificarea periodică și întreținerea corespunzătoare a instalațiilor de încălzire sunt esențiale pentru siguranța propriei familii și a bunurilor materiale.

Citeste mai mult

Eveniment

Intervenții succesive ale pompierilor botoșăneni: Trei incendii de vegetație în mai puțin de 24 de ore

Publicat

Publicitate

În cursul zilei de ieri, pompierii botoșăneni au intervenit contracronometru pentru stingerea a trei incendii de vegetație uscată, stuf și crengi, izbucnite în trei localități diferite ale județului. Incidentele s-au produs în municipiul Botoșani, localitatea Huțani și satul Arborea.

Primul incendiu s-a produs pe strada Dumitru Vodă din municipiul Botoșani, unde flăcările au cuprins aproximativ 40 de kilograme de crengi uscate. La fața locului au acționat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, intervenția rapidă cu o autospecială de stingere reușind să protejeze două case care erau în pericol să fie cuprinse de foc.

La scurt timp, un alt incendiu puternic a izbucnit în localitatea Huțani, unde focul s-a extins rapid, mistuind peste două hectare de vegetație uscată și stuf. Intervenția promptă a echipajelor de la Detașamentul Botoșani și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Vlădeni a fost decisivă pentru limitarea flăcărilor și evitarea unei tragedii.

În satul Arborea, situația a fost similară. Aici, incendiul a afectat aproximativ trei hectare de vegetație uscată și stuf. Pentru lichidarea acestuia au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi cu o autospecială, alături de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență George Enescu. Și în acest caz, intervenția rapidă a prevenit extinderea flăcărilor la gospodăriile din apropiere.

Potrivit primelor cercetări realizate de specialiștii ISU Botoșani, cauza probabilă a producerii celor trei incendii a fost folosirea necorespunzătoare a focului deschis în spații deschise. Autoritățile fac apel la responsabilitatea cetățenilor, reamintind că arderea vegetației uscate și a miriștilor este interzisă de legislația privind protecția mediului.

„Atragem atenția asupra faptului că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor, arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile poate avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător și a solului, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor. În condiții de vânt, incendiile se pot propaga cu repeziciune, devenind extrem de periculoase, mai ales când se manifestă în apropierea locuințelor sau a instalațiilor electrice”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Botoșani, Dorina Lupu.

Publicitate

De asemenea, ISU Botoșani recomandă cetățenilor, în special fumătorilor, să manifeste maximă prudență și să nu arunce resturile de țigară la întâmplare, acestea putând deveni ușor cauza unor incendii devastatoare.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending