Connect with us

Actualitate

A doua ediţie a evenimentului naţional Noaptea Muzeelor la Sate va avea loc în peste 128 de localităţi din 31 de judeţe

Publicat

Publicitate

A doua ediţie a evenimentului naţional Noaptea Muzeelor la Sate va avea loc, sâmbătă, în peste 128 de localităţi din 31 de judeţe ale României, anunţă, joi, organizatorii manifestării.

Unic în Europa, proiectul organizat şi derulat de Reţeaua Naţională a Muzeelor din România pune în valoare patrimoniul cultural rural românesc, prin aducerea laolaltă, prin prezentarea şi prin promovarea a peste 136 de obiective muzeale, evenimente şi programe educative şi culturale din România, disponibile gratuit vizitatorilor din a doua parte a zilei de 31 august până spre miezul nopţii.

Detaliile despre desfăşurarea acestei ediţii şi programul de pe 31 august pot fi consultate pe website-ul www.noapteamuzeelor-la-sate.ro, precum şi pe reţelele de comunicare ale instituţiilor culturale locale implicate în proiect.

„Sâmbătă, vizitatorii sunt invitaţi să se conecteze cu atmosfera de sărbătoare a satelor şi comunelor României şi să descopere colecţii muzeale etnografice inedite, case memoriale, centre culturale săteşti, lăzi de zestre şi poduri spectaculoase din gospodăriilor ţărăneşti, muzee parohiale, şezători, arhive, ritualuri şi istorii fascinante, mori, chilii de zâne, mausolee, castele, biserici fortificate, trasee fabuloase de case albastre şi semne ale meşterilor zugravi, muzee ale învăţătorului, copiilor, mineritului, chihlimbarului sau ale viei şi vinului, servicii de pompieri, fierării şi multe alte surprize”, precizează organizatorii evenimentului.

Publicul va avea acces gratuit în toate obiectivele înscrise. Judeţele cu cele mai numeroase reprezentări sunt Braşov (18 obiective), Iaşi (13 obiective), Satu Mare (12 obiective), Vrancea (8 obiective), Maramureş şi Sibiu (6 obiective).

„Asociaţia Centrul Memorial Cultural ‘Dr. Gh. Telea Bologa’, partener al Nopţii Muzeelor la Sate, intervine creativ şi pedagogic în comunităţile rurale din Noul Român, Arpaşu de Sus şi Arpaşu de Jos, din judeţul Sibiu. Prin proiectul ‘Influenceri pentru satul meu’, copiii din aceste trei localităţi sunt antrenaţi în acţiuni de repertoriere, interpretare şi valorificare a patrimoniului cultural rural din Ţara Făgăraşului (…). Alt micro-proiect sub umbrela Nopţii Muzeelor la Sate 2024 constă într-o campanie de cotrobăit prin gospodăriile şi podurile caselor din judeţul Sălaj. Intenţia organizatorilor este de a scoate la iveală zestrea contemporană a satului românesc, obiecte tăinuite ce pot fi recuperate şi donate colecţiilor private din areal”, arată sursa citată.

Publicitate

Conform acesteia, vestea despre evenimentul Noaptea Muzeelor la Sate a fost dată şi de Compania Poşta Română, care a transmis prin reţeaua sa peste 20.000 de cărţi poştale-invitaţie în 10 judeţe, în cadrul campaniei pilot „Trimitem vorbă”.

Proiectul este lansat şi coordonat de Reţeaua Naţională a Muzeelor din România şi co-finanţat de AFCN, parteneri strategici fiind Poşta Română şi Asociaţia „Centrul Memorial Dr. Gheorghe Telea-Bologa”. AGERPRES

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Femeie de 43 de ani din Vârfu Câmpului, dată dispărută. Polițiștii cer sprijinul populației

Publicat

Publicitate

Notă: IJP Botoșani a anunțat că persoana a fost identificată în județul Dolj. Nu a fost victima vreunei infracțiuni.

Știrea inițială:

Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unei femei în vârstă de 43 de ani, Cutic Daniela, din comuna Vârfu Câmpului, care a fost dată dispărută după ce a plecat de acasă pe 13 mai pentru a se deplasa în județul Buzău.

După ce a ajuns la destinație, femeia nu a mai putut fi contactată și nu a luat legătura cu familia, motiv pentru care apropiații au alertat autoritățile.

Cutic Daniela are 1,67 metri înălțime, aproximativ 90 de kilograme, păr brunet, drept, ochi căprui și un tatuaj pe antebrațul stâng cu inițialele „S” și „D”.

Polițiștii solicită sprijinul cetățenilor. Oricine poate oferi informații despre locul în care s-ar putea afla Cutic Daniela este rugat să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Părinții care nu își duc copiii agresori la consiliere psihologică ar putea face închisoare. Proiect de lege depus în Parlament

Publicat

Publicitate

Un proiect de lege depus recent în Parlament propune înăsprirea sancțiunilor pentru părinții minorilor care comit acte de violență și nu respectă obligația de a-i duce la consiliere psihologică. Conform inițiativei legislative, aceștia ar putea fi pedepsiți cu închisoare de la 1 la 3 ani.

În prezent, singura măsură aplicabilă părinților era o simplă amendă, însoțită de recomandarea consilierii psihologice pentru copilul agresor – o recomandare care, în multe cazuri, rămânea neaplicată. Deputatul PNL Florin Roman, inițiatorul proiectului, a subliniat că legislația trebuie să fie mult mai clară și fermă pentru a combate eficient fenomenul delincvenței juvenile.

„Este nevoie de măsuri dure, astfel încât părinții minorilor violenți să înțeleagă că, dacă nu își supraveghează copiii, riscă viitorul întregii familii”, a declarat parlamentarul. El a adăugat că, în cazul în care un minor comite o faptă cu violență, dar nu răspunde penal din cauza vârstei, se poate dispune măsura plasamentului într-un centru rezidențial specializat.

Proiectul prevede și obligativitatea direcțiilor județene de asistență socială și protecția copilului de a înființa cel puțin un astfel de centru în fiecare județ. Acestea ar urma să ofere consiliere și sprijin pentru reintegrarea socială a copiilor care au săvârșit fapte penale, dar nu pot fi trași la răspundere penală.

Inițiativa vine pe fondul creșterii numărului de cazuri de violență în rândul minorilor, semnalate în spațiul public, și reflectă o preocupare tot mai accentuată pentru responsabilizarea părinților și consolidarea cadrului legal de prevenție. Proiectul urmează să fie dezbătut în comisiile de specialitate ale Parlamentului.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Pericol invizibil în mediul online: DNSC avertizează că noi programe Infostealer fură date personale fără a lăsa urme

Publicat

Publicitate

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează cu privire la o nouă amenințare informatică gravă: proliferarea programelor malware de tip Infostealer, care fură date personale fără a lăsa urme vizibile.

Aceste aplicații periculoase acționează discret, fără să afecteze performanțele dispozitivului, dar reușesc să sustragă parole, date bancare, documente și alte informații sensibile, fără ca utilizatorii să conștientizeze pericolul.

Specialiștii explică faptul că acest tip de malware ajunge pe telefoane sau computere prin intermediul fișierelor descărcate de pe platforme nesigure, al linkurilor sau atașamentelor primite prin email sau aplicații de mesagerie, ori chiar prin simpla accesare a unor site-uri compromise. Infecția se produce fără semnale vizibile, ceea ce face detectarea extrem de dificilă în lipsa unor soluții de securitate performante.

Pentru a evita compromiterea datelor, DNSC subliniază importanța prudenței în mediul digital. Utilizatorii ar trebui să evite instalarea de programe din surse neoficiale, să fie atenți la mesajele primite de la expeditori necunoscuți și să folosească aplicații de securitate actualizate. Totodată, activarea autentificării în doi pași pentru conturile personale adaugă un nivel suplimentar de protecție împotriva accesului neautorizat.

Amenințările informatice de tip Infostealer sunt greu de detectat, dar extrem de eficiente în extragerea datelor. DNSC reamintește că siguranța în mediul digital nu este o opțiune, ci o necesitate.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Sorin Grindeanu preia interimatul la conducerea PSD, după demisia lui Marcel Ciolacu

Publicat

Publicitate

Marcel Ciolacu a anunțat, marți, că și-a încheiat mandatul de președinte al Partidului Social Democrat ‘cu inima plină de recunoștință și respect’ față de toți cei care i-au fost alături în acest proiect.

‘Azi am făcut un pas dificil, dar necesar: mi-am încheiat mandatul de președinte al Partidului Social Democrat, cu inima plină de recunoștință și respect față de toți cei care mi-au fost alături în acest proiect. A fost o onoare să conduc partidul care a dus România în NATO. Partidul care a deschis ușile către Uniunea Europeană. Partidul care a pus, recent, și ultimul punct pe harta integrării europene, prin intrarea în spațiul Schengen. Nicio altă forță politică din această țară nu are în istoria sa realizări legate atât de solid de progresul național. De aceea, PSD rămâne cel mai puternic brand politic românesc de care noi, social-democrații, și toți cei care ne susțin trebuie să fim mândri și de care să nu ne îndoim vreodată’, a scris Ciolacu, pe Facebook.

El le-a mulțumit colegilor, menționând că PSD are oameni ‘extraordinari’ și are toată încrederea că partidul va continua ‘să fie forța principală a echilibrului și progresului în România’.

‘Fiecare dintre cei cu care am stat de vorbă în acești ani m-a învățat ceva și m-au făcut mai bun. Avem oameni extraordinari în partid. Oameni curajoși, uneori tăcuți, dar neobosiți. Mă înclin în fața fiecăruia. Voi sunteți sufletul acestui partid. Nu sigla, nu funcțiile – ci voi! Am trăit împreună ani plini. Am avut parte de succese, dar și de momente în care, cu siguranță, am greșit. Dar, niciodată nu am vrut să fac rău țării mele și românilor. Asta a fost și va rămâne credința mea. Am pus pe primul loc stabilitatea țării și interesele cetățenilor, chiar și atunci când am fost criticat pentru compromisuri dificile. Au fost decizii grele, dar necesare pentru a evita derapaje periculoase și pentru a păstra o direcție clară, europeană și democratică pentru țară, într-o perioadă cu război la graniță și multiple crize suprapuse’, a afirmat Marcel Ciolacu.

Potrivit acestuia, este timpul ca alți colegi să preia conducerea, să ducă PSD mai departe, spre un partid modern, mai adaptat realității actuale, dar care să rămână aproape de oameni.

Publicitate

‘Cei care vin trebuie încurajați și susținuți cu toate forțele. Viitorul acestui partid stă în mâinile celor care cred cu adevărat în valorile solidarității, echității și justiției sociale. Trebuie să ne reamintim că PSD este România profundă. Este vocea celor mulți. Este speranța celor care nu strigă și nu apelează la violență pentru a se face auziți, dar care așteaptă soluții pentru viața lor. Este puterea celor simpli, a mamelor care își cresc copiii, a pensionarilor care au clădit această țară și a tuturor celor care muncesc zi de zi pentru familiile lor și pentru un viitor demn. Iar dacă uneori am uitat asta, dacă uneori ne-am pierdut busola și am uitat cine suntem cu adevărat, atunci trebuie să ne întoarcem la valorile noastre autentice. Am ales să mă opresc aici, dar nu plec nicăieri. Voi rămâne toată viața mea un om de stânga. Rămân aproape de voi, ca membru al acestei mari familii politice, cu toată încrederea că Partidul Social Democrat va continua să fie forța principală a echilibrului și progresului în România’, a transmis Ciolacu. AGERPRES

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending