Connect with us

Eveniment

Alexandra Huțu: „Rezultatele premierului Ciolacu recunoscute la nivel european prin funcțiile obținute de România în Comisia și Parlamentul UE”

Publicat

Publicitate

România are, pentru prima dată de la aderarea la UE, vicepreședinte al Comisiei Europene, în persoana doamnei Roxana Mînzatu, un profesionist al politicilor și programelor europene. Domeniul pe care îl va administra este unul dintre cele mai importante la nivel european – Competențe și Educație, Locuri de muncă și drepturi sociale, demografie – cu un buget de 235 de miliarde de euro, reprezentând o cincime din bugetul UE. Cel mai important este că țara noastră a început să fie apreciată cu adevărat în urma rezultatelor și politicilor publice promovate de premierul Ciolacu și echipa sa guvernamentală”, a declarat Alexandra Huțu.

 

În urma nominalizării comisarului european Roxana Mînzatu ca vicepreședinte executiv cu rol decizional în programele de pregătire și profesionalizare a forței de muncă și a lui Victor Negrescu ca vicepreședinte al Parlamentului European, România devine din ce în ce mai relevantă la nivelul UE.

 

Succesul României este exclusiv rezultatul demersurilor de promovare și susținere a intereselor țării noastre și a românilor pe care premierului Marcel Ciolacu și echipa PSD le-au pus în practică la nivelul comunității europene. Din această poziție, Roxana Mînzatu va putea să susțină și să promoveze programe de formare profesională, de pregătire a competențelor în rândul tinerilor români pentru a se specializa și a obține locuri de muncă calificate și bine plătite, atât la nivel național, cât și european. PSD se dovedește a fi cel mai pro-european partid din România, nu la nivel declarativ, ci al faptelor, având în vedere și aderarea la Schengen”, a subliniat deputatul PSD Botoșani.

 

Publicitate

Prima responsabilitate a comisarului european Roxana Mînzatu este dezvoltarea unei noi Uniuni a Competențelor, lucru de importanță vitală pentru viitorul țării noastre și al întregii Uniuni Europene. A doua atribuție esențială este Pilonul European al Drepturilor Sociale, cu rol decisiv în consolidarea economiei sociale de piață. Din această perspectivă comisarul european Roxana Mînzatu va răspunde inclusiv pentru asigurarea locurilor de muncă, de calitatea acestora și de strategia de combatere a sărăciei. De asemenea din acest portofoliu face parte și programul Erasmus+, unul dintre cele mai de succes și vizibile programe din Europa, care trebuie continuat și consolidat.

 

Toate aceste succese dau dimensiunea implicării și contribuției premierului Marcel Ciolacu în consolidarea poziției României în plan european și arată fără echivoc potențialul său de a fi un foarte bun președinte al tuturor românilor. Fac un apel la colegii de la celelalte partide să susțină interesul comun al României în Europa, să arate că suntem uniți spre un singur deziderat, acela al dezvoltării economice și al creșterii nivelului de trai pentru toți românii, indiferent de simpatiile politice ale fiecăruia”, a transmis Alexandra Huțu.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

FOTO: Incendiu violent la Vorniceni. O casă și o anexă au ars din temelii

Publicat

Publicitate

Un incendiu violent s-a produs, în această seară, în localitatea Vorniceni. O casă și o anexă au fost cuprinse de flăcări, cel mai probabil, din cauza unui coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile.

 

La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii militari din cadrul Stației Săveni și Detașamentului Botoșani, cu trei autospeciale de stingere, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Vorniceni. Aceștia au constatat faptul că locuința și anexa ardeau în totalitate. Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor, s-a intervenit mai bine de patru ore. Pompierii au eliminat riscul producerii unei explozii, din interiorul locuinței fiind scoasă o butelie.

 

A fost protejată de flăcări o altă casă din apropiere.

 

Publicitate

Pentru prevenirea unor situații similare, ISU Botoșani vă reamintește:

 

– verificaţi coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grunzi, astereală etc.);

 

– curățați periodic coșurile de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;

 

– tencuiți şi văruiți partea din pod a coşului de fum, în scopul sesizării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn: grinzi, bârne, suport acoperiş etc.);

 

– îngrășați zidăria coşului la trecerea prin planşee, lăsând un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului;

 

– păstrați distanţa dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului.

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Eveniment emoționant la Coșula: Sfânta Liturghie arhierească și sfințirea clopotniței Bisericii „Izvorul Tămăduirii”

Publicat

Publicitate

Sâmbătă, în Parohia „Izvorul Tămăduirii” din comuna Coșula, Protopopiatul Botoșani, a avut loc sfințirea noii clopotnițe, împodobită cu un clopot nou și porți noi, eveniment onorat cum se cuvine de credincioșii din comună și din împrejurimi.

Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Din sobor a făcut parte și arhimandritul Chirvase, starețul Mănăstirii Coșula.

Programul liturgic al evenimentului de sâmbătă a cuprins slujba Utreniei, primirea ierarhului, Sfânta Liturghie arhierească, urmată de slujba de sfințire a clopotniței, săvârșită la finalul programului. La finalul slujbei, pr. iconom stavrofor Adrian Achițenei, parohul Bisericii „Izvorul Tămăduirii”, a adresat un cuvânt de mulțumire ierarhului, slujitorilor și credincioșilor, subliniind importanța noii clopotnițe pentru viața liturgică a parohiei și pentru continuitatea tradiției ortodoxe în comunitatea din Coșula.

Date istorice

Parohia „Izvorul Tămăduirii” din comuna Coșula a fost înființată în anul 2003, odată cu sfințirea pietrei de temelie a bisericii de către Înaltpreasfințitul Calinic, pe atunci episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. În anul 2004, a fost hirotonit și instalat primul preot paroh, pr. Adrian Achițenei.

În lipsa unui lăcaș de cult, slujbele au fost oficiate temporar într-o Casă Socială, până la finalizarea bisericii, unde, începând cu 30 noiembrie 2007, au fost săvârșite în mod permanent slujbele religioase.

Publicitate

Biserica parohială a fost sfințită la 21 septembrie 2013 de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei. În data de 10 decembrie 2023, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul a binecuvântat noul centru social al parohiei.

În anul 2025, prin implicarea preotului paroh și a credincioșilor, a fost finalizată clopotnița parohială, sfințită în cadrul evenimentului din 10 ianuarie 2026.

o

Citeste mai mult

Eveniment

Bărbat din Botoșani, dispărut după plecarea la muncă în Spania

Publicat

Publicitate

Iulian Ciobanu, un bărbat în vârstă de 39 de ani, originar din județul Botoșani, este dat dispărut după ce a plecat la muncă în Spania. Acesta s-a născut la data de 14 aprilie 1986 și avea domiciliul în localitatea Durnești.

Potrivit informațiilor disponibile, în cursul anului 2020, Iulian Ciobanu a părăsit România pentru a lucra în Spania. De la momentul plecării, acesta nu a mai revenit acasă și nu a mai luat legătura cu familia sa. Lipsa oricărui semn de viață a stârnit îngrijorarea apropiaților, care nu cunosc motivele dispariției sale.

Familia speră ca Iulian Ciobanu să fie în siguranță și face apel la orice persoană care deține informații despre acesta să le comunice autorităților sau să ajute la clarificarea situației.

Orice detaliu, oricât de mic, poate fi important pentru a-l găsi.

 

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Incendiu în Cătămărești Vale. O casă a luat foc de la un coș de fum neprotejat termic. Proprietarul a primit îngrijiri

Publicat

Publicitate

Casa unei familii din localitatea Cătămărești Vale a fost în pericol, astăzi, din cauza unui incendiu izbucnit în jurul coșului de fum.

Din fericire, flăcările au fost observate la timp, iar pompierii au reușit să salveze locuința.

La fața locului a intervenit un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu o autospecială de stingere, precum și un echipaj aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.

Proprietarul a primit îngrijiri medicale la fața locului, deoarece a inhalat fum, însă a refuzat transportul la spital.

Cel mai probabil, incendiul a fost provocat de un coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile.

Pentru înlăturarea pericolului de incendiu ce poate apărea pe timpul exploatării coşurilor și a burlanelor de evacuare a fumului, trebuie adoptate următoarele măsuri:

Publicitate

✔️ verificarea coşurilor / burlanelor de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grinzi, astereală etc.);

✔️ păstrarea distanţei dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului;

✔️ îngroșarea zidăriei coşului la trecerea prin planşee, lăsându-se un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului;

✔️ tencuirea şi văruirea părţii din pod a coşului de fum, în scopul detectării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn: grinzi, bârne, suport acoperiş etc.);

✔️ curățarea periodică a coșurilor de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending